PressClub Romania · Article.
O nouă strategie de produs şi brand pentru marca MINI, noi produse şi servicii inovatoare pentru piaţă
Wed Jun 24 16:00:00 CEST 2015 Comunicat de presă
Noul MINI Clubman duce marca în clasa compactă +++ Focus pe cinci modele +++ Repoziţionarea mărcii MINI, un nou corporate identity +++ Primul constructor care oferă opţiune de car-sharing integral
Press Contact.
Alexandru Seremet
BMW Group
Tel: +40-213041532
send an e-mail
Author.
Alexandru Seremet
BMW Group
Bucureşti/München. BMW Group îşi realiniază strategia de produs şi brand în ceea ce priveşte marca MINI. La premiera mondială a noului MINI Clubman ce va avea loc în Berlin, Peter Schwarzenbauer, membru al Consiliului de Administraţie BMW AG, responsabil pentru MINI, Rolls-Royce, BMW Motorrad şi After Sales, a explicat cum intenţionează să dezvolte marca: "De la crearea sa în 1959, brandul MINI s-a evidenţiat mereu pentru idei, inspiraţie şi pasiune. Acest lucru nu se va schimba. Noul MINI Clubman este simbolul filosofiei noastre rafinate de brand: în viitor ne vom concentra pe cinci modele principale, cu caractere puternice. În acelaşi timp, suntem deschişi către noi idei şi noi domenii de afaceri şi dezvoltăm identitatea vizuală a mărcii. Extindem actuala noastră ofertă în segmentul premium al clasei compacte şi oferim noi dotări şi servicii, care vor transforma clienţii noi în fani MINI pasionaţi. Cred cu convingere că această realiniere vastă ne va permite să continuăm povestea unică de succes a mărcii MINI".
Vânzări-record şi creştere durabilă
După un început bun de an, cu o creştere de peste 10 procente,
MINI a livrat aproximativ 163.000 de automobile în prima jumătate a
anului 2015. "Ne îndreptăm spre cea mai bună lună iunie din
istoria MINI, cu vânzări mai mari cu peste 20% faţă de aceeaşi
perioadă a anului trecut", a explicat Schwarzenbauer. "Vom
duce acest impuls în cea de-a doua jumătate a anului: sunt optimist
că MINI va obţine un nou maxim al vânzărilor în 2015".
După relansarea MINI în cadrul BMW Group în 2001, vânzările au crescut de cinci ori în primul an. În prezent, vânzările anuale ale mărcii sunt de aproape 12 ori mai mari. MINI a fost prima marcă din istoria auto care a impus standarde premium în segmentul automobilelor mici. Acum, prin poziţionarea MINI Clubman în următoarea clasă superioară de automobile, MINI va ridica din nou standardele pentru designul de top şi substanţa high-end a produsului şi va câştiga noi clienţi.
MINI intră în segmentul premium al clasei compacte şi
îmbunătăţeşte sinergiile
Prin intrarea sa într-o clasă superioară de automobile, noul
MINI Clubman, cu un spaţiu interior crescut semnificativ, se va
adresa unui grup de clienţi care caută, alături de valorile
tradiţionale MINI, un automobil confortabil, optimizat pentru
disanţe lungi. Extinderea strategiei de produs în clasa compactă
premium se bazează pe o arhitectură comună cu tracţiune faţă BMW
Group pentru mai multe mărci şi modele.
Noul MINI Clubman intră într-un segment de piaţă care în viitor promite cea mai mare importantă creştere. Studiile de piaţă prognozează o creştere anuală de patru procente pentru segmentul premium al clasei compacte, care - la nivelul anului 2020 - va reprezenta mai mult de 27% din totalul pieţei auto globale.
Din ce în ce mai mult, clienţii MINI aleg un nivel superior de echipare. Pe termen mediu, ne aşteptăm ca procentajul de modele sport Cooper S să reprezinte până la o treime din vânzări, în funcţie de model. Cota modelelor de înaltă performanţă John Cooper Works va înregistra o dublare, la cinci procente, în cadrul gamei de modele MINI.
Soluţii de car-sharing pentru automobile personale
Un alt reper în ofensiva inovatoare MINI va fi o soluţie de
car-sharing pentru automobilele personale. Trecerea societăţii către
"economy of sharing" contribuie şi la succesul conceptului
de car-sharing DriveNow unde MINI are o contribuţie importantă la
flota de automobile.
Schwarzenbauer despre evoluţia ofertei de servicii legate de MINI: "Societatea şi industria auto traversează o perioadă de schimbări radicale. Clienţii MINI sunt printre cele mai progresiste şi deschise grupuri-ţintă. Acesta este motivul pentru care vom oferi o opţiune de car-sharing pentru MINI cu începere din 2016".
Un nou pachet opţional care include o soluţei hardware completă va permite clienţilor MINI să-şi împartă automobilul MINI cu alţii. Clienţii MINI pot să-şi facă automobilul disponibil pentru DriveNow atunci când nu îl folosesc. Acesta este un aspect atractiv şi pentru clienţii de flote, ceea ce le va permite o utilizare optimă a flotei de automobile. Iniţial, această opţiune va fi disponibilă în SUA, cu începere din 2016, iar ulterior va exista şi în alte oraşe care oferă serviciul DriveNow. Într-o etapă ulterioară, MINI va oferi şi o formă nouă de împrumutare a automobilului ("peer-to-peer car sharing") pentru un cer definit de membri ai familiei şi prieteni.
MINI se reinventează - cu un nou design corporate
MINI este un brand care surprinde şi conduce spiritul
vremurilor. ADN-ul mărcii face ca brandul să se reinventeze
constant. Acum este momentul unei asemenea reinventări, moment în
care MINI creează o nouă identitate vizuală. În centrul designului
de brand se află experienţa unică de brand şi produs prin care MINI
s-a evidenţiat mereu. Ideea originală din spatele designului MINI a
fost să dezvolte un automobil foarte eficient, orientat spre
esenţial, cu agilitate remarcabilă care să ofere o experienţă unică
a condusului. Această combinaţie de design clar şi emoţional, cu
accent pe esenţial, va definit acum şi noul aspect al mărcii. Un
logo 2D, o nouă familie de caractere şi o tonalitate nouă subliniază
ideea de bază a clarităţii şi a autenticităţii şi vor asigura că
brandul continuă să modeleze spiritul vremurilor.