PressClub Romania · Article.
BMW Motorsport News - Numărul 13/15
Mon Aug 10 13:45:00 CEST 2015 Comunicat de presă
Pilotul oficial BMW Andy Priaulx a reuşit două podiumuri în BTCC - BMW Z4 GTLM cu design special "Mission Impossible" în USCC
Press Contact.
Alexandru Seremet
BMW Group
Tel: +40-213041532
send an e-mail
Author.
Alexandru Seremet
BMW Group
Bucureşti. Nu contează că vorbim de DTM, de United SportsCar Championship sau de nenumăratele campionate regionale: săptămână după săptămână, echipele şi piloţii BMW de pretutindeni se luptă pentru puncte, victorii şi titluri. Şi în afara circuitelor, membrii familiei BMW Motorsport sunt protagoniştii ştirilor principale. "BMW Motorsport News" ne permite să rezumăm constant acţiunea într-o manieră compactă şi informativă. Aşa vei fi mereu la curent cu toate informaţiile.
BTCC: Andy Priaulx şi-a sărbătorit ziua de naştere, apoi două
clasări pe podium
La cea de-a şasea etapă din British
Touring Car Championship (BTCC) ce a avut loc la Snetterton (Marea
Britanie), pilotul oficial BMW Andy Priaulx (Marea Britanie) a avut
toate motivele pentru a sărbători. Triplul campion mondial de turisme
şi-a aniversat a 42-a zi de naştere, eveniment petrecut sâmbătă, după
care şi-a făcut cel mai frumos cadou cu această ocazie: în cea de-a
doua manşă dintre cele trei disputate duminică, el a încheiat pe locul
al doilea, astfel că a avut ocazia unui duş cu şampanie pe podium. Cu
BMW 125i M Sport al West Surrey Racing, el a reuşit şi cel mai rapid
tur, cu timpul de 1:58,066. La finalul zilei, a văzut încă o dată
steagul de sosire din poziţia a treia. Priaulx a încheiat pe locul al
cincilea în prima manşă. Coechipierul său Sam Tordoff (Marea Britanie)
şi-a îmbunătăţit clasările de la o cursă la alte, astfel că a fost al
şaptelea, al cincilea şi al patrulea în cele trei manşe BTCC de la
Snetterton. Pe de altă parte, Rob Collard (Marea Britanie), şi el
pilot al West Surrey Racing, a fost extrem de ghinionist. După un
incident cu coechipierul său Tordoff în primul tur al manşei întâi,
dar şi ca urmare a altor coliziuni, el a revenit rapid la standuri din
cauza avariilor în partea din spate a maşinii şi a unei pene de
cauciuc. Cu toate acestea, Collard a reuşit să ia startul în cursa a
doua, dar fără vreo şansă. În cea de-a treia cursă a zilei, el s-a
clasat al zecelea.
USCC: BMW Team RLL a ocupat locurile al cincilea şi al şaselea
la Road America
În cursa de două ore şi 45 de minute
ce s-a desfăşurat pe Road America (SUA) - Continental Tire Road Race
Showcase -, BMW Team RLL a încheiat pe locurile la cincilea şi al
şaselea. Bill Auberlen (SUA) şi Dirk Werner (Germania) au ocupat locul
al cincilea cu #25 BMW Z4 GTLM. John Edwards (SUA) şi Lucas Luhr
(Germania), echipajul #24, s-a clasat un loc în urma lor. Venerabilul
circuit Road America a fost unul de succes pentru BMW Team RLL, dar de
această dată a reprezentat o excepţie. Nici unul dintre modelele BMW
Z4 GTLM nu a reuşit să găsească ritmul necesar pentru a fi la acelaşi
nivel cu plutonul categoriei GTLM, după ce ultimele modificări
"Balance of Performance" au dus modelele BMW la o secundă de
majoritatea clasei şi la două secunde de maşina Porsche învingătoare.
USCC: BMW Z4 GTLM a concurat la Road America cu design
"Mission:Impossible - Rogue Nation"
#24 BMW
Team RLL Z4, pilotat de John Edwards (SUA) şi Lucas Luhr (Germania),
au concurat cu un design inspirat de "Mission:Impossible - Rogue
Nation" în cea de-a şaptea etapă din ediţia 2015 a TUDOR United
SportsCar Championship (USCC), care a avut loc pe Road America (SUA).
A cincea ecranizare a francizei Mission:Impossible, realizată de
Paramount şi Skydance Media, a fost lider al box office-ului mondial,
pentru săptămâna începută la 31 iulie, cu încasări brute de peste 150
de milioane de dolari. Filmul include numeroase modele BMW, inclusiv
noul BMW Seria 7, "nava-amiral" a mărcii, ajunsă la cea de-a
şasea generaţie. BMW este partener auto exclusiv pentru această
ecranizare a legendarei francize, cu Tom Cruise (SUA) în rol principal.
CTSCC: Fall-Line Motorsport a revenit pe podium la Road
America
Ashley Freiberg (SUA) şi Trent Hindman (SUA) au
pilotat #46 Fall-Line Motorsport BMW M3 spre podium în cursa
Continental Tire SportsCar Challenge (CTSCC), clasându-se pe locul al
treilea al categoriei Grand Sport, după o cursă de două ore şi 30 de
minute ce a avut loc pe Road America (SUA). Freiberg a luat startul de
pe locul al nouălea al grilei, iar cei doi au reuşit o performanţă
foarte bună, parcurgând 57 de tururi şi încheind la 1,6 secunde de
modelul Porsche învingător, pilotat de Matt Plumb (SUA) şi Hugh Plumb
(SUA). În categoria Street Tuner, cel mai bine clasat model BMW a fost
#81 Bimmerworld Racing BMW 328i, pilotat de Tyler Cooke (SUA) şi
Andrie Hartanto (SUA), clasat pe locul al patrulea.
Super GT Japonia: BMW Z4 GT3 a ratat podiumul pentru doar 0,4
secunde
În cea de-a patra cursă a sezonului din
campionatul Super GT al Japoniei, BMW Z4 GT3 înscris de LM corsa a
ratat de puţin o clasare pe podium. După 61 de tururi pe "Fuji
Speedway" (Japonia), Morio Nitta (Japonia) şi Shigekazu Wakisaka
(Japonia) au ocupat locul al patrulea în clasamentul clasei GT300. Cei
doi au ratat locul al treilea pentru doar 0,428 secunde. După 37 de
tururi, cursa s-a încheiat prematur pentru piloţii oficiali BMW Jörg
Müller (Germania) şi Seiji Ara (Japonia), aflaţi la comenzile BMW Z4
GT3 al BMW Sports Trophy Team Studie.
Asian Le Mans Series: Dirk Müller va participa la două curse
ALMS
După ce Dirk Müller (Germania) a susţinut echipa
Triple Eight Racing la cursa de 24 de ore de la Spa-Francorchamps
(Belgia), el va concura acum în Asian Le Mans Series (ALMS) alături de
AAI-Rstrada. Müller va urca la volanul AAI-Rstrada BMW Z4 GT3 în cursa
de două ore de la Fuji (Japonia), ce are loc la 11 octombrie. În data
de 8 noiembrie, el va participa la cursa de trei ore de la Sepang (Malaysia).