Do you need help? Please contact our support team from 9 to 17 CET via support.pressclub@bmwgroup.com.

PressClub Romania · Article.

Racing League Romania: Sebastian Apostol câștigă etapa de pe Donington Park

Cei doi componenți ai echipajului BMW Blog s-au aflat la conducere de-a lungul tuturor tururilor parcurse în cursele etapei a patra. Victor Nicolae a semnat timpul de pole și s-a impus în prima manșă, apoi a fost rândul coechipierului Sebastian Apostol să treacă primul linia de sosire și să se desprindă în fruntea clasamentului general de sprint.

More BMW Motorsport
·
Esports
·
BMW M Motorsport
·
Sim Racing
 

Press Contact.

Alexandru Seremet
BMW Group

Tel: +40-213041532

send an e-mail

București, 2 noiembrie. Primele trei etape americane din acest sezon al RLR BMW GT Challenge au fost marcate de avansul creat de componenții clubului Rapid eSports, care a fost neutralizat apoi de Walk Racing eSports, astfel ajungându-se la un echilibru în fruntea clasamentelor generale. Donington Park reprezenta o nouă ocazie a confruntării dintre perechile de top ale acestor două cluburi, iar Sebastian Apostol și Victor Nicolae au câștigat net partida disputată pe circuitul ce a găzduit memorabilul Mare Premiu al Europei din 1993.

La orele dimineții, pe o pistă cu aderență încă departe de nivelul optim, Victor Nicolae a stabilit timpul de pole position cu un excelent 1:39.4, reper inaccesibil adversarilor de-a lungul săptămânii de precalificări în condiții mai bune. Apostol a ratat ultimul tur lansat, dar și-a asigurat o plecare din prima linie, fiind cu doar o sutime de secundă mai rapid decât Mihai Șuțeanu (Walk Racing). Coechipierul acestuia, Bogdan Moldovan, l-a însoțit în linia a doua.

Ambele curse au avut un scenariu similar, cu grupul primilor patru reușind să se desprindă de urmăritori într-o manieră ce se reflectă deja în clasamentele generale, unde s-a ajuns ca ocupanții poziției a treia să acuze o întârziere de peste 100 de puncte în raport cu liderii după patru etape. Nicolae a câștigat în fața lui Apostol și Șuțeanu, de la regrupare lipsind Moldovan din pricina unui calcul eronat al carburantului necesar pentru 19 tururi de cursă. El a fost devansat pe ultimii metri de Andrei Miclea (Adevărul Auto).

Cea de-a doua manșă părea să se desfășoare după un scenariu similar, însă la jumătatea întrecerii Victor Nicolae a comis două erori succesive. Prima a fost taxată de Apostol, care a trecut la conducere, iar cea de-a doua a dus la răsucirea lui Șuțeanu și o penalizare de 15 secunde care l-a trimis pe reprezentantul României în finala BMW SIM Time Attack până pe poziția a șaptea. Implicit, asta a făcut ca Apostol să se poată desprinde în clasamentul general al seriei de sprint la 8 puncte de colegul său. Podiumul cursei secunde a fost completat de Moldovan și Dragoș Simion (Adevărul Auto).

Absența liderului categoriei Am Andrei Manole a animat disputele în 8 piloți de la această clasă. Victoriile au mers către Nicolae Constantin (Olimp SimRace) și Valentin Mistreanu (Monday Racers), acesta din urmă remarcându-se încă din sesiunea de calificări, unde a semnat cel de-al optulea timp.

Sebastian Apostol pus distanță față de Mihai Șuțeanu în ierarhia juniorilor, iar Dragoș Simion a profitat de un nou weekend nefast pentru Alex Cascatău în clasamentul licențiaților. Următoarea întâlnire cu Racing League Romania va avea loc pe 14 noiembrie, pe Oulton Park, unde vom ajunge la jumătatea sezonului de sprint. Cea de-a patra etapă din RLR BMW GT Challenge poate fi urmărită aici: https://www.youtube.com/watch?v=pEFSMLAKPDY

Peste 100 de piloți și-au anunțat deja participarea în acest sezon, iar înscrierile sunt deschise pe tot parcursul celor șase luni la adresa https://go.simrace.ro/

Premii

Participarea în Racing League Romania este gratuită, iar fondul de premiere al noului sezon este deosebit de atractiv. Echipajul campion va fi recompensat de BMW România cu 1000 de Euro, ocupanții podiumului vor primi produse Aqirys, iar câștigătorii categoriilor PRO-AM și AM vor avea parte de cadouri din partea Logitech. De asemenea, o componentă importantă pentru organizatorii ligii este conexiunea dintre real și virtual, pe baza căreia sim racerii au avut ocazia de a concura pe circuit și de a participa la campionate naționale (time attack, vehicule electrice). În acest sens, primele acorduri confirmate pentru experiențe pe pistă la festivitatea de premiere a sezonului sunt cu echipele Cube Performance (noul proiect BMW 325i E90) și West Competition Racing (BMW 325i E36, campioana Romanian Endurance Series Touring 2022).

Clasamente

Seria de sprint

1. Sebastian Apostol (BMW Blog/Rapid eSports) 82p

2. Victor Nicolae (BMW Blog/Rapid eSports) 74p

3. Bogdan Moldovan (Walk Racing eSports) 55,5p

 

Echipaje

1. BMW Blog (Apostol/Nicolae) 169p

2. Walk Racing (Șuțeanu/Moldovan) 144,5p

3. Textar eSports (Honțaru/Manole) 56p

4. Adevărul Auto (Simion/Miclea) 51p

5. CarSpot (Tufeanu/Prepeliță) 49p

 

Cluburi

1. FC Rapid 1923 eSports 220p

2. Walk Racing eSports 183,5p

3. Alex Cascatău Digital Motorsport 72,5p

 

Juniori

1. Sebastian Apostol (BMW Blog/Rapid eSports) 127,5p

2. Mihai Șuțeanu (Walk Racing eSports) 117,5p

3. Andrei Miclea (Adevărul Auto/Rapid eSports) 83,5p

 

Licențiați

1. Dragoș Simion (Rapid eSports) 143p

2. Alex Cascatău (ACDM) 92,5p

3. Aldrin Opran (JHS) 60p

 

Calendar

 

  1. Sprint – Circuit of the Americas – 19 septembrie;
  2. Sprint – Indianapolis – 3 octombrie;
  3. Anduranță 2h – Watkins Glen – 17 octombrie;
  4. Sprint – Donington Park – 31 octombrie;
  5. Sprint – Oulton Park – 14 noiembrie;
  6. Anduranță 2h – Silverstone – 27 noiembrie;
  7. Sprint – Paul Ricard – 11 decembrie;
  8. Sprint – Spa-Francorchamps – 9 ianuarie;
  9. Anduranță 2h – Zolder – 23 ianuarie;
  10. Sprint – Barcelona – 5 februarie;
  11. Sprint – Mount Panorama – 12 februarie;
  12. Anduranță 2h – Hungaroring – 26 februarie;
  13. Anduranță 4h – Monza – 13 martie.

 

Parteneriatul cu BMW România continuă în 2022-23

Racing League Romania și BMW au venit în întâmpinarea comunității de sim racing cu cinci sezoane regulate în decursul ultimilor doi ani și jumătate, precum și alte evenimente speciale alături de organizatorii Bucharest Gaming Week. Întrecerile sunt difuzate în direct pe contul de Youtube al BMW Romania. 2021 a adus tranziția către platforma Assetto Corsa Competizione, unde cea de-a patra campanie va începe în luna septembrie. Va fi un sezon mixt, de 13 etape, ce include etape de sprint cu BMW M2 CS Racing și etape de anduranță cu BMW M4 GT4.

Profilurile protagoniștilor din RLR, precum și clasamentele actualizate și toate informațiile complementare despre competiția virtuală sunt disponibile în secțiunea dedicată de pe site-ul BMW România: bit.ly/BMW_eSports.

West Competition Racing este promotorul campionatului Racing League Romania.

 

Parteneri: BMW România, Logitech G, Aqirys, Textar, MotorPark România, VSG Design, Racing Sim, Cube Performance.

Parteneri media: Adevărul Auto, 100% Sport, Bucharest Gaming Week, BMW Blog, RallyMax, simrace.ro, The Car Guys.

Screenshots: Alex Poamă, Sebastian Apostol, Alex Cascatău, Lucian Chirvase.

 

Mai multe despre Racing League Romania: facebook.com/Racingleague.Romania.

Pagina de Facebook BMW Romania: facebook.com/BMW.Romania

 

Comunicat remis de agenția West Competition Racing Promotion

 

Alexandru Șiclovan

+40729476569

alexandru@westcompetition.ro

Article Offline Attachments.

Article Media Material.

My.PressClub Conectare
 

BMW Group Streaming

ANNUAL CONFERENCE 2024.

21 March - 09:00 AM CET.
Here you can see the webcast of the BMW Group Annual Conference 2024, with the world premiere of the next BMW vision vehicle on the "Road to Neue Klasse".

Open Streaming Page

Add your filter tags.

Comunicat de presă
Dosar de presă
Discurs
Fact & Figures
Updates
Top-Topic
Submit filter
Clear all
 
Sun
Mon
Tue
Wed
Thu
Fri
Sat
 
Conectare