Do you need help? Please contact our support team from 9 to 17 CET via support.pressclub@bmwgroup.com.

PressClub Romania · Article.

eSports: Drama a fost cuvântul-cheie la Spa-Francorchamps în Racing League Romania powered by BMW

Cel mai faimos circuit de Grand Prix al Belgiei a generat două manşe de cursă extrem de spectaculoase în etapa a şaptea din Racing League Romania powered by BMW.

Racing League Romania
·
BMW M Motorsport
·
Sim Racing
 

Press Contact.

Alexandru Seremet
BMW Group

Tel: +40-213041532

send an e-mail

Bucureşti, 27 aprilie. După ce un nou record a fost doborât în precalificări, unde nu mai puţin de 145 de piloţi au încercat să-şi asigure un loc între primii 30, cele două curse programate pe 26 aprilie pe varianta virtuală a circuitului de la Spa au fost extrem de disputate. Din nou, imprevizibilul a fost cuvântul de ordine în RLR.

Nume cunoscute, dar şi sim raceri într-un progres notabil au ţinut capul de afiş în etapa de la Spa-Francorchamps, unde Andrei Bechir şi Bogdan Mutu şi-au adjudecat victoriile în cele două curse de 30 de minute. Bechir, Berindea şi Nicolae au ocupat primele trei locuri din calificări.

Cursa 1

Plecat din pole-position pe traseul belgian, Andrei Bechir părea să aibă un avantaj de viteză faţă de coechipierul său, dar cursa a avut tensiune până în ultima clipă, doar nouă zecimi de secundă separându-i pe cei doi la linia de finish. O eroare a lui Bechir în ultimul tur l-a făcut pe Berindea să spere, dar Cristian nu a reuşit să profite pentru a trece la conducerea manşei. Acesta reuşea să treacă de Victor Nicolae la începutul cursei, după ce Victor a avut un start bun şi a menţinut poziţia a doua pentru ceva timp. Echipa junior a celor de la West Competition Racing a punctat bine graţie lui Bogdan Moldovan - clasat al patrulea -, urmat de Alex Cascatău de la echipa mare, pe poziţia a cincea. Robert Prepeliţă, Răzvan Mihai, Radu Dumitrescu, Bogdan Mutu şi Andrei Dincă completau Top 10, iar Dincă avea astfel să plece din pole-position în a doua manşă.

Cursa 2

Grila inversată a redistribuit toate cărţile, iar primele două tururi au fost extrem de disputate, plutonul celor 30 de modele BMW M3 E30 DTM fiind foarte compact. În turul al doilea, pe linia dreapta Kemmel, imprevizibilul se produce: Cristian Berindea, având o ieşire mai bună din Raidillon, încearcă să-şi facă loc printre maşinile lui Bechir şi Nicolae, dar îşi atinge coechipierul şi declanşează astfel un accident în lanţ, în care au fost implicate cinci maşini. Singurul care a scăpat fără pierderi majore a fost Alex Cascatău, care apoi a bifat o cursă bună de recuperare. Fiind pe locul al 11-lea după start, acesta reuşeşte să urce până pe ultima treaptă a podiumului, în spatele lui Bogdan Mutu şi Andrei Dincă. Toţi cei trei favoriţi la titlu au ieşit din puncte în această manşă, iar acest lucru ne-a oferit al şaselea câştigător diferit din acest sezon. Robert Prepeliţă, Radu Dumitrescu, Bogdan Moldovan, Cristian Moisescu, Mihai Neg, Răzvan Mihai şi Mihnea Georgescu au completat primele 10 poziţii la final.

Motorsportul virtual pregăteşte a opta etapă, la Zandvoort, duminică 3 mai , pentru care precalificările sunt deschise până duminică la ora 16:00. Până atunci, colectivul Racing League Romania se pregăteşte de sărbătoare odată cu o nouă premieră: porţile evenimentelor de gaming, tot mai populare în România, se deschid şi către sim racing. Pe 1 mai, populăm grila la evenimentul invitaţional RLR din cadrul Gaming Marathon, iniţiativă a colectivului Bucharest Gaming Week. Trei curse-sprint în Assetto Corsa vor avea loc în intervalul orar 17:00-19:00, iar streamerii campionatului vor oferi premii pasionaţilor. Informaţii suplimentare: facebook.com/events/536052473723472.

Imaginile din comunicatele de presă sunt compuse de către Claudiu Morar, fotograf The Car Guys, într-o nouă încercare de a folosi aptitudinile dobândite în realitate şi pe plan virtual. Modul foto din Assetto Corsa a fost folosit pentru a capta grila de BMW M3 E30 DTM în acţiune şi pentru a reda în fotografii viteza celui mai de succes turism de competiţie din istorie.

Profilurile protagoniştilor din RLR, precum şi clasamentele actualizate şi toate informaţiile complementare despre competiţia virtuală sunt disponibile în secţiunea dedicată de pe site-ul BMW România: bmw.ro/BMW-eSports.

Victoriile de la Spa-Francorchamps vor fi răsplătite de către Motul şi Crama Histria- parteneri ai Racing League Romania powered by BMW. Motul va oferi vouchere pentru schimburi de ulei sau obiecte de merchandising - geci, tricouri, şepci şi alte produse Motul - învingătorilor de curse, iar Crama Histria va recompensa ocupanţii podiumurilor din fiecare manşă cu gusturile alese ale vinurilor dobrogene.

Reluarea etapei a şaptea, de pe Circuit de Spa-Francorchamps, poate fi revăzută aici: bit.ly/RLR_S5_Etapa7.

Al treilea episod al podcastului RLR este disponibil aici: bit.ly/RLR_Podcast_E3.

Înscrierile sunt deschise pe tot parcursul sezonului, iar procedura şi detaliile sunt disponibile pe forumul Racing League Romania: bit.ly/Forum_RLR.

Noul sezon din RLR powered by BMW poate fi urmărit integral în transmisiune live pe pagina de Facebook BMW România şi pe canalul de YouTube Racing League Romania.

M3 E30 Grupa A în raliuri virtuale cu pilţoţii RLR
Racing League Romania sprijină inițiativa similară din sfera competițiilor digitale de raliuri - Romanian Rally League a demarat în această lună pe platforma Dirt Rally 2.0 și numără aproape o sută de înscriși. Reprezentanții RLR au ales să ruleze tot la bordul modelelor BMW M3 E30 și în acest mediu, victoria în Monte Carlo Rally revenindu-i liderului la zi, Cristian Berindea. În bătălia modelelor istorice au mai reușit podiumuri Alex Cascatău (Țara Galilor) și Alexandru Șiclovan (Monte Carlo), iar învingătorii de manșă din RLR Radu Dumitrescu și Andrei Bechir atacă și ei specialele de mondial.

Programul etapelor (în direct):

20:25 Începutul transmisiunii

5 minute

20:30 Calificări

10 minute

20:40 Pauză

5 minute

20:45 Manşa 1

30 minute

21:15 Pauză

5 minute

21:20 Manşa 2 (grilă inversată pentru top 10)

21:50 Interviuri cu ocupanţii podiumurilor

30 minute

10 minute

 

 Calendarul competiţional:

Etapa 8

3 mai

Zandvoort

Etapa 9

10 mai

Kyalami Grand Prix Circuit

Etapa 10

17 mai

Brands Hatch GP

 

 

 

 

Clasament Piloţi (provizoriu)

  1. Cristian Berindea (Apex Hunters Red) - 239p
  2. Andrei Bechir (Apex Hunters Red) - 187p
  3. Victor Nicolae (East Friendly Racing) - 174p
  4. Cristian Moisescu - 148p
  5. Alex Cascatău (West Competition Racing) - 135p
  6. Radu Dumitrescu (West Competition Racing) - 120p
  7. Bogdan Moldovan (WCR Academy) - 94p
  8. Victor Taraş (Lunar RO Racing) - 90p
  9. Bogdan Mutu - 81p
  10. Robert Prepeliţă - 81p

 

Clasament echipe

  1. Apex Hunters Red (Berindea-Bechir) - 426
  2. West Competition Racing (Cascatău-Dumitrescu) - 255
  3. East Friendly Racing (Nicolae-Penghis) - 80
  4. Lunar RO Racing (Taraş-Hellmann) - 132
  5. WCR Academy (Moldovan-Georgescu) - 107p

 

West Competition Racing este promotorul campionatului Racing League Romania.

Parteneri: BMW România, Motul, Telekom Sport, Michelin Motorsport, APR Competition, Racing Sim, Crama Histria

Parteneri media: The Car Guys, 100% Sport

Înscrierile şi regulamentul complet pentru Racing League Romania powered by BMW se fac pe forum, unde se găsesc şi mai multe informaţii: bit.ly/Forum_RLR.

Mai multe despre Racing League Romania: facebook.com/Racingleague.Romania.

Pagina de Facebook BMW Romania: facebook.com/BMW.Romania.


Comunicat remis de agenţia West Competition Racing Promotion
Alexandru Şiclovan

+40729476569

alexandru@westcompetition.ro

Article Offline Attachments.

Article Media Material.

My.PressClub Conectare
 

BMW Group Streaming

AUTO CHINA 2024.

Beijing. 24/25 April 2024.

Here you can see the Webcasts of the BMW Group Night and Press Conference at the Auto China 2024.

Open Streaming Page

Add your filter tags.

Comunicat de presă
Dosar de presă
Discurs
Fact & Figures
Updates
Top-Topic
Submit filter
Clear all
 
Sun
Mon
Tue
Wed
Thu
Fri
Sat
 
Conectare