Do you need help? Please contact our support team from 9 to 17 CET via support.pressclub@bmwgroup.com.

PressClub Romania · Article.

Uzina BMW din Spartanburg face ultimele pregătiri pentru a începe producţia noului BMW X5

Aproape 20 de ani de lider pe piaţă şi centrul portofoliului BMW. +++ A patra generaţie BMW X5 se apropie de începerea producţiei la Spartanburg, centrul global de competenţă pentru familia BMW X. +++ BMW X5 reprezintă peste jumătate din cele 4,4 milioane de automobile produse la Spartanburg de la deschiderea uzinei în 1994. +++ Noul BMW X5 se pregăteşte pentru debutul pe pieţele mondiale, inclusiv România, la finalul acestui an.

G05
·
Spartanburg
·
X5
 

Press Contact.

Alexandru Seremet
BMW Group

Tel: +40-213041532

send an e-mail

Bucureşti/Woodcliff Lake. Într-o săptămână de sărbătoare pentru americani, când se pregătesc aventurile de vară, un alt fel de pregătiri este aproape de a se încheia la uzina BMW din Spartanburg, în Carolina de Sud: faza finală pentru accelerarea producţiei noului BMW X5, care începe în a doua jumătate a acestei veri. Modelul este unul cu adevărat legendar pentru marcă şi a deschis pentru BMW un lung şir de inovaţii pentru segment. BMW X5 a devenit repede un best seller imediat de la lansare, iar în România este cel mai bine vândut al mărcii de mai bine de 10 ani.

Patru generaţii ca lider de piaţă
Odată cu a patra generaţie BMW X5, noul model se alătură unui portofoliu deosebit şi unei istorii a poziţiei de lider. Când a fost lansat acum aproape 20 de ani, versiunea originală BMW X5 a lansat nu numai familia de modele BMW X, ci şi segmentul Sport Activity Vehicle (SAV) în industrie. De atunci, BMW X5 s-a impus categoric despre unul din pilonii portofoliului de modele BMW, fiind vândut în peste 2,2 milioane de unităţi în lumea întreagă pe parcursul celor trei generaţii. În SUA, BMW X5 a fost printre cele mai bine vândute trei modele BMW în fiecare an cu începere din 2001, pe piaţa locală este de mai bine de zece ani, constant, cel mai popular model al mărcii. Succes deosebit pe piaţa americană a venit pe fondul a numeroase extinderi ale uzinei BMW din Spartanburg - acum este cea mai mare uzină BMW din lume.

Din Carolina de Sud, modele BMW X pentru SUA şi mapamond
Noul BMW X5 va fi al zecelea model X ce va fi produs la uzina din Spartanburg de la începerea funcţionării în 1994. Ca centrul de competenţă global BMW pentru modelele X, uzina din Spartanburg a fost foarte ocupat în 2018; noul BMW X5 a fost precedat de lansarea noului BMW X4 în aprilie. De asemenea, uzina din Spartanburg produce BMW X3 şi X6. Cu aceste modele noi şi cererea deosebit pentru modelele BMW X pe mapamond, producţia de la Spartanburg va creşte şi mai mult în următorii ani şi este planificată utilizarea la maximum a capacităţii de producţie anuale - 450.000 de unităţi.

Uzina de producţie BMW din Carolina de Sud este cel mai mare exportator de automobile din SUA prin valoarea efectivă. De la lansarea versiunii originale BMW X5, două din fiecare trei automobile produse au fost exportate pentru vânzare către clienţi din afara SUA. Când se iau în calcul toate modelele BMW X3, X4, X5 şi X6 produse la Spartanburg, peste 70% din producţia anuală este expediată către pieţele de export. Noul BMW X7 va fi de asemenea produs în fabrica din Spartanburg.

Uzina din Spartanburg
Dimensiunea forţei de muncă a crescut şi ea considerabil la uzina din Spartanburg, de la cei 500 de angajaţi existenţi iniţial în 1994 la peste 10.000 de oameni în prezent - alte 1.000 de persoane sunt de aşteptat să se alăture în 2021. Un studiu efectuat în 2017 de Universitatea din Carolina de Sud a arătat că, pentru fiecare 10 locuri de muncă generate direct de facilitatea BMW din SUA, alte 90 de locuri de muncă sunt create altundeva în economia SUA ca rezultat direct al acestor joburi BMW.

În 2017, achiziţia BMW USA de componente şi materiale pentru producţia la uzina din Spartanburg a totalizat aproape şase miliarde de dolari, de la peste 300 de companii furnizoare din SUA.

Instruirea la uzină utilizează un sistem dual de formare profesională, care combină învăţarea teoretică şi experienţa practică. În ultimii zece ani, BMW Group a investit peste 220 de milioane de dolari în formarea profesională şi continuă la facilitatea sa din Spartanburg, alte 220 de milioane de dolari fiind planificate să fie investite în următorii cinci ani. Programele de instruire sunt derulate în colaborare cu colegiile locale.

Cronologia BMW X5, construit la Spartanburg (Carolina de Sud)

septembrie 2017

Uzina din Spartanburg produce automobilul cu numărul 4.000.000.

august 2013

Începe producţia celei de-a treia generaţii BMW X5.

iunie 2010

Modelul BMW X5 cu numărul 1.000.000 este produs la Spartanburg.

noiembrie 2006

Premiera mondială a celei de-a doua generaţii BMW X5 are loc la Salonul Internaţional Auto de la Los Angeles.

septembrie 2006

Începe producţia celei de-a doua generaţii BMW X5.

iunie 2005

Modelul BMW X5 cu numărul 500.000 este produs.

iulie 2002

Producţia totală a uzinei din Spartanburg atinge 500.000 de automobile.

august 2001

Modelul BMW X5 cu numărul 100.000 este produs.

septembrie 1999

Începe producţia primului BMW X5. Primul automobil a fost un model X5 cu motor de 4,4 litri, cu opt cilindri, şi exterior Pearl Beige.

ianuarie 1999

Premiera mondială a primului BMW X5 la NAIAS de la Detroit.

septembrie 1994

Primul BMW produs în America, 318i, părăseşte linia de asamblare de la uzina din Spartanburg.

septembrie 1992

Ceremonia de inaugurare a viitoarei uzine BMW din Spartanburg.

Iunie 1992

BMW Group anunţă intenţia de a construi prima sa uzină de producţie din afara Germania, în regiunea Spartanburg din Carolina de Sud.

 

Ce au declarat atunci: declaraţii istorice
"Succesul X5 este atribuibil direct designerilor automobilului, furnizorilor noştri de componente şi angajaţilor noştri dedicaţi şi implicaţi care continuă să-şi unească forţele pentru a crea un automobil atât de special." - Josef Kerscher, pe atunci preşedinte al BMW Manufacturing, 8 iunie 2010.

"Aceasta este o zi de mare mândrie pentru toţi locuitorii din Carolina de Sud şi pentru familia BMW. Este dovada calităţii forţei de muncă din Carolina de Sud, a lanţului de furnizori şi a BMW, unul dintre cei mai mari constructori de automobile din lume. Acum, după un milion de unităţi X5, BMW este una dintre cele mai mari poveşti de succes în business din istoria Carolinei de Sud. Acest reper ne oferă speranţă pentru viitor şi este un semn pozitiv că, prin producţie de clasă mondială, statul nostru va prospera în anii ce vor urma." - senatorul american Lindsey Graham, 8 iunie 2010.

"Am creat X5 pentru a oferi clienţilor tot ce este mai bun din ambele universuri. Cu X5, BMW a dat naştere unei noi categorii, Sports Activity Vehicle. X5 combină performanţa, stilul, luxul şi tehnologia legendare pentru BMW cu spaţiul şi versatilitatea unui SUV tradiţional. Mai presus de orice, X5 este agil şi rapid, o plăcere de a conduce. Un adevărat BMW." - Tom Purves, pe atunci preşedinte şi director executiv BMW USA, 23 septembrie 1999.

Article Offline Attachments.

Article Media Material.

My.PressClub Conectare
 

BMW Group Streaming

AUTO CHINA 2024.

Beijing. 24./25. April 2024.

Here you can see the Webcasts of the BMW Group Night and Press Conference at the Auto China 2024.

Open Streaming Page

Add your filter tags.

Comunicat de presă
Dosar de presă
Discurs
Fact & Figures
Updates
Top-Topic
Submit filter
Clear all
 
Sun
Mon
Tue
Wed
Thu
Fri
Sat
 
Conectare