Do you need help? Please contact our support team from 9 to 17 CET via support.pressclub@bmwgroup.com.

PressClub Romania · Article.

Podium de adio pentru BMW M6 GT3: câştigătorii de anul trecut, ROWE Racing, au terminat pe locul al doilea

După ce a obţinut victoria anul trecut, ROWE Racing a ajuns din nou pe podium la cea de-a 49-a ediţie a cursei de 24 de ore de la Nürburgring (Germania).

BMW M Motorsport
·
GT Racing
·
24h Races
·
Customer Racing
·
BMW Junior Team
 

Press Contact.

Alexandru Seremet
BMW Group

Tel: +40-213041532

send an e-mail

Bucureşti/Nürburgring. După ce a obţinut victoria anul trecut, ROWE Racing a ajuns din nou pe podium la cea de-a 49-a ediţie a cursei de 24 de ore de la Nürburgring (Germania). La ultima apariţie a BMW M6 GT3, care va fi înlocuit de BMW M4 GT3 în 2022, Sheldon van der Linde (Africa de Sud), Martin Tomczyk (Germania), Marco Wittmann (Germania) şi Connor De Phillippi (SUA) au terminat pe locul al doilea cu maşina # 98. Plecat de pe poziţia a 25-a a grilei, cvartetul a reuşit o performanţă impresionantă de recuperare şi a trecut linia de sosire la doar 8,8 secunde în spatele modelului Porsche victorios. Aceasta s-a dovedit a fi cea mai scurtă ediţie a cursei din întreaga istorie a sa, după ce ceaţa deasă a întrerupt evenimentul pentru mai mult de 14 ore.

Sâmbătă după-amiază, Tomczyk a pus bazele succesului în condiţii dificile, cu secţiuni de circuit acoperite bine de apă, dar şi zone uscate. A urcat de pe locul al 25-lea pe al treilea în cele două stinturi ale sale la volanul maşinii. În faza finală, după restartul dar duminică, în jurul prânzului, van der Linde a fost implicat într-un duel palpitant pentru victorie cu Porsche # 911. În cele din urmă, ROWE Racing a fost la mai puţin de 10 secunde de apărarea trofeului. Maşina #1 a echipei, cu Nick Catsburg (Olanda), Nick Yelloly (Marea Britanie), John Edwards (SUA) şi Philipp Eng (Austria) la volan, a pornit din pole position şi a condus plutonul la restart, dar apoi a retrogradat în clasament când regulamentul a impus un pit stop lung după oprirea cursei de sâmbătă seara. La scurt timp după aceea, maşina a fost nevoită să se retragă din cauza unei defecţiuni tehnice.

Şi Schubert Motorsport a reuşit o performanţă foarte bună. Jens Klingmann (Germania), Jesse Krohn (Finlanda), Alexander Sims (Marea Britanie) şi Stef Dusseldorp (Olanda) au avut podiumul în vizor pentru o bună perioadă de timp, dar au avut ghinion cu perioadele Code 60 din faza finală şi au trecut linia pe locul al şaselea.

BMW Junior Team nu a fost recompensată pentru debutul consistent cu BMW M6 GT3 în cursa de 24 de ore de la Nürburgring. Dan Harper (Marea Britanie), Max Hesse (Germania) şi Neil Verhagen (SUA), cărora li s-a alăturat Augusto Farfus (Brazilia), au revenit în Top 10 graţie unor timpi grozavi pe tur după ce au ales anvelopele greşite la începutul cursei. Cu toate acestea, Farfus a început să fie şicanat de probleme tehnice cu 30 de minute înainte de final şi a fost lovit din spate de o altă maşină în timp ce încetinise. Aceasta a marcat sfârşitul cursei pentru #77 BMW M6 GT3 înscris de BMW Team RMG. Walkenhorst Motorsport a plasat două dintre BMW M6 GT3 în Top 20, terminând pe poziţiile a 12-a şi a 15-a.

Directorul executiv BMW M, Markus Flasch (Austria), a terminat pe locul al patrulea în clasa CUP5, cu #241 BMW M2 CS Racing. Concurând pentru Adrenalin Motorsport, el a fost coechipier cu Jörg Weidinger, Matthias Malmedie şi Niki Schelle (toţi Germania).

Declaraţii după cursă:

Markus Flasch (directorul executiv BMW M GmbH): "Ce cursă pentru familia BMW M Motorsport! Suntem încântaţi de acest loc al doilea pentru BMW M6 GT3 şi echipa ROWE Racing. Felicitări echipei şi piloţilor maşinii #98. Au arătat cât de puternic rămâne BMW M6 GT3, chiar şi la această vârstă, şi că încă poate lupta pentru victorie. Din păcate, coechipierii lor au avut ceva ghinion cu maşina #1 şi erau printre favoriţi pentru a câştiga cursa. Pentru o perioadă lungă de timp, şi maşina Schubert Motorsport a fost implicată în lupta pentru podium. Şi BMW Junior Team a reuşit o performanţă consistentă până când a fost nevoită să se retragă chiar înainte de sfârşitul cursei. Felicitări băieţilor şi lui Augusto Farfus pentru evoluţia foarte bună. A fost cu siguranţă o modalitate excelentă pentru BMW M6 GT3 de a-şi lua rămas bun de la acest eveniment clasic. În acelaşi timp, aşteptăm cu nerăbdare BMW M4 GT3, pe care l-am prezentat aici la Nürburgring în acest weekend. În viitor vom concura cu noua maşină la această cursă. Personal, m-am distrat mult ieşind pe circuit în această cursă cu BMW M2 CS Racing. A fost o experienţă unică. Cu siguranţă nu aş exclude să concurez din nou în 2022. Aş dori să le mulţumesc şi celorlalte echipe BMW M Motorsport care au sărbătorit victorii la clasă şi au luptat din greu. Suntem foarte mândri de familia BMW M Motorsport la Nürburgring. Şi, desigur, acelaşi lucru este valabil şi pentru comunităţi imensă de fani BMW M şi sprijinul lor superb. Felicitări Porsche şi echipei Manthey pentru victoria în clasamentul general."

Mike Krack (directorul BMW M Motorsport): "Încă o dată, a fost orice altceva, dar nu o cursă normală aici la Nürburgring. Am reuşit să trecem cu bine prin faza iniţială dificilă. Când cursa a fost oprită, am avut trei maşini în primele şase, dar întreruperea a durat foarte mult timp. Cu siguranţă, conducerea cursei a luat decizia corectă. Apoi am avut o cursă de sprint de trei ore şi jumătate. Din păcate, am pierdut două maşini din cauza problemelor tehnice, în timp ce echipa Schubert şi #98 de la ROWE Racing s-au luptat pentru podium şi victorie. Per ansamblu, piloţii şi echipele noastre au oferit o performanţă impecabilă în cele mai dificile condiţii. Felicitări echipei Manthey pentru victorie."

Hans-Peter Naundorf (directorul echipei ROWE Racing): "Am ajuns pe podium graţie unei performanţe fantastic de bune din partea piloţilor noştri. Condiţiile din faza iniţială au fost extrem de dificile - cu toate acestea, maşina #98 a reuşit totuşi să facă progrese mari. Stintul iniţial al lui Martin a fost senzaţional - a fost ca şi cum ai vedea zeul ploii mergând pe apă. Sheldon a fost în maşină aproape trei ore la sfârşit şi a forţat la maximum. Cursa a fost puţin prea scurtă pentru noi. Este posibil să fi reuşit să realizăm mai multe pe toată distanţa. Şi maşina #1 a reuşit o performanţă excelentă, dar, din păcate, o defecţiune tehnică i-a încheiat cursa."

Martin Tomczyk (#98 BMW M6 GT3, ROWE Racing, locul 2): "După calificări, nu ne-am fi aşteptat niciodată să ajungem atât de repede în faţă în timpul cursei. Întotdeauna este minunat să fii pe podium la această cursă de 24 de ore. Echipa ROWE Racing, BMW M Motorsport şi cei trei colegi ai mei au muncit mult în această cursă. Am fost răsplătiţi pentru asta. A fost foarte distractiv. Un rezultat extraordinar şi unul la care nu mă aşteptam cu adevărat."

Sheldon van der Linde (#98 BMW M6 GT3, BMW Racing, locul 2): "Având în vedere poziţia noastră pe grilă, acesta este un rezultat incredibil. Puteam vedea Manthey Porsche pe Döttinger Höhe. A fost atât de strâns. Desigur, doare puţin, dar nu ar trebui să fim dezamăgiţi. Stintul meu triplu la final nu a fost rău pe jumătate, chiar am dat totul. Dar nu a fost să fie. Felicitări echipei Manthey, au meritat victoria."

Marco Wittmann (#98 BMW M6 GT3, ROWE Racing, locul 2): "În cele din urmă, putem fi foarte mulţumiţi de acest loc secund, chiar dacă este puţin dezamăgitor să terminăm la nici 10 secunde în urma câştigătorilor. Sâmbătă, când am pornit de pe locul al 25-lea al grilei, nu ne aşteptam să terminăm cursa pe podium. Martin Tomczyk a fost cel care ne-a adus în această poziţie cu stintul său dublu incredibil din deschidere. În general, am lucrat foarte bine ca echipă. Acesta este primul meu podium la o cursă de 24 de ore. Sunt foarte mulţumit."

Connor De Phillippi (#98 BMW M6 GT3, ROWE Racing, locul 2): "Sunt recunoscător că am făcut parte dintr-o echipă atât de grozavă. Cred că maşina noastră avea potenţialul de a câştiga, dar condiţiile erau uneori incredibil de dificile. În cele din urmă, norocul nu a fost în totalitate de partea noastră, dar sunt sigur că vom avea o altă şansă."

Jesse Krohn (#20 BMW M6 GT3, Schubert Motorsport, locul 6): "Cu siguranţă, maşina noastră a fost suficient de bună pentru podium, dar norocul nu a fost de partea noastră. Am avut două perioade Code 60 spre sfârşitul cursei, pe care rivalii noştri nu le-au prins. Asta ne-a costat mult timp şi nu poţi recupera oricum. Cu toate acestea, suntem bucuroşi că am ajuns la final. Dar am fi putut reuşi mai mult."

Neil Verhagen (#77 BMW M6 GT3, BMW Junior Team, abandon): "Cred că această cursă de 24 de ore pe Nordschleife este cea mai distractivă pe care am avut-o într-o maşină de curse din toată viaţa mea. Aici, pur şi simplu pilotezi mereu la limită. Nu am experimentat niciodată aşa ceva pe nici un alt circuit. Posibilitatea de a pilota la restart, după întrerupere, a fost un punct culminant major pentru mine. Am dat totul şi am avut impresia de transă. Prima mea cursă de 24 de ore într-o maşină GT3 a fost pur şi simplu nebună. Este păcat că nu am putut duce maşina la linia de sosire în cele din urmă."

Philipp Eng (#1 BMW M6 GT3, ROWE Racing, abandon): "Ne descurcam foarte bine. În special, piloţii noştri de start, Nick şi Martin în cealaltă maşină, au făcut o treabă fenomenală de a păstra maşinile pe pista în această etapă dificilă. Din păcate, steagul roşu cu noua reglementare pentru timpul necesar unui pit stop nu ne-a ajutat deloc. A trebuit să staţionăm o perioadă incredibil de lungă şi apoi am ştiut că va trebui să pilotăm la limită. Nu cred că vreodată am forţat pe Nordschleife la fel de tare ca astăzi, dar am apărut acea problemă tehnică. Nu mai aveam puterea maximă şi trebuia să retrag maşina."

Article Offline Attachments.

Article Media Material.

My.PressClub Conectare
 

BMW Group Streaming

ANNUAL CONFERENCE 2024.

Munich. Here you can see the on demand webcast of the BMW Group Annual Conference 2024, with the world premiere of the next BMW vision vehicle on the "Road to Neue Klasse".

Open Streaming Page

Add your filter tags.

Comunicat de presă
Dosar de presă
Discurs
Fact & Figures
Updates
Top-Topic
Submit filter
Clear all
 
Sun
Mon
Tue
Wed
Thu
Fri
Sat
 
Conectare