Do you need help? Please contact our support team from 9 to 17 CET via support.pressclub@bmwgroup.com.

PressClub Romania · Article.

MINI Auto Cobălcescu - cel mai nou dealer MINI - se lansează cu un proiect de artă semnat Amirou Diallo

Auto Cobălcescu, o companie cu peste 60 de ani de istorie în lumea automobilelor, începe colaborarea cu emblematicul brand britanic MINI cu un centru dedicat în complexul din Spaţiul Unirii 311, în Bucureşti. La 8 noiembrie, cel mai nou dealer MINI din România a marcat lansarea sa oficială printr-un proiect de artă semnat de Amirou Diallo. Iniţiativa se construieşte pe o colaborare deja existentă a lui Diallo cu marca MINI. În luna aprilie, acesta a prezentat o serie de patru picturi reunite sub titlul "British Icons", dedicate unor repere britanice reprezentative, cu interpretări ale Union Jack ca temă recurentă. Acum, Diallo a realizat un portret al unei personalităţi din România, Constantin Brâncuşi. Acum, cele cinci opere, care au fost expuse în cadrul evenimentului de lansare MINI Auto Cobălcescu, au fost baza unei legături speciale între reperele emblematice britanice şi o personalitate puternică a culturii româneşti.

Amirou Diallo
·
Lifestyle
·
Evenimente lifestyle
 

Press Contact.

Alexandru Seremet
BMW Group

Tel: +40-213041532

send an e-mail

Bucureşti. Auto Cobălcescu, o companie cu peste 60 de ani de istorie în lumea automobilelor, începe colaborarea cu emblematicul brand britanic MINI cu un centru dedicat în complexul din Spaţiul Unirii 311, în Bucureşti. La 8 noiembrie, cel mai nou dealer MINI din România a marcat lansarea sa oficială printr-un proiect de artă semnat de Amirou Diallo. Iniţiativa se construieşte pe o colaborare deja existentă a lui Diallo cu marca MINI. În luna aprilie, acesta a prezentat o serie de patru picturi reunite sub titlul "British Icons", dedicate unor repere britanice reprezentative, cu interpretări ale Union Jack ca temă recurentă. Acum, Diallo a realizat un portret al unei personalităţi din România, Constantin Brâncuşi. Acum, cele cinci opere, care au fost expuse în cadrul evenimentului de lansare MINI Auto Cobălcescu, au fost baza unei legături speciale între reperele emblematice britanice şi o personalitate puternică a culturii româneşti.

Tema dialogului intercultural a fost completată de un recital susţinut de artiştii Theodor Andreescu (vioară) şi Mădălina Petre (chitară şi voce). Evenimentul de lansare MINI Auto Cobălcescu a fost organizat în prezenţa Ambasadorului Marii Britanii la Bucureşti, Andrew James Noble, care a vorbit despre experiența sa personală cu marca MINI punând accent pe nevoia de susținere a industriei automobile britanice în România. Domnul ambasador a ținut să menționeze că scopul guvernului britanic este cel de a obține o nouă relație din negocierile Brexit, și anume una fără taxe vamale și fără fricțiune în schimburile comerciale. De asemenea, Camera de Comerţ Britanica Romana şi British Council susţin acest proiect care vorbeşte prin artă despre legătura dintre cele două ţări.

Portretul lui Constantin Brâncuşi semnat de Amirou Diallo va fi scos la licitaţie prin platforma on-line a casei de licitaţii Lavacow în data de 19 decembrie 2018, la ora 20.00. Banii astfel obţinuţi vor fi donaţi către unul din proiectele caritabile britanice din România, la alegerea cumpărătorului: Hospice Casa Speranţei, Little People sau Light into Europe. Licitaţia se lansază ofical astăzi şi va fi finalizată pe 19 decembrie şi va putea fi urmărită aici: www.lavacow.com.

MINI Auto Cobălcescu a pregătit şi o surpriză pentru toţi clienţii până la sfârşitul acestui an. Aceştia pot opta gratuit pentru un autocolant cu un model inspirat din spectaculosul portret al lui Brâncuşi. Personalizarea MINI a fost mereu un element distinctiv al mărcii, a fost un instrument care a amintit de istorie, tradiţii sau originile britanice ale mărcii. Noul proiect pregătit alături de Amirou Diallo, cu o transformare plină de culoare, este o formulă exclusivă care marchează lansarea MINI Auto Cobălcescu şi proiectul organizat în cadrul acestui eveniment.

 

Declaraţii.

Amirou Diallo

"Brâncuşi reprezintă pentru mine un ideal autentic. Un inovator, neînţeles poate de mulţi la vremea lui, care şi-a urmărit viziunea. Acum este un artist universal recunoscut, care inspiră şi care este asumat de noi ca un ambasador adevărat. Imaginea lui mă provoacă să îl pictez, încercând să îi cuprind de fiecare dată o altă stare şi datorinţa versatilităţii privirii ce ascunde un mister tipic interbelic. Majoritatea fotografiilor pe care le ştim cu el sunt alb negru, aşa că am ales că merită un portret plin de culoare, plin de viaţă, aşa cum şi lucrările sale transmit vitalitate şi bucurie.

Este greu sa cuprinzi esenţa unei naţii, a unui fost imperiu, a unui actual centru cultural în numai patru lucrări. Iar atunci când este vorba de Marea Britanie, lucrurile se complică şi realizezi că ai mai avea nevoie de multe pânze. Ce este mai plăcut pentru un artist decât să picteze ceea ce îi face plăcere? În momentul în care mi-a fost oferită această oportunitate, ideile au venit imediat, de fapt cred ca erau deja în mintea mea şi aşteptau ocazia de a fi puse la treabă. Aceasta vine din zecile de vizite în Londra, metropolă care mă uimeşte de fiecare dată, mă încarcă cu energie sau, cum spun artiştii, «mă inspiră». E uşor să-ţi găseşti inspiraţia într-un loc ca Londra. Este suficient să ieşi pe stradă la o simplă plimbare. Energia cosmopolită parcă creează un vortex creativ care te atrage în jocul lui fără să-ţi dai seama."

 

Wolfgang Schulz, director general BMW Group România

"Succesul mărcilor noastre pe piaţa din România se face prin parteneri puternici şi dedicaţi. Sunt încântat să văd dedicarea şi creativitatea prin care Auto Cobălcescu abordează colaborarea cu marca MINI. Au înţeles imediat că MINI este mult mai mult decât un simplu brand de automobile şi au reuşit încă de la început să îl pună în valoare."

 

Colin Lovering, VP al Camerei de Comerţ Britanica Romana.
Camera de Comerţ Britanica Romana este o instituţie bilaterală cu peste 20 de ani de experienţă în susţinerea afacerilor din Marea Britanie în România. Suntem încântaţi să susţinem această iniţiativă care aduce emblematica marcă britanică MINI aproape de publicul român. Alături de partenerii noştri de la Ambasada Marii Britanii, Departamentul de Comerţ Internaţional şi British Council suntem mândri să fim parteneri la un astfel de eveniment alături de BMW Group şi MINI."


Despre Auto Cobălcescu
Auto Cobălcescu este cel mai mare complex auto integrat din România, reprezentând mărcile BMW, MINI, Renault, Dacia, Nissan. Cu o tradiţie de peste 60 de ani în industria auto şi peste 40.000 de autoturisme vândute, Auto Cobălcescu a unit sub acelaşi acoperiş, într-un complex integrat de vânzări şi service, în locaţia din Splaiul Unirii 311, toate mărcile reprezentate începând cu anul 2009.

Portofoliul său s-a îmbogăţit cu brandul premium BMW în decembrie 2015, iar începând cu vara anului 2018 a integrat şi brandul MINI, atingând astfel necesităţile unui public foarte larg. Brandul MINI este reprezentat la standardele mărcii, cu o abordare creativă, dinamică, precum este specificul mărcii cu o istorie remarcabila.

Despre Amirou Diallo
Este un autodidact, cu un stil maturizat în peste 20 de ani de experimente. Îşi descrie arta ca fiind "urbană", bazată pe spontaneitate cu inspiraţii din graffiti, jazz si chiar sculptură. Lucrările sale, care se definesc printr-o alternanţă de abstract şi figurativ, descompun subiectul şi îl lasă redescoperit în imaginaţia privitorului. Suprapunerea de straturi de culoare, de fiecare dată marcată de contraste puternice, creează imaginea unui spaţiu bidimensional, al unui perete peste care trecerea timpului a lăsat urme puternice şi încercă să ascundă mesajul. Un perete ca o fereastră către o lume personală.

http://www.dialloart.com   

Despre LavaCow
Prima casa de Licitatii Internationala din Romania. Lavacow.com, este locul in care arta se intalneste cu noile tehnologii pentru a oferi iubitorilor de contemporana o experienta completa si aidoma realitatii. Singularitatea conceptului propus de Lavacow consta in camera de licitatii virtuala ce permite utilizatorilor sa experimenteze fiorul unei licitatii de arta intr-o stimulare online de tip joc. Fiecare utilizator isi poate personaliza prezenta printr-un avatar. Lavacow revolutioneaza solutia de participare la licitatii si este prima care se adreseaza iubitorilor de arta de oriunde, punand in vanzare arta emergenta din Estul Europei. Astfel, Lavacow contribuie la cresterea vizibilitatii artistilor est-europeni in afara spatiului national.
www.lavacow.com

Despre British Council
Consiliul Britanic a fost înfiinţat în 1934 ca organizaţie oficială a Regatului Unit pentru relaţii culturale. Am activat în România din anul 1938. De-a lungul anilor am construit parteneriate între cele mai importante instituţii româneşti şi britanice în domeniile limbii engleze, educaţiei, societăţii civile şi artelor. Multe mii de beneficiari au avut oportunităţi de învăţare şi experienţe interculturale în acea perioadă. Continuăm să creăm noi parteneriate şi noi oportunităţi de învăţare. Credem că această activitate joacă un rol vital în construirea unei cunoaşteri armonioase şi înţelegeri între oamenii din cele două ţări.

Considerăm angajamentul nostru faţă de egalitate, diversitate şi incluziune ca fiind unul dintre principalele motive pentru succesul nostru continuu şi suntem mândri să împărtăşim această experienţă şi experienţă cu parteneri şi clienţi din întreaga ţară.
www.britishcouncil.ro

Despre Asociaţia Little People România
Asociaţia Little People s-a născut din iniţiativa fondatorilor Katie şi Shajjad Rizvi, în Cluj-Napoca, din dorinţa de a oferi fiecărui copil şi adolescent bolnav de cancer sprijinul de care are nevoie. Cu o experienţă de peste 20 ani în programe de suport psihosocial pentru copiii bolnavi de cancer, asociaţia oferă o serie de servicii de înaltă calitate, evenimente complexe pentru tinerii supravieţuitori de cancer, profesionalism în coordonarea voluntarilor, sprijin material al secţiilor din spital, grijă şi implicare constantă din partea unei echipe dedicate de specialişti. Programul de suport al pacienţilor a fost elaborat pentru a crea un standard de calitate a intervenţiilor psihosociale oferite pacienţilor şi este implementat cu succes în nouă dintre cele mai mari secţii de oncopediatrie din ţară, din şase oraşe: Cluj, Bucureşti, Timişoara, Iaşi şi Târgu-Mureş, Craiova.

Asociaţia a înfiinţat Clubul Temerarii - Comunitatea Naţională a Tinerilor Români Supravieţuitori de Cancer -, care astăzi numără peste 750 de membri din 123 de localităţi, devenind prin urmare cel mai mare grup activ de sprijin reciproc în rândul adolescenţilor şi al tinerilor adulţi afectaţi de cancer şi totodată una dintre cele mai active comunităţi de acest gen din Europa.
www.thelittlepeople.ro

 

Despre La HOSPICE Casa Speranţei: "Credem în îngrijirea paliativă ca drept al omului"
Îngrijirea paliativă vizează îmbunătăţirea calităţii vieţii pacienţilor şi familiilor acestora atunci când se confruntă cu problemele unei boli incurabile, prin îngrijire medicală pentru pacient, sprijin social şi consiliere psihoemoţională şi spirituală pentru pacient şi aparţinători.

De-a lungul celor 26 de ani de existenţă, 26.000 de pacienţi şi familiile lor au primit sprijin gratuit şi au aflat că nu sunt singuri în lupta grea pe care o duc. Sprijinul tău ne va ajuta să ajungem la un număr cât mai mare de pacienţi care au nevoie de servicii specializate de îngrijire paliativă. Fii alături de HOSPICE şi oferă grijă, speranţă şi empatie copiilor şi adulţilor care înfruntă un diagnostic incurabil!

HOSPICE Casa Speranţei a introduce în România conceptul de îngrijire paliativă şi este cea mai mare fundaţie din ţară care oferă gratuit servicii specializate de acest tip. Organizaţia are două centre integrate, în Braşov şi Bucureşti, iar în 2018 a deschis la Adunaţii Copăceni primul centru socio-medial din ţară destinat exclusiv copiilor diagnosticaţi cu o boală incurabilă.
www.hospice.ro


Despre Light into Europe
Avem viziunea unei lumi în care copiii şi tinerii cu deficienţe senzoriale se bucură de aceleaşi drepturi, oportunităţi, responsabilităţi, împlinire şi calitate a vieţii la fel ca semenii lor fără deficienţe. Misiunea celor de la Light into Europe este de a dezvolta întregul potenţial al copiilor şi tinerilor cu deficienţe senzoriale de a duce vieţi independente.
www.lightintoeurope.org.uk/

Article Offline Attachments.

Article Media Material.

My.PressClub Conectare
 

BMW Group Streaming

AUTO CHINA 2024.

Beijing. 24./25. April 2024.

Here you can see the Webcasts of the BMW Group Night and Press Conference at the Auto China 2024.

Open Streaming Page

Add your filter tags.

Comunicat de presă
Dosar de presă
Discurs
Fact & Figures
Updates
Top-Topic
Submit filter
Clear all
 
Sun
Mon
Tue
Wed
Thu
Fri
Sat
 
Conectare