Do you need help? Please contact our support team from 9 to 17 CET via support.pressclub@bmwgroup.com.

PressClub Romania · Article.

Pentru prima dată, BMW Group România depăşeşte pragul de 5000 de unităţi într-un an

Livrările BMW Group România ating un nou maxim istoric de 5.076 unităţi în 2023 (+57%). +++ BMW a depăşit pragul de 4.000 de unităţi într-un an încă din luna noiembrie şi închide anul cu un nivel-record de 4.689 înmatriculări în 2023 (+57%). "Să avem coroana în segmentul premium este o confirmare a aprecierii de care se bucură marca BMW. Avem privilegiul să reprezentăm unul dintre cele mai populare branduri din România", Dr. Josef Reiter, director general BMW Group România. +++ MINI stabileşte un alt record absolut, cu 387 înmatriculări în 2023 (+57%). +++ Pentru prima dată în istorie, BMW Motorrad depăşeşte 800 unităţi - cu 809 motociclete livrate în 2023 (+31%). +++ Performanţa de piaţă a susţinut şi implementarea de noi servicii pentru clienţii din România, inclusiv introducerea BMW Connected Drive Store şi a unei experienţe complet digitale şi contactless în service. +++ "România are un parcurs pozitiv şi resurse de dezvoltare şi în viitor. Credem în această piaţă. Explorăm noi direcţii şi căutăm să abordăm noi grupuri-ţintă pentru a susţine evoluţia noastră”, Dr. Josef Reiter, director general BMW Group România.

Corporativ
 

Press Contact.

Alexandru Seremet
BMW Group

Tel: +40-213041532

send an e-mail

Downloads.

  
Attachments(1x, 1,01 MB)
  
Photos(45x, 997,99 MB)
Cifrele de înmatriculări au fost e au fost ajustate o dată cu noile cifre comunicate de DRPCIV pe data de 10 ianuarie.

Bucureşti. BMW Group a încheiat un an excepţional în România, cu multe performanţe-record pe piaţa locală. Grupul a depăşit pentru prima dată cota de 5.000 de înmatriculări de automobile noi BMW şi MINI. BMW a încheiat anul cu prima poziţie în ceea ce priveşte înmatriculările în segmentul premium, cu un total de 4.689 înmatriculări (+57%). Este pentru prima dată când marca depăşeşte pragul de 4.000 de înmatriculări într-un an, aceasta fiind realizată încă din luna noiembrie. Această performanţă solidă poziţionează BMW pe primul loc în segmentul premium. "Să avem coroana în segmentul premium este o confirmare a aprecierii de care se bucură marca BMW. Avem privilegiul să reprezentăm unul dintre cele mai populare branduri din România”, declară Dr. Josef Reiter, director general BMW Group România.

 

Cel mai de succes model al mărcii rămâne, şi în acest an, BMW X5 cu 818 livrări în 2023. Acesta este urmat de BMW Seria 3, cu 632 unităţi, şi de BMW X3, cu 391 livrări. Este de remarcat interesul deosebit pentru sistemul de tracţiune intergarlă xDrive al pieţei din România, patru din cinci modele livrate local sunt cu tracţiune integrală.

 

În ceea ce priveşte electrificarea, BMW se menţine la nivelul anului 2022, cu 25% modele electrificate din totalul livrărilor, 10% modele electrice şi 16% modele plug-in hybrid. În topul celor mai de succes modele electrice, i4 a urcat pe prima poziţie, cu 130 unităţi, urmat de iX, cu 80 de unităţi, şi nou lansatul iX1, cu 68 de unităţi. Remarcabil este că oferta de modele electrice BMW este în continuă creştere, urmând să ajungă la opt modele şi cel puţin 16 variante de propulsie în 2024, odată cu lansarea noilor BMW iX2 şi BMW i5 Touring. Acestea acoperă un spectru larg de modele, inclusiv versiuni M, aşa cum este BMW i4 M50, modele de lux, aşa cum sunt BMW i7 sau iX, sau modele premium accesibile, aşa cum este BMW i4 eDrive35, cel mai accesibil model din gama BMW Seria 4 Gran Coupé chiar şi fără Rabla Plus, sau BMW iX1 eDrive20, un SUV compact premium cu un preţ foarte atractiv.

 

În ceea ce priveşte modelele electrificate, cel mai de succes model al mărcii, BMW X5, este şi cel mai de succes model PHEV, cu 196 de unităţi, aproximativ un sfert din totalul livrărilor. Acesta este urmat de BMW X3, cu 97 livrări, şi BMW Seria 5, cu 64 de unităţi.

 

BMW Motorrad, cu 809 motociclete livrate în 2023, a realizat un plus de 31% faţă de anul precedent şi un alt record pentru piaţa din România.

 

Şi BMW M a fost eroul unei performanţe record. Au fost livrați către clienți peste un sfert de milion de cai putere, cu 231 modele M de înaltă performanță și 263 de modele M de performanță. Cu un total de 494 de unităţi, aceasta reprezintă o creştere de 97% faţă de anul precedent. Noul BMW XM este și noul bestseller absolut al mărcii, cu un total de 55 de unități, dintre care patru au fost versiuni de înaltă performanță Label Red, care dezvoltă o putere impresionată de 748 CP. Foarte aproape a fost BMW M4 Coupé Competition, care a ajuns în 2023 la 47 livrări. Alte două lansări în acest an au fost noile BMW M2 și BMW M3 Touring, acestea ajungând la 16, respectiv la 11 clienți.

 

MINI a stabilit un nou reper istoric de înmatriculări în România - 387 unităţi, un plus de 57% faţă de anul precedent. Încă dinaintea relansării complete a întregii familii de modele, MINI a stabilit un reper puternic în ceea ce priveşte automobilele electrice - unul din patru modele înmatriculate în România fiind electric. 2024 va aduce o diversificare a gamei de automobile electrice cu un exponent în fiecare segment şi cel puţin două versiuni de sisteme de propulsie electrice pentru fiecare nou model.

 

 

 

Dezvoltarea de servicii pentru clienţii din România

Performanţa de piaţă a susţinut şi implementarea de noi servicii pentru clienţii din România. În prim-plan sunt My BMW App şi MINI App, aplicaţii de mobil cu funcţionalităţi extinse, care permit diverse funcţii de control al automobilului, inclusiv cheie digitală, control al funcţiilor de climatizare sau programare în service. Aproape 90% dintre maşinile livrate în 2023 în România sunt sincronizate cu aceste aplicaţii.

 

Pe parcursul ultimilor ani a fost dezvoltat şi lansat un pachet complet de soluţii digitale care transformă experienţa de service pentru clienţii BMW şi MINI în România. Astfel, clienţii primesc notificări automate despre nevoile de service, putând fi realizată şi o diagnoză remote în situaţii de urgenţă. Clientul se poate programa în service folosind My BMW App/MINI App sau un formular web. Poate preda maşina flexibil, în orice moment al zilei, fără interacţiune directă cu recepţionerul de service, folosind "Digital Service Reception" şi un box de preluare al cheii. Ulterior, primeşte informaţii detaliate despre maşină şi lucrările de service, însoţite de explicaţii video sub forma de Smart Video Communication. Poate ulterior să plătească factura online, din aplicaţie. În final, poate ridica maşina prin acelaşi serviciu "Digital Service Reception", inclusiv în afara orelor de program.

 

Un alt serviciu important, care a debutat la finalul 2023, este BMW Connected Drive Store. Sistemul permite utilizatorilor să achiziţioneze diverse soluţii prin intermediul My BMW App/MINI App, platformei online sau direct din maşină. Prin acest sistem pot fi achiziţionate sisteme care iniţial nu erau disponibile pe automobil, aşa cum ar fi noi sisteme de asistenţă, pe perioade de la o lună până la nelimitat - ceea ce asigură mai multă flexibilitate pentru clienţi fără să genereze costuri de achiziţie iniţiale mai mari. Totodată, pentru modelele cu sistem de operare 9.0, în automobil pot fi descărcate o serie de aplicaţii 3rd party, de la jocuri la toate platformele populare de streaming audio.

 

Perspective pentru 2024

Toate mărcile BMW Gorup beneficiază de lansarea unei serii de modele foarte importante în ultima perioadă, care s-au bucurat de o recepţie foarte bună pe piaţă şi sunt foarte importante pentru portofoliu. Pentru 2024, BMW va aduce în prim-plan noile BMW X2 şi BMW iX2, noile modele Seria 5 Touring şi, o premieră absolută, primul model electric în această versiune de caroserie - i5 Touring. Alături de aceastea, gama M va primi o actualizare pentru modelele M2, M3, M4, urmând ca pe final de an să fie prezentate noi modele.

 

MINI a prezentat primii membri ai noii familii de modele a mărcii şi va reactualiza întreaga gamă - Cooper, Countryman şi Aceman pe parcursul 2024, cu modele electrice în fiecare segment.

 

BMW Motorrad are în prim-plan lansarea noi generaţii a bestsellerului mărcii, BMW R 1300 GS, dar are o gamă largă de noutăţi care merge până la un nou scooter electric accesibil, ideal pentru mobilitatea urbană - BMW CE 02.

 

Contextul economic favorabil, dar în continuare foarte volatil, susţinut de soluţii noi de finanţare, aşa cum sunt soluţiile de leasing operaţional pentru BMW şi MINI, dar şi portofoliul puternic de modele, reprezintă baza unei perspective optimiste în special pe termen mediu. "România are un parcurs pozitiv şi resurse de dezvoltare şi în viitor. Credem în această piaţă. Explorăm noi direcţii şi căutăm să abordăm noi grupuri-ţintă pentru a susţine evoluţia noastră", declară Dr. Josef Reiter, director general BMW Group România.

Article Offline Attachments.

Article Media Material.

My.PressClub Conectare
 

BMW Group Streaming

ANNUAL CONFERENCE 2024.

21 March - 09:00 AM CET.
Here you can see the webcast of the BMW Group Annual Conference 2024, with the world premiere of the next BMW vision vehicle on the "Road to Neue Klasse".

 

Open Streaming Page

Add your filter tags.

Comunicat de presă
Dosar de presă
Discurs
Fact & Figures
Updates
Top-Topic
Submit filter
Clear all
 
Sun
Mon
Tue
Wed
Thu
Fri
Sat
 
Conectare