Do you need help? Please contact our support team from 9 to 17 CET via support.pressclub@bmwgroup.com.

PressClub Romania · Article.

Automobile Bavaria Group a înregistrat în anul 2016 o creştere cu 37 milioane euro a cifrei de afaceri, comparată cu anul 2015, atingând pragul de 130 milioane euro.

Veniturile Automobile Bavaria Group au crescut cu 37%, volumul vânzărilor a crescut cu 45% iar serviciile post-vânzare cu 13%. +++ Automobile Bavaria Group deţine o cotă de piaţă de 66%, pentru vânzările BMW şi de 92% pentru marca MINI în România.

Corporativ
·
Reprezentaţe BMW Group
 

Afacerile administrate de Preşedintele MHS Holding, dl. Michael Horst Schmidt, cuprinzând grupul de companii Automobile Bavaria Group, MHS Truck & Bus Group şi Schmidt Gruppe Deutschland, au înregistrat creşteri în toate segmentele, în anul 2016. Cifra de afaceri totală a celor trei grupuri de companii a crescut cu 64 milioane de euro faţă de anul precedent şi a atins volumul de 374 milioane euro.

În cei 23 de ani de activitate, Automobile Bavaria a reprezentat cu mândrie emblema BMW în România, fiind primul importator al mărcii, singurul Centru de Competenţă pentru Vânzări Speciale (autorităţi şi diplomaţi) BMW, primul dealer BMW certificat M, primul agent certificat BMW i. Automobile Bavaria este singurul dealer, din sud-estul Europei, care deţine un service autorizat Rolls Royce în Bucureşti.

Automobile Bavaria Group, cea mai mare reţea de dealeri BMW din Europa Centrală şi de Sud-Est, a înregistrat în anul 2016 o cifră de afaceri de 130 milioane euro, cu 39% mai mult faţă de anul 2015. Vânzările de automobile noi marca BMW au crescut cu 33%, vânzările MINI cu 37% iar cele de automobile rulate cu 39%. Reţeaua de service Automobile Bavaria Group a înregistrat o creştere cu 13% în vânzările de manoperă şi piese. În total, 54.200 de automobile au fost întreţinute şi reparate în atelierele Automobile Bavaria Group, în cele 12 reprezentanţe din România.

Vânzări

În anul 2016, reţeaua de dealeri auto Automobile Bavaria Group a vândut în România 1769 automobile BMW noi, 202 automobile marca MINI, 120 motociclete marca BMW Motorrad şi 784 automobile rulate.

Cele mai bine vândute modele BMW, în cadrul reţelei Automobile Bavaria Group, în anul 2016 rămân modele din gama BMW X şi modelele din clasa medie: X5 (328 unităţi vândute), Seria 3  (254), X1 (227), X3 (215), Seria 5 (191) şi X6 (162). Cele mai bine vândute modele MINI au fost MINI Hatchback (3-uşi şi 5-uşi - Cooper S) - 147 unităţi şi MINI Countryman cu 40 unităţi. Odată cu lansarea noului BMW Seria 5 şi a noului MINI Countryman, ne aşteptăm la o creştere a vânzărilor pentru aceste două modele în anul 2017.

Printre cele mai exclusiviste modele livrate de Automobile Bavaria Group în anul 2016 s-au numărat trei automobile hibrid BMW i8 şi un BMW Seria 7, în ediţie limitată aniversară - BMW Individual - THE NEXT 100 YEARS, cu un preţ de peste 130.000 euro + TVA.

O creştere semnificativă s-a înregistrat pentru gama electrică BMW i, cu un număr total de 37 de unităţi vândute (34 BMW i3 şi 3 BMW i8).

Modelul BMW Seria 5 a fost lider în vânzările de automobile rulate, comercializate prin reţeaua BavariaUsedCars.com, fiind preferat de majoritatea clienţilor noştri, cu 152 unităţi vândute, urmat de modelul BMW X5 (105 unităţi), BMW Seria 3 (101 unităţi) şi BMW X1 (75 unităţi).

Servicii post-vânzare

Automobile Bavaria Group a înregistrat în anul 2016 o creştere cu 13% a vânzărilor de piese şi manoperă. Venitul brut din manoperă a crescut cu 10.6% iar cel din piese cu 13.6%. În total, 54.200 de automobile au fost întreţinute şi reparate în atelierele Automobile Bavaria Group, în cele 12 reprezentanţe din România.

Pe parcursul anului 2016, Automobile Bavaria Group a deschis o nouă reprezentanţă de service în Bacău şi o nouă locaţie la Tg. Mureş. Eforturile depuse în zona de post-vânzare s-au concentrat pe îmbunătăţirea calităţii serviciilor şi a satisfacţiei clienţilor. Introducerea unui Call Center profesionist şi a unui departament pentru programe de loializare şi evaluare din partea clienţilor, au condus la un grad extrem de ridicat al indicelui de satisfacţie a clientului, atingând procentul de 98.9%, unul dintre cele mai ridicate din Europa.

Schmidt Gruppe Deutschland

Schmidt Gruppe Deutschland cuprinde cinci reprezentanţe BMW, în zona din sudul oraşului München şi o reprezentanţă Rolls-Royce în München. Grupul a înregistrat o cifră de afaceri de 129 milioane euro în anul 2016, cu o creştere de 26% comparând cu anul 2015. Reţeaua de dealeri a vândut 1607 automobile BMW noi (+25% creştere) şi 1800 automobile rulate BMW (+8% creştere). Cu venituri de 16 milioane euro din zona de servicii, Schmidt Gruppe Deutschland a atins o creştere de 6% şi în acest segment.

Principalele direcţii pentru MHS Holding în 2017

Preşedintele MHS Holding, dl. Michael Schmidt, a declarat: "anul 2017 o serie importantă de noutăţi în gama BMW şi MINI. La începutul acestui an, noile BMW Seria şi MINI Countryman vor fi lansate în România. gama de modele BMW Seria 6 si BMW Seria 4, care va intra pe piaţă în primăvara anului 2017, va oferi noi completări atractive pentru aceste modele. Aşteptăm cu interes şi prezentarea noului model BMW X3.”

Parteneriate culturale

În 2017 Automobile Bavaria Group va susţine atât parteneriatele culturale tradiţionale, precum cele cu Teatrul Naţional din Bucureşti sau Festivalul Internaţional de Teatru Sibiu, cât şi alte proiecte, cum ar fi parteneriatul cu Academia de fotbal Gheorghe Hagi sau susţinerea Federaţiei Române de Tenis.

Parteneriatul cu Teatrul Naţional din Bucureşti (TNB) a început acum 4 ani, ca o susţinere adusă proiectelor culturale derulate anual de către instituţie. Noul autocar MAN, ce va servi TNB în deplasările la turneele din ţară sau străinătate, reprezintă o întărire a parteneriatului pentru cultură şi un angajament de a susţine suplimentar astfel de colaborări. “Suntem mândri că avem un partener de încredere în MHS Truck & Bus Group şi sigur ne vom bucura călătorii mai confortabile la bordul noului autocar MAN Lion's Coach. Începând cu luna februarie, autocarul ne va însoţi în turneele noastre internaţionale.”, a declarat dl. Ion Caramitru, director al Teatrul Naţional din Bucureşti.

Responsabilitatea socială este una din priorităţile d-lui. Michael Schmidt şi a companiilor pe care le deţine. Fundaţia Michael Schmidt a fost fondată în anul 2010. De atunci până în prezent, şi-a extins portofoliul de proiecte având ca scop principal conservarea patrimoniului cultural săsesc, precum şi dezvoltarea de proiectelor de cooperare bilaterală româno-germană. Pentru acest efort continuu, în anul 2015 dl. Schmidt a primit din partea Preşedintelui Republicii Federale Germania, dl. Joachim Gauck, Crucea de merit în grad de Cavaler a Ordinului de Merit al Republicii Federale Germania.

Article Offline Attachments.

Article Media Material.

My.PressClub Conectare
 

BMW Group Streaming.

BMW GROUP AT THE GENEVA MOTOR SHOW.

Geneva. 07.March, 09:45 CET. 
Follow here the live transmission of the BMW Group press conference.

open Streaming site

CO2 emission information.

Fuel consumption figures based on the EU test cycle, may vary depending on the tyre format specified. Further information on official fuel consumption figures, specific CO2 emission values and the electric power consumption of new passenger cars is included in the “Guideline for fuel consumption, CO2 emissions and electric power consumption of new passenger cars", which can be obtained from dealerships and here as PDF.

Latest Facts & Figures.

Preţuri Noul MINI Countryman
Fri Nov 11 10:27:00 CET 2016
R60
MINI Countryman
Preţuri Noul BMW Seria 5
Wed Nov 09 07:45:00 CET 2016
Seria 5
Show all

Add your filter tags.

Comunicat de presă
Dosar de presă
Discurs
Fact & Figures
Updates
Top-Topic
Submit filter
Clear all
 
Sun
Mon
Tue
Wed
Thu
Fri
Sat
 
Conectare