Do you need help? Please contact our support team from 9 to 17 CET via support.pressclub@bmwgroup.com.

PressClub Romania · Article.

Premieră în industria auto – personalizare cu printare 3D cu MINI Yours Customised

Premieră în industria auto – clienţii pot personaliza automobilul cu tehnologii de printare 3D. MINI ridică individualizarea specifică mărcii la un nou nivel - pachetul inovator permite producţia de decoraţiuni semnalizatoare laterale, praguri iluminate ale uşilor şi proiectoare LED pentru uşi în designul creat de client. Produse personalizate de upgrade vor fi disponibile pentru numeroase modele MINI pe parcursul anului 2018.

MINI Echipamente opţionale, accesorii
 

Press Contact.

Alexandru Seremet
BMW Group

Tel: +40-213041532

send an e-mail

Downloads.

  
Attachments(1x, ~178,74 KB)
  
Photos(22x, ~128,08 MB)
  
Videos(1x, ~612,63 MB)
Update: informaţii despre disponibile, site şi preţuri.

Update: Începând cu 12 ianuarie, accesoriile personalizate cu printare 3D şi gravură LASER pot fi comandate în mai multe ţări din Uniunea Europeană, inclusiv România.

Site-ul de unde se poate realiza comanda este:
https://yours-customised.mini


Preţurile sunt de (includ livrarea şi TVA):
145 Euro pentru decoraţiunile pentru semnalizare laterală.
145 Euro pentru elementul de decor interior bord.
290 Euro pentru praguri cu iluminare LED
49 Euro suport + 119 Euro proiectoare uşi LED

Componentele sunt disponibile pentru modelele MINI Hatch 3 uşi, MINI Hatch 5 uşi, MINI Cabriolet şi MINI Clubman.

Tip de producţie: 2-4 săptămâni.
Tip de livrare: 1-5 zile cu DHL şi FedEx.

Bucureşti/München. Individualizarea emblematică MINI atinge un nou nivel. Producătorul britanic de automobile premium utilizează MINI Yours Customised pentru a oferi clienţilor săi posibilitatea de a crea elemente de design. Pachetul inovator va deveni disponibil în cursul anului 2018 pentru mai multe modele MINI din Europa şi alte pieţe majore. Gama de produse MINI Yours Customised va include conturul semnalizatorului cunoscut, decoraţiuni interioare pentru partea pasagerului, praguri cu LED pentru uşi şi proiectoare LED pentru uşi.

Clienţii pot selecta, proiecta şi comanda piese de personalizare disponibile în gama de produse MINI Yours Customised la noul magazin online, dezvoltat special pentru noul pachet. Ulterior, produsele personalizate vor fi fabricate folosind proceduri de producţie inovatoare, cum ar fi imprimarea 3D şi inscripţia cu laser. Produsele create individual vor fi livrate în doar câteva săptămâni. Clientul poate face acest lucru după achiziţionarea automobilului. Componentele au fost proiectate astfel încât să poată fi integrate în automobil de către client sau de partenerul de service MINI. 

MINI ca pionier al personalizatării, digitalizării şi imprimării 3D
Gama de produse oferită de MINI Yours Customised va face din nou ca brandul premium britanic să fie un pionier în domeniul unor procese de producţie inovatoare, oferind soluţii noi şi inovatoare pentru clinet. Personalizarea a fost întotdeauna foarte apreciată în comunitatea internaţională MINI. Gama foarte bogată de echipamente şi a accesoriilor originale MINI oferă deja clienţilor oportunităţi unice de personalizare. Acum, pentru prima dată în industria auto, personalizarea include o interacţiune creativă între producător şi client. Clienţii MINI pot face o selecţie între diferite culori, modele, finisaje de suprafaţă şi pictograme atunci când proiectează produsele MINI Yours Customised. De asemenea, ei pot integra propriile texte sau semnătura în design. Această libertate de exprimare unică permite clienţilor să-şi transforme MINI-ul într-un unicat, definit de stilul personal şi creativitatea proprie. De asemenea, clienţii îşi pot modifica designul în orice moment pentru a se potrivi cu noi concepte şi idei, comandând noi componente personalizate.

MINI se angajează în procesul de digitalizare şi procedurile de producţie inovatoare pentru realizarea dorinţelor individuale ale clienţilor. Alături de magazinul online global, a fost instalat un nou lanţ de distribuţie pentru vânzările directe către client. În mod similar, procedura de tipărire 3D a fost adaptată special la producţia de produse individuale în număr mare pentru pachetul MINI Yours Customised.

Configurarea se realizează într-un magazin online dedicat noii game de produse. Uşor de utilizat şi flexibil, Configuratorul integrat este elementul inovator al magazinului online. Are un design, o structură şi o programare complet noi. Designurile selectate şi salvate de către client vor fi transferate în format digital către unitatea de producţie corespunzătoare după încheierea procesului de comandă, iar datele vor fi utilizate acolo direct în sistemul de producţie corespunzător pentru fabricarea produselor unice. De exemplu, imprimanta 3D controlată digital va primi instrucţiuni pe baza datelor create pe parcursul configurării, pentru a produce decoraţiuni exact în forma creată de client. Toate produsele MINI Your Customised vor fi fabricate la uzinele de producţie din Germania. 

Imprimantele 3D folosite în acest proces sunt facilităţi de producţie profesionale foarte bine configurate în acest scop de către BMW Group prin parteneriate strategice cu companiile Hewlett-Packard Inc., Carbon Inc. şi EOS GmbH. Este pentru prima dată când acestea au fost în măsură să furnizeze calităţile foarte înalte ale plasticului selectat pentru programul MINI Yours Customised. Inscripţia computerizată cu laser pentru producerea pragului de uşă cu designul specific clientului a fost proiectată special pentru a se potrivi cu specificaţiile MINI stricte în ceea ce priveşte calitatea produsului. Drept urmare, toate produsele MINI Yours Customised sunt conforme cu aceleaşi standarde ridicate de formă, funcţionalitate şi siguranţă ca şi componentele furnizate de fabrică în gama de accesorii MINI originale.

Configurare online: universul şabloanelor şi designurilor ca platformă de creativitate fără limite pentru clienţii MINI
Orientarea către client şi uşurinţa utilizării au fost principalele considerente atunci când Magazinul Online a fost conceput pentru produsele MINI Your Customised. Atunci când sunt designurile personale sunt produse, utilizatorul este ghidat prin etapele individuale de operare, pe măsură ce acesta îşi creează designul personal şi este capabil să se bucure de libertate de creaţie în acest cadru. De exemplu, semnalizatoarele laterale şi decoraţiunile pot fi proiectate în orice ordine în ceea ce priveşte culorile, finisajele de suprafaţă şi modelele. De asemenea, utilizatorului i se oferă o listă a universurilor de design, din care pot fi selectate culori şi nuanţe personalizate tematic şi pictograme specifice. Dimensiunea poate fi variată, iar caracteristicile pot fi configurate liber în câmpul de proiectare. Universurile de design cuprind pictograme din contexte precum călătorii, activităţile de petrecere activă a timpului liber şi istoria bogată şi variată a MINI. În plus, utilizatorii beneficiază de un câmp de text pe care îl pot completa, scala şi poziţiona.

O gamă variată de culori, modele şi pictograme este disponibilă şi pentru designul pragurilor iluminate ale uşilor şi al proiectoarelor cu LED pentru uşi. Aceste caracteristici de design pot fi completate de un text care poate fi formulat liber într-un spaţiu dedicat.

În cazul în care clienţii doresc să se distreze mai mult prin designul creativ, aceştia pot să împărtăşească desenele sau modele cu alţi utilizatori prin capturi de ecran şi linkul pentru design în social media. Acesta este modul în care se creează o inspiraţie suplimentară în cadrul comunităţii MINI. Dacă apar probleme în timpul procesului de configurare, utilizatorii pot contacta în orice moment, prin telefon sau e-mail, experţii de la call centerul creat special pentru programul MINI Yours Customised.

Semnalizatoarele laterale MINI Customised: diversitate maximă de culori, finisaje, modele, pictograme şi inscripţii
Conturul semnalizatoarelor cunoscute sub numele de semnalizări laterale sunt fabricate într-o procedură 3D, după care sunt vopsite în nuanţa de culori dorită de client - Aspen White mat, Chili Red mat, Jet Black mat, Melting Silver mat sau White Silver mat. De asemenea, este disponibilă o varietate de finisaje de suprafaţă şi modele pentru configuraţia individuală. Fiecare dintre aceste opţiuni este scalabilă. Pictograme din patru universuri de design şi un câmp pentru texte formulate liber completează opţiunile pentru designul individual. De asemenea, este posibilă crearea de modele diferite pentru partea stângă şi cea dreaptă ale automobilului - de exemplu, numele conducătorului şi al pasagerului.

Semnalizatoarele laterale din programul MINI Yours Customised sunt livrate fiecare în două părţi, în combinaţie cu semnalizatoarele albe. Acestea sunt disponibile pentru modelele MINI Hatch cu trei uşi, MINI Hatch cu cinci uşi şi MINI Cabriolet, din actuala generaţie de modele. Mecanismul de prindere premite ca acestea să fie schimbate în câţiva paşi simpli, astfel încât să poată fi modificate în funcţie de dorinţele utilizatorilor. 

Decoraţiuni MINI Customised: spaţiu mult pentru creativitate în interior
Şi decoraţiunile din programul MINI Your Customised sunt produse printr-o procedură de imprimare 3D profesionistă. Este o caracteristică perfectă de identificare a creativităţii în interiorul automobilelor MINI Hatch cu trei uşi, MINI Hatch cu cinci uşi sau MINI Cabriolet din generaţia actuală de modele. Decoraţiunea poate fi integrată cu precizie în panoul de bord de pe partea pasagerului, unde înlocuieşte ornamentele montate din fabrică. Dacă este necesar, ornamentele pot fi schimbate în orice moment cu altă versiune proiectată individual. O condiţie prealabilă pentru aceasta este instalarea unei baze adecvate pentru personalizare.

O gamă variată de culori dintre nuanţele Aspen White mat, Chili Red mat, Starlight Blue mat, Moonwalk Grey mat şi Jet Black mat este disponibilă pentru designul decoraţiunilor. O selecţie largă de finisaje de suprafaţă, modele grafice şi pictograme din diferite universuri tematice creează oportunităţi suplimentare pentru stilul individual. De asemenea, există spaţiu pentru completarea unui câmp de text de către client, care, asemănător pictogramelor, poate fi configurat liber în orice dimensiune pe suprafaţa ornamentului.

Decoraţiuni MINI Customised cu LED pentru uşi
Decoraţiunile luminoase ale uşilor din programul MINI Yours Customised reprezintă o atracţie pentru conducătorul şi pasagerii MINI atunci când uşile sunt deschise. Opţiunile de design oferă clienţilor posibilitatea de a alege între versiunile de aluminiu lustruit şi negru şi între mai multe modele de bază scalabile. Conducătorul MINI îşi poate lăsa propria semnătură creativă în spatele acestui produs MINI Your Customised. Câmpul de text poate fi completat după cum doreşte utilizatorul: cu nume sau mesaje folosind majuscule şi sub formă de semnătura a utilizatorului.

Designul creat de client este inscripţionat folosind tehnologia laser de înaltă calitate. Pragurile configurabile individual sunt livrate pentru a se potrivi cu modelul individual cu două uşi - MINI Hatch cu trei uşi şi MINI Cabriolet - sau patru uşi - MINI Hatch cu cinci uşi şi noul MINI Clubman. Ele pot fi fixate precis în zona de acces cu ajutorul plăcuţelor adezive furnizate. Decoraţiunile MINI cu LED pentru uşi personalizate pentru uşile conducătorului şi pasagerului au iluminare LED fără cabluri. Câmpul iluminat este activat de un comutator magnetic atunci când uşa este deschisă. Acestea fac parte din domeniul de aplicare al furnizării, cum ar fi bateriile cu buton pentru alimentarea cu energie, inclusiv două baterii de rezervă şi instrumentele de asamblare şi dezasamblare necesare.

Proiector MINI Customised cu LED pentru uşă: semnal puternic pentru individualitate
Proiectoarele pentru uşi de la MINI Yours Customised creează o iluminare care poate fi creată individual şi este proiectată pe podea în zonele individuale de acces printr-o sursă de lumină LED atunci când uşile conducătorului şi pasagerului sunt deschise. Diametrul proiecţiei este cuprins între 40 şi 50 de centimetri. Mai multe modele sunt disponibile pentru designul proiecţiei în culorile Chili Red, Starlight Blue şi Negru combinate cu alb. Utilizatorul poate crea o individualizare suplimentară prin adăugarea de pictograme din mai multe universuri de design, precum şi de text şi semnătură în paşi de aplicare separaţi. De asemenea, există o opţiune de configurare a unui design diferit pentru partea şoferului şi a pasagerului.

Proiectoarele cu LED pentru uşi din programul MINI Your Customised pot fi instalate în automobilele actualei generaţii MINI şi în modelele anterioare. Condiţia prealabilă este că acestea să aibă deja proiectoare pentru uşă sau lumini de acces în uşi. Dacă automobilele sunt echipate cu proiectoare de uşi, diapozitivele existente pot fi schimbate pur şi simplu cu produsele MINI Yours Customised proiectate de client. Domeniul de aplicare pentru toate celelalte automobile include diapozitive şi proiectoare care înlocuiesc luminile de intrare ale uşilor instalate în fabrică. În ambele cazuri, asamblarea poate fi efectuată în câţiva paşi simpli.

Article Offline Attachments.

Article Media Material.

My.PressClub Conectare
 

BMW Group Streaming.

LIVE - AUTO CHINA 2018.

Beijing, 25. April 2018.
10:00 CST / 04:00 CEST.
Here you can see the full-length transmission of the BMW Group press conference.

 

open streaming site

Latest Facts & Figures.

Măsuri de actualizare a modelelor BMW pentru toamna 2017
Tue Nov 07 10:10:00 CET 2017
G31
Touring
Măsuri de actualizare a modelelor MINI în vara 2017.
Wed Jul 26 07:31:00 CEST 2017
MINI Countryman
Măsuri de actualizare a modelelor BMW pentru vara 2017
Wed Jul 26 07:30:00 CEST 2017
F45
Seria 5
BMW 530e iPerformance
Thu Apr 27 10:30:00 CEST 2017
F10h LCI
Seria 5
Preţuri Noul BMW Seria 5 Touring
Thu Apr 13 08:53:00 CEST 2017
G31
Touring
Show all

Add your filter tags.

Comunicat de presă
Dosar de presă
Discurs
Fact & Figures
Updates
Top-Topic
Submit filter
Clear all
 
Sun
Mon
Tue
Wed
Thu
Fri
Sat
 
Conectare