Do you need help? Please contact our support team from 9 to 17 CET via support.pressclub@bmwgroup.com.

PressClub Romania · Article.

Logistica viitorului: de la ochelari augmented reality, până la camioane electrice

Inovaţia, digitalizarea şi dezvoltarea durabilă sunt factorii principali de succes pentru logistică +++ Testarea tehnologiilor viitoare în operarea cotidiană +++ Extindere continuă a operatorilor de transport eficienţi din punct de vedere al emisiilor CO2.

BMW Welt, Museum, fabrici
·
Fabrici
·
Tehnologie
·
Producţie, reciclare
·
Mediu
·
Dezvoltare durabilă
 

Press Contact.

Alexandru Seremet
BMW Group

Tel: +40-213041532

send an e-mail

Downloads.

  
Attachments(1x, ~102,37 KB)
  
Photos(32x, ~85,22 MB)

Bucureşti/München. În viitor, BMW Group se va baza tot mai mult pe inovaţie şi digitalizare pentru procese logistice sustenabile. Un lanţ de furnizori interconectat complet, roboţi de transport autonomi şi utilizarea informaţiilor existente pentru vehicule de transport vor face sistemul de logistică mai flexibil şi mai eficient. În fiecare zi, un total de 30 de milioane de componente trebuie livrate în locul potrivit la momentul potrivit, astfel încât aproximativ 9.000 de automobile noi să poată fi produse la cele 31 de centre de producţie ale BMW Group de pe mapamond.

"Logistica este punctul central al sistemului de producţie al BMW - iar utilizarea tehnologiilor inovatoare şi digitale va deveni un factor important în procesele logistice complexe ale mărcii", declară Jürgen Maidl, directorul de logistică pentru reţeaua de producţie a BMW Group. El continuă: "În acelaşi timp, soluţiile sustenabile, eficiente din punct de vedere al resurselor, sunt şi ele importante pentru noi. Suntem deja în faza de testare a tehnologiilor viitorului într-o serie întreagă de proiecte-pilot".

De la ochelari augmented reality, la sisteme autonome de transport şi până la camioane cu propulsie electrică, BMW Group testează o mare varietate de tehnologii şi inovaţii diferite. Marco Prüglmeier, project manager pentru inovaţie şi industry 4.0 pentru logistica BMW Group: "Avem o viziune clară a viitorului şi explorăm deja tehnologiile de mâine. Am identificat potenţial de inovaţie în toate fazele procesului logistic, de la livrarea pieselor către uzinele noastre până la livrarea noilor automobile către dealerii din lumea întreagă".

Lanţ de aprovizionare conectat: transparenţă completă a datelor
Lanţul de furnizori al BMW Group constă dintr-o reţea de furnizori distribuită la nivel global, într-o strânsă cooperare cu diverse companii care asigură servicii logistice. În viitor, transparenţa completă a datelor de-a lungul lanţului de permite identificarea fiecărui element şi dacă acesta va fi livrat la timp. Această informaţie va permite să reacţii imediate în caz de întârzieri. De exemplu, dacă un camion este implicat într-un accident, lanţul de aprovizionare conectat (Connected Supply Chain) calculează automat cursuri alternative de acţiune şi iniţiază măsurile corespunzătoare.

În acelaşi timp, starea componentelor pentru procesele critice poate fi monitorizată prin senzori, utilizând aşa-numita "monitorizare a stării". Aceasta permite identificarea timpurie a componentelor deteriorate şi dacă este necesară o livrare pentru înlocuite - astfel se reduc rulajele suplimentare costisitoare şi procesele alternative şi se permite rezolvarea oricăror erori în proces.

Prima flotă de roboţi de transport autonom în operare cotidiană
Condusul autonom joacă un rol tot mai important şi în logistică. O flotă iniţială de zece Smart Transport Robots (STR) autonomi transportă componentele prin intermediul logisticii la uzina Wackersdorf. Ceea ce este unic este faptul că roboţii de transport autonom nu au nevoie, pentru navigaţie, de bucle de inducţie montate în podea, ci se mişcă liber prin hala de logistică, fiind alimentaţi în mod sustenabil de baterii utilizate anterior de modele BMW i3 şi având capacitatea de a transporta containere care cântăresc până la 500 de kilograme. STR măsoară distanţa până la emiţătoarele wireless pentru a-şi calcula poziţia şi traseul exacte. Prin utilizarea senzorilor pentru a identifica şi a reacţiona la situaţiile critice, este posibilă partajarea traseului cu oamenii şi alte vehicule. După cinci luni de funcţionare a prototipului, proiectul va fi transferat în producţia de preserie, unde zece STR vor fi utilizate în premieră în operaţiunile de zi cu zi şi vor efectua independent misiunile de transport. În următoarea fază de dezvoltare, un sistem de camere 3D va permite o navigaţie şi mai precisă. BMW Group a lansat acest proiect în colaborare cu Institutul Fraunhofer din Dortmund. 

Trenuri de mare tonaj autonome
Prin halele uzinei BMW Group din Dingolfing sunt conduse trenuri de mare tonaj autonome. Acestea sunt utilizate pentru aprovizionarea procesului asamblare - în special pentru distanţele mai mari dintre depozitele individuale şi halele de asamblare. Din punct de vedere tehnic, direcţia şi navigaţia independentă ale trenurilor de mare tonaj se bazează pe semnale laser. Prin evaluarea reflectării lor, trenurile grele generează, în timp real, un profil de cameră 2D digital, ceea ce permite manevrarea prin hala de asamblare şi zonele de logistică de-a lungul anumitor trasee.

Ochelari augmented reality pentru susţinerea personalului de logistică
Ochelarii augmented reality susţin personalul de logistică şi semnalează persoanei care sortează componentele unde să găsească piesa potrivită şi unde să o plaseze. Într-un alt scenariu, utilizarea ochelarilor şi mai departe: componenta ce va fi sortată este înregistrată vizual de ochelari şi este supusă unui control optic de calitate. În paralel, informaţia din imagine este comparată în fundal cu o bază de date compilate anterior. În decurs de câteva milisecunde, sistemul raportează dacă acea componentă este perfectă. Prin utilizarea inteligenţei artificiale, ochelarii inteligenţi pot să recunoască independent diferitele tipuri de defecte.

Distribuţie conectată: transparenţă mai mare pentru livrarea automobilelor
Pentru livrările viitoare de la uzină la dealer, automobilul va deveni un senzor inteligent care poate trimite sau primi informaţii importante. Când automobilul este oprit, el transmite geolocaţia şi starea curentă către centrul de logistică prin conexiune mobilă. Aceste informaţii contribuie la îmbunătăţirea livrării la timp şi reduc timpii morţi. În faza secundă de dezvoltare, monitorul iDrive al automobilului va fi folosit pentru a oferi informaţii cu etapele necesare în lanţul de transport către dealer. De exemplu, informaţia privind traseul fabrică-dealer poate fi afişată direct în automobil, ceea ce face livrarea mai eficientă. 

Dezvoltare durabilă: transportul feroviar reduce emisiile CO2
Logistica ajută BMW Group să-şi îndeplinească obiectivele de dezvoltare durabilă, concentrându-se pe extinderea continuă a procentului de operatori de transport eficienţi din punct de vedere al emisiilor CO2. O măsură pentru reducerea emisiilor CO2 este creşterea transportului feroviar. De exemplu, în prezent, peste 60% din totalul de automobile noi părăsesc uzinele de producţie pe cale ferată.

Căile ferate joacă un rol important şi în furnizarea materialelor de producţie către uzine. De exemplu, de două ori pe săptămână, un tren cu componente de automobile pleacă de la Regensburg şi Leipzig şi merge pe Trans-Siberian până în nordul Chinei, transportând anual aproximativ 2.500 de containere la Shenyang, pe un drum de aproape 11.000 de kilometri. Cu un timp de tranzit mai mic de 20 de zile, aceste trenuri directe parcurg traseul într-un interval de peste două ori mai mic decât combinaţia de transport naval şi rutier prin China, cu aproximativ aceleaşi emisii CO2. Prin utilizarea transportului feroviar, este posibilă asigurarea unui timp scurt de reacţie la fluctuaţiile de producţie şi comenzile ulterioare, fără a fi nevoie de transport aerian. În ultimii ani, această opţiune de transport alternativ are costuri şi emisii CO2 reduse semnificativ pentru livrări urgente către uzina din China a companiei.

Camioane electrice: fără emisii pe distanţe scurte
În cooperare cu furnizorii de servicii de logistică, camioanele cu propulsie integral electrică sunt prezente deja pe străzile din München şi Leipzig, unde fac livrări la nivel local. Obiectivul iniţial este cunoaşterea mai bine a diferitelor tehnologii de propulsie şi acumularea experienţei. Pe termen lung, BMW Group urmăreşte utilizarea eficientă din punct de vedere al costurilor a tehnologiilor de propulsie alternative.

Article Offline Attachments.

Article Media Material.

My.PressClub Conectare
 

BMW Group Streaming.

ANNUAL GENERAL MEETING 2017.

Munich. Here you can see the transmission of the Annual General Meeting of the BMW Group.

open streaming site

CO2 emission information.

Fuel consumption figures based on the EU test cycle, may vary depending on the tyre format specified. Further information on official fuel consumption figures, specific CO2 emission values and the electric power consumption of new passenger cars is included in the “Guideline for fuel consumption, CO2 emissions and electric power consumption of new passenger cars", which can be obtained from dealerships and here as PDF.

Latest Facts & Figures.

BMW 530e iPerformance
Thu Apr 27 10:30:00 CEST 2017
F10h LCI
Seria 5
Preţuri Noul BMW Seria 5 Touring
Thu Apr 13 08:53:00 CEST 2017
G31
Touring
Preţuri MINI, valabile din aprilie 2017
Fri Apr 07 09:21:01 CEST 2017
MINI
Liste de preţuri BMW, aprilie 2017
Fri Apr 07 09:14:00 CEST 2017
BMW
Show all

Add your filter tags.

Comunicat de presă
Dosar de presă
Discurs
Fact & Figures
Updates
Top-Topic
Submit filter
Clear all
 
Sun
Mon
Tue
Wed
Thu
Fri
Sat
 
Conectare