Do you need help? Please contact our support team from 9 to 17 CET via support.pressclub@bmwgroup.com.

PressClub Romania · Article.

MINI testează sharing peer-to-peer în Spania

Test inovator lansat în Madrid: MINI Sharing permite clienţilor MINI din Spania să-şi pună automobilele la dispoziţie pentru prieteni, familie sau colegi prin intermediul unei aplicaţii

 

Press Contact.

Alexandru Seremet
BMW Group

Tel: +40-213041532

send an e-mail

Bucureşti/Madrid. Este cunoscut faptul că un MINI oferă conducătorilor un sentiment go-kart de neegalat, transformând chiar şi cea mai obişnuită călătorie în ceva mult mai distractiv. Pentru prima dată, MINI lansează un nou serviciu care permite clienţilor MINI să împărtăşească această experienţă inconfundabilă cu prietenii, cunoştinţele şi familia. Cu noua aplicaţie MINI Sharing, clienţii MINI pot oferi prietenilor, membrilor familiei sau colegilor posibilitatea de a deschide şi de porni automobilul prin intermediul unui smartphone. Ca parte a unui proiect -pilot în capitala Spaniei, această formă personală de car-sharing este testată în prezent în condiţii cotidiene. Testul de sharing de tip peer-to-peer este conceput pentru o flotă de până la 500 de automobile. Proprietarii modelelor MINI actuale, produse începând din martie 2018, vor fi invitaţi să participe, iar automobilul lor va fi echipat sau modernizat cu un modul MINI Sharing care permite accesul şi pornirea motorului prin intermediul unui smartphone.

Testul din Madrid va oferi perspective importante pentru extinderea globală a activităţilor de sharing ale mărcii MINI. BMW Group a identificat serviciile digitale de mobilitate ca fiind unul din domeniile viitoare de evoluţie în cadrul strategiei NUMBER ONE > NEXT. Prin angajamentul său extins faţă de subiectele D-ACES (Design, Autonomous, Connected, Electrified and Services), compania joacă un rol de lider în modelarea mobilităţii viitorului. "Conducătorii MINI sunt mereu înainte vremurilor, la fel ca automobilelor lor inovatoare şi moderne", spune Sebastian Mackensen, vicepreşedinte executiv MINI. "Prin MINI Sharing, permitem clienţilor noştri din Spania să participe la economia de sharing. Această nouă tehnologie se potriveşte perfect cu automobilele noastre dezirabile şi cu demografia noastră inovatoare a clienţilor".

MINI Sharing permite proprietarului automobilului să-şi împartă MINI-ul cu până la zece persoane alese de el, disponibilitatea maşinii fiind evidenţiată în funcţia de calendar încorporată în aplicaţie. Utilizatorii pot folosi aplicaţia pentru a face, în doar câţiva paşi, o cerere de rezervare de pe smartphone-ul lor. După ce proprietarul şi-a dat acordul, locaţia automobilului şi indicaţiile pietonale le sunt afişate pe telefon. La sosirea la automobil, smartphone-ul pe care este instalată aplicaţia MINI Sharing devine cheia maşinii. O conexiune Bluetooth între smartphone şi MINI face posibilă deschiderea uşilor automobilului şi pornirea motorului prin apăsarea butonului Start/Stop.

Dacă se doreşte, proprietarul MINI poate marca anumite persoane ca utilizatori VIP în aplicaţia MINI Sharing. Aceste persoane pot rezerva automobilul în mod spontan, fără a fi nevoite să aştepte acordul proprietarului.

După ce conducătorul îşi încheie călătoria, MINI va fi parcat într-o zonă convenită cu proprietarul şi blocat prin intermediul smartphone-ului. Aplicaţia MINI Sharing generează un raport cu datele de călătorie necesare pentru facturare, iar conducătorului i se oferă posibilitatea de a transfera o plată către proprietarul MINI prin intermediul serviciului PayPal. Calculul costului pentru aplicaţia MINI Sharing se bazează pe o rată fixă de 0,30 euro/km.

Asigurarea fiecărui automobil poate fi extinsă cu uşurinţă, cu o sumă forfetară pentru fiecare conducător suplimentar care participă la testul MINI Sharing. Din motive de protecţie a datelor, proprietarul MINI poate vizualiza oricând locaţia vehiculului prin intermediul aplicaţiei MINI Sharing - cu excepţia situaţiilor în care un alt pasager călătoreşte în interiorul automobilului.

MINI Sharing creează noi oportunităţi de partajare a experienţei MINI cu prietenii şi familia. Încă o dată, MINI îşi asumă un rol inovator şi de pionierat în evoluţia mobilităţii urbane. Pe baza informaţiilor de test colectate de la comunitatea MINI Sharing din Madrid, această inovaţie ar putea cuceri şi alte oraşe din întreaga lume.

Article Offline Attachments.

Article Media Material.

My.PressClub Conectare
 

BMW Group Streaming

ANNUAL CONFERENCE 2024.

Munich. Here you can see the on demand webcast of the BMW Group Annual Conference 2024, with the world premiere of the next BMW vision vehicle on the "Road to Neue Klasse".

Open Streaming Page

Add your filter tags.

Comunicat de presă
Dosar de presă
Discurs
Fact & Figures
Updates
Top-Topic
Submit filter
Clear all
 
Sun
Mon
Tue
Wed
Thu
Fri
Sat
 
Conectare