Do you need help? Please contact our support team from 9 to 17 CET via support.pressclub@bmwgroup.com.

PressClub Romania · Article.

BMW Motorrad International GS Trophy - Asia Centrală 2018. Pregătirea a 114 motociclete BMW R 1200 GS Rallye pentru aventura supremă

Competiţia BMW Motorrad International GS Trophy va lua startul în Mongolia în iunie 2018, aşa că ultimele săptămâni au fost foarte pline pentru mecanicii care au pregătit cele 114 motociclete BMW R 1200 GS Rallye. Motocicletele sunt acum pe drum spre Ulan Bator.

Rider Training, Evenimente, Travel
·
Seria R
·
R 1200 GS / Adventure
 

Press Contact.

Alexandru Seremet
BMW Group

Tel: +40-213041532

send an e-mail

Downloads.

  
Attachments(1x, ~196,47 KB)
  
Photos(14x, ~71,14 MB)

Related Links.

Bucureşti/ München. Competiţia BMW Motorrad International GS Trophy va lua startul în Mongolia în iunie 2018, aşa că ultimele săptămâni au fost foarte pline pentru mecanicii care au pregătit cele 114 motociclete BMW R 1200 GS Rallye. Motocicletele sunt acum pe drum spre Ulan Bator.

Din fericire, motocicletele din gama GS au o echipare standard foarte bună, aşa că pregătirea specializată pentru echiparea motocicletelor pentru rigorile competiţiei extreme de aventură este modestă şi piesele necesare sunt disponibile ca echipament opţional din fabrică sau din catalogul de Accesorii Originale BMW Motorrad.

În primul rând, motocicleta

Conceptul „BMW GS” a întruchipat dorinţa de aventură timp de aproape 40 de ani. Acest lucru este valabil în mod deosebit pentru motocicletele GS cu motorul boxer, cu cilindri opuşi. „Marele GS” le permite motocicliştilor să exploreze cele mai îndepărtate colţuri ale lumii – o idee care a inspirat deja numeroşi aventurieri să plece în călătorii de proporţii.

Aşa că, pentru 2018, concurenţii vor pilota din nou câte un BMW R 1200 GS, de data aceasta în varianta Rallye (prezentată pentru prima dată în 2017), care accentuează în mod deosebit caracterul off-road al lui R 1200 GS. Culoarea Albastru Lupin metalizat şi mai ales cadrul vopsit în câmp electrostatic Albastru Cordoba se asortează cu grupul motopropulsor negru şi etrierele de frână aurii, pentru a crea cel mai sportiv „mare GS” din toate timpurile, chiar şi din punct de vedere vizual.

Funcţional vorbind, noul R 1200 GS Rallye subliniază această pretenţie cu numeroase detalii rafinate. Printre acestea se numără ornamente pentru radiator din oţel inoxidabil, o protecţie pentru radiator care îl apără de loviturile pietrelor aruncate de roată şi o protecţie specială pentru cadru apără zona în care stau cizmele pilotului de zgârieturi nedorite. R 1200 GS Rallye are jante cu spiţe şi pneuri Metzeler Karoo 3, pentru abilităţi sporite în off-road.

BMW R 1200 GS Rallye GS Trophy 2018:

•      Culoare Albastru Lupin metalizat.

•      Cadru Albastru Cordoba.

•      Grup motopropulsor negru.

•      Pachetul Dynamic care include DTC, faruri cu LED, lumină pe timp de zi, Hill Start Control, Shift Assistant Pro, Moduri de pilotaj Pro, semnalizatoare cu LED.

•      Jante cu spiţe.

•      Pneuri off-road Metzeler Karoo 3.

•      Suspensie sport.

•      Dynamic ESA.

•      Conectivitate cu bord multifuncţional şi afișaj color de 6,5 inci TFT, plus numeroase alte caracteristici.

•      Pachetul Pasager, incluzând şei standard, parbriz standard şi cric central.

•      Manşoane încălzite.

•      Sistem de evacuare cromat.

•      Protecţii pentru mâini.

•      Computer de bord Pro.

•      Suporturi pentru genţi laterale.

•      Kit grafic personalizat, incluzând numele, grupa sanguină şi ţara de origine ale concurentului.

Accesorii Originale BMW Motorrad – pentru ca cel mai bun să devină şi mai bun

La specificaţia de mai sus, mecanicii au adăugat diferite piese din catalogul de Accesorii Originale BMW Motorrad, pentru a spori şi mai mult performanţele şi protecţia GS-ului.

Scăriţe reglable pentru pilot.

Scăriţele cu arc oferă un confort sporit în poziția aşezat în şa. În poziţia ridicat în scăriţe, profilul în zig-zag asigură o aderenţă mai bună şi un control superior. Reglabile pe trei poziţii de înălţime.

Pedală de frână reglabilă

Mai lată decât înainte şi reglabilă prin intermediul unui mecanism patentat cu balama, pedala de frână îmbunătăţeşte controlul în pilotajul off-road, în poziţia ridicat în scăriţe.

Pedală de schimbător reglabilă

Asigură control îmbunătăţit în poziţia ridicat în scăriţe.

Capac de protecţie din oţel inoxidabil pentru capacul de chiulasă

Dacă se întâmplă lucruri nedorite, protecţia capacului de chiulasă asigură protecţie suplimentară împotriva avariilor. De asemenea, accentuează designul excepţional al motorului boxer.

Bară de protecţie din oţel inoxidabil pentru motor

Bara de protecţie pentru motor lustruită electric, din oţel inoxidabil, asigură protecţie eficientă pentru cilindri, fără a compromite libertatea de înclinare. Se potriveşte perfect cu protecţia capacului de chiulasă.

Scut motor Enduro din aluminiu

Acest scut motor solid pentru enduro a fost conceput special pentru folosire în off-road şi asigură protecţie optimă pentru partea inferioară a motorului.

Protecţie pentru far

Protejează farul în timpul pilotajului off-road (neomologat pentru folosirea pe drumuri publice). Manevrare rapidă şi uşoară graţie mecanismului snap-lock.

Grilă de bagaje din oţel inoxidabil

Suport de bagaje solid realizat din oţel inoxidabil lustruit electric.

Geantă pentru locul pasagerului.

Această geantă impermeabilă se montează pe şaua pasagerului şi oferă un volum de 14 litri (care poate creşte până la 18 litri) – exact cât trebuie pentru drumuri de o zi.

Kit de prim ajutor

Kit de prim ajutor de normă DIN pentru motociclete. Ergonomic şi impermeabil.

Ulei de motor BMW ADVANTEC Ultimate.

Cu uleiul de motor BMW Advantec Ultimate, motocicleta va funcţiona la fel ca în prima zi, chiar şi după mii de kilometri. Este potrivit perfect pentru motorul vehiculului tău pentru că a fost dezvoltat de către aceiaşi specialişti care l-au construit.

Găsiţi toate informaţiile despre BMW Motorrad International GS Trophy 2018 Asia Centrală pe site-ul dedicat, www.gstrophy.com.

BMW Group

Datorită celor patru mărci ale sale - BMW, MINI, Rolls-Royce şi BMW Motorrad -, BMW Group este liderul mondial al constructorilor premium de automobile şi motociclete şi oferă servicii financiare şi de mobilitate premium. Reţeaua de producţia a BMW Group cuprinde 31 de facilităţi de producţie şi asamblare în 14 ţări; compania are o reţea globală de vânzări în peste 140 de ţări.

În 2017, BMW Group a vândut, la nivel mondial, peste 2.463.500 de automobile şi peste 164.000 de motociclete. În anul fiscal 2016, ărofitul brut a fost de aproximativ 9,67 miliarde de euro, iar veniturile au fost de 94,16 miliarde de euro. La 31 decembrie 2016, BMW Group dispunea de o forţă de muncă de 124.729 de angajaţi.

Dintotdeauna, succesul BMW Group s-a bazat pe gândirea pe termen lung şi pe acţiunea responsabilă. Astfel, compania a pus bazele unei dezvoltări durabile în plan ecologic şi social prin lanţul de valori, responsabilitatea vastă a produselor şi un angajament clar pentru conservarea resurselor ca parte integrantă a strategiei sale.

www.bmw-motorrad.ro

Facebook: https://www.facebook.com/BMW.Motorrad.Romania

Instagram: https://www.instagram.com/bmwmotorrad_ro

YouTube: http://www.youtube.com/bmwgroupromania
Site-uri de presă: press.bmwgroup.com/romania

Article Offline Attachments.

Article Media Material.

My.PressClub Conectare
 

BMW Group Streaming.

STREAMING PORTAL.

Watch the web casts of latest BMW Group press events.

open streaming site

Latest Facts & Figures.

Măsuri de actualizare a modelelor BMW pentru toamna 2017
Tue Nov 07 10:10:00 CET 2017
G31
Touring
Măsuri de actualizare a modelelor MINI în vara 2017.
Wed Jul 26 07:31:00 CEST 2017
MINI Countryman
Măsuri de actualizare a modelelor BMW pentru vara 2017
Wed Jul 26 07:30:00 CEST 2017
F45
Seria 5
Show all

Add your filter tags.

Comunicat de presă
Dosar de presă
Discurs
Fact & Figures
Updates
Top-Topic
Submit filter
Clear all
 
Sun
Mon
Tue
Wed
Thu
Fri
Sat
 
Conectare