Do you need help? Please contact our support team from 9 to 17 CET via support.pressclub@bmwgroup.com.

PressClub Romania · Article.

Aplicaţia BMW Museum - un ghid inovator prin istoria plăcerii de a conduce

Noul ghid digital al muzeului susţine tururi interactive personalizate ale expoziţiilor permanente şi temporare. Este disponibil gratuit, în Apple App Store şi Google Play Store, din luna februarie 2016 - în şapte limbi

Apps
·
BMW Welt, Museum, fabrici
·
BMW Museum
·
Istorie
·
Istorie corporate
·
Istorie marca BMW
·
Istorie marca MINI
 

Press Contact.

Alexandru Seremet
BMW Group

Tel: +40-213041532

send an e-mail

Related Links.

 

Noul ghid digital al muzeului susţine tururi interactive personalizate ale expoziţiilor permanente şi temporare. Este disponibil gratuit, în Apple App Store şi Google Play Store, din luna februarie 2016 - în şapte limbi.

Bucureşti/München. Cu noua aplicaţie BMW Museum, Muzeul BMW din München îşi prezintă viziunea pentru viitorul tururilor interactive fără ghid prin istoria "Plăcerii de a conduce". În premieră, această aplicaţie permite utilizatorilor de smartphone-uri şi tablete să previzualizeze punctele de atracţie din istoria BMW şi a produselor sale înainte de a realiza călătoria, în timp ce tehnologia interactivă inteligentă le permite să descopere în detaliu multe din exponatele muzeului. Indiferent de traseul pe care vizitatorii îl aleg prin muzeu, aplicaţia le furnizează descrieri explicative detaliate ale diverselor săli cât şi a exponatelor individuale. Comentariile audio şi text sunt oferite în şapte limbi diferite. Aplicaţia BMW Museum este oferită în două versiuni - una pentru dispozitive cu sistem iOS şi una pentru cele cu sistem Android. Este disponibilă gratuit în Apple App Store şi Google Play Store cu începere din luna februarie 2016.

Întins pe o suprafaţă expoziţională de aproximativ 5.000 de metri pătraţi, Muzeul BMW este dedicat trecutului, prezentului şi viitorului plăcerii de a conduce. Situat în imediata vecinătate a sediului central BMW, muzeul reprezintă un pilon - alături de BMW Welt şi uzina BMW Group - al experienţei multidimensionale de brand. Zona de expoziţie permanentă a muzeului este împărţită în şapte "case" tematice care oferă o introspecţie bogată şi variată în istoria corporate şi de produs a BMW. Exponatele includ peste 120 dintre cele mai importante şi prestigioase automobile, motociclete şi motoare din istoria mărcii BMW.

Muzeul BMW este organizat ca un oraş, cu o „stradă” principală din care se accesează săli tematice, denumite „case” (avem casa „Designului”, casa „BMW M”, casa „Publicităţii”, casa „BMW Seria 3”) şi care trece şi prin „piaţa” principală, dedicată modelelor roadster.

Cu ajutorul aplicaţiei BMW Museum, vizitatorii pot alege perioadele şi subiectele specifice din istoria mărcii pe care vor să le exploreze în profunzime. Apoi îşi pot organiza turul prin "casele" tematice individuale în orice ordine doresc. Comentariile relevante sunt transmise pe smartphone-ul sau tableta lor fie în format audio, fie ca text însoţit de imagini şi scurte videoclipuri. O hartă interactivă permite utilizatorilor să se orienteze cu mai mare uşurinţă pe măsură ce se deplasează prin diferite departamente, explorând subiectele care îi interesează cel mai mult - de exemplu, motorsportul sau designul, o anume gamă de modele sau automobile dintr-un anumit deceniu. Tot conţinutul oferit de aplicaţia BMW Museum este disponibil în germană, engleză, franceză, italiană, spaniolă, rusă şi chineză.

Acest ghid digital al muzeului şi mediu inovator de informare îndeplineşte nevoile tuturor categoriilor de vârstă şi va inspira vizitatorii să interacţioneze şi mai intens cu acele subiecte care îi interesează cel mai mult din expoziţiile permanente, temporare şi speciale ale muzeului. Prin combinarea istoriei animate şi interactive cu tehnologia de prezentare digitală interactivă, aplicaţia BMW Museum oglindeşte propria abordare a Muzeului BMW de a prezenta trecutul, prezentul şi viitorul plăcerii de a conduce. Pe măsură ce vizitatorii călătoresc prin istoria mobilităţii, aplicaţia le permite şi să împărtăşească impresii prin social media. De asemenea, este posibilă accesarea celor mai noi ştiri şi evenimente de la Muzeul BMW şi BMW Welt.

Muzeul BMW
Vizitatorii de toate vârstele pot explora trecutul, prezentul şi viitorul mărcii BMW în cadrul BMW Welt, a Muzeului BMW şi a uzinei BMW. Muzeul BMW joacă un rol important în această poveste. De la redeschiderea din 2008, edificiul a prezentat cu succes istoria BMW şi a oferit o introspecţie în viitor. De asemenea, muzeul explorează tema mobilităţii în beneficiul tinerilor vizitatori. Muzeul Junior organizează un program special pentru copii şi tineri, bazându-şi conceptul educaţional pe învăţare prin joacă. Muzeul are şi propria istorie: este unul dintre cele mai vechi muzee auto din Germania, a fost construit în 1973, în urma unei propuneri a celebrului arhitect Karl Schwanzer, cel care a desenat şi clădirea de birouri „4 Cilindri”. Muzeul a fost declarat monument istoric în 1999.

Article Offline Attachments.

Article Media Material.

My.PressClub Conectare
 

BMW Group Streaming

ANNUAL CONFERENCE 2024.

Munich. Here you can see the on demand webcast of the BMW Group Annual Conference 2024, with the world premiere of the next BMW vision vehicle on the "Road to Neue Klasse".

Open Streaming Page

Add your filter tags.

Comunicat de presă
Dosar de presă
Discurs
Fact & Figures
Updates
Top-Topic
Submit filter
Clear all
 
Sun
Mon
Tue
Wed
Thu
Fri
Sat
 
Conectare