Do you need help? Please contact our support team from 9 to 17 CET via support.pressclub@bmwgroup.com.

PressClub Romania · Article.

Tehnologia diesel: modelele BMW obţin calificative maxime pentru valorile noxelor în ADAC EcoTest

Diesel models from BMW were awarded top marks for their nitrogen oxide readings in the real-world road test conducted by the ADAC in Germany.

Corporativ
·
Tehnologie
·
Efficient Dynamics
·
Motoare, tren de rulare
 

Press Contact.

Alexandru Seremet
BMW Group

Tel: +40-213041532

send an e-mail

Downloads.

  
Attachments(1x, 81,04 KB)
  
Photos(8x, 44,01 MB)

Bucureşti/München. EcoTest organizat de ADAC (Automobil Clubul German) este o procedură de testare riguroasă care supune automobilele la o examinare amănunţită, inclusiv măsurarea emisiilor poluante în trafic real pe şosea. Procedura de măsurare a fost RDE (Real Driving Emissions) – adică o testare în condiţii normale de rulare, nu în laborator, cu măsurarea emisiilor în timp real.

 

Trei modele diesel de la BMW au obţinut recent cel mai bun punctaj posibil - 50 -, rezultatul fiind acordarea calificativului "1" pentru remarcabil. BMW 520d Touring a performat foarte bine în testul oxidului de azot, cu valori mai mici de 16 mg/km în traficul urban şi sub 10 mg/km în traficul rural şi pe autostradă. Maximum permis este 168 mg/km. ADAC a spus următoarele despre BMW X1 sDrive18d cu transmisie Steptronic: "BMW se ocupă foarte bine de problema emisiilor. Nu există valori anormale pentru orice tip de poluant, iar emisiile de oxid de azot sunt atât de mici încât abia pot fi înregistrate. Chiar şi echipamentul de măsurare sensibil utilizat pentru test abia a reuşit să detecteze vreo emisie în unele cazuri". De altfel BMW X1 sDrive18d a fost modelul cu cele mai mici emisii NOx din testul diesel, de numai 8 mg/km, în cadrul unui studiu Euro-6d-TEMP publicat de ADAC în luna septembrie a acestui an.

 

Şi în trecut, modelele BMW s-au comportat bine în testele privind emisiile de oxid de azot. De exemplu, acesta a fost cazul în testul real pe şosea realizat de revista germană "auto, motor und sport" (numărul 19 din 23 martie 2017, de asemenea un test RDE) şi numeroasele teste ce au urmat, realizate de autorităţile naţionale, printre care Franţa, Coreea de Sud şi Japonia. Aici, modelele BMW respective au obţinut unele dintre cele mai bune rezultate.

 

Rezultatele testului ADAC sunt încă o dovadă a faptului că modele diesel BMW din prezent, cu tehnologie de ultimă oră, produc emisii remarcabil de reduse. Trei factori sunt responsabili în special pentru această realizare:

1.      Numeroşii ani de experienţă şi îmbunătăţirea continuă a tuturor componentelor utilizate pentru reducerea emisiilor NOx (cum ar fi recircularea gazelor de eşapament, catalizatorul de absorbţie şi sistemul SCR).

2.      Utilizarea cele mai noi tehnologii de post-tratare a gazelor de eşapament.

3.      Corelarea configuraţiei motorului cu această tehnologie de ultimă generaţie de post-tratare a gazului de eşapament într-o fază incipientă în timpul procesului de dezvoltare a automobilului.

 

BMW Group a efectuat o revizuire amplă a gamei de modele ale mărcii. În acest moment peste 190 de modele (variante de motirzări) îndeplinesc deja standardul Euro-6d-TEMP.

 

Rezultate detaliate ale ADAC EcoTest puteţi găsi la https://www.adac.de/infotestrat/tests/auto-test/default.aspx.
https://www.adac.de/infotestrat/tests/eco-test/

Article Offline Attachments.

Article Media Material.

My.PressClub Conectare
 

BMW Group Streaming.

LA AUTO SHOW 2018.

Los Angeles. 28.11.2018. 
Here you will see the on demand transmission of the BMW Press Conference at the LA Auto Show.

open streaming site

Add your filter tags.

Comunicat de presă
Dosar de presă
Discurs
Fact & Figures
Updates
Top-Topic
Submit filter
Clear all
 
Sun
Mon
Tue
Wed
Thu
Fri
Sat
 
Conectare