Do you need help? Please contact our support team from 9 to 17 CET via support.pressclub@bmwgroup.com.

PressClub Romania · Article.

Schnitzer Motorsport şi BMW: retrospectiva unei jumătăţi de secol de istorie comună în motorsport

Istoria echipei originale Schnitzer datează din anii '60. +++ Turisme, Le Mans, DTM şi GT - lista lungă a succeselor comune ale BMW şi Schnitzer Motorsport. +++ Herbert Schnitzer Jr: "Ne place foarte mult să privim în urmă la tot ce am realizat alături de BMW."

BMW M Motorsport
·
GT Racing
·
Customer Racing
 

Press Contact.

Alexandru Seremet
BMW Group

Tel: +40-213041532

send an e-mail

Bucureşti/München. Schnitzer este un nume foarte strâns legat de istoria mărcii BMW în motorsportul internaţional. Timp de mai bine de jumătate de secol, Schnitzer Motorsport şi BMW au fost în acţiune împreună pe circuitele din întreaga lume şi au sărbătorit succese superbe într-o varietate de categorii. Această colaborare a jucat un rol semnificativ şi în conturarea performanţei sportive şi a impulsului mărcii BMW. Acum, această călătorie comună, lungă şi de succes se apropie de sfârşit.

O retrospectivă a victoriilor, titlurilor şi triumfurilor din anii '60 până în prezent.
Povestea de succes a echipei originale de curse fondată de Josef şi Herbert Schnitzer Sr şi administrată de fratele său vitreg Karl "Charly" Lamm a început la mijlocul anilor '60. Fratele geamăn al lui Lamm, Dieter, a primit şi el un rol important; a fost responsabil pentru procesele tehnice şi logistica echipei până când acesta s-a stins din viaţă, în 2014. Schnitzer Motorsport a obţinut mai întâi titluri în Campionatul German de Curse pe Circuit şi Campionatul European de Coastă cu modele de curse BMW. În 1975, Jacques Laffite a câştigat Campionatul European de Formula 2 într-un monopost cu motor BMW.

Schnitzer a evoluat mereu: maşini sport, turisme, prototipuri, curse GT - lista triumfurilor pe care Schnitzer Motorsport şi BMW le-au sărbătorit împreună în cursele internaţionale este lungă şi impresionantă. Schnitzer a fost campioană europeană de turisme de trei ori în anii '80. Atunci a început şi seria de nouă victorii în cursele de turisme de pe "Circuitul Guia" din Macao (Macao). Între 1989 şi 2010, Schnitzer a obţinut de cinci ori victoria în cursa de 24 de ore de la Nürburgring şi a contribuit semnificativ la faptul că BMW este deţinătorul recordului de succese până în prezent în această clasică de anduranţă. Acelaşi lucru este valabil şi pentru cursa de 24 de ore de la Spa-Francorchamps (Belgia), pe care Schnitzer a câştigat-o de cinci ori începând din 1985. În plus au fost şi titlurile cu Roberto Ravaglia (Italia) în Campionatul Mondial de Turisme din 1987 şi în DTM în 1989, precum şi cu Joachim Winkelhock (Germania / 1995) şi Johnny Cecotto (Italia / 1998) în Campionatul German de Superturisme.

Fără îndoială, cele mai importante momente ale parteneriatului includ şi victoria în clasamentul general al cursei de 24 de ore de la Le Mans (Franţa), în 1999, cu legendarul BMW V12 LMR. A fost singura dată în istorie când BMW a terminat pe primul loc în celebra cursă din Franţa. Cu acelaşi prototip, Schnitzer a câştigat şi cursa de 12 ore de la Sebring (SUA), în acelaşi an. Echipa a obţinut şi titlul în clasamentul GT al American Le Mans Series (ALMS) în 2001. Între 2005 şi 2009, Schnitzer a concurat ca echipă oficială BMW în Campionatul Mondial FIA de Turisme (WTCC) şi a sărbătorit 25 de victorii senzaţionale, precum şi un total de 57 de podiumuri.

În 2012, Schnitzer a revenit la DTM ca echipă oficială cu BMW - şi împreună au sărbătorit un an senzaţional la revenire, cu titlul piloţilor pentru Bruno Spengler (Canada), titlul echipelor pentru BMW Team Schnitzer şi titlul constructorilor pentru BMW. A fost o poveste de succes incredibilă, cu titlul câştigat în ultima cursă a sezonului, cu un avans de câteva secunde. BMW Team Schnitzer a fost activă în DTM până în 2016, cu un record de 25 de victorii şi 88 de podiumuri.

În ultimii ani, Schnitzer şi-a continuat activităţile în curse GT, concurând în International GT Challenge (IGTC) printre altele. Victoria cu Augusto Farfus (Brazilia) la Cupa Mondială GT de la Macao este de neuitat. A fost ultima cursă a lui Charly Lamm în calitate de director de echipă înainte ca acesta să predea conducerea echipei lui Herbert Schnitzer Jr. Lamm s-a stins din viaţă subit, doar câteva săptămâni mai târziu.

În sezonul 2020 abia terminat, BMW Team Schnitzer a revenit pe podiumul cursei de 24 de ore de la Nürburgring sub o nouă conducere, terminând pe locul al treilea cu BMW M6 GT3.

Ca urmare a realinierii necesare a structurii echipei oficiale, parteneriatul cu BMW Team Schnitzer nu va continua.

"Suntem foarte mândri că, timp de peste o jumătate de secol, am jucat un rol semnificativ în modelarea motorsportului internaţional alături de BMW şi de respectul acordat Schnitzer Motorsport în întreaga lume", a spus Herbert Schnitzer Jr. "De asemenea, suntem foarte mândri de succesele şi titlurile pe care le-am sărbătorit împreună de-a lungul deceniilor, în cursele de turisme şi GT, la Le Mans, Macao şi Nürburgring-Nordschleife. Dorim să mulţumim BMW pentru parteneriatul care a durat decenii şi pentru încrederea pe care a avut-o întotdeauna în noi. Ne place foarte mult să privim înapoi la tot ceea ce am realizat cu BMW. Cred că o colaborare la fel de durabilă şi la fel de reuşită ca a noastră cu BMW este unică în motorsport. BMW a fost viaţa şi pasiunea noastră."

De numele echipei Schnitzer se leagă o pleiadă remarcabilă de piloţi, precum Dieter Quester, Walter Brun, Roberto Ravaglia, Johnny Cecotto, Gerhard Berger, Marc Surer, Steve Soper, Emanuele Pirro, Augusto Farfus, Uwe Alzen, Pedro Lamy, Jörg Müller sau Bruno Spengler.

BMW Motorsport îşi exprimă recunoştinţa sinceră faţă de familia Schnitzer şi întreaga echipă pentru toate deceniile de colaborare de succes.

Danke, Team Schnitzer!
https://www.youtube.com/watch?v=XIpv4XJfxGo

Article Offline Attachments.

Article Media Material.

My.PressClub Conectare
 

BMW Group Streaming

AUTO CHINA 2024.

Beijing. 24./25. April 2024.

Here you can see the Webcasts of the BMW Group Night and Press Conference at the Auto China 2024.

Open Streaming Page

Add your filter tags.

Comunicat de presă
Dosar de presă
Discurs
Fact & Figures
Updates
Top-Topic
Submit filter
Clear all
 
Sun
Mon
Tue
Wed
Thu
Fri
Sat
 
Conectare