Do you need help? Please contact our support team from 9 to 17 CET via support.pressclub@bmwgroup.com.

PressClub Romania · Article.

Week-end important pentru BMW M Motorsport cu evoluţii în competiţiile FIA WEC, DTM şi IMSA

Start pentru BMW M8 GTE în Campionatul Mondial FIA de Anduranţă, în cursa de la Spa-Francorchamps. +++ Echipele BMW DTM la Hockenheim pentru primele două curse din 2018. +++ BMW Team RLL merge în Mid-Ohio cu IMSA WeatherTech SportsCar Championship.

BMW Motorsport
·
BMW M Motorsport
·
DTM
·
FIA WEC
·
IMSA Series
 

Press Contact.

Alexandru Seremet
BMW Group

Tel: +40-213041532

send an e-mail

Bucureşti/München. Competiţii FIA WEC, DTM şi IMSA: fanii BMW M Motorsport se pot bucura de multă acţiune în acest week-end. Noul BMW M8 GTE este pregătit pentru cursa de debut în Campionatul Mondial FIA de Anduranţă (FIA WEC) la Spa-Francorchamps (Belgia). De asemenea, aceasta este repetiţia finală pentru momentul culminant al sezonului, cursa de 24 de ore de la Le Mans (Franţa) din iunie. Hockenheim (Germania) găzduieşte, în mod tradiţional, etapa de deschidere a DTM, echipele BMW aliniindu-se pentru primele două curse ale stagiunii 2018, sâmbătă şi duminică (5 şi 6 mai). În SUA, BMW Team RLL este la "Mid-Ohio Sports Car Course" (SUA) pentru IMSA WeatherTech SportsCar Championship.

"Aşteptăm cu nerăbdare un week-end de cursă interesant şi - sperăm - plin de succese", a declarat directorul BMW Motorsport, Jens Marquardt. "Pentru prima dată ne aflăm în mijlocul acţiunii în FIA WEC. Acesta este vârful aisbergului în competiţiile de anduranţă. Aşteptăm cu nerăbdare să facem parte din campionat cu noul BMW M8 GTE. În acelaşi timp, echipele noastre şi piloţii noştri din DTM se vor duela pentru primele puncte din acest an. De când ne-am întors în campionat, în 2012, am câştigat opt titluri - iar obiectivul nostru clar cu BMW M4 DTM este să completăm această colecţie în acest an. În IMSA WeatherTech SportsCar Championship, BMW Team RLL este dornică de un rezultat bun cu BMW M8 GTE în etapa sa de casă din Mid-Ohio. Week-endul este un adevărat festin pentru fanii BMW."

FIA WEC: "Supersezonul" începe la Spa-Francorchamps
Cursa de şase ore de la Spa-Francorchamps (Belgia) deschide "Supersezonul" 2018/2019, alcătuit din opt etape, din Campionatul Mondial FIA de Anduranţă. De-a lungul acestui "Supersezon", BMW M8 GTE va concura de două ori în cursa de 24 de ore de la Le Mans (Franţa), în 2018 şi 2019, BMW Team MTEK fiind responsabilă pentru cele două maşini. Martin Tomczyk (Germania) şi Nick Catsburg (Olanda) vor alterna la volanul maşinii #81 la Spa-Francorchamps. António Félix da Costa (Portugalia), pilot BMW, asemenea lui Tomczyk şi Catsburg, care va participa cu regularitate în WEC, va împărţi cockpitul #82 BMW M8 GTE cu Tom Blomqvist (Marea Britanie), care îl înlocuieşte pe Augusto Farfus (Brazilia) în această cursă.

Martin Tomczyk (Germania, #81 BMW M8 GTE): "Prima cursă de la Spa-Francorchamps marchează finalul unei faze lungi de pregătiri pentru mine şi pentru întreaga echipă. Pentru mine, prima cursă WEC va fi una foarte specială. Aştept cu nerăbdare să evoluez pe un circuit deosebit precum Spa-Francorchamps şi sper că vom avea un start bun cu BMW M8 GTE."

Nick Catsburg (Olanda, #81 BMW M8 GTE): "Când BMW a spus că va construi un model GTE şi se va alătura Campionatului Mondial de Anduranţă, am fost extrem de încântat. Prima noastră cursă de la Spa-Francorchamps este peste doar câteva zile. Este un circuit dificil atât pentru maşină, cât şi pentru pilot, dar suntem bine pregătiţi."

António Félix da Costa (Portugalia, #82 BMW M8 GTE): "Aştept cu mare nerăbdare să văd acest proiect pornit. Spa-Francorchamps este un circuit care îmi place mult. Să evoluez în competiţii de anduranţă înseamnă startul a ceva nou pentru cariera mea."

Tom Blomqvist (Marea Britanie, #82 BMW M8 GTE): "Sunt bucuros că sunt unul din primii piloţi care urcă la volanul BMW M8 GTE odată cu debutul maşinii în WEC. Încă sunt multe noutăţi pentru noi şi trebuie să vedem cum ne descurcăm cu concurenţa. Cu toate acestea, testele au mers bine şi suntem pregătiţi pentru prima cursă."

DTM: moment bun înaintea începerii sezonului la Hockenheim
Calendarul DTM din acest an include zece etape, cu un total de 20 de curse, în şase ţări diferite. Conform tradiţiei, Hockenheim (Germania) este gazda primei etape a stagiunii. Pe lângă experimentaţii Augusto Farfus (Brazilia), Timo Glock (Germania), Bruno Spengler (Canada) şi Marco Wittmann (Germania), Philipp Eng (Austria) şi Joel Eriksson (Suedia) se aliniază la start pentru sezonul lor de debut în DTM. BMW M4 DTM a trecut prin numeroase modificări în conformitate cu schimbările de regulament - în special, aerodinamic. Maşina generează mult mai puţină forţă de apăsare decât în 2017, ceea ce va pune pilotul mai mult în prim-plan în acest an. În cursa finală a sezonului trecut, Wittmann a fost învingător pe Hockenheimring. Mai mult, Spengler a înregistrat cel mai rapid timp al celor patru zile de teste de la Hockenheim, la începutul lunii aprilie.

Cursele DTM sunt transmise în România pe canalele DIGI Sport.

Bruno Spengler (Canada, #7 BMW Bank M4 DTM, BMW Team RBM, 157 de curse, 15 victorii, 18 pole position, 1 titlu): "Sunt foarte încântat că în sfârşit începe noul sezon. Ridicarea cortinei la Hockenheim este mereu ceva special. Este plăcut să întâlneşti fanii din nou şi să simţi atmosfera unică de acolo după o pauză de iarnă lungă. Obiectivul meu este să obţin maximum de la mine şi de la maşină."

Marco Wittmann (Germania, #11 BMW Driving Experience M4 DTM, BMW Team RMG, 74 de curse, 9 victorii, 9 pole position, 2 titluri): "Prima cursă a sezonului va arată unde ne aflăm cu adevărat. Fără îndoială, ne-am făcut temele şi sunt optimist înaintea primului week-end de cursă. Fiecare dintre noi aşteaptă cu nerăbdare să înceapă sezonul. Poţi remarca uşor schimbările de la maşină. Acestea vor face ca totul să fie şi mai atractiv."

Augusto Farfus (Brazilia, #15 Shell BMW M4 DTM, BMW Team RMG, 84 de curse, 4 victorii, 6 pole position): "Toată lumea o ia de la început în acest an odată cu noile reguli şi maşinile modificate. Acest lucru este o provocare destul de mare. Testul nostru de la Hockenheim a decurs bine, aşa că sunt foarte motivat şi merg la Hockenheim cu speranţe mari pentru un început de sezon curat şi bun."

Timo Glock (Germania, #16 DEUTSCHE POST BMW M4 DTM, BMW Team RMR, 74 de curse, 4 victorii, 4 pole position): "După o iarnă lungă, sunt încântat, ca toată lumea, că revin în mijlocul acţiunii. Testele de la Hockenheim au decurs bine, chiar dacă nu am nici o idee exactă despre cât de bine stăm în comparaţie cu adversarii. Timpii noştri au arătat bine, dar niciodată nu ştii dacă altcineva nu a avut câteva kilograme în plus de combustibil în rezervor. Cu siguranţă, sunt foarte încântat."

Philipp Eng (Austria, #25 SAMSUNG BMW M4 DTM, BMW Team RMR): "Aştept cu nerăbdare să debutez în DTM. Să am această oportunitate la 28 de ani este ceva foarte plăcut. Testele de până acum au arătat că suntem acolo unde trebuie. Pentru mine, testele au contat în primul rând pentru adaptarea cu maşina. M-am simţit foarte bine. Din fericire, voi putea să mă bucur un pic de situaţie când totul va porni la Hockenheim."

Joel Eriksson (Suedia, #47 BMW M4 DTM, BMW Team RBM): "Va fi foarte interesant şi aştept cu nerăbdare prima mea cursă în DTM. După testul bun de la Hockenheim, mă simt foarte confortabil şi bine pregătit."

IMSA: evoluţie pe teren propriu pentru BMW Team RLL
A patra cursă a sezonului, găzduită de "Mid-Ohio Sports Car Course" din Lexington (SUA), este mai mult decât specială pentru BMW Team RLL: sediul echipei de la Hilliard (SUA) este la aproximativ o oră de condus de circuit. Gruparea condusă de directorul Bobby Rahal (SUA) a trebuit să aştept ceva timp pentru o nouă cursă pe teren propriu în IMSA WeatherTech SportsCar Championship: ultima dată când circuitul a găzduit campionatul a fost în 2012. Prin urmare, echipa este foarte motivată să confirme locul al doilea din cursa de 12 ore de la Sebring (SUA) cu un alt succes cu noul BMW M8 GTE.

Jesse Krohn (Finlanda, #24 BMW M8 GTE): "Mid-Ohio este un alt circuit nou pentru mine în acest sezon. Sper că vom fi mai competitivi decât am fost la Long Beach. Echipa şi BMW Motorsport au făcut o treabă bună cu dezvoltarea maşinii."

John Edwards (SUA, #24 BMW M8 GTE): "Nu am concurat la Mid-Ohio din perioada Grand Am, dar este o cursă de casă pentru mine şi pentru echipă, aşa că mă bucur că a revenit în calendar. Am trăit în Cincinnati, iar părinţii mei încă sunt acolo. Este un circuit deosebit."

Connor De Phillippi (SUA, #25 BMW M8 GTE): "Mid-Ohio este un eveniment special pentru noi, cei din echipă. Sediul BMW Team RLL nu este foarte departe. Este un circuit nou pentru mine, aşa că trebuie să învăţ multe şi repede. Cu toate acestea, sunt norocos să am o echipă foarte experimentată în jurul meu, care să mă susţină."

Alexander Sims (Marea Britanie, #25 BMW M8 GTE): "Aştept cu nerăbdare provocarea de la Mid-Ohio. Este ceva complet nou pentru mine, aşa că nu ştiu ce să mă aştept de la acest week-end. Lucrul important este să găsim un reglaj de bază bun cât mai repede posibil."

Article Offline Attachments.

Article Media Material.

My.PressClub Conectare
 

BMW Group Streaming

ANNUAL CONFERENCE 2024.

Munich. Here you can see the on demand webcast of the BMW Group Annual Conference 2024, with the world premiere of the next BMW vision vehicle on the "Road to Neue Klasse".

Open Streaming Page

Add your filter tags.

Comunicat de presă
Dosar de presă
Discurs
Fact & Figures
Updates
Top-Topic
Submit filter
Clear all
 
Sun
Mon
Tue
Wed
Thu
Fri
Sat
 
Conectare