Do you need help? Please contact our support team from 9 to 17 CET via support.pressclub@bmwgroup.com.

PressClub Romania · Article.

BMW Group - angajamente clare pentru dezvoltare durabilă

Krüger: Dezvoltarea durabilă este la fel de importantă pentru noi ca şi plăcerea de a conduce +++ Inovaţia este baza industriei auto «Made in Germany» +++ Dezvoltare consistentă pentru mobilitatea electrică +++ Motoarele diesel Euro 6 moderne au un impact important în ceea ce priveşte reducerea emisiilor de CO2 +++ BMW Group susţine reînnoirea flotei UE şi oferă actualizări gratuite pentru dieselurile Euro 5 din Germania

Corporativ
·
Cifre şi informaţii corporate
·
Mediu
·
Dezvoltare durabilă
 

Press Contact.

Alexandru Seremet
BMW Group

Tel: +40-213041532

send an e-mail

Bucureşti/München. Plăcerea de a conduce, BMW i, EfficientDynamics: la BMW Group, emoţia şi dezvoltarea durabilă sunt două obiective la fel de importante. Puterea inovatoare a companiei şi orientarea sa constantă spre viitor vor asigura succesul mobilităţii premium "Made in Germany". De la trenurile de rulare electrice la soluţiile diesel de ultimă oră, cu nivel redus al emisiilor şi al CO2 şi care îndeplinesc standardele Euro 6, BMW Group stabileşte reperele tehnologice.

"Dezvoltarea durabilă înseamnă la fel de mult pentru noi ca şi «Plăcerea de a conduce». Prin BMW i, suntem primul constructor german care face un angajament clar vis-a-vis de mobilitatea electrică", a explicat preşedintele Consiliului de Administraţie al BMW AG, Harald Krüger. "Dar, pe lângă emoţie şi plăcere, suntem convinşi că mobilitatea viitorului trebuie să fie o mobilitate sustenabilă. Construim tranziţia pe cât de repede şi amplu posibil şi am lansat mai multe automobile electrificate decât oricare dintre concurenţii noştri consacraţi."

Cu toate acestea, electrificarea nu este singura soluţie pentru o dezvoltare durabilă: "Mobilitatea viitorului va depinde în mod cert şi de motoarele diesel de ultimă oră", a spus Krüger, "deoarece protecţia mediului are numeroase dimensiuni: una dintre aceste este lupta împotriva schimbărilor climatice."

Motoarele diesel moderne şi eficiente asigură emisii CO2 mai mici şi astfel au o contribuţie importantă la protejarea mediului. În plus, când vine vorba de numeroasele emisii nedorite, motoarele diesel sunt la fel de curate sau chiar mai curate decât motoarele pe benzină. Acest lucru se poate spune cu certitudine de emisiile de particule, hidrocarburi şi monoxid de carbon, ceea ce înseamnă că trei din cele patru probleme majore privind poluanţii diesel au fost rezolvate şi nu mai au nici un efect advers asupra calităţii aerului. Acesta este motivul pentru care BMW Group solicită discuţii obiective bazate pe fapte şi dovezi ştiinţifice.

În acest context, BMW Group susţine măsurile ample ale "Forumului Naţional al Dieselului", menit să îmbunătăţească în continuare calitatea aerului în oraşe.

  • Pe lângă aceste măsuri, BMW Group pregăteşte o campanie de reînnoire a flotelor la nivelul UE, care va avea un impact pozitiv asupra resurselor, climatului şi mediului ca ansamblu. Pentru început până la 31 decembrie 2017, proprietarii de automobile diesel care îndeplinesc standardul Euro 4 sau mai puţin vor beneficia de un bonus de mediu de până la 2.000 € (suma depinde de modelul cumpărat) atunci când îşi schimbă automobilul şi cumpăra un BMW sau MINI nou. Noul model ales trebuie să fie un BMW i3, un hybrid plug-in sau un automobil diesel EU6 cu emisii CO2 de până la 130 g/km (în NEDC). Această campanie specială va începe în curând, cu siguranţă înainte de sfârşitul lunii august. Bonusul se cumulează cu orice alte stimulente guvernamentale.
  • Flota de automobile diesel ale BMW Group emite în medie cu 40% mai puţin NOx faţă de media germană, aşa cum arată raportul Agenţia Federale de Mediu din Germania din aprilie 2017. Aceste date excelente sunt valabile atât pentru automobilele Euro 5, cât şi pentru cele Euro 6. În plus, experienţa dobândită în timpul condusului efectiv pe şosea între 2010 şi 2015 înseamnă că BMW Group poate oferi o optimizare suplimentară a sistemului de tratare a gazelor de eşapament pentru 225.000 de modele Euro 5 aflate în prezent pe şoselele din Germania - fără costuri suplimentare pentru client.
  • În plus, BMW Group investeşte în Fondul pentru Mobilitate Urbană Sustenabilă şi foloseşte oportunităţile oferite de digitalizare pentru a sprijini oraşele mari să gestioneze mai bine volumul de trafic sporit, reducând astfel emisiile. Pe baza unor proiecte precum parteneriatul strategic cu Hamburg privind lansarea mobilităţii electrice şi proiectul de cercetare "City2Share" cu München şi Hamburg, BMW Group intensifică dialogul cu autorităţile municipale pentru a stabili condiţii mai bune pentru dezvoltarea mobilităţii electrice şi car-sharing.

În ceea ce priveşte actuala dezbatere privind dieselul, Krüger a spus: "De aproape doi ani, tehnologia diesel, modernă, foarte eficientă şi populară în rândul clienţilor, a fost discreditată în mod deliberat şi public. Acest lucru a cauzat o incertitudine extraordinară în rândul a milioane de conducători şi nu ne va duce nicăieri. Industria auto din Germania va rămâne puternică în ceea ce priveşte inovarea: vom oferi soluţiile de mobilitate ale viitorului."

BMW Group a precizat în repetate rânduri că tehnologiile sale de tratare a gazelor de eşapament sunt diferite de alte soluţii de pe piaţă şi doreşte dezvoltarea unei competiţii sănătoase în domeniu. Compania respinge în mod categoric acuzaţiile făcute de o anumită parte a mass-media cu privire la tehnologie neconformă folosită în sistemele de tratare a gazelor de eşapament. "Investigaţiile autorităţilor din ţară şi din străinătate confirmă faptul că automobilele BMW Group nu sunt manipulate în vederea testării", a explicat Krüger.

În plus faţă de optimizarea continuă a motorului termic, BMW Group avansează în dezvoltarea mobilităţii electrificate. Arhitecturile flexibile ale automobilelor şi centrele de producţie vor permite BMW Group să adapteze în cel mai scurt timp mixul de modele şi să producă şi cu ce tip de tren de rulare: motor termic foarte eficient, hybrid plug-in sau complet electric.

În 2017, BMW Group se aşteaptă ca vânzările automobilelor sale electrificate să depăşească 100.000 de unităţi pentru prima dată într-un singur an - la acest volum contribuie BMW i3 (model complet electric), BMW i8 (automobil sport plug-in hybrid), modele plug-in hybrid BMW iPerformance şi varianta hybrid plug-in MINI Countryman. Gama electrificată a companiei cuprinde în prezent nouă automobile şi va fi completată în 2018 de noul BMW i8 Roadster. La scurt timp după aceasta, automobile electrice vor fi lansate în cadrul brandurilor tradiţionale ale BMW Group: uzina din Oxford începând producţia modelului MINI electric în 2019, iar modelul electric BMW X3 va debuta în 2020. În 2021 va urma lansarea modelului electric BMW iNEXT ca vârf de lance tehnologic al BMW Group. Acesta va fi produs la uzina din Dingolfing - o decizie care subliniază importanţa Germaniei ca bază pentru tehnologiile viitoare şi un centru de excelenţă pentru mobilitatea electrică.

Article Offline Attachments.

Article Media Material.

My.PressClub Conectare
 

BMW Group Streaming

AUTO CHINA 2024.

Beijing. 24./25. April 2024.

Here you can see the Webcasts of the BMW Group Night and Press Conference at the Auto China 2024.

Open Streaming Page

Add your filter tags.

Comunicat de presă
Dosar de presă
Discurs
Fact & Figures
Updates
Top-Topic
Submit filter
Clear all
 
Sun
Mon
Tue
Wed
Thu
Fri
Sat
 
Conectare