Do you need help? Please contact our support team from 9 to 17 CET via support.pressclub@bmwgroup.com.

PressClub Romania · Article.

BMW la festivalul SoNoRo, o întâlnire de tradiţie

Festivalul de muzică de cameră SoNoRo aduce, în fiecare toamnă, o experienţă magică în Bucureşti şi în ţară. De la Atenul Român, la Catedrala Sfântul Iosif sau Cărtureşti Carusel, SoNoRo oferă concerte spectaculoase, uneori în locuri neaşteptate, dar mereu pline de poveste. Festivalul se distinge printr-un repertoriu bogat, care trece de la mari clasici la inflexiuni de jazz şi experimente muzicale, totul construit cu eleganţă şi căldură. Organizat între 28 octombrie și 14 noiembrie 2016, festivalul poartă în acest an numele „La Muse et le Poèt” și promite în 20 de concerte întâlniri cu 23 de muzicieni din 18 ţări, printre care pianiștii Olli Mustonen și Louis Lortie, violoniștii Mihaela Martin, Ilya Gringolts sau Philippe Graffin, violistul Lars Anders Tomter, violonceliștii Frans Helmerson, Christian Poltera sau Maximilian Hornung. De şapte ani partener, BMW a explorat mereu posibilităţi de colaborare care să se regăsească în spritul SoNoRo, rafinat şi plin de viaţă în acelaşi timp. Anul trecut SoNoRo a fost scena lansării naţionale a noului BMW Seria 7. Acum, cea mai sofisticată limuzină de lux de pe piaţă, asigură servicii de shuttle pentru artişti şi invitaţii speciali.

SoNoRo
·
Brands
·
Lifestyle
·
Evenimente lifestyle
·
Istorie
·
Istorie marca BMW
 

Press Contact.

Alexandru Seremet
BMW Group

Tel: +40-213041532

send an e-mail

Bucureşti. Festivalul de muzică de cameră SoNoRo aduce, în fiecare toamnă, o experienţă magică în Bucureşti şi în ţară. De la Atenul Român, la Catedrala Sfântul Iosif sau Cărtureşti Carusel, SoNoRo oferă concerte spectaculoase, uneori în locuri neaşteptate, dar mereu pline de poveste. Festivalul se distinge printr-un repertoriu bogat, care trece de la mari clasici la inflexiuni de jazz şi experimente muzicale, totul construit cu eleganţă şi căldură.

Organizat între 28 octombrie și 14 noiembrie 2016, festivalul poartă în acest an numele „La Muse et le Poète” și promite în 20 de concerte întâlniri cu 23 de muzicieni din 18 ţări, printre care pianiștii Olli Mustonen și Louis Lortie, violoniștii Mihaela Martin, Ilya Gringolts sau Philippe Graffin, violistul Lars Anders Tomter, violonceliștii Frans Helmerson, Christian Poltera sau Maximilian Hornung.

De şapte ani partener, BMW a explorat mereu posibilităţi de colaborare care să se regăsească în spritul SoNoRo, rafinat şi plin de viaţă în acelaşi timp. Anul trecut SoNoRo a fost scena lansării naţionale a noului BMW Seria 7. Pentru ediţia 2016, cea mai sofisticată limuzină de lux de pe piaţă asigură servicii de shuttle pentru artişti şi invitaţii speciali. 

Povestea întâlnirii dintre Agave Green şi Mediteranean Blue
Concertul de la Ateneul Român este, tradiţional, momentul de întâlnire al festivalului cu partiturile lui George Enescu şi este un reper special în agenda festivalului. În acest an BMW a asigurat pentru acest concert o prezenţă specială, evocând aniversarea de 100 de ani a mărcii. Astfel, limuzinele clasice pentru serviciu de shuttle au fost înlocuite pentru seara de concert de la Ateneul Român cu două modele cu o istorie specială: o întâlnire între BMW 2002, modelul care a deschis gama de sedanuri sportive a mărcii, lansat cu 50 de ani în urmă, şi echivalentul modern, un BMW Seria 3. Cele două modele au asigurat transportul până la ateneul Român pentru violonistul Daniel Rowland şi pentru Răzvan Popovici, violist şi directorul festivalului.

„Pentru o zi am înlocuit elegantele limuzine sobre cu două modele în culori pline de viaţă şi cu o istorie deosebită. Este povestea celei mai de succes linii de modele a companiei, aşa cum arată acum 50 de ani, când se lansa ca un experiment, şi cum arată în prezent, când este o poveste de succes. În anul centenar BMW, mulţumită SoNoRo, am reuşit să scoatem în evidenţă un moment definitoriu din istoria mărcii”, explică Alexandru Şeremet, manager de comunicare BMW Group România.

Modelul BMW 2002 prezentat la SoNoRo are o istorie specială. În noiembrie 1972 o familie din Germania avea dublu motiv de bucurie – naşterea gemenelor şi achiziţionarea unui BMW 2002. Automobilul avea să fie achiziţionat ani mai târziu de actualul proprietar, Tudor Vicol, chiar de la cele două gemene. Maşina încă îşi mai păstrează culoarea originală, Agave Green. La SoNoRo, alături de acest BMW 2002, a fost prezent un BMW Seria 3 modern, echipat cu Pachetul M, pentru un plus de prezenţă,  şi vopsit în eleganta culoare Mediteranean Blue.

Despre BMW 2002 şi BMW Seria 3
Pe 7 martie 1966, BMW aniversarea 50 de ani de existenţă prin lansarea BMW 1602, un model care refelectă perfect spiritul mărcii prin sportivitate şi agilitate. Acesta avea să fie dea numele unei numele unei familii întregi de modele – ’02, ulterior sunt lansate şi modele echipate cu motoare mai mari, care primesc indicativele 1802, 2002. Ultimul dintre acestea, BMW 2002, avea să scrie istorie în motorsport şi să devină cu adevărat un model legendar. Hubert Hanne şi apoi Dieter Quester şi-au adjudecat unul, respectiv două titluri în Campionatul European de Turisme pilotând modele BMW 2002 la finalul anilor ’60. 

Mai mult decât atât, BMW ’02 a deschis gama sedanurilor din clasa medie BMW. A fost urmat de BMW Seria 3 care este de atunci, fără întrerupere, cel mai bine vândut model al mărcii şi cel mai de succes model în competiţiile de motorsport. Acum, mai bine de unul din patru modele BMW vândute la nivel mondial este un Seria 3.

Despre SoNoRo
Înfiinţat în anul 2006, Festivalul SoNoRo a adus muzica de cameră în prim planul vieţii culturale româneşti şi a inclus scena muzicală românească într-o reţea de festivaluri europene de înaltă ţinută. Pe lângă parteneriate regulate cu festivaluri din Italia, Letonia, Germania, Anglia, Israel şi Japonia, SoNoRo a concertat în unele dintre cele mai renumite săli din lume, cum ar fi Wigmore Hall din Londra, Konzerthaus din Viena, YMCA din Ierusalim şi Carnegie Hall din New York. 

Platforma culturală SoNoRo include Festivalul SoNoRo (11 ani), SoNoRo-Inteferenţe, programul de burse și workshop-uri pentru tineri muzicieni 10 ani), SoNoRo On Tour (9 ani), SoNoRo Arezzo (6 ani), SoNoRo Conac, seria de concerte estivale găzduite de clădiri de patrimoniu din România (4 ani), și SoNoRo Sofia (3 ani).

SoNoRo este membru al European Festivals Association.

SoNoRo este un proiect cultural aflat sub Înaltul Patronaj al Președinţiei României.

***

Festival prezentat de: Raiffeisen Bank

Sponsori principal: E.ON România, BMW, RomCapital Invest

Parteneri principali: Ministerul Culturii, Primăria Municipiului Bucureşti, ARCUB, Consilul General al Municipiului Bucureşti, Institutul Cultural Român,

Sponsori: UPC, Leroy și Asociaţii, Ernst & Young, Ciga Energy, Novotel Hotels, YAMAHA, Clinica Alcor, Philip Morris, Fan Courier, UNIQA Asigurari - Asigurator oficial al Festivalului

#SoNoRo

www.sonoro.ro

www.facebook.com/sonoro

 

 Despre angajamentul cultural BMW
De aproape 50 de ani, BMW Group a iniţiat şi s-a implicat în peste 100 de proiecte culturale la nivel mondial. Compania pune accentul principal pe implicarea de durată în arta modernă şi contemporană, pe muzica jazz şi cea clasică, precum şi pe arhitectură şi design. În 1972, trei picturi de mari dimensiuni semnate de Gerhard Richter au fost create special pentru a fi expuse în foaierul sediului central BMW Group de la München. De atunci, artişti precum Andy Warhol, Jeff Koons, Daniel Barenboim, Jonas Kaufmann şi arhitecta Zaha Hadid au cooperat cu BMW. În prezent, artista Cao Fei din China şi americanul John Baldessari creează două noi automobile pentru colecţia BMW Art Car. Pe lângă iniţiativele comune precum BMW Tate Live, BMW Art Journey şi concertele "Opera for All" din Berlin, München şi Londra, compania este şi partener al unor muzee şi expoziţii de artă de renume, precum şi al unor orchestre şi opere de pe mapamond. BMW Group garantează libertatea absolută de creaţie în toate activităţile culturale în care este implicată - acest aspect este esenţial pentru lucrări de artă revoluţionare, ca şi pentru inovaţiile importante într-o afacere de succes.

În România, BMW a consolidat parteneriate de tradiţie cu Festivalul de muzică de cameră SoNoRo, Les Films de Cannes à Bucarest, Festivalul Dakino sau Anonimul, precum şi Bienala de Gravură Experimentală. La nivel naţional, partenerii BMW susţin o gamă largă de proiecte culturale, aşa cum este Festivalul de Teatru de la Sibiu.

Mai multe informaţii: www.bmwgroup.com/culture şi www.bmwgroup.com/culture/overview.

Facebook: https://www.facebook.com/BMW-Group-Culture-925330854231870

Instagram: https://www.instagram.com/bmwgroupculture

@BMWGroupCulture

#BMWGroupCulture

Article Offline Attachments.

Article Media Material.

My.PressClub Conectare
 

BMW Group Streaming

AUTO CHINA 2024.

Beijing. 24/25 April 2024.

Here you can see the Webcasts of the BMW Group Night and Press Conference at the Auto China 2024; with the World Premieres of the new MINI Aceman and the new BMW i4.

Open Streaming Page

Add your filter tags.

Comunicat de presă
Dosar de presă
Discurs
Fact & Figures
Updates
Top-Topic
Submit filter
Clear all
 
Sun
Mon
Tue
Wed
Thu
Fri
Sat
 
Conectare