Do you need help? Please contact our support team from 9 to 17 CET via support.pressclub@bmwgroup.com.

PressClub Romania · Article.

Încălzire pe Nordschleife: noul MINI John Cooper Works GP

Prototipul noului sportiv extrem din portofoliul de modele al mărcii premium britanice va fi prezentat publicului în premieră în programul dinaintea cursei de 24 de ore de la Nürburgring - Automobilul de serie va fi lansat pe piaţă în 2020 într-o serie limitată de 3.000 de unităţi

John Cooper Works
·
MINI John Cooper Works GP
 

Press Contact.

Alexandru Seremet
BMW Group

Tel: +40-213041532

send an e-mail

Downloads.

  
Attachments(1x, 68,21 KB)
  
Photos(86x, 660,49 MB)
  
Videos(1x, 234,72 MB)

Bucureşti/München. Fanii motorsportului de pretutindeni vor urmări cu interes cursa de 24 de ore de la Nürburgring ce are loc în acest week-end. În cadrul programului dinaintea evenimentului de anduranţă cu o bogată tradiţie, al cărui start este prevăzut în după-amiaza zilei de 22 iunie 2019, ei vor avea ocazia de a vedea un automobil care a demonstrat deja performanţe de top în duelul cu cronometrul şi cu provocările ridicate de acest circuit solicitant. În prezent, noul MINI John Cooper Works GP efectuează un program de setare pe legendara buclă Nordschleife de la Nürburgring ca parte a procesului de dezvoltare pentru serie. Chiar dacă mai este mult timp pentru perfecţionare până la lansarea pe piaţă din 2020, noul automobil sport din portofoliul de modele al mărcii premium britanice a stabilit deja timpi care sunt cu aproape o jumătate de minut sub recordul stabilit de predecesorul său. La cursa de 24 de ore, inginerii MINI şi John Cooper Works îşi vor întrerupe programul de teste pentru o scurtă perioadă pentru a prezenta prototipul deghizat al noului MINI John Cooper Works GP - prima sa apariţia în public.

Noul MINI John Cooper Works GP va fi produs anul viitorul într-o serie limitată de 3.000 de unităţi. Prin puterea ridicată a motorului, tehnologia suspensiei specifică modelului armonizată cu competenţa John Cooper Works în motorsport, construcţia cu masă optimizată şi proprietăţile aerodinamice definite cu precizie, stabileşte un nou reper în segmentul automobilelor mici. Faptul că duce plăcerea extremă a condusului oferită de MINI la un nivel complet nou a devenit deja clar pe parcursul testelor pentru perfecţionare de până acum. Modelul anterior a stabilit precedentul reper pe bucla Nordschleife de la Nürburgring cu timpul de opt minute şi 23 de secunde. Prototipul noului MINI John Cooper Works GP a înconjurat legendarul "Infern Verde" în mai puţin de opt minute - iar programul său de teste nu este încheiat.

Prototipul noului MINI John Cooper Works GP nu va forţa limitele pe parcursul demonstraţiei de la Nürburgring, dar îi va fi greu să îşi ascundă potenţialul sportiv remarcabil chiar şi când este pilotat într-un stil moderat. Un motor cu patru cilindri, cu tehnologie MINI TwinPower Turbo, ce dezvoltă 220 kW/300 CP este responsabil de capacitatea de sprint vivace şi de acustica captivantă. Prizele de aer largi, jantele din aliaj mari, designul distinctiv al şorţurilor faţă şi spate şi spoilerul atractiv de pe acoperiş sunt dotări inconfundabile pentru caracteristici de performanţă inspiraţionale - în ciuda camuflajului aplicat în scop de teste.

Pasionaţii de curse de la Nürburgring se pot aştepta să se bucure de sentimentul de motorsport MINI tradiţional din partea celor trei generaţii. Prototipul noului MINI John Cooper Works GP îşi va efectua tururile demonstrative alături de predecesorul său imediat şi de MINI Cooper S cu kit John Cooper Works GP, care a fost prezentat în 2006. Aceste două automobile sport de top, fiecare produs într-o serie limitată de 2.000 de unităţi, exprimă imediat pasiunea pură pentru curse, din moment ce au devenit obiecte de colecţie foarte apreciate. Caracterul lor fascinant se bazează pe conceptul utilizării genelor sportive ale MINI pentru a dezvolta un sportiv de top care este orientat fără compromisuri pe plăcerea extremă a condusului - un principiu care este dus la un nivel superior de noul MINI John Cooper Works GP.

Article Offline Attachments.

Article Media Material.

Add your filter tags.

Comunicat de presă
Dosar de presă
Discurs
Fact & Figures
Updates
Top-Topic
Submit filter
Clear all
 
Sun
Mon
Tue
Wed
Thu
Fri
Sat
 
Conectare