Do you need help? Please contact our support team from 9 to 17 CET via support.pressclub@bmwgroup.com.

PressClub Romania · Article.

eSports: Zandvoort, rundă crucială în bătălia pentru titlurile din Racing League Romania powered by BMW

Apex Hunters Red își pot asigura matematic prima poziție în ierarhia echipelor, în timp ce lupta rămâne deschisă în top 6 la piloți după desfășurarea dramatică de la Spa-Francorchamps.

BMW M Motorsport
·
Sim Racing
 

Press Contact.

Alexandru Seremet
BMW Group

Tel: +40-213041532

send an e-mail

București. Duminica ce ar fi trebuit să aducă din nou Formula 1 pe traseul de la Zandvoort propune acțiune pe varianta digitală a acestui circuit, unde așii simulatoarelor din Racing League Romania intră în linie dreaptă pentru finalul stagiunii. Etapa a opta din totalul de zece poate oferi răspunsuri importante la cele mai disputate bătălii pentru poziții.

Spa-Francorchamps a adus racing de cea mai bună calitate, dar și momentul cel mai dramatic al campaniei: în cea de-a doua manșă, liderul la zi Cristian Berindea a încercat o triplare pe Kemmel Straight în fața adversarilor direcți, Andrei Bechir și Victor Nicolae. Contactul a declanțat o reacție în lanț ce i-a antrenat și pe Alex Cascatău și Răzvan Mihai, însă cea mai importantă consecință a fost ieșirea din zona punctelor pentru primii trei din campionat în respectiva manșă.

Comisarii sportivi au dictat o penalizare pentru Berindea, care a pierdut astfel punctul obținut în urma recuperării sale de la Spa. Mihai Neg și Cristian Moisescu au fost și ei privați de o parte din punctele adunate în Ardeni, acesta din urmă fiind acum la doar trei puncte înaintea lui Cascatău în lupta pentru poziția a patra în clasamentul general al piloților. Strânsă este și disputa dintre Bechir și Nicolae pentru titlul de vicecampion, aceștia având una dintre ultimele șanse de a ținti titlul la Zandvoort.

Profilele protagoniștilor din RLR, precum și clasamentele actualizate și toate informațiile complementare despre competiția virtuală sunt disponibile în secțiunea dedicată de pe site-ul BMW România: bmw.ro/BMW-eSports.

Premii pentru protagoniști
Victoriile de cursă de la Zandvoort vor fi răsplătite de către AQIRYS și Playseat, prin importatorul oficial în România, Pc-Coolers. Învingătorii vor putea astfel opta fie pentru un cockpit Playseat Challenge sau pentru o carcasă de gaming AQIRYS, după preferințele lor. Motul va oferi vouchere pentru schimburi de ulei sau obiecte de merchandising - geci, tricouri, șepci, etc. , iar Crama Histria va recompensa ocupanții podiumurilor din fiecare manșă cu gusturile alese ale vinurilor dobrogene. 

Reluarea etapei a șaptea, de pe Circuit de Spa-Francorchamps, poate fi revăzută aici: https://bit.ly/RLR_S5_Etapa7

Al patrulea episod al podcastului RLR este disponibil aici: https://bit.ly/RLR_Podcast_E4

Motorsportul virtual pregătește a opta etapă pe legendarul circuit de la Zandvoort, duminică 3 mai, pentru care precalificările sunt deschise până duminică la ora 16:00.

Înscrierile sunt deschise pe tot parcursul sezonului, iar procedura și detaliile sunt disponibile pe forumul Racing League Romania: bit.ly/Forum_RLR.

Noul sezon din RLR powered by BMW poate fi urmărit integral în transmisiune live pe pagina de Facebook BMW România și pe canalul de YouTube Racing League Romania.

Programul etapelor (în direct):

20:25 Începutul transmisiunii

5 minute

20:30 Calificări

10 minute

20:40 Pauză

5 minute

20:45 Manșa 1

30 minute

21:15 Pauză

5 minute

21:20 Manșa 2 (grilă inversată pentru top 10)

21:50 Interviuri cu ocupanții podiumurilor

30 minute

10 minute

 

 Calendarul competițional:

Etapa 8

3 mai

Zandvoort

Etapa 9

10 mai

Kyalami Grand Prix Circuit

Etapa 10

17 mai

Brands Hatch GP

 

 

 

Clasament Piloți

  1. Cristian Berindea (Apex Hunters Red) – 239p
  2. Andrei Bechir (Apex Hunters Red) – 187p
  3. Victor Nicolae (East Friendly Racing) – 174p
  4. Cristian Moisescu – 138p
  5. Alex Cascatău (West Competition Racing) – 135p
  6. Radu Dumitrescu (West Competition Racing) – 120p
  7. Bogdan Moldovan (WCR Academy) – 94p
  8. Victor Taraș (Lunar RO Racing) – 91p
  9. Bogdan Mutu – 81p
  10. Robert Prepeliță – 81p

Clasament echipe

  1. Apex Hunters Red (Berindea-Bechir) – 426p
  2. West Competition Racing (Cascatău-Dumitrescu) – 255p
  3. East Friendly Racing (Nicolae-Penghis) – 180p
  4. Lunar RO Racing (Taraș-Hellmann) – 133p
  5. WCR Academy (Moldovan-Georgescu) – 108p 

Despre circuit

Olanda nu se număra printre destinațiile DTM în perioada modelului M3 E30, însă acesta și-a făcut norma de succese la Zandvoort grație monopolului instaurat în seria domestică de turisme în 1987-1988. Noua configurație a traseului a adus varianta modernă a DTM la malul Mării Nordului, iar BMW a triumfat în 2013 prin Augusto Farfus. Marco Wittmann, Antonio Felix da Costa și Timo Glock au cunoscut și ei gustul succesului pe sinuosul parcurs printre dune. În ultimele luni a avut loc o amplă operațiune de renovare a circuitului cu scopul revenirii în Campionatul Mondial de Formula 1 după o pauză de 35 de ani. Din păcate, contextul global a determinat amânarea Marelui Premiu al Olandei, ce ar fi trebuit să se dispute chiar în aceeași zi cu etapa din Racing League Romania.

Mai multe despre Racing League Romania:
https://www.facebook.com/Racingleague.Romania/

Pagina de Facebook BMW Romania:
https://www.facebook.com/BMW.Romania/


Comunicat remis de agenția West Competition Racing Promotion
Alexandru Șiclovan

+40729476569

alexandru@westcompetition.ro

Article Offline Attachments.

Article Media Material.

My.PressClub Conectare
 

BMW Group Streaming

AUTO CHINA 2024.

Beijing. 24./25. April 2024.

Here you can see the Webcasts of the BMW Group Night and Press Conference at the Auto China 2024.

Open Streaming Page

Add your filter tags.

Comunicat de presă
Dosar de presă
Discurs
Fact & Figures
Updates
Top-Topic
Submit filter
Clear all
 
Sun
Mon
Tue
Wed
Thu
Fri
Sat
 
Conectare