Do you need help? Please contact our support team from 9 to 17 CET via support.pressclub@bmwgroup.com.

PressClub Romania · Article.

BMW Motorrad Club România se lansează cu GS Transilvania Tour 2016

BMW Motorrad Club debutează în premieră în România. Este un demers care îşi propune să reunească comunitatea de proprietari de BMW Motorrad, să creeze evenimente dedicate şi să asigure accesul la oferte speciale pentru motociclişti. BMW Motorrad Club România se lansează cu altă premieră, primul GS Transilvania Tour 2016. Este vorba de un tur de peste 1200 km pe drumuri on-road şi off-road, care oferă o experienţă autentică pe drumurile mai puţin cunoscute din Transilvania.

BMW Motorrad
·
Brands
·
Rider Training, Evenimente, Travel
·
Seria F
·
F 800 GS Adventure
·
Seria R
·
R 1200 GS / Adventure
 

Press Contact.

Irinel Marghioala
BMW Group

Tel: +40730602199

send an e-mail

Bucureşti. BMW Motorrad Club debutează în premieră în România. Este un demers care îşi propune să reunească comunitatea de proprietari de BMW Motorrad, să creeze evenimente dedicate şi să asigure accesul la oferte speciale pentru motociclişti.

BMW Motorrad Club România se lansează cu altă premieră, primul GS Transilvania Tour 2016. Este vorba de un tur de peste 1200 km pe drumuri on-road şi off-road, care oferă o experienţă autentică pe drumurile mai puţin cunoscute din Transilvania.

BMW Motorrad Club România

Pornit la iniţiativa RideX, cu sprijinul BMW Motorrad România, clubul oficial al posesorilor de motociclete BMW îşi propune să aducă la un loc pasiunea pentru motocicletele bavareze, respectiv oferirea de beneficii suplimentare pentru membrii acestuia. Clubul reprezintă dorinţa comunităţii posesorilor de motociclete BMW Motorrad de a avea o interfaţă de socializare, respectiv de împărtăşire a aventurilor pe două roţi sau de promovare a motociclismului responsabil.

Înscrierea la BMW Motorrad Club România este condiţionată de posesia unei motociclete BMW, precum şi achitarea unei taxe de membru anuale, în valoare de 249 de lei (TVA inclus). Există şi posibilitatea de înscriere la club ca membru pasager, doar în afiliere cu un membru deja existent.

Beneficiile membrilor clubului presupun accesul la cursuri de rider training organizate de RideX cu prioritate şi o reducere de 10%, invitaţii la evenimente precum GS Transilvania Tour 2016 şi multe altele. Activitatea clubului este în continuă creştere, iar lista cu beneficiile este în curs de expansiune.

GS Transilvania Tour 2016

GS Transilvania Tour 2016 este o experienţă de pilotaj ce se întinde pe durata a cinci zile şi peste 1.200 kilometri, dedicată în exclusivitate riderilor de motociclete din gama GS. Având ca obiectiv explorarea Transilvaniei şi nu numai, pe un traseu mai puţin cunoscut, dar în egală măsură spectaculos şi provocator, GS Transilvania Tour 2016 propune riderilor înscrişi o tură on- şi off-road de dificultate medie, compusă din patru etape de 300-400 kilometri, peste 50% din aceasta având loc pe drumuri neasfaltate.

Participanţii la GS Transilvania Tour beneficiază de cazare şi mese asigurate pe toată durata evenimentului. Riderii vor avea la dispoziţie track-urile GPS pentru toată lungimea turei, trei ghizi cu experienţă în evenimente off-road, briefing şi sfaturi din partea unui instructor off-road certificat internaţional BMW Motorrad, precum şi asistenţă tehnică, respectiv maşină de back-up pentru situaţii neprevăzute. Fiind un eveniment de comunitate, pe fiecare etapă se vor alcătui echipe de minim doi rideri.

Evenimentul se va desfăşura între 6 şi 11 septembrie, iar prologul acestuia este reprezentat de un training de off-road de pregătire, inclus în eveniment, ce va avea loc pe data de 3 septembrie, în Corbeanca. Înscrierile pentru eveniment se fac pe site-ul www.ridex.ro, secţiunea Tours, iar taxa de participare este de 2500 lei (TVA inclus).

BMW Motorrad Club România promovează motociclismul responsabil faţă de trafic şi mediul înconjurător. Din acest motiv, turul GS TT 2016 se desfăşoară doar pe drumuri, fie ele asfaltate sau neasfaltate. Motocicletele participante vor avea sisteme de evacuare legale şi anvelope mixte on/off road omologate pentru circulaţia pe drumurile publice.

Mai multe informaţii despre BMW Motorrad Club România pot fi obţinute pe următoarele canale de comunicare:

Website: www.bmwmotorradclub.ro

E-mail: office@bmwmotorradclub.ro

Facebook: www.facebook.com/BMWMotorradClubRO

Instagram: www.instagram.com/bmwmotorradclubro

YouTube: www.youtube.com/channel/UCYH8PtvVuNenaSchjFjA3Yg

BMW Group Datorită celor trei mărci ale sale - BMW, MINI şi Rolls-Royce -, BMW Group este liderul mondial al constructorilor premium de automobile şi motociclete şi oferă servicii financiare şi de mobilitate premium. În calitate de companie ce operează la nivel global, BMW Group dispune de 30 de facilităţi de producţie şi asamblare în 14 ţări şi are o reţea de vânzări în peste 140 de ţări

În 2015, BMW Group a vândut, la nivel mondial, aproximativ 2,247 milioane de automobile şi aproape 137.000 motociclete. Profitul brut pentru anul fiscal 2015 a fost de aproximativ 9,22 miliarde de euro, iar veniturile au fost de 92,18 miliarde de euro. La 31 decembrie 2015, BMW Group dispunea de o forţă de muncă de 122.244 de angajaţi.

Dintotdeauna, succesul BMW Group s-a bazat pe gândirea pe termen lung şi pe acţiunea responsabilă. Astfel, compania a pus bazele unei dezvoltări durabile în plan ecologic şi social prin lanţul de valori, responsabilitatea vastă a produselor şi un angajament clar pentru conservarea resurselor ca parte integrantă a strategiei sale.

www.bmwgroup.com;

http://www.bmw-motorrad.ro;

Facebook: https://www.facebook.com/BMW.Motorrad.Romania

Instagram: http://instagram.com/bmwmotorrad_ro

Site-uri de presă: www.presa.bmw.ro

www.presa.mini.ro

www.press.bmwgroup.com

www.press.bmwgroup-sport.com

Article Offline Attachments.

Article Media Material.

My.PressClub Conectare
 

BMW Group Streaming

AUTO CHINA 2024.

Beijing. 24./25. April 2024.

Here you can see the Webcasts of the BMW Group Night and Press Conference at the Auto China 2024.

Open Streaming Page

Add your filter tags.

Comunicat de presă
Dosar de presă
Discurs
Fact & Figures
Updates
Top-Topic
Submit filter
Clear all
 
Sun
Mon
Tue
Wed
Thu
Fri
Sat
 
Conectare