Do you need help? Please contact our support team from 9 to 17 CET via support.pressclub@bmwgroup.com.

PressClub Romania · Article.

Expoziția aniversară „BMW ART CARS – 20 DE ARTIȘTI, 50 DE ANI DE INOVAȚIE. REUNITE LA BMW WELT” s-a încheiat la 31 august cu un număr record de peste 120.000 de vizitatori

Toate cele 20 de BMW Art Cars, prezentate în același loc pentru prima dată. +++ „BMW H2R Project” al lui Olafur Eliasson, atracția specială a expoziției. +++ Noi experiențe digitale în aplicația BMW Welt și în BMW Panoramic iDrive. +++ BMW Art Cars rămân accesibile în întreaga lume prin expoziții și canale digitale.

Corporativ
·
Angajament cultural
 

Press Contact.

Alexandru Seremet
BMW Group

Tel: +40-213041532

send an e-mail

Author.

Christiane Pyka
BMW Group

Related Links.

București/München. Peste 120.000 de vizitatori au profitat de ocazia de a descoperi gratuit, între 29 iulie și 31 august 2026, la BMW Welt, emblematicele „sculpturi pe roți”, de la creația lui Alexander Calder (1975) până la cea a lui Julie Mehretu (2024). O atracție aparte a fost „BMW H2R Project” al lui Olafur Eliasson. Lucrarea de artă, realizată pe baza unui prototip alimentat cu hidrogen, a fost prezentată public, ca instalație „înghețată” completă, pentru a patra oară de la premiera mondială din 2007. Conținutul nou din aplicația BMW Welt și anumite BMW Art Cars disponibile ca widgeturi în BMW Panoramic iDrive vor crea de acum înainte puncte suplimentare de acces digital la colecție.

Expoziția a marcat finalul BMW Art Car World Tour, care, începând din martie 2025, a celebrat cea de-a 50-a aniversare a colecției BMW Art Car. Un program expozițional global, desfășurat în peste 30 de țări de pe cinci continente, inclusiv România, a celebrat legăturii unice dintre artă, design și automobile.

„În ultimele săptămâni, peste 120.000 de vizitatori au demonstrat cum arta poate reuni și inspira oamenii. A fost deosebit de îmbucurător să vedem persoane de toate vârstele descoperind aceste automobile unice. Acest răspuns extraordinar evidențiază și atractivitatea aparte a BMW Welt ca loc de întâlnire pentru cultură, design, societate și automobil”, declară Sandra Wittemer, director BMW Welt.

BMW Art Cars vor rămâne accesibile online și după încheierea expoziției aniversare: începând cu 30 septembrie 2026, aplicația BMW Welt va oferi conținut despre realizarea și istoria colecției, precum și ample materiale foto și video. Astfel, utilizatorii vor putea explora evoluția BMW Art Cars de-a lungul a cinci decenii, oricând și oriunde.

Pentru prima dată, colecția este integrată și în automobilele de serie actuale, deschizând o nouă dimensiune digitală. În noul BMW Panoramic iDrive, cinci BMW Art Cars selectate pot fi integrate ca widgeturi în afișajul configurabil individual al BMW Panoramic Vision, pe aproape toate piețele, inclusiv România. Utilizatorii își pot alege Art Car-ul preferat și îl pot transforma într-o componentă personală a experienței lor digitale de condus. BMW Panoramic Vision proiectează clar conținutul pe întreaga lățime a parbrizului. Art Car-ul selectat apare alături de alte informații și aplicații configurabile individual, afişate pe BMW Panormic Vision. Astfel, operele de artă devin mobile și ușor accesibile, ca element vizual definitoriu în interiorul automobilului.

Următoarele Art Cars sunt disponibile pentru selecție:

#8 Ken Done / BMW M3 Group A / 1989

#10 César Manrique / BMW 730i / 1990

#11 A.R. Penck / BMW Z1 / 1991

#12 Esther Mahlangu / BMW 525i / 1991

#14 David Hockney / BMW 850 CSi / 1995

„Sculpturile pe roți” vor rămâne în mișcare și în plan fizic și vor continua să fie expuse în configurații diferite în întreaga lume. Începând cu 3 septembrie, BMW Art Car #6, realizat de Robert Rauschenberg, va fi expus la Muzeul BMW din München. BMW Art Car #20, creat de Julie Mehretu, va fi prezentat la Cape Town în luna decembrie, în cadrul African Film and Media Arts Collective (AFMAC), inițiativă lansată în comun de artistă și BMW Group. Expoziția „Turning Towards the Sun” va putea fi vizitată la Zeitz Museum of Contemporary Art Africa din Cape Town, în perioada 11 decembrie 2026 – 15 august 2027.

Prezentarea de la BMW Welt a urmărit cinci decenii de preocupări artistice în sfera artei și designului, tehnologiei și inovației, motorsportului și ingineriei. Colecția BMW Art Car a fost fondată în 1975, când pilotul francez și comisarul de licitații de artă Hervé Poulain, împreună cu Jochen Neerpasch, pe atunci director al BMW Motorsport, au colaborat cu artistul Alexander Calder să transforme un automobil de curse într-o operă de artă. BMW 3.0 CSL rezultat a concurat în cursa de 24 de ore de la Le Mans în 1975 și a devenit rapid unul dintre favoriții publicului. Astăzi, colecția cuprinde 20 de opere de artă. Artiști renumiți, printre care Frank Stella, Roy Lichtenstein, Andy Warhol, Robert Rauschenberg, Esther Mahlangu, David Hockney, Jenny Holzer, Jeff Koons, Cao Fei și Julie Mehretu, au contribuit fiecare cu propria perspectivă artistică la acest proiect.

Expoziția BMW Art Car de la BMW Welt a marcat finalul BMW Art Car World Tour, cel mai amplu proiect expozițional din istoria colecției de până acum.

Pentru a celebra cea de-a 50-a aniversare a BMW Art Cars, din martie 2025 s-a desfășurat un program expozițional global pe cinci continente. Cu 60 de opriri în peste 30 de țări, inclusiv România, turul BMW Art Cars a atras peste două milioane de vizitatori la târguri de artă, muzee, evenimente de motorsport și instituții culturale de prestigiu din întreaga lume. Printre repere s-au numărat Art Basel Hong Kong, Art Dubai, Auto Shanghai, cursa de 24 de ore de la Le Mans și Le Mans Classic, Muzeul Louwman din Haga, Pebble Beach Concours d'Elegance și The Bridge în Statele Unite, Contemporary Istanbul, Zoute Grand Prix în Belgia, ADI Design Museum din Milano, Rétromobile din Paris, RAD Art Fair din București și Market Art Fair din Stockholm. Înaintea expoziției finale de la München, BMW Art Car World Tour a poposit și la Classic Car House din Copenhaga, la Concorso d'Eleganza Villa d'Este de pe malul lacului Como și la Festivalul de Operă din München.

Informații suplimentare sunt disponibile pe paginile BMW Welt și BMW Art Car Collection.

Angajamentul cultural al BMW Group, cu actualizări exclusive și informații aprofundate despre inițiativele sale globale, poate fi urmărit pe Instagram la @BMWGroupCulture.

Article Offline Attachments.

Article Media Material.

My.PressClub Conectare
 

PressClub Streaming

ANNUAL GENERAL MEETING.

Munich, 13 May 2026. Watch the webcast of the public session of the 106th Annual General Meeting of BMW AG.

 

open Streaming Website

Search Settings.

Comunicat de presă
Dosar de presă
Discurs
Fact & Figures

Search with attachment language.

Spanish
  • Limba fişierului ataşat
  • Arabic
  • Dutch
  • Engleză
  • French
  • German
  • Italian
  • Japanese
  • Portuguese
  • Romanian
  • Russian
  • Slovakia
  • Spanish
Updates
Top-Topic

Set publication time.

no Selection
  • no Selection
  • past 24 hours
  • past Week
  • past Month
  • past Year
Submit
Reset
 
Sun
Mon
Tue
Wed
Thu
Fri
Sat
 
Conectare