Do you need help? Please contact our support team from 9 to 17 CET via support.pressclub@bmwgroup.com.

PressClub Romania · Article.

Marea revenire BMW şi două cărţi esenţiale despre istoria mărcii

Anii 1950-1960 au adus unele din cele mai mari crize din istoria BMW şi au oferit scena unui evoluţii remarcabile, din pragul falimentului către succes pe piaţa mondială de automobile. Este unul din exemple emblematice care atestă puterea de transformare a companiei bavareze şi forţa de a depăşi orice provocare, oricât de dificilă s-ar fi dovedit. Unii dintre cei mai importanţi eroi ai acelei perioade au fost două modele care acum sunt sinonime cu identitatea mărcii: BMW 507 şi BMW 2002. Acum, istoria lor este adusă la lumină de jurnalista americană Jackie Jouret prin două cărţi care sunt propunerea noastră pentru #stamacasa. "The BMW 2002: The real story behind the legend" şi "Finding Elvis's 507: The quest for the world's most famous BMW" sunt construite pe o documentare valoroasă şi clarifică multe dintre miturile care învăluie perioada începuturilor postbelice ale BMW şi dezvăluie multe detalii noi despre acei ani.

Istorie
·
Istorie marca BMW
 

Press Contact.

Alexandru Seremet
BMW Group

Tel: +40-213041532

send an e-mail

Bucureşti. Anii 1950-1960 au adus unele din cele mai mari crize din istoria BMW şi au oferit scena unui evoluţii remarcabile, din pragul falimentului către succes pe piaţa mondială de automobile. Este unul din exemple emblematice care atestă puterea de transformare a companiei bavareze şi forţa de a depăşi orice provocare, oricât de dificilă s-ar fi dovedit. Unii dintre cei mai importanţi eroi ai acelei perioade au fost două modele care acum sunt sinonime cu identitatea mărcii: BMW 507 şi BMW 2002. Acum, istoria lor este adusă la lumină de jurnalista americană Jackie Jouret prin două cărţi care sunt propunerea noastră pentru #stamacasa. "The BMW 2002: The real story behind the legend" şi "Finding Elvis's 507: The quest for the world's most famous BMW" sunt construite pe o documentare valoroasă şi clarifică multe dintre miturile care învăluie perioada începuturilor postbelice ale BMW şi dezvăluie multe detalii noi despre acei ani.

Elvis` BMW 507 (08/2016).
Cel de-al Doilea Război Mondial a adus una dintre cele mai dificile crize din istoria de peste un secol a BMW. Guvernul Germaniei de Est prelua fabrica de automobile a mărcii şi o transforma într-o nouă companie care, în final, avea să poarte numele Wartburg. Imediat după război, cu restul uzinelor distruse în mare măsură, BMW îşi relua activitatea întâi cu producţia de oale de bucătărie, valorificând stocurile de aluminiu la care avea acces. Cu o capacitate de producţie limitată sever, compania se orienta la început către automobile foarte scumpe, de lux, care puteau aduce o contribuţie importantă la cifra de afaceri, chiar dacă erau fabricate într-un număr redus. Se năştea seria de modele care avea să primească supranumele de "Îngerul Baroc": BMW 501, 502, 503 şi, în final, spectaculosul 507. Acesta din urmă avea să fie unul dintre cele mai dificile eşecuri financiare ale companiei, deşi acum este, poate, cel mai apreciat şi valoros model al mărcii. În paralel, din 1955, BMW prelua licenţa Isetta şi construia, în volume mari, acest microcar la fabrica din Berlin. Însă acesta nu a putut aduce un profit semnificativ pentru companie, întrucât era vândut la un preţ foarte mic.

În această situaţie, în decembrie 1959, BMW se afla în pragul falimentului şi în postura de a fi cumpărat de Daimler, companie care tocmai achiziţionase şi brandul Audi un an mai devreme. După o întâlnire dramatică a acţionarilor, BMW este salvat şi intră sub controlul familiei Quandt, cei care iniţial intermediaseră achiziţia pentru Daimler.

Urmează o revenire spectaculoasă. Întâi cu BMW 700, primul automobil postbelic cu adevărat profitabil. Apoi, BMW începe să se afirme cu o nouă gamă de modele, numită "Noua Clasă" (Neue Klasse), cu BMW 2002 ca cel mai emblematic şi apreciat reprezentant. Compania începe să se reafirme ca producător de automobile sportive şi să îşi redobândească popularitatea nu doar în Germania, dar şi la nivel internaţional, inclusiv pe principala piaţă de automobile a vremii, SUA.

Unii dintre principalii eroi ai acestei perioade zbuciumate a companiei sunt, cu siguranţă, BMW 507 şi BMW 2002, modele care acum se identifică cu istoria BMW şi au fost îmbrăcate în mituri de zeci de ani de pasiune şi poveşti. Jackie Jouret - jurnalist din Statele Unite care s-a dedicat vreme de două decenii mărcii BMW - a semnat două cărţi despre aceste două modele. Bazate pe o documentare amplă, cu multe interviuri şi incursiuni unice în Arhiva BMW, Jackie clarifică multe legende din jurul celor două modele. Cele două proiecte oferă o imagine foarte valoroasă a transformări colosale a BMW, de la criză la succes, cu multe momente de cotitură aduse pentru prima dată la lumină. Mai mult, cartea dedicată modelului BMW 507 condus de Elvis Presley este un model de documentare a istoricului unui automobil, unul atât de valoros şi, în egală măsură, emblematic pentru istoria BMW. Această carte face dreptate istoriei dintre starul rock'n'roll şi BMW, Jackie fiind, de altfel, cea care a redescoperit maşina lui Elvis după ani buni de cercetare.

BMW History books by Jackie Jouret. (04/2020)
The BMW 2002: The real story behind the legend
Disponibilă pe Amazon.com, atât în format paperback, cât şi în versiune kindle, în limba engleză şi germană.


BMW History books by Jackie Jouret. (04/2020)
Finding Elvis's 507: The quest for the world's most famous BMW
Disponibilă pe Amazon.com în format paperback, în limba engleză şi germană.

Cărţile pot fi comandate prin Amazon:
Amazon US: amazon.com/JackieJouret

Amazon Germania (include şi versiunea în limba germană pentru The BMW 2002: The real story behind the legend): amazon.de/JackieJouret

 

BMW History books by Jackie Jouret. (04/2020)Despre Jackie Jouret

A început să lucreze ca jurnalist după terminarea liceului, la secţia de sport în redacţia unui ziar local. A continuat ca jurnalist în timpul facultăţilor, unde a studiat literatura şi istoria engleză împreună cu spaniola şi greaca, dar şi teme precum istoria artei sau istoria jazzului. A continuat cu un master de jurnalism la UC Berkeley.

S-a dedicat jurnalismului despre sporturile cu motor şi a devenit redactor-şef al unei reviste legendare de motociclete din San Francisco, CityBike. În 1999 a intrat în echipa revistei "Bimmer, The Magazine About", iar până la finalul acelui an a devenit redactor-şef. A rămas pe această poziţie vreme de 17 ani, până la sfârşitul anului 2016. În perioada cât a fost redactor-şef la "Bimmer", investigaţiile lui Jackie au dus la descoperirea unuia dintre cele mai emblematice modele din istoria companiei şi clarificarea istoriei acestuia: BMW 507 care a fost cumpărat şi condus de Elvis Presley. În cele din urmă, acesta a fost donat către BMW Group Classic, a fost restaurat, iar acum este prezentat la evenimente internaţionale.

Începând cu 2017, Jackie a semnat mai multe cărţi în colaborare cu BMW Car Club of America Foundation despre expoziţiile pregătite de organizaţie: "The ICON: 50 Years of the 2002" şi "Heroes of Bavaria, 75 years of BMW Motorsport". În 2019 au fost lansate "The BMW 2002: The real story behind the legend" şi "Finding Elvis's 507: The quest for the world's most famous BMW".

"Perioada la Bimmer fost o alegere grozavă şi cred că am avut o echipă extraordinară de jurnalişti şi fotografi care împreună au făcut o treabă foarte bună. Însă, problema când faci ceva timp de 17 ani este că ajungi cu multe cunoştinţe de nişă. Ce faci cu asta? Răspunsul meu a fost să scriu cărţi, în primul rând, dar şi să scriu articole pentru alte reviste şi să împărtăşesc cunoştinţele mele despre BMW cu cei care nu ştiau istoria companiei, ceea ce este cu adevărat interesant!"

 

5 întrebări pentru Jackie Jouret

De ani buni ai fost foarte aproape de BMW şi, în ultimii ani, au apărut primele cărţi despre brand. Cât din informaţiile adunate pentru cărţi sunt noi?

Mai mult decât mă aşteptam! Când faci articole pentru revistă, nu ai prea mult loc pentru explorarea în profunzime a niciunui subiect. Trebuie să fii foarte concentrat şi foarte concis. Când scrii cărţi, poţi să scrii cât vrei şi să mergi cu adevărat în profunzime.

Chiar de la început, cu Heroes of Bavaria în 2017, am făcut o mulţime de interviuri cu persoane care au fost implicate în programul de curse al BMW de-a lungul anilor, nu doar piloţi. Toţi vorbesc cu piloţii, dar oamenii care cu adevărat au ceva interesant de spus sunt oamenii care au condus programele de curse şi inginerii care au construit maşinile. Vorbind cu ei mi-a permis să aduc la lumină o mulţime de istorii din spatele unora dintre cele mai frumoase maşini cu care BMW a concurat vreodată şi să spun poveşti pe care nimeni nu le mai auzise până atunci.

Ai acoperit istoria BMW de acum jumătate de secol. Cât de dificil a fost să descoperi informaţii noi?

Nu este atât de greu precum ai crede. În primul rând, unii dintre oamenii-cheie sunt încă în viaţă şi pot răspunde la întrebări - cred că de obicei sunt fericiţi să poată vorbi despre munca şi viaţa lor. În al doilea rând, Arhiva BMW continuă să găsească şi să catalogheze multe documente, aşa că există întotdeauna lucruri noi de descoperit. Am mers la BMW Archive pentru a face cercetări pentru "The ICON: 50 Years of the 2002" şi am învăţat atât de multe, încât nu am putut pune totul într-o singură carte. Restul informaţiilor au ajuns în cărţile mele, "The BMW 2002: The real story behind the legend" şi "Finding Elvis's 507: The quest for the world's most famous BMW".

 

Care a fost cea mai interesantă descoperire în timp ce te-ai documentat pentru cele două cărţi? Care a fost cea mai mare surpriză a ta?

De departe, cea mai mare surpriză a fost modul în care asocierea cu Max Hoffman a afectat BMW. În primul rând, manevrele sale din jurul BMW 507 aproape că au adus falimentul companiei. Apoi acţiunile sale ca importator în SUA al BMW la sfârşitul anilor 1960 şi începutul anilor '70 chiar au încetinit dezvoltarea mărcii pe piaţa americană.

 

Anii '60 şi '70 sunt o perioadă foarte populară din istoria BMW. Această popularitate a creat multe legende. Cum este istoria reală când filtrezi legendele?

Cred că este mai complicat şi mai interesant. Mai puţin liniar. Cred că avem tendinţa de a gândi progresul ca fiind mereu o evoluţie ascendentă, dar BMW a avut eşecuri serioase în perioada postbelică. Cum au reuşit să le depăşească - aici lucrurile devin cu adevărat interesante şi implică de obicei personalităţi puternice care au avut o idee clară despre ce ar trebui să fie BMW. De asemenea, este interesant faptul că BMW tinde să se descurce cel mai bine atunci când se concentrează pe misiunea sa principală, aceea de a face maşini care au un caracter sportiv adevărat, indiferent de stilul caroseriei sau de cât de practice ar putea fi acestea. Când compania rămâne fidelă viziunii sale "The Ultimate Driving Machine" (sloganul BMW utilizat în SUA), tinde să se descurce foarte bine. 

Ce crezi că a fost uitat din acea epocă a istoriei BMW şi trebuie să readucem în atenţia publicului?

Aceasta este o întrebare bună... şi cred că este un subiect bun pentru o altă carte! Lasă-mă să mă gândesc la asta o vreme şi să scriu!

Article Offline Attachments.

Article Media Material.

My.PressClub Conectare
 

BMW Group Streaming

AUTO CHINA 2024.

Beijing. 24./25. April 2024.

Here you can see the Webcasts of the BMW Group Night and Press Conference at the Auto China 2024.

Open Streaming Page

Add your filter tags.

Comunicat de presă
Dosar de presă
Discurs
Fact & Figures
Updates
Top-Topic
Submit filter
Clear all
 
Sun
Mon
Tue
Wed
Thu
Fri
Sat
 
Conectare