Do you need help? Please contact our support team from 9 to 17 CET via support.pressclub@bmwgroup.com.

PressClub Romania · Article.

BMW M Motorsport News - Numărul 14/18

Juniorii BMW Motorsport au triumfat la Hungaroring - Dublu podium pentru Răzvan Umbrărescu în Seria Europeană GT4 - Victorie şi titlu pentru Ojjeh şi BMW M6 GT3

Motorsport Newsletter
·
Automotive
 

Press Contact.

Alexandru Seremet
BMW Group

Tel: +40-213041532

send an e-mail

Downloads.

  
Attachments(1x, ~103,77 KB)
  
Photos(5x, ~16,62 MB)

Bucureşti. Nu contează că vorbim de DTM, de Campionatul Mondial FIA de Anduranţă, de IMSA WeatherTech SportsCar Championship sau de nenumăratele campionate regionale: săptămână după săptămână, echipele şi piloţii BMW de pretutindeni se luptă pentru puncte, victorii şi titluri. Şi în afara circuitelor, membrii familiei BMW Motorsport sunt protagoniştii ştirilor principale. "BMW Motorsport News" ne permite să rezumăm constant acţiunea într-o manieră compactă şi informativă. Aşa vei fi mereu la curent cu toate informaţiile.

Seria Europeană GT4: Două duble pentru BMW M4 GT4, Răzvan Umbrărescu s-a clasat de două ori pe locul secund
Juniorii BMW Motorsport Beitske Visser (Olanda) şi Nico Menzel (Germania) au sărbătorit prima lor victorie din acest sezon al Seriei Europene GT în cursa de duminică de la Hungaroring (Ungaria). Când comisarii au oprit cursa turbulentă după 24 de tururi din cauza ploii foarte puternice, Visser şi Menzel - aflaţi la comenzile #110 RN Vision STS BMW M4 GT4 - aveau un avans de aproape 30 de secunde faţă de coechipierii lor Gabriele Piana (Italia) şi Răzvan Umbrărescu (România), care au concurat tot pe un BMW M4 GT4, oferind astfel o nouă dublă pentru modelul menţionat. La începutul week-endului de la Hungaroring, BMW M4 GT4 a sărbătorit o altă dublă la finalul manşei de sâmbătă, Simon Knap şi Max Koebolt (ambii Olanda) - aflaţi la comenzile #1 MDM Motorsport BMW M4 GT4 - trecând primii linia de sosire. Ca şi duminică, locul al doilea a fost ocupat de Piana şi Umbrărescu. În categoria Pro-Am, echipa W&D Racing a sărbătorit o clasare pe podium, după ce a încheiat pe poziţia a treia în ultima cursă a week-endului.

Blancpain GT Sports Club: victorie şi titlu pentru Karim Ojjeh
Karim Ojjeh (Arabia Saudită) este noul campion din Blancpain GT Sports Club. Pilotul Boutsen Ginion Racing a obţinut titlul după victoria din cursa principală de la Hungaroring (Ungaria), desfăşurată duminică. Înaintea ultimei etape a stagiunii, care va avea loc la Barcelona (Spania) la 29-30 septembrie, el este lider în clasamentul piloţilor, cu 136 de puncte, având un avans de 54 de puncte faţă de ocupantul poziţiei a doua. Acesta este primul titlu obţinut de Ojjeh în Blancpain GT Sports Club. Pe lângă cele şase victorii la clasă din acest an, el a obţinut şi trofeul pentru câştigarea clasamentului general în Titanium Cup.

VLN: podium pentru BMW M6 GT3 în "Infernul Verde"
Fanii prezenţi pe bucla Nordschleife de la Nürburgring (Germania) au experimentat o nouă cursă palpitantă în "Infernul Verde". Mai întâi, #36 BMW M6 GT3 al Walkenhorst Motorsport a obţinut pole position în sesiunea de calificări a celei de-a şasea etape din campionatul de anduranţă VLN. Cu toate acestea, David Pittard (Marea Britanie), Andreas Ziegler şi Rudi Adams (ambii Germania) au fost obligaţi să se retragă din cursă. Şi totuşi, fanii BMW au avut motiv de bucurie la finalul celor patru ore: Stef Dusseldorp (Olanda) şi Alexandre Imperatori (Elveţia), aflaţi la comenzile #3 BMW M6 GT3 al Falken Motorsports - au trecut linia de sosire pe locul al doilea. #35 BMW M6 GT3 înscris de Walkenhorst Motorsport a încheiat pe locul al şaptelea în clasamentul general. Augusto Farfus (Brazilia) a fost prezent şi el în "Infernul Verde", concurând pentru BMW Team Schnitzer. Week-endul viitor, brazilianul se va lupta pentru puncte în DTM, cele două curse având loc pe versiunea de 3,629 kilometri a circuitului de la Nürburgring. În categoria SP10, BMW M4 GT4 a sărbătorit o cvadruplă victorie. Primele două poziţii au revenit Securtal Sorg Rennsport. Heiko Eichenberg (Germania) şi Yannick Mettler (Elveţia) au fost primii care au trecut linia de sosire. Locurile al treilea şi al patrulea au revenit maşinilor #178 BMW M4 GT4 înscrisă de Ring Racing , respectiv #191 BMW M4 GT4 a echipei Walkenhorst Motorsport. În clasa BMW M235i Racing Cup, Pixum Team Adrenalin Motorsport a fost din noua cea mai bună echipă. David Griessner (Austria) şi Yannick Fübrich (Germania) au obţinut victoria cu un avans de peste 21 de secunde. Celelalte locuri ale podiumului au revenit #694 BMW M235i Racing (Securtal Sorg Rennsport), care a ocupat poziţia secundă, şi maşina #666 a Scheid - Honert Motorsport. Modelele de curse BMW au sărbătorit şase victorii de clasă. A şaptea etapă a campionatului de anduranţă VLN de la Nürburgring va avea loc peste trei săptămâni. A 58-a ediţie a cursei de anduranţă ADAC Reinoldus, organizată de Dortmunder Motorsport Club, are loc la 22 septembrie şi va avea durata standard de patru ore.

Pirelli World Challenge: victorii pentru BMW în clasamentele echipelor şi constructorilor de la categoria TC
A fost un week-end de succes pentru BMW M235i Racing în categoria TC a Pirelli World Challenge. La finala sezonului de la Watkins Glen (SUA), maşina a monopolizat primele trei locuri în manşa întâi, respectiv primele cinci poziţii în cea de-a doua. Sâmbătă, Karl Wittmer (SUA) - pilotul Classic BMW - a urcat pe podium ca învingător. Johan Schwartz (Danemarca / Rooster Hall Racing) l-a urmat pe locul al doilea, iar Matt Travis (SUA) a trecut linia de sosire al treilea. Toţi trei au fost pe podium şi în cursa finală a anului, cu o mică diferenţă privind ordinea. Într-o chintă BMW M235i Racing, Schwartz a fost cel învingător, urmat de Wittmer. Travis a ocupat din nou locul al treilea. În ciuda victoriei şi a clasării pe locul al doilea, Wittmer a ratat de puţin câştigarea titlului piloţilor. Classic BMW a triumfat în competiţia echipelor, iar titlul constructorilor a revenit BMW.

Openul GT Internaţional: podium pentru Teo Martín Motorsport
Week-endul de cursă din Openul GT Internaţional a dus BMW Team Teo Martín la Silverstone, "Home of British Motor Racing". În prima cursă a week-endului, Fran Rueda (Spania) şi Andrés Saravia (Guatemala) - aflaţi la comenzile #47 BMW M6 GT3 - au terminat pe locul al treilea şi au sărbătorit pe podium. Coechipierii lor, Beirão da Veiga (Portugalia) şi Juan Cruz Álvarez (Spania), au trecut linia de sosire pe poziţia a zecea. A doua cursă a week-endului s-a dovedit dificilă pentru echipă, după ce un incident a obligat echipajul Beirão da Veiga/Álvarez să abandoneze. Duetul Rueda/Saravia a trecut linia de sosire pe poziţia a şase şi ocupă poziţia a doua în clasamentul sezonului, la nouă puncte de lider. În categoria Am, Marcio Basso (Brazilia) şi Alexey Chuklin (Ucraina) au încheiat pe poziţia a patra în manşa de sâmbătă. Ei au completat week-endul cu locul al doilea reuşit duminică.

Article Offline Attachments.

Article Media Material.

My.PressClub Conectare
 

BMW Group Streaming.

STREAMING PORTAL.

Watch the web casts of latest BMW Group press events.

open streaming site

Latest Facts & Figures.

Măsuri de actualizare a modelelor BMW pentru toamna 2017
Tue Nov 07 10:10:00 CET 2017
G31
Touring
Măsuri de actualizare a modelelor MINI în vara 2017.
Wed Jul 26 07:31:00 CEST 2017
MINI Countryman
Măsuri de actualizare a modelelor BMW pentru vara 2017
Wed Jul 26 07:30:00 CEST 2017
F45
Seria 5
Show all

Add your filter tags.

Comunicat de presă
Dosar de presă
Discurs
Fact & Figures
Updates
Top-Topic
Submit filter
Clear all
 
Sun
Mon
Tue
Wed
Thu
Fri
Sat
 
Conectare