PressClub Romania · Article.
Istoria BMW în DTM: 64 victorii în 12 sezoane
Mon Oct 20 11:21:00 CEST 2014 Comunicat de presă
BMW şi-a câştigat mult din imaginea sportivă pe circuit, în cursele de turisme, iar DTM este poate cea mai importantă competiţie în acest sens. BMW a fost prezent la debutul Campionatului German de Turisme (DTM), în 1984. De atunci a fost implicat în 12 sezoane, obţinând în total 64 de victorii.
Press Contact.
Alexandru Seremet
BMW Group
Tel: +40-213041532
send an e-mail
Author.
Alexandru Seremet
BMW Group
Bucureşti. BMW şi-a câştigat mult din imaginea sportivă pe circuit, în cursele de turisme, iar DTM este poate cea mai importantă competiţie în acest sens. BMW a fost prezent la debutul Campionatului German de Turisme (DTM), în 1984. De atunci a fost implicat în 12 sezoane, obţinând în total 64 de victorii.
1984
Istoria DTM începe cu prima cursă din
Zolder (BE), pe 11th March 1984. BMW a obţinut atunci victoria,
alături de primele patru poziţii. Primul a trecut linia de sosire
Harald Grohs (DE) cu un BMW 635 CSi. În cele din urmă însă, Volker
Strycek (DE), de la Team Gubin, avea să obţină primul titlul BMW în DTM.
1985
Harald Grohs încheie al doilea sezon DTM pe
poziţia a treia şi este astfel cel mai bine clasat pilot BMW. Câştigă
încă o dată la volanul lui BMW 635 CSi în Zolder, în timp ce Winifried
Vogt (DE) obţine victoria la Mainz-Finthen (DE) într-un BMW 323i.
1986
Kurt König (DE) şi Volker Strycek termină
în top 5 în clasamentul piloţilor cu BMW 635 CSi. König obţine şi
singura victorie pentru BMW la Grenzland-Preis, Zolder.
1987
BMW M3 îşi face debutul în DTM şi devine
maşina dominantă. Harald Grohs, Marc Hessel (DE), Olaf Manthey (DE) şi
Fabien Giroix (FR) obţin, în total, 5 victorii. Titlul revine însă în
final fostului pilot BMW Junior Eric van de Poele (BE).
1988
Markus Oestreich (DE), în BMW M3, este în
lupta pentru titlul până în ultima etapă. Totuşi, după cele 24 de
curse, Oestreich trebuie să se mulţumească cu poziţia a patra.
1989
Roberto Ravaglia (IT) începe sezonul cu
două victorii în Zolder şi obţine titlul după cursa finală din
Hockenheim. BMW M Team Schnitzer şi directorul echipei Charly Lamm
(DE) realizează un sezon de debut perfect în DTM. Alături de Ravaglia
(trei victorii), Steve Soper (GB, două) şi Johnny Cecotto (VE, una)
obţin victorii cu BMW M3.
1990
BMW, Audi şi Mercedes sunt prinse într-o
luptă strânsă pentru titlu. BMW obţine 8 victorii dintr-un total de 22
curse. Cu toate acestea, Johnny Cecotto ratează cel de-al patrulea
titlu pentru BMW, fiind nevoit să se mulţumească cu poziţia a doua.
1991
Johnny Cecotto, cu poziţia a patra, este
încă o dată cel mai bine plasat pilot BMW. Venezueleanul îşi adjudecă
trei curse, în timp ce Steve Soper ocupă prima poziţie pe podium în
patru ocazii. Joachim Winkelhock (DE) intră şi el în lista piloţilor
BMW cu victorii în DTM la Wunstorf (DE).
1992
BMW participă pentru ultima oară cu o
echipă de uzină în DTM pentru 20 de ani. Johnny Cecotto este încă o
dată cel mai bine plasat pilot BMW, cu locul patru. Roberto Ravaglia
realizează un final de sezon de senzaţie pe Hockenheim, pe 11octombrie
1992: obţine două victorii în ultimele participări ale BMW M3 în DTM.
2012
BMW se întoarce în DTM după o pauză de
aproape 20 de ani şi participă cu 3 echipe şi şase piloţi. Printre
echipe este înscrisă încă o dată BMW Team Schnitzer. Ca în 1989, la
debutul echipei lui Charly Lamm, BMW Team Schnitzer este unul dintre
principalii actori ai sezonului. Împreună, BMW Team Schnitzer, BMW
Team RMB şi BMW Team RMG au obţinut 12 poziţii pe podium. Bruno
Spengler (CA) câştigă în total 4 curse şi Augusto Farfus (BR) îşi
adjudecă o victorie. În etapa finală, pe Hockenheim, Spengler reuşeşte
să recupereze deficitul de 3 puncte în clasamentul piloţilor şi
termină cu patru puncte în faţa lui Gary Paffett (GB) de la Mercedes.
Canadianul termină sezonul cu 149 de puncte şi devine al patrulea
campion BMW, alături de Volker Strycek, Eric van de Poele şi Roberto
Ravaglia. Prin alte 10 puncte obţinute de Dirk Werner (DE), BMW Team
Schnitzer ocupă prima poziţie în clasamentul piloţilor. BMW îşi
adjudecă şi titlul în clasamentul constructorilor, încheind astfel un
sezon perfect.
2013
În 2013, BMW îşi extinde angajamentul în
DTM, participând cu 4 echipe şi 8 maşini, cu două mai mult ca în anul
precedent. BMW Team MTEK îi inscrie pe Marco Wittmann (DE) şi Timo
Glock (DE). Al doilea sezon BMW după revenire se termină cu 5 victorii
şi cu apărarea titlului la constructori. Augusto Farfus (BR) şi Bruno
Spengler (CA) termină pe doi, respectiv trei în clasamentul piloţilor,
în spatele lui Mike Rockenfeller (DE, Audi). Wittman primeşte premiul
de „Debutant al anului”.
2014
BMW lansează în luptă noul BMW M4 DTM.
Prima cursă se încheie cu o victorie a lui Marco Wittman, cea cu
numărul 60 a BMW în DTM. Wittman avea să mai treacă de trei ori linia
de sosire în prima poziţie: în Budapesta, Spielberg şi Nürburgring.
Performanţele remarcabile pe parcursul sezonului îi asigurau titlul cu
două etape înainte de final. Următorul succes era realizat de BMW Team
RMG, cu prima poziţie în clasamentul echipelor, asigurată deja cu o
etapă înainte de final. Celălalt membru al echipei,
Maxime Martin (BE), obţine prima victorie la numai a cincea
participare în DTM – în etapa din Moscova şi la final de sezon este
încoronat „Debutantul anului”. În Spielberg, BMW Motorsport ocupă
primele patru poziţii la final de cursă, cu Wittmann în faţa lui
Farfus, Glock şi Tomczyk. BMW încheie sezonul cu 5 victorii dintr-un
total de 10 curse.
BMW Group
Datorită celor trei mărci ale sale -
BMW, MINI şi Rolls-Royce -, BMW Group este liderul mondial al
constructorilor premium de automobile şi motociclete şi oferă servicii
financiare şi de mobilitate premium. În calitate de companie ce
operează la nivel global, BMW Group dispune de 30 de facilităţi de
producţie şi asamblare în 14 ţări şi are o reţea de vânzări în peste
140 de ţări.
În 2013, BMW Group a vândut, la nivel mondial, aproximativ 1,963 milioane de automobile şi 115.215 motociclete. Profitul brut pentru anul fiscal 2013 a fost de 7,91 miliarde de euro, iar veniturile au atins pragul de 76,06 miliarde de euro. La 31 decembrie 2013, BMW Group dispunea de o forţă de muncă de 110.351 de angajaţi.
Dintotdeauna, succesul BMW Group s-a bazat pe gândirea pe termen lung şi pe acţiunea responsabilă. Astfel, compania a pus bazele unei dezvoltări durabile în plan ecologic şi social prin lanţul de valori, responsabilitatea vastă a produselor şi un angajament clar pentru conservarea resurselor ca parte integrantă a strategiei sale.
www.bmwgroup.com; www.bmw.ro
Facebook: http://www.facebook.com/BMW.Romania
Twitter:
http://twitter.com/BMWRO
YouTube:
http://www.youtube.com/bmwgroupromania
Site-uri
de presă:
www.presa.bmw.ro
www.presa.mini.ro
www.press.bmwgroup.com
www.press.bmwgroup-sport.com