Do you need help? Please contact our support team from 9 to 17 CET via support.pressclub@bmwgroup.com.

PressClub Romania · Article.

BMW Motorrad revizuiește F 800 R și F 800 GT. Plăcerea pilotajului sportiv și a touring-ului dinamic, într-o formă îmbunătățită

BMW Motorrad îmbunătățește segmentul motocicletelor de cilindree medie revizuind roadsterul F 800 R și modelul sport touring F 800 GT. Motocicletele BMW Motorrad propulsate de motorul cu doi cilindri în linie au impresionat dintotdeauna - fie pentru parcurgerea traseelor urbane, pilotajul sportiv pe drumurile șerpuite sau călătoriile dinamice cu pasager și bagaje. Acest lucru se aplică mai mult ca niciodată actualei game de modele.

Brands
·
BMW Motorrad
·
Seria F
·
F 800 GT
·
F 800 R
 

Press Contact.

Irinel Marghioala
BMW Group

Tel: +40730602199

send an e-mail

București. BMW Motorrad îmbunătățește segmentul motocicletelor de cilindree medie revizuind roadsterul F 800 R și modelul sport touring F 800 GT. Motocicletele BMW Motorrad propulsate de motorul cu doi cilindri în linie au impresionat dintotdeauna - fie pentru parcurgerea traseelor urbane, pilotajul sportiv pe drumurile șerpuite sau călătoriile dinamice cu pasager și bagaje. Acest lucru se aplică mai mult ca niciodată actualei game de modele, care demonstrează focusul pe totul unitar.

Particularitățile noilor modele:

  • Sisteme de propulsie adaptate normelor Euro4.
  • Evacuare finală standard cu design nou.
  • Sistem de accelerație Ride-by-wire system pentru mai mult control și o mai mare precizie a accelerațiilor.
  • Moduri de condus “Rain” și “Road” în standard.
  • Modul de condus “Dynamic”, pentru un pilotaj mai sportiv, disponibil pentru retrofit.
  • Instrumentar de bord cu cadrane noi, martor MIL și afișaj pentru modul de pilotaj selectat.
  • Parbriz cu inscripția modelului mătuită (F 800 GT).
  • Inscripția modelului cu aspect galvanizat (F 800 GT).
  • Noi scheme de culoare disponibile:

F 800 R: Roșu Racing nemetalizat, Negru Storm metalizat, BMW Motorsport (Alb Light nemetalizat / Albastru Lupine metalizat / Roșu Racing nemetalizat).

F 800 GT: Albastru Gravity metalizat mat, Alb Light nemetalizat, Negru Storm metalizat.

  • Opțiuni noi pentru retrofit precum ghidon înălțat (F 800 R) și roți “Design

     Option” (F 800 R).

  • Noi accesorii originale BMW Motorrad (exemplu: evacuarea finală HP)

Adaptare EU4 și sistem ride-by-wire pentru un răspuns și mai bun și moduri de pilotaj suplimentare.

Motorul cu cuplu mare, cu doi cilindri în linie, răcit cu apă, cu o capacitate de 798 cmc continuă să asigure propulsie dinamică pentru ambele modele. Are o putere de 66 kW / 90 CP la 8.000 rpm. ÎN timp ce roadsterul sportiv F 800 R are transmisia secundară prin lanț, cum este tipic în acest segment, F 800 GT oferă o livrare supremă a puterii prin intermediul curelei dințate care nu necesită întreținere, perfectă pentru călătorii lungi.

Motocicletele au fost adaptate la noile norme EU4 pentru anul 2017. Reperul vizual în această privință este noul capăt al tobei din oțel inoxidabil. Ca parte a procesului, toba sport HP de la Akrapovic a fost și ea redesenată și este disponibilă ca Accesoriu Original BMW Motorrad.

Un sistem ride-by-wire acum transmite comenzile riderului direct de la un senzor de pe manșon la sistemul de control al motorului și, implicit, la clapetele de accelerație. Rezultatul este un control mai fin și un răspuns mai bun al motorului. Această soluție permite și implementarea noilor moduri de pilotaj standard „Rain” și „Road” pentru pilotajul pe suprafețe ude și uscate, ca și a modului de pilotaj „Dynamic”, pentru a susține un stil de pilotaj mai sportiv, acesta din urmă fiind disponibil ca echipament opțional pentru retrofit.

Instrumente cu cadrane noi și mai multe informații.

Noile F 800 R și F 800 GT au un bord care constă în două afișaje analogice pentru vitezometru și turometru ca înainte, plus un display multifuncțional. În versiunea 2017, un martor MIL (Malfunction Indicator Light) este asigurat în bord, conform normelor EU4. Există și cadrane redesenate pentru o lizibilitate mai bună și display-ul a fost extins pentru a include informațiile legate de modul de pilotaj.

Caracter aparte bazat pe scheme coloristice rafinate.

Trei noi variante coloristice le conferă noilor F 800 R și F 800 GT un aspect distinctiv și caracteristic.

Culoarea Blackstorm metalizat accentuează latura masculină a noului F 800 R, în timp ce Racing Red nemetalizat aduce la lumină caracterul dinamic și progresiv al roadster-ului. Culorile BMW Motorsport Lightwhite nemetalizat/Lupine Blue metalizat/Racing Red nemetalizat transmit în mod puternic aspirațiile sportive ale lui F 800 R. Roțile opționale „Design Option” includ schema coloristică BMW Motorsport cu o linie decorativă roție de-a lungul marginii jantei.

În culoarea Lightwhite nemetalizat, noul F 800 GT apare izbitor de atletic și dinamic, în timp ce culoarea Gravity Blue metalizat mat îi conferă un aspect puternic, masculin. Prin contrast, motocicleta are un aspect deosebit de rafinat în culoarea Blackstorm metalizat combinată cu suprafețele decorative de pe panourile laterale și de pe elementele laterale din spate. Calitatea înaltă a lui F 800 GT este susținută de noua inscripție a modelului în zona superioară a panourilor laterale, care apare în finisare galvanizată ca o emblemă în relief. Există și un parbriz nou cu inscripție mată a modelului F 800 GT care ajută la proiectarea unei imagini mai sofisticate și mai mature.

Extinderea gamei de echipamente opționale.

Noul ghidon mai înalt este disponibil pentru noul F 800 R ca retrofit, pentru a satisface nevoia riderului de o poziție mai relaxată în șa. În combinație cu șaua joase, acest ghidon nou asigură și o alternativă ergonomică pentru riderii mai scunzi.

Noul F 800 R cu jantele „Design Option” (opțiune din fabrică) îi va atrage în mod special pe cei care preferă o motocicletă cu un aspect izbitor de sportiv. Există și o linie decorativă pe marginea jantei care accentuează aspirațiile sportive și dinamice ale noului roadster, în stilul superbike-ului BMW S 1000 RR.

Noile Accesorii Originale BMW Motorrad pentru stil individual sporit.

Grație unei game de Accesorii Originale BMW Motorrad aflate în continuă extindere, practic nu există limite ale posibilităților în ceea ce privește personalizarea unei motociclete BMW. Această gamă a fost extinsă pentru a include câteva componente atrăgătoare pentru noile F 800 R și F 800 GT. De exemplu, o tobă sport HP nouă este disponibilă pentru F 800 R și F 800 GT, care furnizează nu doar un sunet distinctiv, gutural, ci și un design foarte sportiv. Capătul realizat din fibră de carbon îi conferă și o tușă evidentă de stil.

BMW Group

Datorită celor trei mărci ale sale - BMW, MINI şi Rolls-Royce -, BMW Group este liderul mondial al constructorilor premium de automobile şi motociclete şi oferă servicii financiare şi de mobilitate premium. În calitate de companie ce operează la nivel global, BMW Group dispune de 30 de facilităţi de producţie şi asamblare în 14 ţări şi are o reţea de vânzări în peste 140 de ţări

În 2015, BMW Group a vândut, la nivel mondial, aproximativ 2,247 milioane de automobile şi aproape 137.000 motociclete. Profitul brut pentru anul fiscal 2015 a fost de aproximativ 9,22 miliarde de euro, iar veniturile au fost de 92,18 miliarde de euro. La 31 decembrie 2015, BMW Group dispunea de o forţă de muncă de 122.244 de angajaţi.

Dintotdeauna, succesul BMW Group s-a bazat pe gândirea pe termen lung şi pe acţiunea responsabilă. Astfel, compania a pus bazele unei dezvoltări durabile în plan ecologic şi social prin lanţul de valori, responsabilitatea vastă a produselor şi un angajament clar pentru conservarea resurselor ca parte integrantă a strategiei sale.

www.bmwgroup.com; http://www.bmw-motorrad.ro;

Facebook: https://www.facebook.com/BMW.Motorrad.Romania

Instagram: http://instagram.com/bmwmotorrad_ro

Site-uri de presă:

www.presa.bmw.ro

www.presa.mini.ro

www.press.bmwgroup.com

www.press.bmwgroup-sport.com

Article Offline Attachments.

Article Media Material.

My.PressClub Conectare
 

BMW Group Streaming

ANNUAL CONFERENCE 2024.

Munich. Here you can see the on demand webcast of the BMW Group Annual Conference 2024, with the world premiere of the next BMW vision vehicle on the "Road to Neue Klasse".

Open Streaming Page

Add your filter tags.

Comunicat de presă
Dosar de presă
Discurs
Fact & Figures
Updates
Top-Topic
Submit filter
Clear all
 
Sun
Mon
Tue
Wed
Thu
Fri
Sat
 
Conectare