Do you need help? Please contact our support team from 9 to 17 CET via support.pressclub@bmwgroup.com.

PressClub Romania · Article.

Pilot noul pentru Sezonul 6: Maximilian Günther va concura pentru BMW i Andretti Motorsport în Formula E

O nouă figură în formula de piloţi a BMW i Andretti Motorsport: pentru sezonul 6 din Campionatul FIA Formula E ABB, Maximilian Günther (Germania) va reprezenta echipa. În vârstă de 22 de ani, pilotul a participat anul trecut la primul său sezon în Formula E - şi a impresionat.

BMW Motorsport
·
FIA Formula E
 

Press Contact.

Alexandru Seremet
BMW Group

Tel: +40-213041532

send an e-mail

Downloads.

  
Attachments(1x, 103,96 KB)
  
Photos(3x, 7,43 MB)

Bucureşti/München. O nouă figură în formula de piloţi a BMW i Andretti Motorsport: pentru sezonul 6 din Campionatul FIA Formula E ABB, Maximilian Günther (Germania) va reprezenta echipa. În vârstă de 22 de ani, pilotul a participat anul trecut la primul său sezon în Formula E - şi a impresionat. De asemenea, echipa BMW i Andretti Motorsport se desparte de António Félix da Costa (Portugalia).

Nou venit în echipă, Maximilian Günther a concurat în 10 curse pentru GEOX Dragon în 2018/2019, încheind de două ori pe locul al doilea şi a fost implicat de tot atâtea ori în sesiunea Super Pole care reuneşte cei mai rapizi şase piloţi din calificări. Günther nu este străin de BMW Motorsport, după ce şi-a început cariera în monoposturi în 2011, în Formula BMW Talent Cup - programul BMW de dezvoltare a tinerilor de la acea vreme - şi a încheiat pe locul al doilea. Ulterior, el a trecut prin diferite niveluri ale curselor de monoposturi.

"Aştept cu nerăbdare ca Maximilian Günther să revină în familia BMW", a declarat directorul BMW Group Motorsport, Jens Marquardt. "Sezonul trecut i-am urmărit cu atenţie performanţele. În mod constant, Maximilian a reuşit să obţină maximum din pachetul avut la dispoziţie. Acest lucru a făcut ca el să obţină câteva rezultate impresionante. Este bine că avem un pilot cu istorie în cursele de monoposturi BMW."

"Este fantastic să fiu parte a BMW i Motorsport", a declarat Günther. "BMW i Andretti Motorsport a avut un sezon de debut foarte bun în Formula E, a câştigat chiar prima cursă şi a fost implicată în lupta pentru titlul până la final. Acesta este motivul pentru care această schimbare este un pas fantastic pentru mine. Este plăcut să concurez din nou pentru BMW. Aici este locul unde a început totul pentru mine în cursele de monoposturi, în 2011."

Marquardt a comentat despre plecarea lui Félix da Costa: "Aş vrea să-i mulţumesc foarte mult lui António pentru colaborarea bună din precedentul sezon al Formulei E şi pentru cei şase ani în care a fost pilot oficial BMW în DTM, WEC, curse GT şi Formula E. Am avut o perioadă bun, dar am căzut de acord că o schimbare ar fi benefică pentru ambele părţi. Acum îi dorim tot binele în noua sa aventură."

"Am fost mereu fericit şi mândru să fac parte din familia BMW", a spus Félix da Costa. "BMW Motorsport mi-a oferit oportunitatea de a pilota numeroase maşini de curse diferite şi să învăţ foarte multe. Vreau să mulţumesc BMW i Andretti Motorsport pentru perioada deosebită şi intensă petrecută împreună în Formula E. Chiar dacă acum voi avea alte provocări, îmi voi aminti mereu cu drag de perioada petrecută alături de BMW."

Cel de-al doilea pilot BMW i Andretti Motorsport, care va fi colegul lui Maximilian Günther în sezonul 6, va fi anunţat săptămânile următoare, înainte de testele oficiale de la Valencia (Spania), din octombrie.

Article Offline Attachments.

Article Media Material.

My.PressClub Conectare
 

BMW Group Streaming.

LIVE STREAMING

Los Angeles. 20.11.19. 18:00 CET / 09:00 PST. Here you can see the live webcast of the BMW Group Press Conference at the Los Angeles Auto Show.

Open Streaming Page

Add your filter tags.

Comunicat de presă
Dosar de presă
Discurs
Fact & Figures
Updates
Top-Topic
Submit filter
Clear all
 
Sun
Mon
Tue
Wed
Thu
Fri
Sat
 
Conectare