Do you need help? Please contact our support team from 9 to 17 CET via support.pressclub@bmwgroup.com.

PressClub Romania · Article.

BMW Motorsport în week-end-ul 29-31 august

Nu contează că vorbim de DTM, de United SportsCar Championship sau de nenumăratele campionate regionale: săptămână după săptămână, echipele şi piloţii BMW de pretutindeni se luptă pentru puncte, victorii şi titluri.

2014
·
Motorsport Automotive
·
M Motorsport Newsletter
 

Press Contact.

Alexandru Seremet
BMW Group

Tel: +40-213041532

send an e-mail

Author.

Alexandru Seremet
BMW Group

 Nu contează că vorbim de DTM, de United SportsCar Championship sau de nenumăratele campionate regionale: săptămână după săptămână, echipele şi piloţii BMW de pretutindeni se luptă pentru puncte, victorii şi titluri. Şi în afara circuitelor, membrii familiei BMW Motorsport sunt protagoniştii ştirilor principale. "BMW Motorsport News" ne permite să rezumăm constant acţiunea într-o manieră compactă şi informativă. Aşa vei fi mereu la curent cu toate informaţiile.

British GT: Marco Attard se menţine în frunte după ce a fost al patrulea la Brands Hatch
În penultima etapa a campionatului GT al Marii Britanii, desfăşurată la Brands Hatch (Marea Britanie), Marco Attard (Marea Britanie) şi Alexander Sims (Marea Britanie) au încheiat pe locul al patrulea şi astfel au menţinut poziţiile de lider pe care le ocupă Attard în clasamentul piloţilor, respectiv Ecurie Ecosse în ierarhia echipelor. Înaintea ultimei curse a sezonului, Attard are 148,5 puncte, în timp ce coechipierul său Sims este al doilea, cu 129,5 puncte. La Brands Hatch, Sims - aflat la comenzile #79 BMW Z4 GT3 - a încheiat pe locul al patrulea, după un final în forţă. Echipa Triple Eight, care înscrie #88 BMW Z4 GT3, a obţinut şi ea puncte pentru clasarea pe poziţia a zecea.

Super GT Japonia: BMW Z4 GT3 a câştigat cursa de 1.000 km de la Suzuka - Farfus, al treilea
Tradiţionala cursă de 1.000 km de la Suzuka (Japonia) a fost un succes răsunător pentru echipele BMW Sports Trophy. La categoria GT300, victoria în cursa-regină a campionatului Super GT din Japonia a revenit modelului BMW Z4 GT3 înscris de echipa TWS LM corsa. La capătul a 160 de tururi, piloţii japonezi Akira Iida, Hiroki Yoshimoto şi Shinya Sato au încheiat cu avans de un tur faţă de Toyota de pe locul secund. BMW Sports Trophy Team Studie a ocupat locul al treilea. Cei doi piloţi obişnuiţi, Jörg Müller (Germania) şi Seiji Ara (Japonia), au fost susţinuţi de pilotul BMW DTM Augusto Farfus (Brazilia) şi, datorită punctelor pentru locul al treilea, se menţin în lupta pentru titlu când mai sunt două etape până la finalul sezonului. Acelaşi lucru este valabil şi pentru Nobuteru Taniguchi (Japonia) şi Tatsuya Kataoka (Japonia), echipajul Goodsmile Racing & Team UKYO. Datorită locului al cincilea reuşit cu BMW Z4 GT3, cei doi au preluat din nou conducerea în clasamentul piloţilor, cu 56 de puncte.A

DAC GT Masters: Team Schubert marchează puncte la Nürburgring
Team Schubert a avut parte de o cursă dificilă în cel de-al şaselea week-end din ADAC GT Masters, desfăşurat la Nürburgring (Germania). În condiţii meteo care s-au modificat pe parcurs, echipa din Oschersleben (Germania) a avut o maşină clasată în puncte în fiecare dintre cele două manşe. Sâmbătă, Dominik Baumann (Austria) şi Claudia Hürtgen (Germania) s-au descurcat bine, în ciuda balastului suplimentar de 15 kilograme conform ajustării Balance of Performance şi celor 10 kg suplimentar pe baza succesului. #19 BMW Z4 GT3 a pornit de pe locul al 14-la şi a încheiat pe poziţia a noua. Germanii Jens Klingmann şi Max Sandritter au luat startul de pe poziţia a 24-a, ca urmare a unui accident petrecut în sesiunea de antrenamente, şi au reuşit să-şi croiască drum prin pluton. Cu toate acestea, ei nu au acumulat nici un punct întrucât au încheiat pe locul al 12-lea. Cea de-a doua cursă, desfăşurată duminică, a fost mult mai bună pentru Klingmann şi Sandritter. Cei doi au ocupat locul al cincilea, în condiţii meteo foarte dificile, şi au permis ca Team Schubert să-şi păstreze poziţia de lider în ierarhia echipelor, cu 168 de puncte. Baumann şi Hürtgen au fost ghinionişti duminică şi nu au acumulat nici un punct, încheind pe poziţia a 15-a. În clasamentul piloţilor, cei doi ocupă locul al treilea, la 19 puncte de liderii clasamentului.

Asian Le Mans Series: AAI Rstrda câştigă a doua cursă a sezonului, la Fuji
Jun San Chen (Taiwan), Tatsuya Tanigawa (Japonia) şi Carlo van Dam (Olanda) au câştigat cea de-a doua cursă a categoriei GT din Asian Le Mans Series in Fuji (Japonia), pilotând modelul BMW Z4 GT3 înscris de echipa AAI Rstrda. După trei ore de cursă, maşina #91 s-a afirmat în faţa rivalilor de la Mercedes şi Nissan. În prima etapă, desfăşurată la Inje (Coreea de Sud), Chen şi Tanigawa au ocupat locul al treilea

Article Offline Attachments.

Article Media Material.

My.PressClub Conectare
 

BMW Group Streaming

ANNUAL GENERAL MEETING.

Munich. Here you can watch the webcast of the 104 Annual General Meeting of BMW AG.

Open Streaming Page

Add your filter tags.

Comunicat de presă
Dosar de presă
Discurs
Fact & Figures
Updates
Top-Topic
Submit filter
Clear all
 
Sun
Mon
Tue
Wed
Thu
Fri
Sat
 
Conectare