Do you need help? Please contact our support team from 9 to 17 CET via support.pressclub@bmwgroup.com.

PressClub Romania · Article.

Noul MINI Crossover

Marca MINI îşi continuă povestea de succes senzaţională printr-o nouă abordare o dată cu prezentarea conceptului MINI Crossover.

Comunicare de design, concept cars
·
Vehicule speciale

Press Contact.

Alexandru Seremet
BMW Group

Tel: +40-213041532

send an e-mail

Author.

Alexandru Seremet
BMW Group

Marca MINI îşi continuă povestea de succes senzaţională printr-o nouă abordare o dată cu prezentarea conceptului MINI Crossover.

Acest concept oferă avanpremiera fascinantă a unei noi faţete a mărcii, exprimată cu tărie printr-un design inovator al caroseriei - a patra la număr, după versiunea clasică în două uşi, MINI Cabriolet şi MINI Clubman.

Conceptul MINI Crossover este o nouă variantă de model, care măsoară - în premieră - peste patru metri în lungime, cu tracţiune integrală, patru uşi şi patru scaune individuale. Prin aceste patru caracteristici, automobilul demonstrează că se adresează unui nou grup ţintă care caută să combine stilul individual al mărcii cu o versatilitatea îmbunătăţită la interior şi, totodată, o funcţionalitate inovatoare.

O ramă cu prindere universală, multifuncţională, MINI Center Rail, se extinde între scaunele din consola centrală a conceptului MINI Crossover, ceea ce oferă nu numai opţiuni neconvenţionale de stocare, ci şi o legătură între scaunele faţă şi cele din spate. Un alt aspect important din interiorul noului MINI este instrumentul central, inovator, cu finisare tridimensionalå, MINI Center Globe. Disponibilă pentru prima dată în domeniul auto, această unitate de afişaj şi control, de forma unui glob, stabileşte noi standarde pentru controlul integrat al funcţiilor de entertainment, comunicare, navigaţie şi cele ale automobilului.

MINI Crossover reflectă nu doar potenţialul gamei de modele MINI, aflată în continuă expansiune, ci şi puterea inovatoare a designerilor MINI. În acest caz, pe lângă avanpremiera unui nou model MINI, sunt prezentate o gamă largă de soluţii ce exprimă o plăcere unică a condusului şi stilul de viaţă pe care numai un MINI are capacitatea de a le evoca. Caracterul inovator al noului automobil cuprinde designul caroseriei, precum şi conceptul transmisiei, al interiorului şi al instrumentelor de control. Prin opţiunile şi versatilitatea pe care le oferă, conceptul MINI Crossover deschide o nouă dimensiune a mobilităţii, care se extinde şi dincolo de viaţa urbană.

Tracţiune integrală - baza unui nou sentiment MINI.
Un nou model MINI oferă mai mult - şi de fiecare dată reuşeşte acest lucru într-un stil unic. Conceptul MINI Crossover exprimă cu claritate acest principiu, tracţiunea integrală reuşeşte să ofere noului model o gamă şi mai largă de utilitate practică pentru experienţe noi. Dar, în realizarea acestor obiective, conceptul MINI Crossover nu este limitat la statutul obişnuit al unui automobil convenţional cu tracţiune integrală. Mai degrabă, oferind un potenţial suplimentar de mobilitate, conceptul dispune de numeroase caracteristici de design, ceea ce îl transformă într-un talent general pentru o experienţă unică în viaţa de zi cu zi, pentru a savura timpul liber şi pentru călătoriile pline de aventură. Prin acestea, conceptul MINI Crossover se îndreaptă spre noi obiective şi, în acelaşi timp, spre noi grupuri-ţintă.

Lungime de patru metri - mai mult calibru, mai multe opţiuni.
Continunând extinderea constantă a gamei de modele MINI, conceptul MINI Crossover oferă un nou format sub toate aspectele. Acesta este primul MINI care va măsura, în lungime, peste patru metri. Şi, cu o lăţime de 1.830 milimetri şi o înălţime de 1.598 milimetri, conceptul MINI Crossover depăşeşte, la acest capitol, limitele actualelor modele MINI aflate în producţia de serie. Totodată, ampatamentul măsoară 2.606 milimetri, ceea ce asigură o ţinută de drum şi mai puternică.

Conceptul MINI Crossover oferă un plus de spaţiu şi de mobilitate în partea din spate, precum şi o capacitate de transport care nu a mai fost întâlnită anterior la vreun model MINI. Pe lângă toate acestea, există o flexibilitatea sporită în împărţirea spaţiului interior, ceea ce satisface toate dorinţele şi cerinţele individuale.

Prin combinarea designului unic cu o agilitate remarcabilă în nici un caz limitată la stilul clasic, conceptul MINI Crossover deţine o poziţie unică în cadrul segmentului MINI. În acelaşi timp, se evidenţiază ca un membru al gamei de modele MINI prin reinterpretarea potrivită a elementelor de design specifice mărcii. Astfel, conceptul MINI Crossover simbolizează intrarea într-o nouă categorie de automobile, totodată extinzând atracţia mărcii către un grup-ţintă şi mai larg.

Patru uşi - o nouă imagine printr-un aranjament asimetric.
Cu două uşi pe fiecare parte, conceptul MINI Crossover oferă un acces deosebit de confortabil în zona spate a maşinii. Încă o dată, noul model întăreşte opţiunile şi calităţile oferite până acum de versiunile de caroserie existente pentru gama MINI.

Totuşi, toate acestea nu par a fi de ajuns: conceptul MINI Crossover nu este un model cu patru uşi convenţional datorită aranjamentului asimetric al portierelor. Un aranjament "clasic" al uşilor poate fi descoperit numai în faţă, pe partea pasagerului, în timp ce, pe partea conducătorului, conceptul MINI Crossover dispune de o uşă convenţională pentru prima linie de scaune, la care se adaugă o uşă culisantă, ce se mişcă la exterior, pentru un acces simplu la scaunele din spate şi pentru încărcarea cu uşurinţă a maşinii. Şi, prin eliminarea montantului B pe partea stângă, conceptul MINI Crossover duce potenţialul acestei deschideri generoase la un nivel şi mai ridicat. În cele din urmă, geamurile laterale fără ramă reprezintă o altă caracteristică a acestui automobil excepţional cu patru uşi.

Uşa spate pivotează lateral, împreună cu fereastra spate - fără ramă şi retractabilă -, oferind un grad şi mai mare de utilizare. Graţie deschiderii sub un unghi mare şi a pragului jos de încărcare, echipamentul sportiv şi alte bagaje, cum ar fi obiecte mai voluminoase, pot fi urcate lejer în spaţiul de depozitare, oferind, la nevoie, şi un volum mai mare prin coborârea spătarului scaunelor spate în podeaua maşinii, totul cu ajutorul unei mecanisc cinematic, de forma unui paralelogram. Capacităţile de stocare pot fi crescute ulterior cu ajutorul unei cutii de transport, care poate fi montată la exterior, pe uşa spate. În cele din urmă, dar poate la fel de important, sistemul de şine de pe plafon, disponibil la conceptul MINI Crossover, este ideal pentru transportul schiurilor, al plăcilor de snowboard sau al bicicletelor, precum şi al cutiilor de orice dimensiune.

Structura acoperişului de la conceptul MINI Crossover oferă şi alte opţiuni care să sporească experienţa în noul model. Acoperişul rabatabil se extinde la întreaga lungime a pavilionului, iar structura tavanului poate fi deschisă atât din faţă, cât şi din spate, ceea ce permite ca aerul proaspăt sau razele soarelui să pătrundă în interiorul maşinii - totul depinde de dorinţele conducătorului sau ale pasagerilor.

Deschiderea în spate este utilă şi pentru instalarea în maşină, pentru transportarea obiectelor deosebit de lungi, de la o placă de surf până la schiurile de fond sau biatlon. Chiar şi în acest caz, tot ceea ce conducătorul auto doreşte să transporte poate fi făcut uşor şi convenabil.

Patru locuri individuale - pentru confort maxim în interiorul MINI.
Conceptul MINI Crossover se evidenţiază ca un automobil cu patru locuri - neconvenţional şi totuşi excepţional. Scaunele individuale din spate, pentru a evidenţia probabil cea mai deosebită caracteristică, au aceleaşi contururi ca şi locurile din faţă şi pot fi reglate pe o distanţă de 13 centimetri, înainte şi înapoi. În funcţie de cerinţele individuale, scaunele spate oferă fie un spaţiu pentru picioare, fie spaţiu suplimentar de stocare în compartimentul din spate.

MINI Center Globe - o nouă viziune a viitorului instrument central.
Prin amplasarea afişajului central rotund direct în mijlocul panoului de bord, actualele modele MINI au un design interior revoluţionar, unic şi inconfundabil prin aspect. Într-adevăr, acest afişaj multifuncţional serveşte la un control convenabil al tuturor funcţiilor de divertisment, telecomunicaţie şi navigaţie, astfel că vitezometrul devine funcţional prin circumferinţa lui exterioară.

Acum, conceptul MINI Crossover introduce îmbunătăţirea clară a acestui concept de afişare şi control: MINI Center Globe. Pentru prima dată, unitatea centrală de afişaj şi control este concepută ca un glob în cadrul acestui studiu de design. Aspectul tridimensional permite o integrare şi mai precisă a funcţiilor şi o prezentare ergonomică a informaţiilor şi a opţiunilor de divertisment. Pe lângă caracteristicile verticale şi orizontale ale afişajului, disponibile în prezent, noul instrument adaugă un element tridimensional, cu afişajele stratificate pe diferite niveluri şi evidenţiate la un grad mai mare sau mai mic, în funcţie de dorinţele conducătorului sau ale pasagerului din faţă. Viteza maşinii este prezentată ca şi înainte, în stilul caracteristic MINI, pe afişajul rotund, de pe margini.

Pentru o prezentare a informaţiilor care să fie clară, flexibilă şi vizibilă în orice moment, MINI Center Globe dispune de o tehnologie ultramodernă, cu proiecţie cu laser. Prin caracteristicile optice unice, proiectorul laser permite prezentarea simultană a imaginilor pe diferite niveluri, cu un contrast variabil şi în culori puternice.
Folosind pentru prima oară această tehnologie în domeniul auto, MINI Center Globe este împărţit optic în două emisfere. Acestea sunt reglabile şi pot fi mutate, ceea ce permite conducătorului şi pasagerului din faţă să afişeze şi să vizualizeze imagini ce pot fi recunoscute numai din perspectiva fiecăruia. Cu alte cuvinte, pasagerul din faţă are posibilitatea de a naviga pe internet, în timp ce conducătorul îşi menţine câmpul vizual liber de orice afişaj sau instrument.

Pentru a oferi acest efect special, emisfera din faţa pasagerului se închide în partea opusă şi funcţionează precum o suprafaţă de proiecţie ce prezintă imaginile cerute.
MINI Center Globe prezentat în acest studiu de design arată astăzi care sunt opţiunile imaginate în termeni de navigaţie, comunicaţie şi distracţie în maşinile viitorului, prin utilizarea unor tehnologii inovatoare.

Conducătorul şi/sau pasagerul din faţă operează MINI Center Globe printr-o suprafaţă sensibilă la atingere, o bilă aflată pe volan, butoane şi comutatoare dispuse în secţiunea inferioară a MINI Center Globe sau prin tastatura de pe partea pasagerului, care se deschide la atingerea unui buton din panoul de instrumente.

În plus, MINI Center Globe este conectat la sistemul de pornire a motorului. În locul unei chei tradiţionale, conducătorul utilizează unitatea de start/stop prin intermediul Keyball. Pentru pornirea maşinii, tot ceea ce are de făcut conducătorul este să introducă Keyball de la MINI Crossover în fanta potrivită a muchiei superioare a MINI Center Globe. Apoi, Keyball este rotit spre conducător de-a lungul mijlocului MINI Center Globe. În această poziţie, conducătorul poate apăsa Keyball pentru a porni motorul. O nouă apăsare a Keyball va duce la întreruperea motorului şi la deplasarea Keyball în spaţiul său, de unde conducătorul poate scoate bila cu uşurinţă.

MINI Center Rail - o conexiune perfectă între cei din faţă şi cei din spate.
În locul unei console centrale convenţionale, conceptul MINI Crossover dispune de o ramă cu prindere universală, botezată MINI Center Rail, care se extinde de la panoul de bord până la capota spate. Aceasta reprezintă o conexiune între conducător şi pasagerul din faţă şi cei aflaţi pe locurile din spate.

Suporturile pentru dispozitivele de distracţie şi telecomunicaţie, suporturile de pahare, unităţile de stocare şi cutiile pot fi ataşate convenabil la această ramă şi pot fi împinse înainte sau înapoi de-a lungul maşinii. Un sistem de prindere, dezvoltat special pentru MINI, contribuie la ataşarea articolelor individuale la Center Rail - spre exemplu, un player muzical extern şi alte dispozitive, cutii de stocare şi suporturi pentru ochelari de soare, mănuşi, tichete de parcare, fise, ustensile de scriere sau ghiduri de călătorie, precum şi alte genuri de suporturi şi accesorii. O cotieră cu o cutie de stocare integrată, pentru a menţiona un alt exemplu, poate fi ataşată atât în faţă, cât şi în spate.
De asemenea, Center Rail facilitează utilizarea simplă a cutiilor de stocare şi a dispozitivelor, astfel că trecere mâncării şi a băuturilor către pasagerii din spate se poate face mult mai uşor.

Patru materiale sofisticate pentru o ambianţă cu adevărat exclusivistă.
Utilizarea unui porţelan de înaltă calitate evidenţiază caracterul lifestyle exclusivist pe care îl oferă conceptul MINI Crossover şi se află în conexiune cu alte trei materiale deosebit de exclusiviste, disponibile în interior: în jurul panoului de instrumente, lemnul autentic se extinde pe toată lăţimea automobilului. În schimb, cotierele uşilor şi inserţiile din spaţiul pentru picioare sunt realizate din lemn masiv de lămâi. Inserţiile, făcute din sticlă ranforsată, de culoarea albastru marin, evidenţiază căptuşeala uşilor, dar şi zona prizelor de aer.
Asemenea clapetelor de închidere a uşii faţă de pe partea pasagerului, MINI Center Rail este realizată din aluminiu masiv, de o nuanţă mată. Privind la culorile potrivite pentru interior, designerii au optat pentru nuanţe naturale, autentice, pielea Dark Green pentru scaunul conducătorului ieşind în evidenţă faţă de pielea Coffee Brown a celorlalte locuri. Celelalte suprafeţe acoperite cu stofă sunt finisate în nuanţe Light Grey şi Light Brown, cu huse de cauciuc moale împodobite cu inserţii din lemn la nivelul picioarelor.

Article Media Material.

My.PressClub Conectare

PressClub Streaming

JAPAN MOBILITY SHOW.

Click here

Here you can see the webcast of the BMW Group Keynote at the Japan Mobility Show 2025. 

Search Settings.

Comunicat de presă
Dosar de presă
Discurs
Fact & Figures

Search with attachment language.

Spanish
  • Limba fişierului ataşat
  • Arabic
  • Dutch
  • Engleză
  • French
  • German
  • Italian
  • Japanese
  • Portuguese
  • Romanian
  • Russian
  • Slovakia
  • Spanish
Updates
Top-Topic

Set publication time.

no Selection
  • no Selection
  • past 24 hours
  • past Week
  • past Month
  • past Year
Submit
Reset
 
Sun
Mon
Tue
Wed
Thu
Fri
Sat
 
Conectare