Do you need help? Please contact our support team from 9 to 17 CET via support.pressclub@bmwgroup.com.

PressClub Romania · Article.

NEW MINI. BIG LOVE. 6 mai, ora 19:00

Un eveniment digital cu eroi locali şi internaţionali, alături de lansarea noilor modele MINI Hatch şi MINI Cabriolet – live pe www.mini.ro şi Facebook şi YouTube MINI România, pe 6 mai, ora 19:00. Invitaţii speciali vor fi Oliver Heilmer, şeful de design MINI, Rauno Aaltonen, legendarul pilot de raliuri, echipa MINI Electric Racing, dar şi artistul Adrian Mitu, care va lansa un proiect de poveste dedicat istoriei mărcii MINI.

 

Press Contact.

Alexandru Seremet
BMW Group

Tel: +40-213041532

send an e-mail

Bucureşti. New MINI. BIG LOVE este o colecţie de poveşti digitale într-o transmisie online fără precedent pe canalele social media ale mărcii.

Prezentarea digitală este deschisă de Dr. Josef Reiter, directorul general BMW Group România, cu o introducere din partea E.S. Andrew Noble, Ambasadorul Marii Britanii la București.

"Dragi prieteni MINI, «sharing is caring». Este primăvară și, de obicei, începeam anul invitându-vă la un eveniment special în care puteaţi conduce noile modele MINI. Din păcate, situaţia actuală nu ne mai permite aceasta şi de aceea am decis să împărtășim unele dintre cele mai spectaculoase povești ale noastre și să-i lăsăm pe eroii noștri, locali sau internaționali, să le împărtășească pe ale lor. Și avem o listă de invitați spectaculoasă.

Vreau să ştiţi două lucruri importante despre MINI. În primul rând, MINI nu este doar o simplă mașină. Majoritatea clienților noștri dau un nume mașinii lor. El sau ea fac parte din familia lor. Acesta este unul dintre argumentele pentru care MINI are o mare valoare de revânzare. Nimeni nu vrea să se despartă de MINI-ul său.

În al doilea rând, MINI nu este doar o simplă mașină. Este tehnologie BMW germană construită pe un simbol britanic. Este un mod de viață care vorbește despre un design emblematic puternic, un personaj unic cu caracteristici de personalizare fără precedent - și - foarte important - este distractiv de condus!", explică Dr. Josef Reiter, Director General BMW Group România.

 

Evenimentul marchează lansarea noilor modele MINI Hatch şi MINI Cabriolet cu o prezentare realizată chiar de designerul-şef al mărcii, Oliver Heilmer. Noul design iese în evidenţă prin linii şi suprafeţe definite cu claritate. Noile modele hatch marchează debutul inovatorului acoperiş Multitone, ca o nouă opţiune de individualizare cu un gradient de culoare pentru acoperiş, de fiecare data unic. În interior, cockpitul revizuit subliniază caracterul premium al MINI Hatch 3 uşi, MINI Hatch 5 uşi şi MINI Cabriolet şi vine cu o nouă interfaţă, mai elegantă şi mai funcţională. Completările atractive ale gamei de echipamente standard şi opţionale, noile finisaje de vopsea pentru exterior, jantele din aliaj uşor, suprafeţele interioare şi ale scaunelor, precum şi tehnologia în domeniile şasiului (cu un nou sistem de amortizoare active pentru mai mult confort), sistemelor de asistare a condusului şi conectivităţii, toate completează ultima actualizare a modelelor britanice de clasă mică.

 

Rauno Aaltonen, unul din originalii "Finalandezi Zburători", câştigător al Raliului Monte Carlo din 1967 cu Mini Cooper S, va împărtăși din experiența lui specială. La începutul anilor '60, faimosul inginer John Cooper a recunoscut potențialul sportiv al lui Mini şi aşa s-a născut faima sportivă a mărcii, alături de legendarele modele care îi poartă numele. Mulţi piloţi ai vremii au debutat pe Mini, inclusiv legendarii Niki Lauda sau James Hunt. Prima victorie importantă într-un raliu internaţional a fost obţinută în 1962 de o femeie, Pat Moss, sora legendarului Sir Stirling Moss. Într-o veritabilă luptă David vs. Golitah, înfruntând o competiţie redutabilă, Mini şi-a câştigat pentru totdeauna faima sportivă cu trei victorii în Raliul Monte Carlo, în 1964, 1965 şi 1967. Ultima a fost fost obţinută de finlandezul Rauno Aaltonen, alături de copilotul Henry Liddon din Marea Britanie.

 

Vitesco Technologies MINI Electric Racing este primul MINI Electric de curse din istorie şi este o iniţiativă născută în România. În cadrul evenimentul veţi avea ocazia să cunoaşteţi o parte dintre eroii din spatele acestei povești.

MIMI, aşa cum este cunoscut modelul de curse, va participa în luna mai la nu mai puţin de trei curse. Întâi va fi pilotat chiar de către directorul general BMW Group România, Josef Reiter, la Romexpo Băneasa în prima etapă a Campionatului Naţional de Super Slalom. Pe 15-16 mai, la Râşnov, pilotul oficial al proiectului, Dominic Marcu, revine pentru a doua etapă din Campionatul Naţional de Viteză în Coastă. Ciprian Lupu, primul pilot de curse în scaun rulant din Europa Centrală şi de Est, va participa cu MIMI la prima etapă de SuperRally, de la Mangalia, din 20-21 mai.

 

Evenimentul marchează şi prezentarea unui proiect de artă extraordinar, semnat de Adrian Mitu. Acesta a cunoscut deja faima internaţională cu lucrări expuse în muzee dedicate automobilului din România (Ţiriac Collection) şi Statele Unite (LeMay - America’s Car Museum şi BMW Car Club of America Fundation). Adrian se remarcă prin stilul lui de pictură cu o forţă narativă puternică. În cadrul "New MINI. BIG LOVE.", Adrian va prezenta în premieră un nou set de lucrări dedicat mărcii MINI, realizate în premieră printr-un nou stil şi pe un suport cu adevărat special.

 

New MINI. BIG LOVE.

6 mai, ora 19:00.

https://www.facebook.com/MINI.Romania

https://www.youtube.com/MINIRomania
wwwMINI.ro

Article Offline Attachments.

Article Media Material.

My.PressClub Conectare
 

BMW Group Streaming

ANNUAL CONFERENCE 2024.

Munich. Here you can see the on demand webcast of the BMW Group Annual Conference 2024, with the world premiere of the next BMW vision vehicle on the "Road to Neue Klasse".

Open Streaming Page

Add your filter tags.

Comunicat de presă
Dosar de presă
Discurs
Fact & Figures
Updates
Top-Topic
Submit filter
Clear all
 
Sun
Mon
Tue
Wed
Thu
Fri
Sat
 
Conectare