PressClub Romania · Article.
Două medalii de aur şi una de argint: succes remarcabil pentru ambasadorul mărcii BMW, Alessandro Zanardi la Campionatele Mondiale de paraciclism
Tue Sep 02 13:58:11 CEST 2014 Comunicat de presă
Trei competiţii, două medalii de aur şi o medalie de argint: la Campionatele Mondiale de paraciclism, desfăşurate sub egida UCI la Greenville (statul Carolina de Sud, SUA), Alessandro Zanardi (Italia) a confirmat din nou că este unul dintre cei mai buni ciclişti cu dizabilităţi din lume. Ambasadorul mărcii BMW şi pilotul oficial BMW a sărbătorit numeroase succese în categoria MH5 (handcycle masculin). Joi, el a câştigat proba de ştafetă cu echipa naţională a Italiei, sâmbătă şi-a apărat titlul mondial la contratimp, iar luni a obţinut medalia de argint în proba de fond pe şosea.
Press Contact.
Alexandru Seremet
BMW Group
Tel: +40-213041532
send an e-mail
Author.
Alexandru Seremet
BMW Group
Bucureşti, 02.09.2014.Trei competiţii, două medalii de aur şi o medalie de argint: la Campionatele Mondiale de paraciclism, desfăşurate sub egida UCI la Greenville (statul Carolina de Sud, SUA), Alessandro Zanardi (Italia) a confirmat din nou că este unul dintre cei mai buni ciclişti cu dizabilităţi din lume. Ambasadorul mărcii BMW şi pilotul oficial BMW a sărbătorit numeroase succese în categoria MH5 (handcycle masculin). Joi, el a câştigat proba de ştafetă cu echipa naţională a Italiei, sâmbătă şi-a apărat titlul mondial la contratimp, iar luni a obţinut medalia de argint în proba de fond pe şosea.
În închiderea Campionatelor Mondiale de la Greenville, sportivii au
parcurs un traseu de 61,2 kilometri, Zanardi fiind campionul en-titre
la startul întrecerii. Concursul s-a dovedit a fi un adevărat
thriller. Grupul fruntaş format din mai mulţi ciclişti a mers compact
de la start până aproape de sosire, iar soarta cursei avea să se
decidă pe ultimii metri. Până aproape de linia de sosire, Zanardi şi
rivalul său sud-african, Ernst van Dyk, au luptat din greu pentru
cununa de campion mondial. De această dată, van Dyk a fost cel care a
triumfat, trecând linia de sosire cu doar câteva sutimi de secundă în
faţa lui Zanardi, ocupantul poziţiei a doua.
"Cu siguranţă,
sunt fericit de rezultatele pe care le-am obţinut aici, la Greenville
- medalie de aut la ştafetă, medalie de aur la contratimp şi medalie
de argint în proba de fond pe şosea", a concluzionat Zanardi.
"Desigur că mi-aş fi dorit să-mi apăr titlul mondial în proba de
fond, dar am pierdut în faţa lui Ernst van Dyk, care este un sportiv
de excepţie şi care a avut un sprint fantastic. Trebuie să recunosc că
am avut o mică problemă, pentru că la începutul sprintului am lovit o
denivelare, am fost obligat să încetinesc pentru o secundă, moment în
care el a luat un mic avans şi a fost foarte dificil să revin. Dar, în
orice caz, ar fi fost greu să câştig împotriva lui chiar şi fără acea
problemă, aşa că locul al doilea este fantastic. Au fost Campionatele
Mondiale şi mă întorc cu trei medalii, aşa că nu cred că aş fi putut
cere mai mult. Pentru vârsta mea - mă apropii de 48 de ani -, este
minunat şi vestea cea bună este că nu voi renunţa şi voi reveni şi mai
puternic - aşa că Ernst este avertizat de pe acum."
După aceste zile încununate de succes în Carolina de Sud, Zanardi se va întoarce în Europa, unde va reveni în cockpitul modelului BMW Z4 GT3. Week-endul care urmează, el va participa la cea de-a cincea etapă a sezonului 2014 din Blancpain Sprint Series, care va avea loc la Portimao (Portugalia), între 5 şi 7 septembrie.
Rezultate Alessandro Zanardi
Ştafetă: 1. Italia (Vittorio Podesta, Luca Mazzone, Alessandro
Zanardi) 34:13; 2. SUA (William Groulx, William Lachenauer, Daniel
Cnossen) +0:39; 3. Elveţia (Jean-Marc Berset, Tobias Fankhauser, Heinz
Frei) +1:48.
Contratimp: 1. Alessandro Zanardi (Italia) 25:21,98;
2. Ernst van Dyk (Africa de Sud) +30,97; 3. Tim de Vries (Olanda) +35,28