Do you need help? Please contact our support team from 9 to 17 CET via support.pressclub@bmwgroup.com.

PressClub Romania · Article.

BMW Team RLL s-a clasat pe locurile al patrulea şi al şaselea la Mid-Ohio

BMW Team RLL a obţinut clasări pe poziţiile a patra şi a şasea în Acura Sports Car Challenge de la Mid-Ohio (SUA), a patra etapă din IMSA WeatherTech SportsCar Championship.

BMW M Motorsport
·
IMSA Series
 

Press Contact.

Alexandru Seremet
BMW Group

Tel: +40-213041532

send an e-mail

Bucureşti/Mid-Ohio. BMW Team RLL a obţinut clasări pe poziţiile a patra şi a şasea în Acura Sports Car Challenge de la Mid-Ohio (SUA), a patra etapă din IMSA WeatherTech SportsCar Championship. Tom Blomqvist (Marea Britanie) şi Connor De Phillippi (SUA) au ocupat locul al patrulea cu #25 BMW M8 GTE, la 4,374 secunde de modelul Porsche învingător şi cu două poziţii mai sus decât coechipierii lor, John Edwards (SUA) şi Jesse Krohn (Finlanda), aflaţi în #24 BMW M8 GTE.

După două zile cu vreme nefavorabilă, soarele strălucitor a însemnat că fiecare stint al cursei de două ore şi 40 de minute a fost un sprint pe pneurile slick Michelin. Krohn, care a luat startul în #24 BMW M8 GTE, şi De Phillippi, aflat în cockpitul #25 BMW M8 GTE, au rulat pe locurile al treilea, respectiv al cincilea al categoriei GTLM în primele 30 de minute ale cursei.

Pe parcursul ultimelor 60 de minute - unele foarte interesante -, Blomqvist s-a duelat cu #911 Porsche pentru ultima poziţie de pe podium, cedând locul abia în tururile finale. Cea mai bună poziţie ocupată de Edwards a fost a cincea, iar în final a terminat pe locul al şaselea.

Brandon Fry (director tehnic BMW Team RLL): "A fost o zi cam dificilă. Felicitări echipei Porsche! În afară de acest aspect, a fost o dispută strânsă cu restul plutonului. Astăzi nu am reuşit să obţinem ce aveam mai bun, dar băieţii au forţat la maximum până la final. Aşteptăm cu nerăbdare etapa de la Watkins Glen şi sperăm să avem o cursă bună acolo. Avem programate câteva teste în care să lucrăm la anumite aspecte."

Connor De Phillippi (#25 BMW M8 GTE, locul al patrulea): "Categoric, mergem pe drumul cel bun. Ştiam că avem un ritm de cursă mai bun decât am avut în calificări. Am făcut o cursă fără greşeli şi am obţinut maximum posibil cu pachetul avut. Trebuie să învăţăm mereu şi să forţăm în următoarele curse. Ne lipseşte un pic pentru a fi alături de adversari. După cursă vom analiza datele şi încercăm să fim mai buni la etapa viitoare."

Tom Blomqvist (#25 BMW M8 GTE, locul al patrulea): "Să fim atât de aproape de podium şi să-l ratăm este mereu dificil. Am luptat pentru ultima treaptă a podiumului, dar am cedat la limită. Echipa a făcut o treabă bună cu pregătire maşinii în acest week-end. Luăm punctele şi lecţia de aici şi îmbunătăţim pentru cursa următoare."

John Edwards (#24 BMW M8 GTE, locul al şaselea): "Avem o maşină bună. Jesse a făcut o treabă foarte bună, iar echipa a gestionat perfect pit stopurile. Am pierdut aproximativ 20 de secunde în primul viraj din turul de ieşire de la standuri, când am ieşit de pe pistă, o eroare de neiertat pentru mine. Sunt foarte dezamăgit pentru avem o maşină atât de bună."

Jesse Krohn (#24 BMW M8 GTE, locul al şaselea): "Am fost prins la mijloc la start şi am pierdut câteva poziţii. Toată lumea s-a apărat foarte agresiv, aşa că a fost dificil să recuperez acele locuri. Cred că avem o maşină bună şi cu siguranţă putem învăţa cum să îmbunătăţim lucrurile pentru cursa următoare."

Article Offline Attachments.

Article Media Material.

My.PressClub Conectare
 

BMW Group Streaming

AUTO CHINA 2024.

Beijing. 24./25. April 2024.

Here you can see the Webcasts of the BMW Group Night and Press Conference at the Auto China 2024.

Open Streaming Page

Add your filter tags.

Comunicat de presă
Dosar de presă
Discurs
Fact & Figures
Updates
Top-Topic
Submit filter
Clear all
 
Sun
Mon
Tue
Wed
Thu
Fri
Sat
 
Conectare