Do you need help? Please contact our support team from 9 to 17 CET via support.pressclub@bmwgroup.com.

PressClub Romania · Article.

BMW Group anunţă următorul pas al strategiei de electrificare: MINI Hatch 3 uşi electric produs în Marea Britanie

Arhitectură flexibilă a automobilului pentru a permite electrificarea fiecărei game de modele. +++ MINI complet electric confirmat ca variantă MINI Hatch cu trei uşi. +++ Tren de rulare electric «Made in Germany», integrat în automobil la Oxford.

BMW Welt, Museum, fabrici
·
Fabrici
·
MINI Electric
 

Press Contact.

Alexandru Seremet
BMW Group

Tel: +40-213041532

send an e-mail

Bucureşti/München. Electrificarea este unul din pilonii centrali ai strategiei corporate NUMBER ONE > NEXT a BMW Group, iar compania a anunţat că toate mărcile şi gamele de modele pot fi electrificate, cu un tren de rulare complet electric sau plug-in hybrid urmând a fi oferit suplimentar pe lângă variantele cu motor termic. Modele electrificate suplimentare vor fi aduse pe piaţă în ani următori şi după 2020, iar arhitectura următoarei generaţii de automobile ale companiei va permite maşini complet electrice.

 

În prezent, BMW Group a anunţat că noul MINI electric, cu propulsie pe baterii, va fi o variantă a principalului model al mărcii, Hatch cu trei uşi. Acest automobil complet electric va intra în producţie în 2019, mărind varietatea de trenuri de rulare MINI, care va include motoare termice pe benzină şi diesel, un model plug-in hybrid şi unui electric pe baterii. Trenul de rulare electric al modelului MINI va fi produs la centrul de electromobilitate al BMW Group de la uzinele din Dingolfing şi Landshut, în Bavaria, înainte de a fi integrat în automobil la uzina din Oxford, care este principala locaţie de producţie a modelului MINI Hatch cu trei uşi.

 

Oliver Zipse, membru al Consiliului de Administraţie al BMW AG şi responsabil pentru producţie, a declarat: "Uzinele BMW Group din Dingolfing şi Landshut joacă un rol de lider în cadrul reţelei noastre globale de producţie ca centru global de competenţă pentru mobilitate electrică. Sistemul nostru adaptabil de producţie este inovator şi capabil să reacţioneze rapid la schimbarea cererii clienţilor. Dacă este necesar, putem creşte rapid şi eficient producţia de componente de motor pentru trenul de rulare electric, în conformitate cu evoluţiile pieţei".

 

Până în 2025, BMW Group se aşteaptă ca automobilele electrificate (electrice şi plug-in hybrid) să reprezinte între 15 şi 25% din vânzări. Cu toate acestea, factori precum reglementările, stimulentele şi infrastructura de încărcare vor juca un rol major în determinarea amplorii electrificării de la piaţă la piaţă. Pentru a reacţiona rapid şi în mod adecvat la cererea clienţilor, BMW Group a dezvoltat un sistem flexibil unic în întreaga sa reţea globală de producţie. În viitor, sistemul de producţie BMW Group va crea structuri care să permită să fie fabricate concomitent modele cu motor termic, plug-in hybrid sau tren de rulare complet electric.

 

În prezent, BMW Group produce modele electrificate la zece uzine din întreaga lume; începând din 2013, toate elementele importante ale trenului de rulare electric pentru aceste automobile provin de la uzinele din Dingolfing şi Landshut ale companiei. Suplimentar, la Dingolfing se produc versiunile hybrid plug-in ale gamelor BMW Seria 5 şi BMW Seria 7 şi, din 2021, se va produce BMW i NEXT. Până în prezent, BMW Group a investit în total peste 100 de milioane de euro în electromobilitate la Dingolfing, iar investițiile continuă pe măsură ce gama de automobile electrificate a BMW Group se extinde mai departe.

 

BMW are o strategie unică de susţinere a modelelor plug-in hybrid, cu o poziţionare de preţ la un nivel comparabil cu un model pe benzină de aceeaşi putere şi mai accesibile faţă de versiunile diesel. Această abordare face modele plug-in hybrid foarte atractive, dacă luăm în considerare suplimentar şi avantajul de taxe sau costuri de utilizare în contextul deplasărilor electrice în oraş.

 

Electrificarea tuturor mărcilor şi gamelor de modele continuă

Noul MINI integral electric este unul dintre modelele electrificate ce vor fi lansate de mărcile BMW şi MINI în anii următori. În 2018, BMW i8 Roadster va deveni cel mai nou membru al familiei BMW i. Pentru 2020 a fost anunţat versiune BMW X3 integral electrică, iar BMW iNEXT va urma în 2021.

 

În prezent, BMW Group oferă cea mai largă gamă de automobile electrificate a oricărui producător auto din lume, cu nouă modele deja disponibile pe piaţă. Acestea variază de la modelul complet electric BMW i3 la cel mai nou model electrificat al companiei, MINI Cooper S E Countryman ALL4, o versiune hybrid plug-in a MINI Countryman, produsă de VDL Nedcar în Olanda. Compania s-a angajat să vândă 100.000 de automobile electrificate în 2017 şi va avea un total 200.000 de maşini electrificate pe şosele până la sfârşitul anului.

 

BMW Group a beneficiat de startul timpuriu pe calea electrificării. Rolul de pionierat al automobilelor electrice la scară largă a început, la nivel mondial, în 2008 cu MINI E. Cunoştinţele acumulate în acest proiect au jucat un rol crucial în dezvoltarea ulterioară a BMW i3 şi BMW i8, pionieri ai tehnologiei care ei înşişi au oferit informaţii pentru actuala gamă de automobile hybrid plug-in a companiei.

 

Reţeaua de producţie BMW Group

Cererea ridicată din partea clienţilor şi lansarea noilor modele a dus la o utilizare ridicată a capacităţii pentru reţeaua de producţie a BMW Group în 2016. Cu 2.359.756 de automobile produse pentru mărcile BMW, MINI şi Rolls-Royce, volumele de producţie au atins un nou maxim istoric. Aceste date au inclus 2.002.997 BMW, 352.580 MINI şi 4.179 Rolls-Royce. Uzinele germane ale companiei, care au produs peste un milion de automobile, sunt responsabile pentru aproape jumătate din producţie.

 

Prin flexibilitatea fără egal, sistemul de producţie de vârf este într-o formă excelentă pentru viitor. Pe baza Strategiei Number One > NEXT, acesta este caracterizat de un nivel ridicat al eficienţei şi de procese robuste. Competenţa în producţie a BMW Group reprezintă un avantaj competiţional decisiv şi contribuie la profitabilitatea companiei şi la succesul său sustenabil.

 

Calitatea şi viteza de reacţie, precum şi flexibilitatea sunt factorii principali în sistemul de producţie BMW. Digitalizarea, conceptele modulare standardizate şi construcţia compozită inteligentă atestă nivelul ridicat de competenţă din cadrul reţelei de producţie. În acelaşi timp, sistemul de producţie oferă un nivel foarte înalt de personalizare şi permite ca specificaţiile clientului să fie modificate până la şase zile înainte de livrare.

Article Offline Attachments.

Article Media Material.

My.PressClub Conectare
 

BMW Group Streaming

ANNUAL CONFERENCE 2024.

Munich. Here you can see the on demand webcast of the BMW Group Annual Conference 2024, with the world premiere of the next BMW vision vehicle on the "Road to Neue Klasse".

Open Streaming Page

Add your filter tags.

Comunicat de presă
Dosar de presă
Discurs
Fact & Figures
Updates
Top-Topic
Submit filter
Clear all
 
Sun
Mon
Tue
Wed
Thu
Fri
Sat
 
Conectare