PressClub Romania · Article.
Noua gama de modele BMW Seria 1
Fri Jan 16 00:00:00 CET 2015 Dosar de presă
Un design puternic modificat al părţii frontale şi a celei spate, o ambianţă interioară premium sofisticată şi noi rezerve de putere sub capotă fac definesc noua gamă de modele BMW Seria 1. Aceasta se prezintă mai expresivă, mai sportivă şi cu un plus de eficienţă. De-a lungul ultimilor 10 ani au fost vândute, la nivel mondial, aproape două milioane de unităţi BMW Seria 1, iar cea mai nouă ediţie este pregătită să stabilească noi standarde privind plăcerea condusului în segmentul compact premium. Noile modele vor avea debutul internaţional pe pieţele din întreaga lume, inclusiv România, în prima parte a lunii aprilie, preţurile urmând a fi comunicate la o dată ulterioară.
Press Contact.
Alexandru Seremet
BMW Group
Tel: +40-213041532
send an e-mail
Author.
Alexandru Seremet
BMW Group
Bucureşti. Un design puternic modificat al părţii frontale şi a celei spate, o ambianţă interioară premium sofisticată şi noi rezerve de putere sub capotă fac definesc noua gamă de modele BMW Seria 1. Aceasta se prezintă mai expresivă, mai sportivă şi cu un plus de eficienţă. De-a lungul ultimilor 10 ani au fost vândute, la nivel mondial, aproape două milioane de unităţi BMW Seria 1, iar cea mai nouă ediţie este pregătită să stabilească noi standarde privind plăcerea condusului în segmentul compact premium. Noile modele vor avea debutul internaţional pe pieţele din întreaga lume, inclusiv România, în prima parte a lunii aprilie, preţurile urmând a fi comunicate la o dată ulterioară.
Noile modele BMW Seria 1 cu trei, respectiv cu cinci uşi vor dispune de o gamă vast revizuită de motoare şi măsuri suplimentare de reducere a consumului şi emisiilor, toate acestea permiţând ca automobilele gamei să fie lideri n introducerea noii tehnologii BMW EfficientDynamics. Selecţia de motoare disponibile pentru noua gamă BMW Seria 1 a fost îmbunătăţită prin adăugarea ultimei generaţii de propulsoare pe benzină şi diesel, cu trei şi cu patru cilindri. Cu un cuplu generos disponibil de la turaţii reduse, motoarele cu tehnologie BMW TwinPower Turbo sunt combinate cu tracţiunea spate - în continuare, o particularitate unică în segmentul compact - pentru a furniza o experienţă intensă a condusului. O varietate şi mai mare de echipamente standard, plusul de putere pentru motorul cu şase cilindri dispuşi în linie ce echipează modelul M Performance - BMW M135i - şi inovaţiile din portofoliul BMW ConnectedDrive reprezintă noi agrumente pentru BMW Seria 1.
Designul modificat al exteriorului şi interiorului include
reperele familiare de stil BMW, care subliniază performanţele
sportive şi caracteristicile premium.
Actualizarea
designului exterior al noului BMW Seria 1 atrage atenţia asupra
eleganţei sportive şi moderne. Redesenate, grila BMW a radiatorului şi
prizele largi de aer contribuie la accentuarea potenţialului dinamic
al automobilului. Farurile, cu o geometrie semnificativ mai plată, au
un rol similar. Acestea dispun standard de lumini LED pentru zi şi
opţional pot fi comandate în configuraţie LED integrală. Stopurile au
fost şi ele remodelate complet. Un nou design, bazat pe tehnologia
LED, subliniază forma "L" caracteristică modelelor BMW. La
interior, designul sofisticat al părţii superioare a consolei
centrale, cu butoanele de control pentru sistemele radio şi de aer
condiţionat, este punctul principal care subliniază ambianţa premium
de la bordul noului BMW Seria 1.
Aer condiţionat automat, BMW Radio Professional şi BMW iDrive
disponibile standard; noi variante de
echipare
Echiparea standard a noii game de modele BMW
Seria 1 dispune acum de aer condiţionat automat, senzor de ploaie, BMW
Radio Professional şi sistem de operare iDrive, completat de afişaj
high-resolution de 6,5 ţoli (16,51 cm) integrat în panoul de
instrumente cu un design „flat screen”. Versiunile Advantage, Sport
Line, Urban Line şi M Sport - disponibile ca alternativă la
specificaţia standard - oferă posibilităţi noi de personalizare sau
pachete suplimentare de opţiuni.
O nouă generaţie de motoare, noi standarde de
eficienţă
Cea mai nouă gamă de motoare BMW Gorup şi
tehnologia BMW EfficientDynamics extinsă permit ca noile modele BMW
Seria 1 să impună standardele în clasa lor prin reducerea suplimentară
a consumului şi emisiilor. Noul reper de eficienţă în gama de modele a
mărcii este BMW 116d EfficientDynamics Edition, care dezvoltă 85
kW/116 CP, cu un consum de 3,4 l/100 km şi emisii CO2 de 89 g/km în
ciclul de testare EU.
Ca alternativă la transmisia standard - manuală, cu şase trepte -, există şi opţiunea unei transmisii Steptronic cu opt viteze (standard la BMW 125d, BMW 120d xDrive şi BMW M135i xDrive). Cea mai nouă versiune a cutiei de viteze automată oferă acum şi gestiune a transmisiei susţinută de datele de navigaţie.
O creştere a puterii cu 5 kW (la 240 kW/326 CP) la motor cu şase cilindri dispuşi în linie permite ca noul BMW M135i să-şi consolideze poziţia de performer sportiv de elită în segmentul competitiv în care activează BMW Seria 1. Asemenea modelelor BMW 120d şi BMW 118d, versiunea BMW M Performance poate fi comandată cu sistemul inteligent de tracţiune integrală xDrive care, pe lângă faptul că serveşte cauzele tracţiunii şi stabilităţii direcţionale, contribuie şi la dinamica automobilului. Noul BMW M135i xDrive sprintează de la 0 la 100 km/h în doar 4,7 secunde.
Tehnologie sofisticată a şasiului, indicator de presiune a
roţilor disponibil standard
Tehnologia avansată a
şasiului, combinată cu tracţiunea spate şi o distribuţie aproape
perfectă (50:50) a maselor între puntea faţă şi cea spate, oferă
noului BMW Seria 1 manevrabilitatea inconfundabilă evidenţiată de
agilitate şi excelenţa dinamică. Printre opţiuni se numără suspensia
adaptivă, suspensia M Sport, direcţia sport variabilă şi sistemul de
frânare M Sport. Acum, în echiparea standard se regăseşte şi
indicatorul presiunii roţilor, care arată fiecare roată în parte.
Noi sisteme de asistenţă de la BMW
ConnectedDrive
Un sistem îmbunătăţit de asistenţă la
parcare este prezentat în premieră pe noul BMW Seria 1. Acesta permite
parcare laterală în spaţii înguste, chiar şi când atunci când spaţiul
de parcare este delimitat doar de o singură parte, dar şi parcare
transversală automată. Pentru parcările laterale este necesar de un
plus de cel puţin 80 de centimetri faţă de lungimea maşinii, în timp
ce pentru garări este nevoie de un spaţiu cu o lăţime de cel puţin 2,5
metri. Sistemul se bazează acum pe un număr de 12 senzori, cu doi mai
mulţi faţă de generaţiile anterioare.
Noua selecţie de sisteme opţionale de asistare a conducătorului din portofoliul BMW ConnectedDrive, disponibile pentru BMW Seria 1, include acum sistem tempomat activ pe bază de radar cu funcţie Stop & Go. Acesta poate fi setat la o viteză de peste 30 km/h şi este capabil să gestioneze complet atunom sitauţiile de trafic urban cu opriri frecvente.
Pachetul Driving Assistant integrează o serie de funcţii precum sistemul de avrtizare la părăsirea benzii de rulare, avertizare la coliziuni frontale şi sistemul de monitorizare al atenţiei şi oboselii. Sistemul de avertizare la părăsirii benzii de rulare operează la viteze de peste 70 km/h utilizând o cameră frontală. La viteze de peste 15 km/h, sistemul de avertizare la colinziuni frontale atenţionează conducătorul auto utilizând un semnal vizual şi acustic. De asemenea, în situaţii de urgenţă, pregăteşte sistemul de frânare pentru o intervenţie maximă la cea mai mică apăsare a pedalei de frână.
Echipamente precum cameră video pentru mers înapoi sau sistem Speed Limit Info (informare privind limita de viteză) cu afişare No Passing Info (informare privind interdicţia de a depăşi), asistent pentru fază lungă (fază lungă operată automat în trafic pe baza unei camere video frontale), completează gama de dotări de siguranţă activă.
BMW Seria 1 a fost modelul pe care a fost prezentat pentru prima dată sistemul de integrare a telefonului mobil BMW Apps. BMW îşi păsterează în continuare poziţia de leader în acest domeniu cu o serie de soluţii unice, care integrează o gamă largă de aplicaţii care susţin funcţii on-line social media, servicii de muzică, audiobooks şi ştiri de pe internet, colectare de date de telemetrie sau comandă pentru cameră GoPro, totul perfect integrat în sistemul iDrive al automobilului. Mai mult, sistemul oferă posibilitatea extinderii permanente, pe măsură ce noi aplicaţii sunt integrate în BMW Apps, chiar şi după momentul achiziţiei automobilului acestea vor fi compatibile cu acesta.
BMW Group
Datorită celor trei mărci ale sale -
BMW, MINI şi Rolls-Royce -, BMW Group este liderul mondial al
constructorilor premium de automobile şi motociclete şi oferă servicii
financiare şi de mobilitate premium. În calitate de companie ce
operează la nivel global, BMW Group dispune de 30 de facilităţi de
producţie şi asamblare în 14 ţări şi are o reţea de vânzări în peste
140 de ţări.
În 2014, BMW Group a vândut, la nivel mondial, aproximativ 2,118 milioane de automobile şi 123.000 motociclete. Profitul brut pentru anul fiscal 2013 a fost de 7,91 miliarde de euro, iar veniturile au atins pragul de 76,06 miliarde de euro. La 31 decembrie 2013, BMW Group dispunea de o forţă de muncă de 110.351 de angajaţi.
Dintotdeauna, succesul BMW Group s-a bazat pe gândirea pe termen lung şi pe acţiunea responsabilă. Astfel, compania a pus bazele unei dezvoltări durabile în plan ecologic şi social prin lanţul de valori, responsabilitatea vastă a produselor şi un angajament clar pentru conservarea resurselor ca parte integrantă a strategiei sale.
www.bmwgroup.com; www.bmw.ro
Facebook: http://www.facebook.com/BMW.Romania
Twitter:
http://twitter.com/BMWRO
YouTube:
http://www.youtube.com/bmwgroupromania
Site-uri
de presă:
www.presa.bmw.ro
www.presa.mini.ro
www.press.bmwgroup.com
www.press.bmwgroup-sport.com