Do you need help? Please contact our support team from 9 to 17 CET via support.pressclub@bmwgroup.com.

PressClub Romania · Article.

Motorul Anului 2012: BMW Group a fost premiat pentru propulsoarele cu patru, şase şi opt cilindri

Cei patru laureaţi acoperă un interval de capacitate cuprins între 1,6 şi 4,0 litri. Încă o dată, BMW Group este cel mai de succes constructor auto în renumitul concurs internaţional.

Press Contact.

Alexandru Seremet
BMW Group

Tel: +40-213041532

send an e-mail

Cei patru laureaţi acoperă un interval de capacitate cuprins între 1,6 şi 4,0 litri. Încă o dată, BMW Group este cel mai de succes constructor auto în renumitul concurs internaţional.

München / Stuttgart. Deţinători neînvinşi ai titlului şi nou-veniţi triumfători au asigurat, încă o dată, succesul BMW Group în ediţia 2012 a Premiilor Motorul Anului. Propulsoarele care garantează furnizarea eficientă a puterii la actualele modele BMW şi MINI au ocupat primul loc la jumătate din cele opt categorii de cilindree. Cvartetul învingător a cuprins două motoare cu patru cilindri, unul cu şase cilindri dispuşi în linie şi un propulsor cu opt cilindri. Titlurile "best-in-class" au fost obţinute de motorul turbo de 1,6 litri de la MINI John Cooper S, cel cu patru cilindri cu tehnologie BMW TwinPower Turbo care propulsează - printre altele - noul BMW 328i, agregatul cu şase cilindri dispuşi în linie cu M TwinPower Turbo de la BMW Seria 1 M Coupé, dar şi versiunea V8 aflată sub capota BMW M3. Câştigătorii de anul acesta au fost aleşi de un juriu internaţional compus din 76 de jurnalişti auto din 36 de ţări. Laureaţii "Engine of the Year Awards" au fost prezentaţi în cadrul Engine Expo de la Stuttgart.

Datorită acestor trofee, BMW Group îşi continuă seria de succese în cea mai importantă competiţie mondială pentru motoare. Din 1999, experienţa remarcabilă pe care BMW Group o deţine în dezvoltarea motoarelor a permis obţinerea a peste 50 de victorii de clasă şi la general în competiţia "International Engine of the Year Awards". În 2012, motoarele cu design diferit, create pentru modelele BMW şi MINI, au dominat mai multe categorii de cilindree. În plus, portofoliul câştigător în acest an acoperă un interval de putere neobişnuit de mare, de la 135 kW/184 CP la 309 kW/420 CP.

Competiţia 2012 a consemnat, la categoria motoarelor cu capacitatea cuprinsă între 1,4 şi 1,8 litri, victoria propulsorului aflat în dotarea MINI Cooper S, o continuare a succesului înregistrat în urmă cu un an. Motorul de 1,6 litri, cu patru cilindri, dezvoltă un maxim al puterii de 135 kW/184 CP cu ajutorul turbocompresorului twin-scroll, a injecţiei directe pe benzină şi a gestiunii variabile a supapelor bazată pe tehnologia VALVETRONIC patentată de BMW. Printre calităţile principale ale motorului se numără puterea furnizată cu vivacitate, dar şi eficienţa exemplară pentru această clasă.

Un alt motor care furnizează o plăcere sporită a condusului în combinaţie cu un nivel extrem de redus al consumului şi al emisiilor este noul propulsor de 2,0 litri ce dispune de tehnologie BMW TwinPower Turbo. Motorul turbo cu patru cilindri, care oferă 180 kW/245 CP şi dispune de injecţie directă High Precision Injection şi VALVETRONIC, i-a cucerit imediat pe juraţi, astfel că a triumfat în categoria propulsoarelor cu capacitatea cuprinsă între 1,8 şi 2,0 litri. În prezent, acest motor se află în echiparea noului BMW 328i Sedan, dar şi a modelelor BMW 528i, BMW Z4 sDrive28i, BMW X3 xDrive28i şi BMW X1 xDrive28i.

Premiul la categoria motoarelor cu capacitatea cuprinsă între 2,5 şi 3,0 litri a fost acordat propulsorului cu şase cilindri dispuşi în linie, a cărui tehnologie a impresionat juriul şi în anii anteriori. În 2007 şi 2008, motorul de 3,0 litri - cu două turbocompresoare, High Precision Injection şi Double VANOS, a obţinut locul I în clasamentul general al competiţiei "Engine of the Year Awards". Agregatul a reprezentat baza atât pentru propulsorul M TwinPower Turbo care echipează BMW Seria 1 M Coupé, cât şi pentru motorul BMW TwinPower Turbo de la BMW Z4 sDrive35is. Furnizor al unei puteri de 250 kW/340 CP, motorul cu şase cilindri dispuşi în linie, de mare turaţie, şi-a atins cel mai înalt nivel de putere. Consecinţa a fost o performanţă cu adevărat remarcabilă care i-a permis să obţină un nou trofeu la Premiile Motorul Anului.

O realizare de acest nivel este depăşită numai de seria de succese a celui de-al patru câştigător BMW Group în 2012. Pentru al cincilea an consecutiv, motorul V8 din dotarea modelului sport BMW M3 a făcut dovada tuturor acestor calităţi în clasa de cilindree cuprinsă între 3,0 şi 4,0 litri. Motorul atmosferic de 4,0 litri este deosebit de atractiv datorită conceptului emblematic M de turaţie înaltă, puterii maxime de 309 kW/420 CP şi demarajului remarcabil. Pe lângă acestea, propulsorul cu opt cilindri a convins şi prin eficienţa remarcabilă datorită funcţiei Auto Start-Stop, generării energiei la frânare şi altor tehnologii Efficient Dynamics.

BMW Group

Datorită mărcilor BMW, MINI, Motociclete Husqvarna şi Rolls-Royce, BMW Group este unul dintre cei mai de succes constructori de automobile şi motociclete la nivel mondial. În calitate de companie ce operează la nivel global, BMW Group dispune de 29 de locaţii de producţie şi asamblare în 14 ţări şi are o reţea de vânzări în peste 140 de ţări.

În 2011, BMW Group a vândut, la nivel mondial, aproximativ 1,67 milioane de automobile şi peste 113.000 motociclete. Profitul brut pentru anul fiscal 2011 a fost de 7,38 miliarde de euro, iar veniturile au atins pragul de 68,82 miliarde de euro. La 31 decembrie 2011, BMW Group dispunea de o forţă de muncă ce se apropia de 100.000 de angajaţi.

Dintotdeauna, succesul BMW Group s-a bazat pe gândirea pe termen lung şi pe acţiunea responsabilă. Astfel, compania a pus bazele unei dezvoltări durabile în plan ecologic şi social prin lanţul de valori, responsabilitatea vastă a produselor şi un angajament clar pentru conservarea resurselor ca parte integrantă a strategiei sale. Ca urmare a eforturilor sale, BMW Group a fost desemnat - de-a lungul ultimilor şapte ani - lider al industriei în Dow Jones Sustainability Indexes.

www.bmwgroup.com; www.bmw.ro

Facebook: http://www.facebook.com/BMW.Romania

Twitter: http://twitter.com/BMWRO

YouTube: http://www.youtube.com/BMW.Romania

Site-uri de presă:

www.press.bmwgroup.com

www.press.bmwgroup-sport.com

Article Media Material.

My.PressClub Conectare
 

BMW Group Streaming

ANNUAL CONFERENCE 2024.

Munich. Here you can see the on demand webcast of the BMW Group Annual Conference 2024, with the world premiere of the next BMW vision vehicle on the "Road to Neue Klasse".

Open Streaming Page

Add your filter tags.

Comunicat de presă
Dosar de presă
Discurs
Fact & Figures
Updates
Top-Topic
Submit filter
Clear all
 
Sun
Mon
Tue
Wed
Thu
Fri
Sat
 
Conectare