Do you need help? Please contact our support team from 9 to 17 CET via support.pressclub@bmwgroup.com.

PressClub Romania · Article.

Provocare dificilă pentru BMW M Motorsport în cursa WEC afectată de ploaie la Shanghai

BMW Team MTEK a luat startul în etapa chineză a Campionatului Mondial FIA de Anduranţă (WEC) din prima linie a grilei, dar numeroasele opriri ale cursei şi ploaia au făcut ca "6 Hours of Shanghai" să fie o provocare, iar echipa să obţină doar clasări pe locurile al şaselea şi al nouălea în categoria LM GTE Pro.

BMW M Motorsport
·
FIA WEC
 

Press Contact.

Alexandru Seremet
BMW Group

Tel: +40-213041532

send an e-mail

Bucureşti/Shanghai. BMW Team MTEK a luat startul în etapa chineză a Campionatului Mondial FIA de Anduranţă (WEC) din prima linie a grilei, dar numeroasele opriri ale cursei şi ploaia au făcut ca "6 Hours of Shanghai" să fie o provocare, iar echipa să obţină doar clasări pe locurile al şaselea şi al nouălea în categoria LM GTE Pro.

A fost pentru prima dată când BMW M8 GTE a rulat în condiţii de ploaie continuă şi a fost şi debutul echipei pe "Shanghai International Circuit", ceea ce a făcut provocarea dificilă.

#81 BMW M8 GTE a luat startul de pe locul al doilea, dar o neutralizare cu Safety Car la mijlocul cursei a picat la momentul nepotrivit pentru ca strategia echipei să funcţioneze, astfel că Martin Tomcyzk (Germania) şi Nick Catsburg (Olanda) au trecut linia de sosire pe locul al şaselea. Maşina #82 a forţat şi era pe locul al cincilea în ultima oră, dar o penalizare stop-and-go i-a trimis pe Tom Blomqvist (Marea Britanie) şi António Félix da Costa (Portugalia) pe poziţia a noua.

Declaraţii după cursa de şase ore de la Shanghai:

Jens Marquardt (directorul BMW Motorsport): "În timp ce colegii noştri au fost victorioşi în Cupa Mondială FIA GT din Macao, noi nu am avut atât de mult noroc în «6 Hours of Shanghai». Ne-am confruntat cu condiţii dificile şi a trebuit să schimbăm strategia din mers. Ca şi celelalte echipe, am avut ghinion când au fost neutralizările cu Safety Car, iar alegerea pneurilor nu a funcţionat mereu. A fost prima dată când am rulat cu BMW M8 GTE pe anvelope de ploaie, iar acesta este un capitol la care trebuie să facem îmbunătăţiri, dar în antrenamente şi calificări am demonstrat că suntem puternici pe asfalt uscat sau uşor umed."

Ernest Knoors (directorul echipei, BMW Team MTEK): "În cele din urmă nu putem fi mulţumiţi de rezultat. Pentru a performa bine într-o competiţie dificilă ca aceasta, trebuie să faci alegerile bune şi să ai ceva noroc - din păcate, nu a fost cursa noastră. Dar am văzut potenţialul maşinii la începutul week-endului - pe uscat şi uşor umed am avut viteză şi ne-am calificat în prima linie. Nu mai rulasem cu BMW M8 GTE pe pistă udă, aşa că am învăţat la faţa locului - este dificil să înveţi condiţii noi în cursă. Altfel spus, cu fiecare cursă învăţăm ceva şi de fiecare dată revenim mai puternici."

Martin Tomczyk (#81 BMW M8 GTE): "Nu a fost duminica la care ne aşteptam. După performanţa bună pe umed în antrenamente, am crezut că vom fi rapizi şi pe ploaie, dar ne-am chinuit pe aversă, pentru că nu mai pilotasem BMW M8 GTE în asemenea condiţii. Acum urmează pauza de iarnă, aşa că trebuie să profităm de timp şi să revenim mai puternici."

Nick Catsburg (#81 BMW M8 GTE): "A fost o cursă dezamăgitoare pentru noi. Trebuie să înţelegem mai bine pneurile de ploaie pentru că pur şi simplu nu am avut ritm. Este păcat pentru că BMW M8 GTE s-a simţit bine în calificări. Am învăţat multe şi avem o pauză mare până la Sebring pentru a lucra la reglajele pentru vreme ploioasă."

António Félix da Costa (#82 BMW M8 GTE): "Rezultatul final nu este bun, dar am început cu o cursă executată bine. Chiar dacă nu am avut ritm astăzi (n.a. duminică), am riscat, uneori a funcţionat, alteori nu. Am luptat din greu pentru locul al cincilea, dar penalizarea târzie ne-a coborât în clasament. A fost dezamăgitor, dar acum avem o pauză mare, aşa că este timpul să îmbunătăţim ce trebuie."

Tom Blomqvist (#82 BMW M8 GTE): "Nu este rezultatul la care speram, dar a fost foarte dificil cu întreruperile cursei. Ultimele trei ore au fost mai cursive, dar nu am avut ritm în aceste condiţii meteorologice. Sunt multe pe care trebuie să le analizăm şi să le înţelegem - în anumite momente din cursă, aveam ritm, în altele nu, aşa că trebuie să descoperim de ce nu am fost constanţi. Am învăţat multe şi am tras multe concluzii pozitive - este parte din procesul de învăţare când concurezi cu o maşină nouă."

Article Offline Attachments.

Article Media Material.

My.PressClub Conectare
 

BMW Group Streaming

ANNUAL CONFERENCE 2024.

Munich. Here you can see the on demand webcast of the BMW Group Annual Conference 2024, with the world premiere of the next BMW vision vehicle on the "Road to Neue Klasse".

Open Streaming Page

Add your filter tags.

Comunicat de presă
Dosar de presă
Discurs
Fact & Figures
Updates
Top-Topic
Submit filter
Clear all
 
Sun
Mon
Tue
Wed
Thu
Fri
Sat
 
Conectare