PressClub Romania · Article.
Prima victorie BMW în FIA WEC: BMW M4 GT3 câştigă la Imola
Mon Apr 22 09:21:33 CEST 2024 Comunicat de presă
Augusto Farfus, Sean Gelael şi Darren Leung se impun cu #31 BMW M4 GT3 în etapa Campionatului Mondial FIA de Anduranţă de la Imola - Maxime Martin, Valentino Rossi şi Ahmad Al Harthy completează dubla pentru Team WRT. +++ #20 BMW M Hybrid V8 a luptat mult timp pentru un podium la Hypercar şi a încheiat cu o clasare pe locul al şaselea. +++ Andreas Roos: "A fost un eveniment FIA WEC foarte bun la Imola".
Press Contact.
Alexandru Seremet
BMW Group
Tel: +40-213041532
send an e-mail
Author.
Alexandru Seremet
BMW Group
Bucureşti/Imola. Rezultate excelente pentru BMW M Motorsport şi Team WRT în runda a doua a Campionatului Mondial FIA de Anduranţă (FIA WEC). Cursa de 6 ore de la Imola (Italia) s-a încheiat cu o dublă pentru BMW M4 GT3 în clasa LMGT3. Augusto Farfus (Brazilia), Sean Gelael (Indonezia) şi Darren Leung (Marea Britanie) au triumfat în faţa coechipierilor Maxime Martin (Belgia), Valentino Rossi (Italia) şi Ahmad Al Harthy (Oman). A fost prima victorie pentru o maşină BMW M Motorsport din istoria FIA WEC. BMW M Team WRT a sărbătorit reuşita şi la categoria Hypercar. După un început dificil în Qatar, Robin Frijns (Olanda), René Rast (Germania) şi Sheldon van der Linde (Africa de Sud) au avut o performanţă foarte puternică, au luptat pentru podium pentru o lungă perioadă de timp şi au terminat în cele din urmă pe locul al şaselea.
Condiţiile meteo, cu ploaie care s-a anunţat la jumătatea cursei, au transformat evenimentul într-un pariu de strategie. Cu toate acestea, toate echipele BMW M Motorsport au făcut alegerea corectă a anvelopelor şi au fost răsplătite cu rezultate bune. BMW M Hybrid V8 a adus îmbunătăţiri enorme în comparaţie cu începutul sezonului şi a fost competitiv în toate condiţiile. Pe pista udă, van der Linde - ultimul urcat în cockpit - a avut chiar podiumul la îndemână, dar problemele din ultima oprire la boxe şi o penalizare drive-through primită ulterior au împins #20 BMW M Hybrid V8 până pe locul al şaselea. #15 BMW M Hybrid V8 - cu Raffaele Marciello (Elveţia), Dries Vanthoor (Belgia) şi Marco Wittmann (Germania) în cockpit - a avut ghinion şi a fost implicat într-o coliziune la start, fără să fie vina pilotului. După aproximativ o oră de reparaţii, echipa a reuşit să retrimită maşina pe pistă pentru kilometri importanţi de testare.
Sărbătoarea a fost mare la categoria LMGT3. Ambele echipaje BMW M4 GT3 au continuat cu anvelopele slick în timp ce ploaia a început să cadă, luând decizia corectă. Nici un adversar nu le-a putut egala viteza şi au condus până la o dublă importantă la final. Până acum, nici o maşină BMW M Motorsport nu a câştigat o cursă în această serie de la înfiinţarea FIA WEC în 2012.