Do you need help? Please contact our support team from 9 to 17 CET via support.pressclub@bmwgroup.com.

PressClub Romania · Article.

Week-end de succes pentru BMW Team RLL şi Turner Motorsport la Canadian Tire Motorsport Park

BMW Team RLL a încheiat pe locurile al doilea şi al patrulea în categoria GTLM a cursei din IMSA WeatherTech SportsCar Championship desfăşurată la Canadian Tire Motorsport Park (Canada). Victoria în clasa GTD a revenit modelului #96 BMW M6 GT3 înscris de Turner Motorsport şi pilotat de Bill Auberlen şi Robby Foley (ambii SUA).

BMW M Motorsport
·
IMSA Series
 

Press Contact.

Alexandru Seremet
BMW Group

Tel: +40-213041532

send an e-mail

Bucureşti/München. BMW Team RLL a încheiat pe locurile al doilea şi al patrulea în categoria GTLM a cursei din IMSA WeatherTech SportsCar Championship desfăşurată la Canadian Tire Motorsport Park (Canada). Victoria în clasa GTD a revenit modelului #96 BMW M6 GT3 înscris de Turner Motorsport şi pilotat de Bill Auberlen şi Robby Foley (ambii SUA).

John Edwards (SUA) şi Jesse Krohn (Finlanda) au obţinut locul al doilea în categoria GTLM după ce au plecat din pole position, încheind la 1,778 secunde în urma modelului Porsche învingător. Rezultatul a fost primul podium din acest an pentru #24 BMW M8 GTE şi a readus BMW pe poziţia secundă în clasamentul constructorilor din clasa GTLM. Tom Blomqvist (Marea Britanie) şi Connor De Phillippi (SUA) au încheiat pe locul al patrulea cu #25 BMW M8 GTE, la mai puţin de nouă secunde de coechipierii lor. Cele două BMW M8 GTE au monopolizat prima linie a grilei de start, obţinând primul şi al doilea timp în calificările de sâmbătă.

Pe fondul locului al doilea obţinut de echipă în urmă cu o săptămână la Watkins Glen International (SUA), Turner Motorsport a reuşit prima sa victorie în clasa GTD din acest sezon, Bill Auberlen şi Robby Foley fiind cei care au pilotat #96 BMW M6 GT3 spre succes din pole position. Reuşita a fost cea de-a 59-a a lui Auberlen în cursele de anduranţă din America de Nord, astfel că pilotul BMW se apropie la doar un victorie de recordul all-time deţinut de Scott Pruett (SUA).

Brandon Fry (director tehnic BMW Team RLL): "A fost o revenire bună după week-endul dificil de la Glen. Ambele modele BMW au fost competitive, dar spre final nu am fost suficient de rapizi pentru a învinge Porsche. Ne vom regrupa şi vom reveni la Lime Rock. Felicitări colegilor noştri BMW de la Turner Motorsport pentru prima loc victorie a sezonului şi lui Bill Auberlen pentru cel de-al 59-lea succes din carieră."

John Edwards (#24 BMW M8 GTE, locul al doilea): "Este plăcut să revin pe podium, dar rezultatul este dulce-amar pentru că mare parte din cursă am avut maşina care trebuia învinsă."

Jesse Krohn (#24 BMW M8 GTE, locul al doilea): "Un pilot se aşteaptă mereu să câştige când pleacă din pole position, dar astăzi nu a fost ziua noastră. Am avut toate ingredientele, dar nu le-am combinat cum trebuie. Oricum, locul al doilea este un rezultat foarte bun."

Tom Blomqvist (#25 BMW M8 GTE, locul al patrulea): "Sunt dezamăgit de mine pentru că am pierdut trei poziţii la start. În cele din urmă, a trebuit să facem câteva schimbări la strategie pentru a încerca revenirea, dar, din păcate, podiumul a fost departe de noi."

Connor De Phillippi (#25 BMW M8 GTE, locul al patrulea): "Astăzi ne-am aşteptat la mai mult decât locul al patrulea din partea noastră, dar am pierdut ceva performanţe în comparaţie cu sesiunea de calificări. Este bine că echipa s-a întors pe podium. Din fericire, acest lucru ne oferă un moment bun pentru a aborda următoarele etape din campionat."

Article Offline Attachments.

Article Media Material.

My.PressClub Conectare
 

BMW Group Streaming

AUTO CHINA 2024.

Beijing. 24./25. April 2024.

Here you can see the Webcasts of the BMW Group Night and Press Conference at the Auto China 2024.

Open Streaming Page

Add your filter tags.

Comunicat de presă
Dosar de presă
Discurs
Fact & Figures
Updates
Top-Topic
Submit filter
Clear all
 
Sun
Mon
Tue
Wed
Thu
Fri
Sat
 
Conectare