Do you need help? Please contact our support team from 9 to 17 CET via support.pressclub@bmwgroup.com.

PressClub Romania · Article.

Hot hatch BMW M Performance pentru Ianis Hagi

Automobile Bavaria Group face astfel pasul către noua generaţie, în cadrul parteneriatului cu echipa de fotbal FC Viitorul şi Academia de Fotbal Gheorghe Hagi. Ianis Hagi va conduce un BMW M140i xDrive, singurul hot hatch de pe piaţă cu motor de şase cilindri în linie.

F20 LCI
·
Automobile Bavaria
·
Seria 1
·
Hatch 5 uşi
·
Automobile BMW M Performance
 

Press Contact.

Alexandru Seremet
BMW Group

Tel: +40-213041532

send an e-mail

Downloads.

  
Attachments(1x, ~266,62 KB)
  
Photos(22x, ~154,1 MB)

Automobile Bavaria Group face pasul către noua generaţie, în cadrul parteneriatului cu echipa de fotbal FC Viitorul şi Academia de Fotbal Gheorghe Hagi şi îi oferă jucătorului Ianis Hagi, pentru deplasările în ţară, un model reper pentru sportivitate şi dinamică în clasa compactă: BMW M140i xDrive, culoarea Alpine White, Edition Shadow, cu un motor M Performance TwinPower Turbo pe benzină, cu 6 cilindri în linie, ce dezvolta 250 kW/340 CP. BMW M140i xDrive accelerează de la 0 la 100 km/h în doar 4,4 secunde. Frânele M Sport ale automobilului sunt create pentru a oferi performanţă maximă, iar sistemul de tracţiune integrală xDrive controlează distribuţia puterii, pentru a îmbunătăţi agilitatea şi pentru a contrabalansa subvirarea sau supravirarea în viraje. În baza parteneriatului dintre Automobile Bavaria şi FC Viitorul, Ianis urmează să primească în cel mai scurt timp un program special de pregătire cu pilotul şi trainerul certificat BMW Driving Experience, Claudiu David, la rândul său endorser pentru Automobile Bavaria Group.

"La volan sunt responsabil, așa cum sunt şi pe teren. Trebuie să am grijă în primul rând de mine, la început e normal să învăţ maşina, să o simt şi o să fie bine. Tatăl meu îmi va da indicaţii toată viaţa, am de învăţat mereu multe lucruri de la el. Mai ales la condus, o iau uşor, uşor", a spus Ianis Hagi, căpitanul echipei FC Viitorul.

Prezent la eveniment alături de fiul său, Gheorghe Hagi a declarat: “Sunt bucuros că parteneriatul continuă de atâţia ani cu o firmă atât de mare, care a avut grijă de mine şi mi-a dat o maşină care m-a ocrotit şi în care m-am simţit bine tot timpul. Acum a venit rândul lui Ianis. A crescut şi îl lăsăm pe el să conducă".

Ceremonia de predare a avut loc la showroomul Automobile Bavaria, dealerul BMW din Băneasa. Cheile automobilului i-au fost înmânate lui Ianis Hagi de către CEO-ul Automobile Bavaria Group, dl. George Dorobanţu. Vorbind despre parteneriatul de lungă durată cu Gheorghe Hagi şi FC Viitorul, dl. Dorobanţu a declarat: “Performanţele pe care le-a avut Gheorghe Hagi şi cele pe care le are acum Ianis sunt foarte importante şi ambii reprezintă modele demne de urmat. De aceea ne-am gândit să continuăm tradiţia şi sperăm ca în 2022, la FIFA World Cup, Ianis să fie un nou marcator pentru echipa naţională a României. Ţinând cont că şi-a luat carnetul de şofer, ne-am gândit să-i facem o surpriză, un cadou special, de nota 10. De peste 14 ani îl susţinem pe Gheorghe Hagi în proiectele sale, prin servicii de mobilitate şi mărcile pe care le reprezentăm. În anul 2014 am pus la dispoziţia jucătorilor şi staff-ului echipei FC Viitorul o flotă de automobile MINI, autocarul oficial al echipei este un MAN primit de la noi iar acum a venit momentul pentru Ianis să preia ştafeta”.

Automobile Bavaria şi parteneriatele sportive.
Încă de la deschiderea primei reprezentanţe BMW în ţară, Automobile Bavaria Group a iniţiat parteneriate de imagine cu unii dintre cei mai mari sportivi pe care România i-a dat lumii. Ilie Năstase şi Gheorghe Hagi sunt doar două exemple dintr-o listă lungă de sportivi sau cluburi susţinute. În anul 2018, parteneriatele precum cel cu U-BT Cluj-Napoca (baschet) sau FC Viitorul / Academia de fotbal Gheorghe Hagi vor continua alături de programul Friend of Brand iniţiat de BMW România, în cadrul căruia Horia Tecău şi Marius Copil au devenit endorseri BMW pentru Automobile Bavaria Group. Astfel, sporturile cele mai populare ne-au oferit ocazia de a alătura unii dintre cei mai buni sportivi români cu una dintre cele mai performante şi populare mărci auto. Susţinerea unor personalităţi sportive, culturale şi de business va rămâne o componentă esenţială a strategiei de comunicare pentru Automobile Bavaria Group, cea mai mare reţea de dealeri BMW din sud-estul Europei.

BMW M140i xDrive – Putere maximă
BMW Seria 1 este un sportiv inconfundabil: contururile dinamice, grila distinctivă a radiatorului, capota lungă şi spatele elegant şi sportiv definesc apariţia automobilului. Noile ediţii speciale - Edition Sport Line Shadow, Edition M Sport Shadow şi BMW M140i Edition Shadow - permit ca BMW să accentueze caracterul sportiv şi tânăr al Seria 1. Ediţiile speciale se diferenţiază prin grila radiatorului de culoare neagră, farurile LED cu inserţii negre şi stopurile de culoare închisă, şi ele cu tehnologie LED. BMW Seria 1 Edition M Sport Shadow dispune şi de ţevi de eşapament negre. Aspectul mai atractiv al noilor automobile se datorează şi noilor culori pentru exterior Seaside Blue şi Sunset Orange. Numeroasele componente specifice M Performance sunt special calibrate – de la reglaje ale motorului şi suspensiei până la design – pentru a oferi momente pline de adrenalină la volan. Motorul M Performance TwinPower Turbo pe benzină, cu 6 cilindri în linie, iese în evidenţă datorită puterii superioare pe care o oferă, a rulării foarte line şi a sunetului sportiv. Cu sistem Vanos dublu, sistem Valvetronic, sistem High Precision Injection şi turbocompresor TwinScroll, acesta generează o putere de 250 kW (340 CP) şi are un consum mixt de combustibil de doar 7,8 litri per 100 km. Datorită performanţei uimitoare a motorului de 250 kW (340 CP), BMW M140i xDrive garantează transferul eficient al puterii către şosea. Sentimentul caracteristic automobilelor sport este oferit de acceleraţia de la 0 la 100 km/h în doar 4,4 secunde, de transmisia Steptronic Sport cu 8 trepte şi de cuplul maxim de 500 Nm.

Automobile Bavaria Group deţine 12 locaţii BMW pentru automobile noi şi rulate în România şi singurul service Rolls-Royce din regiune. Automobile Bavaria Group este primul dealer BMW M în România, reprezentând cu mândrie “cea mai puternic literă din lume”. Începând cu anul 2015 Automobile Bavaria Băneasa a devenit primul agent autorizat BMW i în România, odată cu lansarea oficială a mărcii pe piaţă şi în prezent deţine încă doi dealeri BMW i la Cluj şi Timişoara. Automobile Bavaria Group deţine si singurul dealer MINI din România, împreună cu două centre MINI Service la Cluj şi Timişoara şi este singurul Centru de Competenţă pentru Vânzări Speciale către autorităţi şi diplomaţi. Cel mai mare grup de dealeri BMW din Europa Centrală şi de Est asigură locuri de muncă pentru 509 de angajaţi şi are o cifră anuală de afaceri de 136 milioane Euro.

Article Offline Attachments.

Article Media Material.

My.PressClub Conectare
 

BMW Group Streaming.

STREAMING PORTAL.

Watch the web casts of latest BMW Group press events.

open streaming site

Latest Facts & Figures.

Măsuri de actualizare a modelelor BMW pentru toamna 2017
Tue Nov 07 10:10:00 CET 2017
G31
Touring
Măsuri de actualizare a modelelor MINI în vara 2017.
Wed Jul 26 07:31:00 CEST 2017
MINI Countryman
Măsuri de actualizare a modelelor BMW pentru vara 2017
Wed Jul 26 07:30:00 CEST 2017
F45
Seria 5
Show all

Add your filter tags.

Comunicat de presă
Dosar de presă
Discurs
Fact & Figures
Updates
Top-Topic
Submit filter
Clear all
 
Sun
Mon
Tue
Wed
Thu
Fri
Sat
 
Conectare