Do you need help? Please contact our support team from 9 to 17 CET via support.pressclub@bmwgroup.com.

PressClub Romania · Article.

BMW 530e iPerformance

Cel mai de succes sedan business din lume este disponibil acum în versiune hybrid plug-in. Certificare ISO în ceea ce priveşte amprenta de CO2 pe tot ciclul de viaţă.

F10h LCI
·
Seria 5
·
Hybrid-7
·
BMW iPerformance Automobiles
·
Sedan
 

Press Contact.

Alexandru Seremet
BMW Group

Tel: +40-213041532

send an e-mail

Bucureşti/München. La doar câteva săptămâni după lansarea celei mai recente generaţii BMW Seria 5, o variantă hybrid plug-in se alătură portofoliului celui mai de succes sedan business din lume. BMW 530e iPerformance este un sedan sportiv care oferă experienţa condusului dinamic, combinată cu posibilitatea unui condus în regim exclusiv electric, cu emisii zero. Consumul de combustibil de 1,9 l/100 km echivalează cu un nivel al emisiilor CO2 de numai 44 g/km*.

Şi cu acest model, BMW continuă poziţionarea accesibilă a modelelor plug-in hybrid. Astfel, preţul de listă de 47550 Euro fără TVA este poziţionat între un model diesel (530d – 48900 Euro fără TVA) şi unul pe benzină (530i – 45200 Euro fără TVA) la acelaşi nivel de putere. Modelul este deja disponibil pentru comenzi în România şi deja a fost ales de primii clienţi, primele livrări fiind aşteptate în următoarea perioadă.

BMW 530e iPerformance este cel mai inovator model din categoria lui şi oferă întregul portofoliu de sisteme de asistenţă a conducătorului disponibil la BMW Seria 5 - în toate modurile, inclusiv eDrive. Aceste sisteme sunt completate de toate dotările disponibile pentru îmbunătăţirea confortului şi de calităţile excelente de condus pe distanţe lungi, inclusiv un portbagaj pentru bagajul destinat călătoriilor în străinătate. Ca sursă de putere, tehnologia BMW eDrive de ultimă oră este combinată cu motorul pe benzină BMW TwinPower Turbo pentru a crea un sistem de propulsie hybrid plug-in puternic şi foarte economic.

Certificarea ISO confirmă calităţile ecologice exemplare
Eticheta iPerformance ataşată tuturor modelelor hybrid plug-in din portofoliul BMW reprezintă dovada transferului de cunoştinţe de la BMW i la automobilele mărcii principale. BMW 530e iPerformance este al şaselea modelului al portofoliului în creştere de modele iPerformance.

Calităţile ecologice exemplare au fost recunoscute sub forma certificării ISO de către autorităţile de inspecţie TÜV Rheinland. Întregul ciclu de viaţă al automobilului, de la extragerea materiilor prime şi procesele de producţie, până la faza de utilizare şi reciclare, este lua în considerare pentru a determina amprenta de CO2 pe tot ciclul de viaţă (CO2e). Această certificare independentă, în conformitate cu standardele ISO 14040 şi ISO 14044, arată că potenţialul de încălzire globală al BMW 530e iPerformance este mai mic cu 15% faţă de cel al BMW 530i, model propulsat doar de un motor termic. Dacă pentru încărcarea bateriei de înaltă tensiune se utilizează doar energie generată din surse regenerabile, impactul asupra mediului al modelului hybrid plug-in este redus cu până la 47%.

Furnizarea puterii la acelaşi nivel cu a unui motor termic de capacitate mare
Motorul electric al sistemului BMW eDrive are o putere de 83 kW/113 CP şi oferă un cuplu maxim de 250 Nm, în timp ce motorul termic cu patru cilindri, cu o capacitate de 2,0 litri, generează 135 kW/184 CP şi un cuplu de 320 Nm. Datorită combinaţiei dintre cele două motoare, emisiile CO2 ale modelului BMW 530e iPerformance se menţin la un nivel foarte redus de 44 g/km. Puterea totală a sistemului de 185 kW/252 CP şi cuplul maxim total de 420 Nm propulsează BMW 530e iPerformance de la 0 la 100 km/h în 6,2 secunde şi permite atingerea unei viteze maxime de 235 km/h. BMW 530e iPerformance are o autonomie de până la 650 de kilometri în lumea reală şi este capabil să acopere distanţe de până la 50 de kilometri şi o viteză maximă de 140 km/h în regim exclusiv electric. Puterea motorului electric şi a celui termic sunt direcţionate către puntea spate prin intermediul unei transmisii Steptronic cu opt trepte, disponibilă standard. Poziţionarea motorului electric înaintea transmisiei permite ca rapoartele acesteia să fie utilizate şi în modul exclusiv electric. Acest lucru elimină nevoia unui convertor de cuplu, ceea ce compensează masa suplimentară a unui motor suplimentar.

Inovaţii unice de încărcare pentru bateria de înaltă tensiune: BMW Digital Charging Service şi BMW Wireless Charging
Pachetul de baterii de înaltă tensiune, care constă din celule litiu-ion cu o capacitate totală de 9,2 kWh, a fost plasat sub scaunele din spate, cu impact minim asupra spaţiului portbagajului. Bateria include răcire eficientă printr-un circuit dedicat, ceea ce contribuie semnificativ la menţinerea duratei de viaţă a bateriei. Datorită instalării plate a bateriei, BMW 530e iPerformance oferă un portbagaj cu capacitatea de 410 litri şi o podea plată a compartimentului cargo. Bateria de înaltă tensiune a BMW 530e iPerformance poate fi încărcată complet în mai puţin de cinci ore de la o sursă casnică de curent şi în mai puţin de trei ore dacă este conectată la un panou BMW i (Wallbox, capacitate de încărcare 3,7 kW).

În plus, din 2018, BMW Wireless Charging (încărcarea wireless) a bateriei de înaltă tensiune va fi disponibilă ca opţiune pentru BMW 530e iPerformance. Această tehnologie permite transferul energiei fără a utiliza cabluri. Prezentat de BMW sub forma unui prototip, sistemul constă dintr-o placă de bază cu bobină primară integrată - care, de exemplu, poate fi instalată în garaj, dar şi în spaţiu deschis - şi o bobină secundată integrată în podeaua automobilului. Un câmp magnetic alternativ este generat între cele două bobine, prin care energia electrică este transmisă fără cabluri sau puncte de contact la o rată de încărcare de până la 3,2 kW. Această formă de alimentare cu energie a bateriei de înaltă tensiune este extrem de convenabilă pentru clienți și implică un timp de încărcare de aproximativ trei ore și jumătate.

Diferenţiere vizuală discretă în interior şi exterior
O serie de evidenţieri vizuale discrete oferă indicii cu privire la tehnologia de propulsie revoluţionară ce se află sub capota noului BMW 530e iPerformance. Barele albastre ale grilei radiatorului, capacele de culoare albastră ale butucului roţilor, priza de încărcare localizată între pasajul roţii faţă şi montantul A de pe partea conducătorului, emblema "eDrive" de pe montantul C şi, desigur, marcajul "530e" de pe capota portbagajului sunt cele mai evidente caracteristici de identificare ale variantei hybrid plug-in. Când pasagerii deschid uşile, ei sunt întâmpinaţi de panourile iluminate ale pragurilor, care poartă inscripţia "eDrive", şi de un interior care reflectă eleganţa sportivă a designului exterior, la fel cum fac toate variantele sedanului business. Suplimentar, BMW 530e iPerformance dispune de un buton eDrive pe consola centrală, alături de monitoarele special concepute pentru panoul de instrumente din faţa conducătorului şi ecranul central de informaţii.

BMW eDrive adaptează şi anticipează
Pe lângă comutatorul Driving Experience Control, cu setările SPORT, COMFORT şi ECO PRO, conducătorii vor avea la dispoziţie şi butonul eDrive. Acesta le permite adaptarea cu mare precizie a modului de operare a sistemului BMW eDrive la călătoria ce urmează prin cele trei moduri de condus: AUTO eDRIVE, MAX eDRIVE şi BATTERY CONTROL.

AUTO eDRIVE asigură interacţiunea motorului termic şi a celui electric pentru un efect optim în orice situaţie de condus şi permite o viteză maximă în regim exclusiv electric de până la 90 km/h. Acest mod este activat automat ca setarea implicită de fiecare dată când automobilul este pornit. Când este selectat modul MAX eDRIVE, BMW 530e iPerformance rulează exclusiv pe energie electrică. Pentru aceasta, maşina utilizează întreaga putere a propulsiei electrice şi poate atinge o viteză maximă de 140 km/h. Cu toate acestea, la kickdown, motorul termic va fi activat şi va oferi un plus de putere - de exemplu pentru efectuarea unei depăşiri.

Modul BATTERY CONTROL lasă conducătorul să stabilească manual nivelul de încărcare al bateriei de înaltă tensiune. Valoarea poate fi ajustată între 30 şi 100% din capacitatea maximă de încărcare, ceea ce permite ca procentul respectiv din capacitatea bateriei să fie rezervat pentru o deplasare exclusiv electrică la un moment ulterior al călătoriei. Gestiunea inteligentă a bateriei de la BMW 530e iPerformance fie menţine constantă încărcarea bateriei de înaltă tensiune la un nivel selectat, fie o creşte la o valoare presetată, caz în care motorul electric acţionează ca generator. Astfel, modul BATTERY CONTROL face posibilă conservarea sau chiar creşterea rezervelor de energie electrică în timpul deplasării pe autostradă, de exemplu, pentru a asigura că o secţiunea ulterioară printr-o zonă urbană poate fi parcursă cu emisii zero.

Cea mai recentă generaţie iDrive pentru operare şi mai intuitivă
Ca şi la celelalte modele din noul portofoliu BMW Seria 5, funcţiile de navigaţie, telefon, entertainment şi ale automobilului grupate în cadrul monitorului high-resolution opţional, de 10,25 ţoli (26,04 cm), pot fi controlate nu doar cu ajutorul controlerului iDrive, ci şi prin simpla atingere a butoanelor de pe ecran sau cu ajutorul Intelligent Voice Assistant (asistentul vocal inteligent). Controlul BMW prin gesturi, care reacţionează la mişcări simple ale mâinii sau ale degetelor, oferă utilizatorilor o altă opţiune atunci când vine vorba de operarea acestor funcţii.

Toate sistemele de asistenţă a conducătorului şi dotările cu echipamente sunt disponibile
Noul BMW 530e iPerformance nu impune nici o restricţie atunci când vine vorba de alegerea opţiunilor de echipamente, ceea ce înseamnă că poate susţine conducătorul cu o gamă vastă de sisteme de asistenţă, dacă este nevoie - iar acestea pot fi folosite şi în modul eDrive. Sistemele cuprind asistentul de evitare prin schimbarea benzii, avertizarea la trafic transversal, asistentul de schimbare a benzii (Lane Change Assistant) şi avertizare activă la schimbarea benzii (active Lane Change Warning), care intervin asupra direcţiei automobilului pentru a evita o coliziune iminentă. Disponibile opţional, tempomatul activ (Active Cruise Control / ACC) şi asistentul pentru menţinerea benzii (Lane Keeping Assistant) aduc acum noi funcţii. Acestea includ adoptarea limitelor de viteză transmise de Speed Limit Assist (asistentul inteligent de viteză) către tempomatul activ, conducătorul având şi opţiunea de a stabili o marjă de variaţie de +/-15 km/h. Această dotare aduce BMW 530e iPerformance mai aproape de condusul autonom, la fel ca şi asistentul de direcţie şi menţinere a benzii; cu acest sistem, automobilul ajută conducătorul să menţină o distanţă sigură, să accelereze, să frâneze şi să menţină banda când rulează la viteze de până la 210 km/h.

Al şaselea model care poartă eticheta iPerformance
În acelaşi mod în care M Performance face legătura între marca principală BMW şi BMW M, BMW evidenţiază transferul de cunoştinţe de la BMW i către automobilele mărcii principale prin adăugarea etichetei iPerformance la denumirea tuturor modelelor BMW hybrid plug-in. Lista de modele inovatoare al căror drum îl urmează şi BMW 530e iPerformance include BMW 225xe iPerformance, BMW 330e iPerformance, BMW X5 40e iPerformance şi BMW 740e/740Le iPerformance, precum şi BMW X1 xDrive 25Le iPerformance care este vândut exclusiv în China. Astfel, BMW oferă o selecţie foarte vastă de modele iPerformance, care se întinde de la clasa compactă la cea de lux. Noul BMW 530e iPerformance aduce al şaselea model în portofoliu, dar vor urma şi altele.

* Datele privind consumul de combustibil sunt provizorii, în conformitate cu ciclul de testare EU, şi pot varia în funcţie de dimensiunea anvelopelor alese.

Article Offline Attachments.

Article Media Material.

My.PressClub Conectare
 

BMW Group Streaming

ANNUAL CONFERENCE 2024.

Munich. Here you can see the on demand webcast of the BMW Group Annual Conference 2024, with the world premiere of the next BMW vision vehicle on the "Road to Neue Klasse".

Open Streaming Page

Add your filter tags.

Comunicat de presă
Dosar de presă
Discurs
Fact & Figures
Updates
Top-Topic
Submit filter
Clear all
 
Sun
Mon
Tue
Wed
Thu
Fri
Sat
 
Conectare