Do you need help? Please contact our support team from 9 to 17 CET via support.pressclub@bmwgroup.com.

PressClub Romania · Article.

BMW M Motorsport News - Numărul 09/18

Week-end de cursă de succes: victorii şi podiumuri pentru echipele BMW în competiţiile GT internaţionale

M Motorsport Newsletter
·
More BMW Motorsport
 

Press Contact.

Alexandru Seremet
BMW Group

Tel: +40-213041532

send an e-mail

Bucureşti. Nu contează că vorbim de DTM, de Campionatul Mondial FIA de Anduranţă, de IMSA WeatherTech SportsCar Championship sau de nenumăratele campionate regionale: săptămână după săptămână, echipele şi piloţii BMW de pretutindeni se luptă pentru puncte, victorii şi titluri. Şi în afara circuitelor, membrii familiei BMW Motorsport sunt protagoniştii ştirilor principale. "BMW Motorsport News" ne permite să rezumăm constant acţiunea într-o manieră compactă şi informativă. Aşa vei fi mereu la curent cu toate informaţiile.

ADAC GT Masters: dublu podium pentru BMW M6 GT3 la Spielberg
A fost un week-end de cursă cu un scenariu palpitant de-a lungul căruia BMW M6 GT3 a ajutat BMW Team Schnitzer să obţină două clasări pe podium în ADAC GT Masters. În cel de-al treilea week-end de cursă al sezonului, desfăşurat la Spielberg (Austria), Mikkel Jensen (Danemarca) şi Timo Scheider (Germania) au obţinut locul al doilea în cursa de sâmbătă, la comenzile #42 BMW M6 GT3. Dennis Marschall (Germania) şi Victor Bouveng (Suedia) au încheiat la mică distanţă cu #43 BMW M6 GT3. Modelul BMW M6 GT3 îşi arătase deja potenţialul din sesiunea de calificări de pe Bull Ring, atunci când juniorii BMW Motorsport Jensen şi Marschall au pus bazele succesului, după ce au ocupat poziţiile a doua, respectiv a patra. Locul al doilea în clasamentul general a însemnat şi că Jensen a obţinut victoria în ierarhia Juniorilor. "Sunt încântat cu locul al doilea la general, obţinut sâmbătă", a spus Jensen. "Cred că este maximum ceea ce puteam reuşi. Cu toate acestea, sunt foarte fericit pentru întreaga echipă, pentru că toată lumea a făcut o treabă foarte bună şi am obţinut o dublă clasare pe podium."

Asemenea lui Jensen, Marschall participă în acest sezon pentru prima dată în ADAC GT Masters, iar locul al treilea a fost cel mai bun rezultat al lui de până acum. "Primele două week-enduri de cursă nu au mers prea bine pentru noi, aşa că sunt şi mai mulţumit cu locul al treilea de sâmbătă", a declarat Marschall. "Este un rezultat bun, nu doar pentru mine, ci şi pentru echipă. A doua jumătate a cursei a părut că durează o veşnicie, aşa că am fost extrem de uşuraţi în momentul în care Victor a trecut linia de sosire."

Echipajul format din Scheider şi Jensen a reuşit o evoluţie impresionantă şi în cursa a doua, de duminică. După ce a luat startul de pe poziţia a 13-a, urmărirea lui Scheider pe ploaie a făcut ca el să urce până pe locul al cincilea înainte de a-i ceda locul lui Jensen în cockpit. Pilotul danez a câştigat încă o poziţie, dar o penalizare retrospectivă a fost aplicată după cursă, ceea ce l-a retrogradat pe locul al zecelea în clasamentul general. Echipajul Bouveng-Marschall a încheiat al 28-lea în manşa de duminică.

În cursa de la Spielberg a concurat şi #14 BMW M6 GT3 înscris de MRS GT Racing. După ghinionul de sâmbătă, când au încheiat pe locul al 33-lea, Jens Klingmann (Germania) şi eroul local Christopher Zöchling (Austria) au trecut linia de sosire pe poziţia a şaptea în cursa de duminică. Al patrulea week-end de cursă din ADAC GT Masters va avea loc în perioada 3-5 august, la Nürburgring (Germania).

Openul GT Internaţional: BMW Team Teo Martín câştigă la Spa-Francorchamps
BMW Team Téo Martin a sărbătorit cea de-a doua victorie a sezonului în Openul GT Internaţional. Pe legendarul circuit de la Spa-Francorchamps (Belgia), Fran Rueda (Spania) şi Andrés Saravia (Guatemala) au fost primii care au trecut linia de sosire la comenzile #47 BMW M6 GT3. Cei doi au luat startul din pole position. Datorită acestei victorii, dar şi poziţiei a cincea din prima cursă - desfăşurată sâmbătă -, ei au urcat pe locul al doilea în clasamentul piloţilor. Coechipierii lor, Lourenço Beirão da Veiga (Portugalia) şi Juan Cruz Álvarez (Spania) au abandonat sâmbătă cu maşina #3, dar au obţinut locul al şaptelea în ultima manşă a week-endului. În clasa Am, Marcio Basso (Brazilia) şi Thiago Marques (Brazilia), aflaţi la comenzile #7 BMW M6 GT3 înscris de BMW Team Teo Martín, au urcat pe podium - locul secund - în cursa de sâmbătă. Ei au început a doua cursă din pole position, dar au fost obligaţi să abandoneze timpuriu după un incident. În prezent, BMW Team Teo Martín ocupă primul loc în clasamentul echipelor din Openul GT Internaţional.

Pilot în DTM, Joel Eriksson (Suedia) a reuşit o performanţă foarte bună. Pilotul oficial BMW a concurat pentru Senkyr Motorsport la Spa-Francorchamps. Eriksson a împărţit cockpitul #17 BMW M6 GT3 cu slovacul Richard Gonda. Cei doi au încheiat pe locul al patrulea în cursa de sâmbătă, ratând de puţin o clasare pe podium - duminică, echipajul a gustat din şampanie după ce a ocupat locul secund şi astfel a urcat pe podium.

Campionatul GT al Marii Britanii: BMW M4 GT4 câştigă la Silverstone
Legendarul circuit de la Silverstone (Marea Britanie) a fost decorul în care s-a desfăşurat a şasea cursă din acest sezon al Campionatului GT al Marii Britanii. Venerabila "Home of British Motor Racing" s-a dovedit a fi prielnică pentru BMW M4 GT4. Aleksander Schjerpen (Norvegia) şi Jack Mitchell (Marea Britanie) au obţinut victoria în categoria GT4 la finalul cursei de trei ore. După 77 de tururi, cei doi au trecut linia de sosire pentru prima victorie cu #43 BMW M4 GT4. A fost al doilea succes din 2018 pentru echipa Century Motorsport, după victoria de la Snetterton (Marea Britanie), la finalul lunii mai. Câştigătorii acelei curse, Ben Tuck (Marea Britani) şi Ben Green (Marea Britanie), au încheiat pe poziţia a cincea la Silverstone. Următorul week-end de cursă din Campionatul GT al Marii Britanii are loc la 21-22 iulie, la Spa-Francorchamps (Belgia).

Succes dublu pentru BMW 125i M Sport la Oulton Park
BMW 125i M Sport a câştigat două dintre cele trei curse desfăşurate în campionatul de turisme al Marii Britanii (BTCC) la Oulton Park (Marea Britanie). În cea de-a doua cursă de duminică, Colin Turkington (Marea Britanie) a sărbătorit prima sa victorie din această stagiune. În ultima manşă, piloţii West Surrey Racing (WSR) au fost imbatabili şi au monopolizat podiumul. De această dată, Rob Collard (Marea Britanie) a fost cel care a ocupat prima poziţie. Andrew Jordan (Marea Britanie) şi Turkington l-au urmat pe locurile al doilea, respectiv al treilea. Cursa de deschidere din week-endul de la Oulton Park a fost un alt succes pentru WSR, în care Jordan a sărbătorit o clasare pe locul al treilea, Turkington a fost pe poziţia a şasea, iar Collard a încheiat al nouălea. În timp ce Turkington a obţinut victoria în manşa a doua, Jordan a terminat al patrulea, iar Collard a trecut linia de sosire pe poziţia a şasea.

Campionatul GT al Italiei: Bruno Spengler concurează la Misano
La finalul lunii august, la Misano (Italia), DTM va găzdui prima sa cursă nocturnă. În acest week-end, Bruno Spengler (Canada) va avea ocazia de a se familiariza cu "Misano World Circuit Marco Simoncelli". Campionul DTM din 2012 va fi prezent pe circuit cu BMW M6 GT3. Spengler va susţine BMW Team Italia condusă de Roberto Ravaglia (Italia).

Article Offline Attachments.

Article Media Material.

My.PressClub Conectare
 

BMW Group Streaming

ANNUAL CONFERENCE 2024.

Munich. Here you can see the on demand webcast of the BMW Group Annual Conference 2024, with the world premiere of the next BMW vision vehicle on the "Road to Neue Klasse".

Open Streaming Page

Add your filter tags.

Comunicat de presă
Dosar de presă
Discurs
Fact & Figures
Updates
Top-Topic
Submit filter
Clear all
 
Sun
Mon
Tue
Wed
Thu
Fri
Sat
 
Conectare