Do you need help? Please contact our support team from 9 to 17 CET via support.pressclub@bmwgroup.com.

PressClub Romania · Article.

O întâlnire de legende – Experienţa lui Alessandro Zanardi pe iahtului "17" al ORACLE TEAM USA, echipajul deţinător al trofeului America's Cup

Pilot oficial BMW, Alessandro Zanardi a vizitat ORACLE TEAM USA (OTUSA), deţinătoarea America's Cup, cel mai vechi trofeu sportiv din lume +++ Zanardi a fost entuziasmat de călătoria cu iahtul "AC-50": "A fost una dintre cele mai uluitoare experienţe din viaţa mea" +++ Inginerii BMW Motorsport au dezvoltat o cârmă specială pentru catamaranul ORACLE TEAM USA pentru America's Cup - utilizând cunoştinţele din colaborarea cu Zanardi +++ Scurt metraj despre experienţa lui Alessandro Zanardi realizat de echipa care a pregătit care a produs şi documentarele "NO LIMITS" şi "Adrenalin"

 

Press Contact.

Alexandru Seremet
BMW Group

Tel: +40-213041532

send an e-mail

Bucureşti/Hamilton (Bermuda). Cu pregătirile pentru a 35-a ediţie a America's Cup desfăşurate la turaţie maximă, ORACLE TEAM USA şi skipperul Jimmy Spithill au fost vizitaţi de un nume mare din lumea motorsportului: pilotul oficial BMW Alessandro Zanardi a vizitat sediul echipei din Bermuda. Italianul a experimentat "zborul pe apă" al iahtului "17" de clasă "AC-50" al OTUSA, participând la o sesiune de antrenament la viteză maximă în proximitatea coastelor Bermudei.

"În timp ce te poţi referi la acest iaht ca fiind o «barcă», eu îl văd mai degrabă ca un avion - acest iaht poate zbura la propriu. Ziua petrecută pe acest iaht de curse a fost o experienţă fantastică şi le sunt recunoscător lui Jimmy şi echipajului său pentru că m-au primit în rândul lor", a declarat Zanardi. "A fost una dintre cele mai uluitoare experienţe din viaţa mea şi am avut destule. Aş vrea să mulţumesc BMW pentru această ocazie unică! Să petrec o zi ca membru al ORACLE TEAM USA a fost ceva foarte special pentru mine. Jimmy Spithill este o adevărată legendă şi am fost mereu un mare fan a ceea ce fac aceste echipe de sailing. Necesită efort fizic maxim din partea fiecărui membru al echipajului - la fel de intensiv ca pentru un sportiv la Jocurile Olimpice. Sunt foarte impresionat. Simţi aceeaşi implicare şi atenţie pentru cele mai mici detalii ca şi în motorsport."

"A fost distractiv să-l avem pe Alex la bord ca membru al echipajului. Reacţia lui a fost doar plăcere pură. I-a plăcut", a spus skipperul Jimmy Spithill."Chiar dacă noi concurăm în sporturi diferite, încă avem multe în comun. Tehnologia, inovaţia şi precizia - acestea sunt importante şi în motorsport, dar şi în navigaţia competiţională. A fost foarte interesant să discut cu el despre asemănările dintre disciplinele noastre. Alex este o adevărată inspiraţie pentru orice sportiv. Ceea ce admir cel mai mult la el este ce a reuşit după accident. Nu numai că nu a fost finalul carierei, dar a şi dus-o la un nou nivel. Nu doar că a continuat să fie pilot de curse şi după accident, dar a devenit şi campion paralimpic. Nu cred că există vreo altă persoană care să fi reuşit aşa ceva. El este o dovadă vie că poţi obţine orice dacă ai determinare, entuziasm şi, mai presus de orice, pasiune. Aceasta este şi abordarea noastră pentru America's Cup."

Cârma inovatoare a catamaranului "17" al ORACLE TEAM USA a fost dezvoltată de inginerii BMW Motorsport, aceiaşi care au conceput şi volanele pentru maşinile de curse BMW pilotate de Zanardi. Italianul are amputate ambele picioare ca urmare a unui accident grav petrecut în timpul unei curse CART în 2001. Ulterior, el a continuat cariera în motorsport în colaborare cu BMW.  Modele pilotate de el au fost adaptate special prin utilizarea unor modificări speciale. De exemplu, inginerii BMW Motorsport au dezvoltat volane sofisticate din punct de vedere tehnic, care i-au permis lui Zanardi să controleze maşinile în mare parte numai cu ajutorul mâinilor. Soluţiile constructive l-au ajutat pe Zanardi să fie foarte competitiv şi să câştige, în final, mai multe curse în Campionatul Mondial de Turisme (FIA WTCC), o competiţie deosebit de disputată, mai ales la acea vreme. Experienţa inginerilor BMW Motorsport în dezvoltarea acestuia şi al altor volane de curse a fost încorporată acum în designul cârmei pentru catamaranul "17" al OTUSA.

Ambasador al mărcii BMW, Zanardi este o inspiraţie şi un idol pentru fanii de pretutindeni. În ciuda faptului că ambele picioare i-au fost amputate, el nu doar că s-a bucurat de succes în motorsport, ci şi ca sportiv paralimpic. Până în prezent, el a câştigat şase medalii, din care patru de aur, la Jocurile paralimpice şi opt titluri mondiale la comenzile propriului handbike. De asemenea, el este pasionat de sporturile pe apă: Zanardi deţine licenţă de yachtmaster pe ocean şi navighează des.

Regatele celei de-a 35-a ediţii a America's Cup, cel mai vechi torfeu din lume, vor avea loc în perioada 16 mai - 27 iunie 2017 în "Great Sound", o arenă naturală de navigaţie din Bermuda. BMW este partener oficial al Americas Cup, dar şi un partener de tradiţie al echipajului ORACLE TEAM USA, deţinătorul trofeului.

When Legends Meet
Experienţa lui Alessandro Zanardi cu ORACLE TEAM USA a fost transpusă în film de STEREOSCREEN, cei care au produs o serie de documentare emblematice pentru BMW Motorsport. Ultimul dintre acestea, "No Limits", a fost dedicat participării lui Zanardi în legendara cursă de 24h de la Spa, din 2015. Acum echipa s-a reîntâlnit pentru un nou film plin de adrenalină. "După succesul cu «No Limits» a fost o mare bucurie să ne reîntâlnim cu Alex şi să filmăm cu el într-o situaţie complet nouă şi fascinantă. A fost o coincidenţă fericită, deoarece lucrăm la un proiect nou pentru un lung metraj despre America's Cup şi viaţa de dincolo de competiţie. Poate într-o zi se va întâmpla. Cine ştie, poate chiar cu ORACLE Team USA", a spus Tim Hahne, regizorul echipei STEREOSCREEN.

De altfel, "When Legends Meet" foloseşte o serie de imagini din "No Limits" pentru a ilustra momente din viaţa lui Zanardi şi a crea o paralelă cu experienţa de pe iaht.

Filmul poate fi vizionat aici:
https://youtu.be/CyKNnaYe7U0.

Article Offline Attachments.

Article Media Material.

My.PressClub Conectare
 

BMW Group Streaming

AUTO CHINA 2024.

Beijing. 24/25 April 2024.

Here you can see the Webcasts of the BMW Group Night and Press Conference at the Auto China 2024; with the World Premieres of the new MINI Aceman and the new BMW i4.

Open Streaming Page

Add your filter tags.

Comunicat de presă
Dosar de presă
Discurs
Fact & Figures
Updates
Top-Topic
Submit filter
Clear all
 
Sun
Mon
Tue
Wed
Thu
Fri
Sat
 
Conectare