Do you need help? Please contact our support team from 9 to 17 CET via support.pressclub@bmwgroup.com.

PressClub Romania · Article.

Noul BMW R 1250 GS şi noul BMW R 1250 RT

Pentru mai mult de 35 de ani, motorul boxer cu doi cilindri al modelelor BMW Motorrad GS și RT a însemnat propulsie fiabilă, puternică și deosebită pentru pornirea în ture lungi sau călătorii pe distanțe mari – sau pur și simplu de bucuria unui drum scurt, de un weekend. Cu motorul boxer și mai avansat tehnologic, noile R 1250 GS și R 1250 RT ating nu doar un nou nivel de putere și de cuplu. A fost posibilă și optimizarea semnificativă a rafinamentului și funcționării, mai ales în gama de turații reduse. În plus, noul motor oferă niveluri de emisii și de consum de combustibil îmbunătățite, plus un sunet deosebit de satisfăcător.

Seria R
·
R 1250 RT
·
R 1250 GS
 

Press Contact.

Alexandru Seremet
BMW Group

Tel: +40-213041532

send an e-mail

Noile BMW R 1250 GS ș i R 1250 RT – fascina ț ia călătoriilor ș i touring-ului într-o nouă dimensiune a puterii motorului.

Pentru mai mult de 35 de ani, motorul boxer cu doi cilindri al modelelor BMW Motorrad GS și RT a însemnat propulsie fiabilă, puternică și deosebită pentru pornirea în ture lungi sau călătorii pe distanțe mari – sau pur și simplu de bucuria unui drum scurt, de un weekend. Pentru mai mult de 25 de ani, BMW Motorrad a folosit tehnologia distribuției cu 4 supape pe cilindru, combinată cu injecția electronică de benzină și convertizorul catalitic în buclă închisă, pentru a obține cele mai bune cifre de putere și de cuplu, plus consum redus de combustibil și compatibilitate cu mediul înconjurător.

Motorul boxer ș i mai avansat cu Tehnologia BMW ShiftCam pentru un plus de putere pe întreaga plajă de tura ț ie, emisii ș i consum de combustibil reduse, rulare mai lină ș i rafinament sporit.

Cu motorul boxer și mai avansat tehnologic, noile R 1250 GS și R 1250 RT ating nu doar un nou nivel de putere și de cuplu. A fost posibilă și optimizarea semnificativă a rafinamentului și funcționării, mai ales în gama de turații reduse. În plus, noul motor oferă niveluri de emisii și de consum de combustibil îmbunătățite, plus un sunet deosebit de satisfăcător. În acest scop, tehnologia BMW ShiftCam a fost folosită pentru prima dată în producția de serie a motoarelor BMW Motorrad: aceasta permite varierea sincronizării distribuției și a cursei supapelor pe partea de admisie. În plus, arborii cu came de admisie sunt gândiți pentru deschiderile decalate ale celor două supape de admisie, rezultând în realizarea unui vârtej optimizat al amestecului carburant proaspăt și, implicit, într-o ardere mai eficientă. Alte schimbări tehnice ale motorului sunt legate de transmisia către arborele cu came – care acum se face prin intermediul unui lanț dințat (înainte era un lanț cu role) – un traseu optimizat al sistemului de ungere, injectoare de benzină cu dublu jet și un nou sistem de evacuare.

Două moduri de pilotaj, ASC ș i Hill Start Control în echiparea standard.

Există două moduri de pilotaj disponibile în echiparea standard pentru a adapta motocicleta preferințelor individuale ale riderilor. Sistemul Automatic Stability Control ASC din echiparea standard asigură un nivel ridicat de siguranță la rulare datorită realizării celui mai bun nivel de tracțiune posibil. Asistarea la pornirea în rampă Hill Start Control este, de asemenea, un element standard pentru ambele modele, permițând pornirea convenabilă în rampă.

Modurile de pilotaj Pro, care includ moduri de pilotaj suplimentare, Dynamic Traction Control DTC, ABS Pro, Hill Start Control Pro ș i Dynamic Brake Assistant DBC (nou), disponibile ca echipament op ț ional din fabrică.

Opțiunea „Moduri de Pilotaj Pro” este acum disponibilă ca echipament opțional, incluzând modul de pilotaj suplimentar „Dynamic”, Dynamic Traction Control DTC, și, pentru R 1250 GS, și modurile de pilotaj „Dynamic Pro”, „Enduro” și „Enduro Pro”. DTC permite accelerarea eficientă și în siguranță, mai ales cu motocicleta înclinată. ABS Pro (ca parte a Modurilor de Pilotaj Pro la R 1250 GS, standard pentru R 1250 RT) oferă și mai multă siguranță pe frânare, chiar și cu motocicleta înclinată. Noul sistem Dynamic Brake Control DBC asigură și mai multă siguranță la frânare, chiar și în situațiile dificile, prin evitarea acționării neintenționate a manșonului de accelerație. Prin intervenția în sistemul de control al motorului, cuplul acestuia este redus în timpul frânării, pentru a se putea folosi la maximum forța de frânare la roata spate. Astfel, motocicleta este mai stabilă pe frânare și distanța de oprire este redusă.

Suspensie electronică Dynamic ESA „Next Generation” cu compensare complet automată a sarcinii, acum ș i pentru R 1250 RT.

Cu echipamentul opțional Dynamic ESA „Next Generation” de la BMW Motorrad, amortizarea se adaptează automat situației, în funcție de suprafața de rulare și de manevrele executate și există și pretensionarea automată a suspensiei în toate stările de sarcină. Aceasta permite adaptarea precisă și fină a motocicletei la toate situațiile de pilotaj, atingând un confort optim al amortizării și o ținută de drum foarte stabilă – acest sistem este acum disponibil și pe R 1250 RT.

Far cu LED pentru R 1250 GS în echiparea standard ș i far pentru timp de zi cu LED pentru ambele modele ca element op ț ional din fabrică.

Noul R 1250 GS are acum farul cu LED în echiparea standard. În plus, farul pentru timpul zilei cu LED este disponibil ca echipament opțional, atât pentru R 1250 GS, cât și pentru R 1250 RT, care are far cu halogen.

Conectivitate: bord multifunc ț ional cu ecran color TFT de 6,5 inci ș i numeroase op ț iuni în echiparea standard pentru R 1250 GS.

Noul R 1250 GS are acum caracteristica de echipare Connectivity în standard, incluzând un ecran color TFT de 6,5 inci. În combinație cu Multi-Controller-ul BMW Motorrad din echiparea standard, asta înseamnă că pilotul poate accesa funcțiile de vehicul și de conectivitate deosebit de rapid și de convenabil.

R 1250 RT are un ecran color TFT mare, de 5,7 inci. Acesta este secondat de un vitezometru și un turometru în stil analog.

Intelligent Emergency Call ca op ț iune din fabrică.

Asigurarea celui mai rapid ajutor în cazul unui accident sau în situații de urgență sau pericol poate salva vieți. Elementul de echipament opțional Intelligent Emergency Call cheamă ajutorul la fața locului cât mai rapid posibil. Ca și înainte, acest element poate fi comandat pentru ambele modele.

BMW Motorrad Spezial – caracteristici de personalizare de înaltă calitate, ca elemente de echipament op ț ional din fabrică.

BMW Motorrad Spezial oferă o gamă de elemente de personalizare superbe, care sporesc atât performanța, cât și valoarea motocicletei, disponibile ca echipament opțional din fabrică. Focusul este pe integrarea armonioasă în vehicul ca un întreg, folosirea materialelor de cea mai înaltă calitate, prelucrarea manuală elaborată și pe atenția caracteristică la detalii.

Pachetele Billets Opțiunea 719 Classic și HP sunt disponibile pentru noile R 1250 GS și R 1250 RT, de exemplu.

Noul R 1250 RT poate fi modificat adițional cu jantele Option 719 Classic sau Sport, o șa exclusivistă și una dintre cele două culori Spezial.

O tobă sport HP este de asemenea disponibilă din fabrică pentru cele două noi modele boxer.

Culori ș i variante de stil noi ș i atrăgătoare.

Noul R 1250 GS își arată abilitățile de touring și off-road în două finisări de bază moderne și două variante de stil izbitoare. Noul R 1250 RT întruchipează caracterul său de tourer exclusivist într-o culoare de bază, două variante de stil și două finisări Option 719 Spezial.

Privire de ansamblu pentru noile BMW R 1250 GS ș i R 1250 RT:

•      Motor boxer dezvoltat suplimentar cu Tehnologia BMW ShiftCam pentru varierea sincronizării distribuției și cursei supapelor pe partea de admisie.

•      Chiar și mai multă putere pe întreaga plajă de turație, consum de combustibil și nivel de emisii optimizate, rafinament sporit și rulare mai lină.

•      Putere și cuplu crescute: 100 kW (136 CP) la 7.750 rpm și 143 Nm la 6.250 rpm (înainte: 92 kW (125 CP) la 7.750 rpm și 125 Nm la 6.500 rpm)).

•      Cilindree crescută la 1.254 cmc (înainte: 1.170 cmc).

•      Deschidere decalată a supapelor de admisie pentru formarea unui vârtej optimizat și, implicit, pentru o ardere mai eficientă.

•      Transmisia mișcării la arborele cu came acum prin lanț dințat (înainte: prin lanț cu role).

•      Ungere și răcirea bazei pistonului optimizate.

•      Sistem de senzori de detonație pentru o mai bună adaptare la călătorii lungi.

•      Cea mai nouă generație a sistemului de control al motorului BMS-O și folosirea injectoarelor cu două jeturi pentru o ardere mai eficientă.

•      Nou sistem de evacuare pentru caracteristici optime de performanță.

•      Spoiler față suplimentar nou pentru R 1250 RT.

•      Modurile de Pilotaj Pro, incluzând moduri de pilotaj suplimentare, Dynamic Traction Control DTC, ABS Pro (standard pentru R 1250 RT), Hill Start Control Pro și Dynamic Brake Assistant DBC, disponibile ca echipament opțional din fabrică.

•      Suspensie electronică Dynamic ESA „Next Generation” cu adaptare complet automată a pretensionării.

•      Pe lângă posibilitățile standard de reglare a înălțimii șeii (excepție: stilul HP pentru R 1250 GS), gamă largă de variante de șa din fabrică.

•      Far cu LED pentru R 1250 GS și far pe timp de zi cu LED pentru ambele modele ca echipament opțional din fabrică.

•      Connectivity: bord multifuncțional cuc ecran color TFT de 6,5 inci și numeroase opțiuni în echiparea standard pentru R 1250 GS.

•      Intelligent Emergency Call ca echipament opțional din fabrică.

•      BMW Motorrad Spezial – elemente de personalizare ca echipament opțional din fabrică.

•      Gamă extinsă de echipamente opționale și Accesorii Originale BMW Motorrad.

•      Noul R 1250 GS: abilități de tourer și off-road în două finisări de bază moderne și două variante de stil impresionante.

•      Noul R 1250 RT: caracter de tourer exclusivist într-o culoare de bază, două variante de stil și două finisări Option 719 Spezial.

Article Offline Attachments.

Article Media Material.

My.PressClub Conectare
 

BMW Group Streaming

AUTO CHINA 2024.

Beijing. 24./25. April 2024.

Here you can see the Webcasts of the BMW Group Night and Press Conference at the Auto China 2024.

Open Streaming Page

Add your filter tags.

Comunicat de presă
Dosar de presă
Discurs
Fact & Figures
Updates
Top-Topic
Submit filter
Clear all
 
Sun
Mon
Tue
Wed
Thu
Fri
Sat
 
Conectare