Do you need help? Please contact our support team from 9 to 17 CET via support.pressclub@bmwgroup.com.

PressClub Romania · Article.

"Garage/BMW : Art/Tech Grant". BMW Group Rusia şi Muzeul de Artă Contemporană Garage Museum anunţă un parteneriat major pe termen lung şi primul beneficiar al grantului

Serghei Kasich este primul beneficiar al programului comun "Garage/BMW : Art/Tech Grant" al BMW Group Rusia şi al Muzeului Garage de Artă Contemporană, anunţat această săptămână. Programul de granturi îşi propune sprijinirea proiectelor de artă individuale şi colective în domeniile tehnologiei informaţiei, ingineriei şi ştiinţei. Timp de un an, Serghei Kasich va primi o bursă lunară şi va putea să-şi implementeze proiectul de artă "Spaţiile liniştii".

Corporativ
·
Teme culturale
 

Bucureşti/Moscova. Serghei Kasich este primul beneficiar al programului comun "Garage/BMW : Art/Tech Grant" al BMW Group Rusia şi al Muzeului Garage de Artă Contemporană, anunţat această săptămână. Programul de granturi îşi propune sprijinirea proiectelor de artă individuale şi colective în domeniile tehnologiei informaţiei, ingineriei şi ştiinţei. Timp de un an, Serghei Kasich va primi o bursă lunară şi va putea să-şi implementeze proiectul de artă "Spaţiile liniştii". De asemenea, artistul va putea să se consulte cu designerii şi inginerii BMW cu privire la realizarea proiectului său şi să viziteze sediul BMW, Muzeul BMW, BMW Welt şi alte locaţii relevante.

Proiectul lui Sergey Kasich: "Spaţiile liniştii"

În fiecare an, mediul acustic al oraşelor moderne devine mai zgomotos. O serie de ţări au deja o legislaţie în vigoare pentru a proteja populaţia în acest sens, însă aceste standarde nu sunt întotdeauna îndeplinite. Este demonstrat ştiinţific că suprasolicitarea stimulilor auditivi poate afecta negativ sănătatea mentală şi chiar fizică a fiinţelor vii. Asemănător programelor care protejează arhitectura urbană, Sergey Kasich propune păstrarea tăcerii cu ajutorul unui proiect de artă publică hibrid care combină arhitectura parametrică modernă, designul digital, arta sonoră, acustica experimentală, precum şi lucrul cu datele statistice urbane şi studiul în domeniul materialelor.

Proiectul implică măsurarea nivelului de zgomot într-un oraş, definirea zonelor de zgomot, detectarea zonelor relativ liniştite de spaţiu deschis şi crearea de structuri speciale în locaţii selectate, realizate din ecrane de absorbţie a zgomotului, echipate cu suprafeţe de ecou pe interior. Designul este conceput pentru a rezolva o misiune contradictorie: crearea unui spaţiu protejat de zgomotul interior şi exterior, lăsându-l cât mai deschis posibil. Locurile de linişte se păstrează şi devin şi mai liniştite, creând medii unice pentru ca vizitatorul să experimenteze sunetul în moduri neaşteptate.

Stefan Teuchert, preşedinte al BMW Group Rusia, a declarat despre parteneriat: "Cu BMW în fruntea inovaţiei tehnologice şi lider digital în ceea ce priveşte activităţile sale principale, Garage este un partener natural când vine vorba de explorarea artei şi tehnologiei. În ultimii 50 de ani, BMW a fost implicat în sute de iniţiative culturale la nivel mondial. Atât Garage, cât şi BMW îşi reunesc gândirea, cunoştinţele şi reţelele pentru a crea în viitor platforme semnificative pentru arta contemporană. Ca brand de cultură, credem în puterea inovaţiei şi a esteticii, în crearea experienţelor unice şi imersive în tot ceea ce facem. Parteneriatul pe termen lung al BMW cu Garage creează o legătură puternică cu unul dintre marile centre internaţionale pentru arta de astăzi şi de mâine".

Parteneriatul BMW Group cu Muzeul Garage de Artă Contemporană

BMW Group Rusia şi Muzeul Garage de Artă Contemporană şi-au început cooperarea pe termen lung în 2017. Prin acest parteneriat, BMW Group îşi propune să facă arta şi cultura mai accesibile şi, în special, să susţină arta contemporană în Rusia.

Recunoscând nevoia de sprijin instituţional al culturii şi artei în Rusia, Muzeul Garage de Artă Contemporană a fondat, în 2012, primul program de granturi pentru artiştii în curs de dezvoltare. În continuare, acest program este singurul de acest gen din ţară. Beneficiarii granturilor lucrează în diferite domenii ale artei contemporane: artă video, fotografie, spectacol, pictură, artă stradală.

BMW Group Rusia îşi concentrează eforturile în principal asupra secţiunii Artă şi Tehnologie - recent inclusă -, care susţine artiştii şi grupurile de artişti în dezvoltare care lucrează cu tehnologii de informaţii şi inginerie, precum şi în domeniul artei ştiinţifice. Oferind artiştilor în curs de dezvoltare o perioadă de independenţă financiară, Art/Tech Grant le permite să se implice mai profund în activităţile creative, să crească profesional şi să desfăşoare activităţi de cercetare. De asemenea, beneficiarul va fi invitat să ia parte la activităţile BMW Group şi Garage şi va avea ocazia să călătorească la München împreună cu curatorul programului pentru a vizita muzee binecunoscute, inclusiv Muzeul BMW.

Cooperarea ambelor părţi se extinde dincolo de programul de granturi. BMW Group a susţinut, printre altele, expoziţia "Under the Radiation Falls", prezentând activitatea lui Takashi Murakami, şi festivalul de film PERFORM în 2017. În plus, în faţa muzeului, BMW Group Rusia a lansat BMW Junior Campus, un proiect educaţional pentru copii, pe tema "Piaţa de Artă". Vizitatorii tineri ai Muzeului şi ai Parcului Gorky pot învăţa despre comportamente sigure şi responsabile pe şosea.

Despre Sergey Kasich

Sergey Kasich (1984) este un artist interdisciplinar, designer de instalaţii interactive, curator şi muzician. A absolvit departamentul de psihologie al Universităţii de Stat din Moscova M. V. Lomonosov (2006). Iniţiator (2014) şi curator al galeriei de artă sonoră SA)) din Moscova şi al studioului SA)) de acustică experimentală şi tehnologie multimedia din Moscova. În 2015, a fost membru al juriului internaţional al Prix Ars Electronica (Austria). În acelaşi an a supervizat spectacolul Sound Art Rusia - programul de proiecte al unor artişti de sunet ruşi la festivalul Ars Electronica 2015 (Linz, Austria). Lucrările artistului au fost prezentate la numeroase expoziţii şi festivaluri în Austria, Marea Britanie, Germania, Italia, Kazahstan, Rusia şi Japonia.

Muzeul de Artă Contemporană Garage Museum

Fondată în 2008 de Dasha Zhukova şi Roman Abramovicch, Garage este prima instituţie filantropică din Rusia care creează un mandat public cuprinzător pentru arta contemporană. Oferind oportunităţi de dialog şi producţie de noi lucrări şi idei, programul extins al muzeului - expoziţii, evenimente, educaţie, cercetare şi publicare - reflectă evoluţiile actuale din cultura rusă şi internaţională. Piesa centrală a acestor activităţi este colecţia muzeului, care este singura arhivă publică din ţară legată de dezvoltarea artei contemporane ruse din anii '50 până în prezent.

Iniţial, organizaţia a fost găzduită (şi şi-a primit numele) de la renumitul garaj de autobuze Bakhmetevsky din Moscova, proiectat iniţial de arhitectul constructivist Konstantin Melnikov. La 12 iunie 2015, Garage şi-a întâmpinat vizitatorii la primul său sediu permanent. Proiectat de OMA, acesta este un proiect inovator de conservare, care a transformat faimosul restaurant Vremena Goda (trad. Anotimpurile Anului) - locaţie modernistă sovietică -, construit în 1968 în Parcul Gorky într-un muzeu contemporan.

Fundaţia Iris a fost înfiinţată în 2008 de Daria Zhukova şi este o organizaţie nonprofit dedicată promovării înţelegerii şi dezvoltării culturii contemporane. Fundaţia Iris sprijină toate activităţile Garage din Rusia şi din întreaga lume.

Despre angajamentul cultural BMW Group

De aproape 50 de ani, BMW Group a iniţiat şi s-a implicat în peste 100 de proiecte culturale la nivel mondial. Compania pune accentul principal pe implicarea de durată în arta modernă şi contemporană, în muzica jazz şi cea clasică, precum şi în arhitectură şi design. În 1972, trei picturi de mari dimensiuni semnate de Gerhard Richter au fost create special pentru a fi expuse în foaierul sediului central BMW Group de la München. De atunci, artişti precum Andy Warhol, Jeff Koons, Daniel Barenboim, Jonas Kaufmann şi arhitecta Zaha Hadid au cooperat cu BMW. În 2016 şi 2017, artista Cao Fei din China şi americanul John Baldessari au creat două noi automobile pentru colecţia BMW Art Car. Pe lângă iniţiativele comune precum BMW Tate Live, BMW Art Journey şi concertele "Opera for All" din Berlin, München şi Londra, compania este şi partener al unor muzee şi expoziţii de artă de renume, precum şi al unor orchestre şi opere de pe mapamond. BMW Group garantează libertatea absolută de creaţie în toate activităţile culturale în care este implicată - acest aspect este esenţial pentru lucrări de artă revoluţionare, ca şi pentru inovaţiile importante într-o afacere de succes. În Rusia, BMW Group a susţinut, de peste 10 ani, Teatrul Balşoi şi anumite iniţiative culturale.

În România, BMW a consolidat parteneriate de tradiţie, aşa cum este Festivalul de muzică de cameră SoNoRo, şi se implică în diverse proiecte culturale aşa cum a fost colaborarea cu artistul Adrian Mitu pentru seriile Blue Coffee şi Blue Hero. La nivel naţional, prin reţeaua de dealeri BMW, sunt susţinute o gamă largă de proiecte culturale, aşa cum este Festivalul de Teatru de la Sibiu.

Mai multe informaţii: www.bmwgroup.com/culture şi www.bmwgroup.com/culture/overview

Facebook: https://www.facebook.com/BMW-Group-Culture-925330854231870

Instagram: https://www.instagram.com/bmwgroupculture

@BMWGroupCulture

#BMWGroupCulture

Article Offline Attachments.

Article Media Material.

My.PressClub Conectare
 

BMW Group Streaming.

LA AUTO SHOW 2018.

Los Angeles. 28.11.2018. 
Here you will see the on demand transmission of the BMW Press Conference at the LA Auto Show.

open streaming site

Add your filter tags.

Comunicat de presă
Dosar de presă
Discurs
Fact & Figures
Updates
Top-Topic
Submit filter
Clear all
 
Sun
Mon
Tue
Wed
Thu
Fri
Sat
 
Conectare