Do you need help? Please contact our support team from 9 to 17 CET via support.pressclub@bmwgroup.com.

PressClub Romania · Article.

Noi modele plug-in hybrid şi baterii de înaltă tensiune dezvoltate suplimentar: BMW îşi continuă evoluţia în electrificare

Premiera mondială pentru BMW X3 xDrive30e şi BMW 330e, BMW X5 xDrive45e şi variantele de model electrificate ale noului BMW Seria 7 la ediţia 2019 a Salonului Auto de la Geneva - autonomie electrică extinsă datorită noilor baterii pentru BMW 530e şi BMW 225xe Active Tourer - versiunea plug-in hybrid a BMW Seria 5 este disponibilă acum în toată lumea cu sistem de tracţiune integrală BMW xDrive

I01
·
I01s
·
I12 LCI
·
I15
·
F45 LCI
·
G20
·
G30
·
G11 LCI
·
F15 LCI
·
BMW i3
·
BMW i Automobiles
·
BMW i3s
·
i8 Coupé
·
i8 Roadster
·
BMW iPerformance Automobiles
·
225xe
·
330e
·
530e
·
745e
·
X5 xDrive45e
·
Europe
·
Geneva
·
MINI Electric
 

Press Contact.

Alexandru Seremet
BMW Group

Tel: +40-213041532

send an e-mail

Bucureşti/München. Constructorul de automobile premium BMW continuă constant electrificarea portofoliului său de sisteme de propulsie, iar acum prezintă cele mai noi modele plug-in hybrid în cadrul ediţie 2019 a Salonului Auto de la Geneva. În acelaşi timp, BMW anunţă şi lansarea pe piaţă a unui Sports Activity Vehicle (SAV) suplimentar, cu propulsie electrică. Popular la nivel global, BMW X3 va fi produs şi într-o variantă plug-in hybrid cu începere din decembrie 2019. Aceasta face să fie primul model al mărcii care va fi oferit atât cu motor termic convenţional, cât şi cu sistem plug-in hybrid - urmând completarea gamei cu versiune pur electrică în 2020.

Încă o dată în 2018, BMW Group şi-a consolidat suplimentar statutul de pionier şi lider de piaţă în domeniul automobilelor electrificate (sursă: Raportul de înmatriculări noi în 2018 al IHS Markit, 4 ianuarie 2019). Cu o cotă de piaţă de peste 9%, compania este lider mondial al furnizorilor premium consacraţi ale căror automobile au propulsie pur electrică sau sisteme plug-in hybrid. În 2018, BMW Group a fost lider de piaţă în segmentul premium al automobilelor electrificate atât în Germania, cât şi în China. Cu o cotă de peste 16%, compania a fost şi lider general al pieţei europene de automobile electrificate. BMW Group a obţinut un nou record al vânzărilor pe mapamond în 2018, cu peste 140.000 de unităţi de automobile electrice şi plug-in hybrid livrate - o creştere de 38,4% faţă de anul anterior. Fiind una dintre cele patru teme ACES (Autonom, Conectat, Electrificat şi Servicii/Shared) orientate spre viitor, mobilitatea electrică este unul din elementele principale ale strategiei corporate NUMBER ONE > NEXT. Obiectivul BMW Group este de a avea pe şosele peste o jumătate de milion de automobile electrificate ale mărcilor sale până la finalul anului 2019.

Cu modelele electrice BMW i3 şi BMW i3s, automobilele sport plug-in hybrid BMW i8 Coupé şi BMW i8 Roadster, variantele plug-in hybrid ale BMW X5 şi BMW X3, BMW Seria 2, BMW Seria 3, BMW Seria 5 şi BMW Seria 7, precum şi MINI Cooper S E Countryman ALL4 şi BMW X1 xDrive25Le produs în China pentru piaţa locală, BMW Group va avea în portofoliu 12 modele electrificate până la finalul lui 2019. Nu numai numărul absolut de modele disponibile este unic, ci şi varietatea oferte - de la segmentul compact premium, trecând prin clasa medie, clasa superioară şi segmentul de performanţă de lux, dar incluzând şi automobile sport sau Sports Activity Vehicle. Până în 2025, BMW Group va creşte selecţia de automobile electrificate ale mărcilor sale la cel puţin 25 de modele.

Premieră mondială: BMW X3 xDrive30e cu propulsie plug-in hybrid
BMW începe producţia unui alt SAV cu propulsie plug-in hybrid în decembrie 2019, extinzând astfel şi mai mult gama sa de automobile electrificate. Având premiera mondială la ediţia 2019 a Salonului Internaţional Auto de la Geneva, BMW X3 xDrive30e combină proprietăţile versatile ale unui Sports Activity Vehicle din segmentul premium al clasei medii cu tehnologia BMW eDrive de ultimă oră. Caracteristicile sale robuste, performanţele sportive şi sistemul de tracţiune integrală BMW xDrive - activ şi când maşina funcţionează în regim pur electric - sunt combinate cu niveluri remarcabil de reduse ale consumului de combustibil şi emisiilor. Datorită utilizării celei mai recente tehnologii de baterii, BMW X3 xDrive30e atinge o autonomie electrică de până la 50 de kilometri*. Graţie tehnologiei BMW eDrive, consumul mediu mixt de combustibil este redus până la 2,4 l/100 km*, iar emisiilor CO2 până la 56 g/km*.

Sistemul plug-in hybrid de la BMW X3 xDrive30e constă dintr-un motor pe benzină, cu patru cilindri, cu tehnologie BMW TwinPower Turbo şi un motor electric. Ambele propulsoare şi transferă puterea la şosea - sau terenul denivelat - prin intermediul unei transmisii Steptronic cu opt trepte şi a sistemului inteligent de tracţiune integrală. Puterea totală a sistemului - 185 kW/252 CP - poate fi mărită cu până la 30 kW/41 CP prin utilizarea temporară a puterii maxime a motorului electric. BMW X3 xDrive30e are nevoie de 6,5 secunde (valoare provizorie) pentru a accelera de la 0 la 100 km/h.

Cel mai nou modele BMW plug-in hybrid este echipat cu o baterie litiu-ion care este amplasată sub bancheta spate pentru a economisi spaţiu. Cu un volum al portbagajului de 450 de litri, capacitatea de transport a BMW X3 xDrive30e este la nivelul variantelor de model care sunt echipate cu motor convenţional.

Alte premiere mondiale la Geneva: BMW 330e Sedan, BMW X5 xDrive45e şi modelele plug-in hybrid ale noului BMW Seria 7
Rolul de lider al BMW Group în domeniul electrificării este reflectat şi de actuala sa gamă de motorizări. La ediţia 2019 a Salonului Internaţional Auto de la Geneva, BMW prezintă cea de-a doua generaţie a modelelor plug-in hybrid în nu mai puţin de trei segmente.

Noul BMW 330e Sedan este impresionant în special datorită unei creşteri a autonomiei electrice în comparaţie cu modelul anterior de aproape 50%, până la 60 de kilometri*, unui nivel al consumului de combustibil care a fost redus cu până la 1,7 l/100 km* şi emisiilor CO2 reduse la 39 g/km* - toate combinate cu plăcerea condusului emblematică pentru sedanul sport. Puterea totală a sistemului plug-in hybrid ajunge la 185 kW/252 CP - cu posibilitatea unei măriri temporare cu încă 30 kW/41 CP prin utilizarea funcţie XtraBoost disponibilă standard. În consecinţă, noul BMW 330e Sedan realizează sprintul de la 0 la 100 km/h în 6,0 secunde (valoare provizorie).

Puterea, eficienţa şi autonomia electrică crescute sunt disponibile şi de cea mai nouă versiune BMW X5 cu propulsie plug-in hybrid. Noul BMW X5 xDrive45e este echipat acum cu un motor pe benzină, cu şase cilindri dispuşi în linie, adaptat cerinţelor specifice ale modelului şi un motor electric - cu o putere a sistemului care acum a crescut la 290 kW/394 CP. 5,6 secunde (valoare provizorie) este timpul necesar pentru ca modelul Sports Activity Vehicle să accelereze de la 0 la 100 km/h. Autonomia electrică este acum de aproximativ 80 de kilometri*, aproape de trei ori mai mult decât avea predecesorul său. Prin urmare, naveta zilnică poate fi parcursă exclusiv în regim electric, emisiile locale fiind reduse astfel la zero. Cu un rezervor de 69 de litri, BMW X5 xDrive45e este potrivit şi pentru călătoriile mai lungi. Tehnologia progresistă de propulsie plug-in hybrid reduce consumul mediu mixt de combustibil până la 2,1 l/100 km* şi emisiile CO2 până la 49 g/km*. Calităţile BMW X5 xDrive45e ca automobil de călătorie sunt garantate şi de portbagajul versatil: volumul ce variază între 500 şi 1.716 litri este doar cu foarte puţin mai mic decât cel oferit de variante SAV propulsate de motoare convenţionale. Versatilitatea inovatoare a BMW X5 xDrive45e este completată de sistemul inteligent de tracţiune integrală BMW xDrive. Acesta transferă puterea ambelor motoare către cele patru roţi, oferind plăcerea unui condus sportiv pe şosea şi performanţe off-road superioare pe teren denivelat.

La modelele plug-in hybrid ale noului BMW Seria 7, flerul sportiv, confortul călătoriei şi ambianţa plăcută ale unui sedan de lux sunt combinate cu posibilitatea de a te bucura de mobilitate fără emisii locale şi aproape fără zgomot. Autonomia electrică a automobilelor a fost crescută cu aproximativ 30% în comparaţie cu modele anterioare - acum se pot parcurge distanţe între 50 şi 58 de kilometri*. Gama de modele cuprinde BMW 745e, versiunea cu ampatament lung BMW 745Le, dar şi BMW 745Le xDrive cu ampatament extins şi tracţiune integrală inteligentă. Acum, sistemul de propulsie cuprinde un motor pe benzină, cu şase cilindri dispuşi în linie, adaptat cerinţelor specifice ale modelului şi un motor electric. Prin reglarea comutatorului de experienţă a condusului în modul SPORT, conducătorul poate face uz de o putere totală a sistemului de 290 kW/394 CP. Noul BMW 745e accelerează în 5,2 secunde de la 0 la 100 km/h, în timp ce noul BMW 745Le are nevoie de 5,3 secunde. Totodată, noul BMW 745Le xDrive sprintează până la 100 km/h în 5,1 secunde.

BMW 530e Sedan şi BMW 225xe Active Tourer cu baterii litiu-ion dezvoltate suplimentar şi autonomie electrică mărită
Cel mai recent progres în domeniul tehnologiei celulelor de baterii a dus şi la o extindere a condusului fără emisii în modelele plug-in hybrid BMW Seria 5 şi BMW Seria 2. Chiar dacă dimensiunile lor rămân neschimbate, noua baterie litiu-ion pentru versiunea plug-in hybrid a BMW Seria 5 Sedan are acum o capacitate brută care a fost mărită de la 9,2 la 12,0 kWh. Aceasta înseamnă o creştere a autonomiei electrice de peste 30%, la 64 de kilometri*. BMW 530e Sedan obţine acum un consum mediu mixt de combustibil de cel puţin 1,7 l/100 km* şi emisii CO2 de cel puţin 38 g/km*. Ca variantă suplimentară de model, BMW 530e xDrive Sedan va fi inclusă în portofoliul global cu începere din iulie 2019. Aceasta din urmă are o autonomie electrică de până la 57 de kilometri*. Consumul mediu mixt de combustibil este de minimum 1,9 l/100 km*, în timp ce emisiile CO2 sunt de cel puţin 44 g/km*.

La BMW 225xe Active Tourer, tehnologia de ultimă oră a celulelor de baterii deschide drumul spre o reducere suplimentară a datelor de consum, precum şi o creştere a autonomiei electrice de peste 25%, până la 47 de kilometri*. În timp ce îşi păstrează aceleaşi dimensiuni ca şi înainte, bateria litiu-ion are acum o capacitate energetică brută ce a crescut de la 7,7 la 9,7. Consumul mediu mixt de combustibil al BMW 225xe Active Tourer este de minimum 1,9 l/100 km*, consumul de energie este de cel puţin 14.7 kWh/100 km, iar emisiile CO2 sunt de cel puţin 43 g/km*. Sistemul de tracţiune integrală specific hibridului contribuie la sportivitatea şi versatilitatea BMW 225xe Active Tourer. Dotările standard şi opţionale includ numeroase sisteme moderne de asistare a conducătorului, precum şi actualele inovaţii în domeniul conectivităţii inteligente şi serviciilor digitale - pentru confort sporit la încărcarea bateriei de înaltă tensiune şi o experienţă de condus electric mai intensă.

Tehnologie a bateriei de ultimă oră, sistem de operare nou şi servicii digitale inovatoare pentru o experienţă optimizată a condusului electric
Pe lângă cea mai nouă tehnologiei a bateriei, variantele plug-in hybrid ale noilor BMW Seria 3 Sedan, BMW X5 şi BMW Seria 7 dispun şi de sistem nou de afişare şi operare, precum şi servicii digitale inovatoare pentru o experienţă mai intensă a condusului electric. Dotările standard includ BMW Live Cockpit Professional cu ecrane cu design nou în panoul de instrumente şi displayul central, care oferă şi detalii clare ale stării de încărcare a bateriei, autonomiei electrice şi modului de operare ale sistemului plug-in hybrid. Butoanele utilizate pentru selectarea modului de condus sunt integrate acum în unitatea comutatorului de experienţă a condusului. Aici, apăsarea butonului este tot ce trebuie pentru activarea modurilor SPORT pentru un reglaj foarte dinamic şi ADAPTIVE pentru o setare orientată spre situaţia şi stilul de condus relevante, precum şi a celor trei moduri de operare HYBRID, ELECTRIC şi BATTERY CONTROL. Modul HYBRID reprezintă setarea standard care asigură un reglaj echilibrat şi o interacţiune optimizată între motorul termic şi cel electric. De asemenea, este posibilă selectarea modului ELECTRIC ca setare standard prin intermediul meniului iDrive. Butonul HYBRID este apăsat de două ori pentru a activa acest mode de operare într-o versiune optimizată spre eficienţă (HYBRID ECO PRO). Funcţia "coasting" este unul din factorii care contribuie la o reducere suplimentară a consumului de combustibil.

De asemenea, şi tehnologia sistemului inteligent de management al energiei a fost optimizată suplimentar. Deoarece acest lucru este legat acum de sistemul de navigaţie, interacţiunea dintre motorul termic şi motorul electric poate fi adaptată mai precis la traseu şi situaţia de condus. La noile BMW 330e Sedan şi BMW X5 xDrive45e, o unitate de control care se bazează pe datele de navigaţie şi senzori este capabilă să optimizeze eficienţa generării energiei la frânare în modul HYBRID ECO PRO. De exemplu, atunci când se apropie o intersecţie sau un vehicul care rulează înainte, generarea poate fi utilizată foarte intens pentru decelerare.

În timpul procesului de încărcare, panoul de instrumente complet digital oferă informaţii afişate grafic privind starea actuală de încărcare a bateriei şi, prin urmare, autonomia electrică potenţială a automobilului. Afişajul grafic - conceput individual pentru fiecare automobil - indică atât amperajul disponibil la staţia de încărcare utilizată, cât şi momentul în care acumulatorul este încărcat complet.

Noile servicii digitale ajută la creşterea atractivităţii şi convenabilităţii încărcării bateriei de înaltă tensiune pe parcursul călătoriei. De exemplu, atunci când o staţie de încărcare este selectată, sistemul de navigaţie afişează conducătorului hoteluri, restaurante, cafenele şi obiective turistice sau facilităţi culturale aflate în apropiere. De asemenea, clienţilor li se oferă o previziune privind starea de ocupare a staţiilor de încărcare. În plus, BMW permite clienţilor ChargeNow să rezerve, pentru o perioadă limitată, o staţie de încărcare activată prin intermediul activării din automobil.

Un sunet distinctiv creat special pentru modelele BMW electrificate este utilizat pentru protejarea acustică a pietonilor, emis prin intermediul unui sistem de difuzoare. Designul sunetului din gama de turaţii reduse emite o prezenţă acustică vibrantă, dar fără a afecta confortul acustic al pasagerilor.

Toate datele cu privire la performanţe, consum, emisii şi autonomie sunt provizorii.
Datele privind consumul de combustibil, emisiile CO2 şi consumul de energie au fost măsurate utilizând metodele necesare în conformitate cu Regulamentul VO (EC) 2007/715 modificat. Datele sunt calculate prin utilizarea unui automobil dotat cu echiparea de bază din Germania, autonomiile declarate ţin cont diferenţele dintre dimensiunile jantelor şi anvelopelor alese, precum şi echipamentele opţionale. Acestea se pot schimba în timpul configurării.
Detaliile marcate cu * au fost deja calculate pe baza noului ciclu de testare WLTP şi adaptate la NEDC în scop de comparaţie. La aceste automobile, datele diferite decât cele publicate aici se pot aplica pentru evaluarea taxelor şi a altor impozite legate de automobil care sunt bazate (şi) pe emisiile CO2.
Ultima revizie: 16.01.2019

Article Offline Attachments.

Article Media Material.

My.PressClub Conectare
 

BMW Group Streaming

AUTO CHINA 2024.

Beijing. 24./25. April 2024.

Here you can see the Webcasts of the BMW Group Night and Press Conference at the Auto China 2024.

Open Streaming Page

Add your filter tags.

Comunicat de presă
Dosar de presă
Discurs
Fact & Figures
Updates
Top-Topic
Submit filter
Clear all
 
Sun
Mon
Tue
Wed
Thu
Fri
Sat
 
Conectare