Do you need help? Please contact our support team from 9 to 17 CET via support.pressclub@bmwgroup.com.

PressClub Romania · Article.

Racing MIMI EVO la Reşiţa - mai rapid cu aproape jumătate de minut faţă de anul trecut

Echipa MIMI EVO acumulează experienţe valoroase, reflectate în performanţe tot mai solide.

F56
·
MINI Electric Racing
·
#RacingMIMI
·
MIMI EVO
·
#MichelinMIMI
·
Renovatio
·
Unicredit Leasing
·
Michelin
·
MINI Electric
 

Press Contact.

Alexandru Seremet
BMW Group

Tel: +40-213041532

send an e-mail

Downloads.

  
Attachments(1x, 832,25 KB)
  
Photos(129x, 413,46 MB)

Bucureşti. Cu o prezenţă activă în trei campionate şi multe proiecte în afara curselor, MIMI a avut o agendă plină şi în ultima lună, punând la încercare îmbunătăţiile de performanţă pregătite de Engage Engineering: optimizări de masă, un sistem de frâne performant preluat după modelul John Cooper Works şi îmbunătăţirea sistemului de răcire.

 

Ultimele trei weekenduri au însemnat tot atâtea participări în competiţii. În primele două, Horia Platona, inginerul care coordonează echipa Engage Engineering, a urcat la comenzile MINI EVO. A făcut-o la cursa de Viteză în Coastă 2 de la Harghita şi la etapa de Super Rally de la Târgu Mureş, pe 25 iunie, respectiv 3 iulie. De fiecare dată, MIMI a avut un comportament solid în antrenamente şi recunoaşteri. De exemplu, performanţele în manşele de antrenament plasau echipa în lupta pentru un podium în clasamentul "Tracţiune faţă" la Târgu Mureş. Din păcate, de fiecare dată, evoluţia ascendentă de la început de zi nu a mai fost confirmată în manşele de concus, mai ales în contextul unor temperaturi exterioare foarte ridicate. Astfel, atât în Harghita, cât şi la Târgu Mureş, MIMI a stat departe de un rezultat bun. La Harghita, MIMI s-a clasat pe locul al 17-lea în clasamentul general, cu un rezultat de 4:23,259, în contextul în care timpii din antrenamente îl poziţionau într-o luptă cinci locuri mai sus. La Târgu Mureş, MIMI a obţinunt al şaptelea timp în clasa A2, cu 4:11,023, în contextul în care timpii din antrenamente ar fi poziţionat echipa în lupta pentru locul al treilea.

 

În weekendul 9-10 iunie, Andrei Barbu s-a întors la comenzile MIMI EVO pentru etapa Trofeul Reşiţa din Campionatul Naţional de Viteză în Coastă. Echipa a învăţat din provocările trecute şi a organizat un management termic mai bun. Fără şansa unor recunoaşteri înainte de weekendul de concurs, Andrei a optimizat timpul constant pe fiecare urcare cronometrată. La final, în manşele de concurs, a ridicat ritmul încă o dată cu mai bine de două secunde de fiecare dată. Andrei şi MIMI au încheiat ziua cu un timp de 5:29,61 pe locul al 25-lea. Este o performanţă foarte valoroasă considerând că înseamnă o îmbunătăţire de aproape jumătate de minut faţă de rezultat obţinut anul trecut.

 

Cu un consum care a urcat la Reşiţa şi Târgu Mureş până la 20% din baterie în doar câteva minute, staţia Renovatio de 11 kW a ajutat MINI să fie mereu pregătit de start cu bateria încărcată de fiecare dată. Pe parcursul celor trei competiţii, consumul MIMI a fost de aproape 100 kWh.

 

După Reşiţa, MIMI va intra într-o scurtă pauză competiţională de aproximativ o lună. Următoarea etapă din calendar va fi oprirea de la Straja, din calendarul Campionatului Naţional de Viteză în Coastă, pe 13-14 august. Până atunci, echipa Engage Engineering nu ia pauză, fiind în pregătire alte modificări tehnice importante, efortul pentru optimizarea performanţei continuă, mai multe detalii urmând a fi comunicate în următoarea lună.

 

Artă şi motorsport. Sustenabile.

MIMI este mai mult decât un automobil de curse. Primul MINI Electric de curse din lume redevine suport pentru lucrările de artă. De această dată, Bogdan Cazacincu a pictat live acoperişul modelului timp de două zile, în faţa Galeriei Galateca, ca parte a evenimentului Creative Sustainability Week care deschide o colaborare cu scopul de a promova tinerii artişti.

 

Lucrarea "Quiet" (Linişte) este, în contrast cu numele, plină de energie şi culoare. În prim-plan se distinge o frunză verde stilizată, ca o evocare a unei jungle plină de viaţă. Un fulger albastru traversează lucrarea. Acesta este un element distinctiv al artei lui Bogdan, care se regăseşte tatuat şi pe mâna lui dreaptă. "De fapt, natura devine sinonimă cu liniştea. Dar este şi o putere de neoprit. Puterea sa este de fapt nelimitată: este capabilă să creeze cele mai minunate lucruri, în acelaşi timp este capabilă să le ia pentru totdeauna. Văd natura ca o sursă primară de inspiraţie pentru mine, dar şi pentru omenire."

 

Bogdan Cazacincu, un tânăr artist, absolvent UNARTE, Facultate de Artă Murală, are deja în portofoliu expoziţii personale sau prezenţe în diferite manifestări de anvergură precum Expoziţie Personală "Artmalgam" (Urban Collectors), "Unde eşti, copilărie…" (The art of living gall, Festivalul Stradă de c’arte Galateca), "14+11" (Muzeul de artă din Constanţa), "STARt" (Go art projects), Fusion Arts, Art Factory (Uzinele Faur), DIPLOMĂ (Palatul Ştirbei), MKP / Art On Site şi Art Safari. Exprimarea artistică pe care o caută, presupune o căutare interioară, unde haosul are tărâmul lui. Prin această căutare, încearcă să-l aducă la suprafaţă sub diferite forme abstractizate, prin efecte de clarobscur şi diversitate cromatică.

https://www.instagram.com/cazacincubogdan

https://www.facebook.com/cazacincu.bogdan

 

 

 

Partenerii care susţin MIMI EVO

Ca în orice proiect sportiv, partenerii sunt un element esenţial în susţinerea poveştii MIMI. MIMI EVO marchează o nouă etapă a parteneriatului tradiţional dintre BMW Group România (BMW Financial Services şi MINI Financial Services) şi UniCredit Leasing, în calitate de finanţator de top pe piaţa din România, o colaborare care se aliniază obiectivelor comune privind sustenabilitatea şi implicarea în promovarea motorsportului. Recent, UniCredit Leasing a lansat pe piaţa locală GoGreen, o nouă alternativă de finanţare care are ca scop, prin structură şi preţ, încurajarea achiziţiei de autovehicule cu impact redus asupra mediului, susţinând astfel şi creşterea segmentului maşinilor eco în parcul auto naţional. De asemenea, anul acesta compania sărbătoreşte al şaselea an de existenţă a echipei UniCredit Leasing Motorsport, un parteneriat prin care compania îşi reafirmă susţinerea unor valori împărtăşite precum performanţa, curajul şi determinarea de a fi cei mai buni.

 

Mai departe, Renovatio e-charge, cea mai mare reţea de staţii de încărcare din România, va asigura energia MIMI la competiţii, în timp ce Michelin "va încălţa" maşina cu o gamă variată de pneuri - de la soluţii sport de stradă până la gama Michelin Motorsport.

 

Engage Engineering, un atelier care pregăteşte automobile de curse deosebit de competitive în România, şi-a asumat pregătirea MIMI. Echipa vine cu o experienţă deosebit de bogată, formată în echipa BlueStreamline de Formula Student a Universităţii Transilvania Braşov şi apoi prin pregătirea unor automobile de competiţie excepţionale, cum ar fi maşina campioană în Campionatul de Coastă 2020 sau campioana Romanian Endurance Series 2021.

 

Andrei Barbu, după ce a fost la comenzile MIMI la prima competiţie oficială din istorie, devine pilotul principal şi va fi prezent pentru întreg sezonul 2022 în Campionatul Naţional de Viteză în Coastă. Ciprian Lupu este un membru drag al familiei MIMI şi va continua participările în Super Rally, într-un proiect cu partenerul comun Michelin. Sunt planificate şi curse în Campionatul Naţional de Super Rally şi Women Rally.

Article Offline Attachments.

Article Media Material.

Add your filter tags.

Comunicat de presă
Dosar de presă
Discurs
Fact & Figures
Updates
Top-Topic
Submit filter
Clear all
 
Sun
Mon
Tue
Wed
Thu
Fri
Sat
 
Conectare