Do you need help? Please contact our support team from 9 to 17 CET via support.pressclub@bmwgroup.com.

PressClub Romania · Article.

BMW M MotoGP Grand Prix of Styria: a fost prezentat noul BMW M8 Gran Coupé Safety Car - Miguel Oliveira a câştigat noul BMW M4 exclusiv

O premieră în istoria lungă a MotoGP: câştigătorul cursei a fost recompensat pentru prima dată cu un automobil BMW M de înaltă performanţă - Pilotul MotoGP Miguel Oliveira a câştigat noul BMW M4 model 2021 - BMW M a prezentat noul BMW M8 Gran Coupé MotoGP Safety Car la Red Bull Ring

Automobile BMW M
·
M4
·
Official Car of MotoGP
·
M8
 

Press Contact.

Alexandru Seremet
BMW Group

Tel: +40-213041532

send an e-mail

Downloads.

  
Attachments(1x, 92,17 KB)
  
Photos(28x, 565,04 MB)

Bucureşti/Spielberg. M Power pură pentru câştigătorul BMW M Grand Prix of Styria: Miguel Oliveira a obţinut mult râvnitul premiu special de la BMW M GmbH. Ca o premieră în luna istorie a MotoGP, câştigătorul unui Grand Prix a fost recompensat pentru prima dată cu un automobil exclusivist. BMW M a fost sponsorul principal al evenimentului desfăşurat în acest week-end pe Red Bull Ring şi a marcat ocazia prin donarea unui premiu special pentru câştigătorul cursei MotoGP: noul BMW M4 model 2021.

Noul BMW M4 va avea premiera mondială în această toamnă, dar a putut fi văzut camuflat la BMW M Grand Prix of Styria. Împreună cu el, pe pista din Spielberg a evoluat şi versiunea de curse, noul BMW M4 GT3.

"Felicitări lui Miguel Oliveira", a declarat Markus Flasch, directorul executiv BMW M GmbH. "O performanţă fantastică i-a permis să depăşească adversarii puternici din cursa MotoGP a BMW M Grand Prix of Styria. Ca partener de lungă durată al Dorna şi sponsor principal al evenimentului, suntem încântaţi să-l premiem pe Miguel cu noul BMW M4 ca recompensă pentru victorie. Dar va trebui să aştepte puţin pentru a-şi conduce BMW M4 - maşina este atât de nouă încât nici nu este pe piaţă încă. Totuşi, suntem încrezători că se va bucura de ea - aşa cum a demonstrat primul test imediat după cursă."

"Wow, este senzaţional. Sunt în al nouălea cer că sunt primul pilot MotoGP care primeşte acest premiu special", a declarat Oliveira. "Am descoperit noul BMW M4 aici la Red Bull Ring şi abia aştept să am propriul exemplar. Vreau să mulţumesc BMW M pentru acest premiu fantastic."

"Din nou, BMW M a venit cu ceva nou. Un BMW M4 fantastic ca recompensă pentru câştigătorul cursei MotoGP este, fără îndoială, ceva foarte special", a declarat Pau Serracanta, director general al Dorna Sports. "Acest premiu special este o completare minunată a titulaturii de sponsor principal al BMW M Grand Prix of Styria. Suntem mândri că BMW M ne este un partener puternic şi implicat de mulţi ani, care constant vine cu idei noi pentru colaborarea noastră. Felicitări lui Miguel Oliveira! Sper să se bucure de noul BMW M4."

Noul BMW M8 Gran Coupé MotoGP Safety Car
O altă premieră din cadrul BMW M Grand Prix of Styria a fost prezentarea de către BMW M a noului BMW M8 Gran Coupé MotoGP Safety Car la Red Bull Ring. Este bazat pe BMW M8 Competition Gran Coupé. 2020 marchează al 22-lea sezon în care BMW M este "Official Car of MotoGP"; automobilele de înaltă performanţă de la München au asigurat siguranţa pentru competiţia supremă de motociclism încă din 1999. Acum, BMW M8 Gran Coupé MotoGP Safety Car va fi vârful de lance al flotei Safety Car.

"Aspiraţia noastră este de a folosi toată competenţa noastră, tehnologiile noastre inovatoare din motorsport şi noile idei pentru a asigura siguranţa în MotoGP", a accentuat Markus Flasch. "BMW M8 Gran Coupé MotoGP Safety Car este cel mai recent exemplu al acestei serii lungi de modele safety car încercate şi testate. Cu motorul ce dezvoltă 625 CP şi multe componente dezvoltate în motorsport, precum şasiu şi sistemul de frânare, automobilul este echipat perfect pentru misiunea sa pe circuitele de pe mapamond."

BMW M8 Gran Coupé MotoGP Safety Car este un automobil sport cu patru uşi. Un motor V8 impresionant oferă o putere maximă de 625 CP. Şi acceleraţia este în propria sa clasă; noul Safety Car poate ajunge de la 0 la 100 km/h în doar 3,2 secunde. Tehnologia inovatoare de tracţiune integrală M xDrive oferă o dinamică excelentă în orice situaţie. Printre funcţiile inovatoare se numără şi una potrivită pentru utilitare pe circuit, noul mod BMW M Track.

BMW M8 Gran Coupé MotoGP Safety Car este atractiv şi de avangardă şi în ceea ce priveşte designul. Aspectul este surprinzător de asimetric şi are o parte neagră mată în acoperire antireflexie. Aceasta îmbunătăţeşte optica din cockpit şi sporeşte concentrarea pilotului. Atractivă este şi grafica destructurată în culorile M specifice. Ea este o reprezentare simbolică a erei digitale a motorsportului.

Pentru rolul de maşină de deschidere în MotoGP, noul BMW M8 Gran Coupé MotoGP Safety Car a fost echipat cu numeroase accesorii BMW M Performance. Acestea includ capac din carbon al motorului, ce include îmbunătăţiri, capacele oglinzilor exterioare, spoilerul spate şi difuzorul spate, grila de carbon de pe părţile laterale şi volanul. Flapsurile frontale şi spliterul faţă din carbon sunt realizate manufacturier. Scaunele sport Recaro oferă suportul perfect pentru pilot, chiar şi la viteză de cursă. Vitală pentru misiunea de Safety Car este şi bata de lumini de pe plafon, care foloseşte cea mai nouă tehnologie LED.

Pentru mai multe informaţii despre BMW M GmbH şi implicarea sa ca "Official Car of MotoGP", accesaţi: www.bmw-m.com.

BMW M GmbH
BMW M GmbH este o filială deţinută în totalitate de BMW AG. Prin produsele şi serviciile în domenii de activitate precum automobilele BMW M, BMW Individual, pachetele şi opţiunile M Sport, BMW Driving Experience, precum şi automobilele de intervenţii şi operaţiuni, compania se adresează clienţilor cu cerinţe deosebite în privinţa performanţelor, exclusivităţii şi personalizării automobilelor deţinute. Având sediul la München, compania a fost fondată în 1972 ca BMW Motorsport GmbH. De atunci, litera M a devenit sinonimul internaţional al succesului în motorsport şi al fascinaţiei pentru automobilele foarte performante destinate utilizării în traficul cotidian.

Article Offline Attachments.

Article Media Material.

Add your filter tags.

Comunicat de presă
Dosar de presă
Discurs
Fact & Figures
Updates
Top-Topic
Submit filter
Clear all
 
Sun
Mon
Tue
Wed
Thu
Fri
Sat
 
Conectare