Do you need help? Please contact our support team from 9 to 17 CET via support.pressclub@bmwgroup.com.

PressClub Romania · Article.

Interviu cu Charly Lamm: "Rămân conectat la BMW cu tot sufletul"

La începutul săptămânii trecute, BMW Team Schnitzer a anunţat că 2019 va însemna câteva schimbări de personal pentru tradiţionala echipă din Freilassing (Germania). La 1 ianuarie, Charly Lamm (Germania), cel care a deţinut funcţia de director al echipei pentru o lungă perioadă de timp, îi va preda îndatoririle de management lui Herbert Schnitzer Jr. Într-un interviu, Lamm a vorbit despre motivele sale, legăturile lui cu BMW şi care îi este viitorul.

More BMW Motorsport
·
BMW M Motorsport
 

Press Contact.

Alexandru Seremet
BMW Group

Tel: +40-213041532

send an e-mail

 

Bucureşti/Sachsenring. La începutul săptămânii trecute, BMW Team Schnitzer a anunţat că 2019 va însemna câteva schimbări de personal pentru tradiţionala echipă din Freilassing (Germania). La 1 ianuarie, Charly Lamm (Germania), cel care a deţinut funcţia de director al echipei pentru o lungă perioadă de timp, îi va preda îndatoririle de management lui Herbert Schnitzer Jr, fiul fondatorului echipei, Herbert Schnitzer Sr. Lamm va fi implicat activ în schimbarea de generaţii, înainte de a se retrage după aproape patru decenii la conducerea BMW Team Schnitzer. În week-end, directorul de echipă de succes a participat cu BMW Team Schnitzer în ADAC GT Masters. La începutul celei de-a doua zile de concurs de la Sachsenring, Lamm a vorbit despre motivele sale, legăturile lui cu BMW şi care îi este viitorul.

Charly, este aproape imposibil să-ţi imaginezi BMW Team Schnitzer fără tine la pit wall. Cum a venit această decizie?
Charly Lamm: Pentru început: încă sunt la pit wall la Sachsenring - şi sunt implicat în echipă ca întotdeauna. Dar m-am gândit de ceva vreme despre ce ar putea aduce viitorul pentru mine. Am 63 de ani şi motorsportul mi-a condus viaţa încă de când aveam 17 ani. Nu am avut prea mult timp pentru viaţa personală. Pe de altă parte, pentru o echipă precum Schnitzer Motorsport este extrem de important să ţină pasul cu vremurile şi aibă structuri tinere şi moderne. Motorsportul este în continuă schimbare, aşa că am considerat că este timpul potrivit pentru echipă şi pentru mine să fac acest pas. Aş dori să-i mulţumesc lui Herbert Schnitzer Sr, care mi-a oferit această oportunitate pentru o călătorie lungă şi interesantă în motorsport.

Cum a reacţionat BMW Motorsport?
Lamm: BMW Motorsport a indicat că va sprijini complet schimbul de generaţii. În timpul uneia din numeroasele discuţii, Jens Marquardt a precizat că ar dori ca BMW Motorsport să beneficieze în continuare de experienţa mea - indiferent de rolul meu la Team Schnitzer. Am fost încântat să aud acest lucru şi este ceva ce mă văd făcând. Susţinerea pe care echipa noastră o primeşte de la BMW - şi nivelul de apreciere personală pentru eforturile mele în acest context - înseamnă mult pentru mine. Reacţiile din partea familiei BMW Motorsport pentru anunţul nostru au readus multe amintiri minunate. Am avut o perioadă deosebită împreună şi va continua să fie la fel.

Este posibile, pentru cineva ca tine, să plece complet din motorsport?
Lamm: Cum se spune, în pieptul meu bat două inimi: una pentru BMW şi una pentru Team Schnitzer. Mereu va fi aşa. Mare parte din cariera mea în motorsport o datorez BMW şi rămân conectat la brand cu tot sufletul. În următoarele săptămâni, Jens şi cu mine ne vom întâlni pentru a analiza ce rol nou aş putea avea în noul context. Desigur, voi fi prezent pentru a-l sfătui pe Herbert Schnitzer Jr în privinţa oricăror nelămuriri. Dar, mai întâi, este important să folosim toată energia pentru încheierea sezonului ADAC GT Masters şi să reprezentăm BMW în Macao.

Crezi că Schnitzer Motorsport este bine pregătită pentru viitor?
Lamm: Da, împreună am pus Schnitzer Motorsport pe drum cel bun. În acest context, a fost foarte important că BMW Motorsport a fost implicat încă din faza iniţială în toate consideraţiile despre viitorul Schnitzer Motorsport. Acest schimb de opinii a fost important pentru că, în mod natural, avem o colaborare strânsă. Colegii noştri din München ne susţin în încercarea de a ne atinge obiectivul comun: să continuăm povestea de succes a Schnitzer ca echipă BMW în cursele de turisme şi GT. În acest sens, am venit deja cu câteva idei interesante pentru anul următor. Echipa este motivată ca întotdeauna. Experienţa vastă se îmbină cu ideile şi inovaţiile noi. Aceasta este o reţetă a succesului în motorsport.

Week-endul acesta reprezintă penultima ta apariţie în ADAC GT Masters din acest an. Cum consideri sezonul până acum?
Lamm: Am experimentat un sezon cu suişuri şi coborâşuri. Punctul de atracţie a fost la Spielberg, unde am avut toţi cei patru piloţi Schnitzer pe podium. Acolo am putut demonstra că încă putem fi competitivi cu BMW M6 GT3, la fel ca anul trecut. Cu toate acestea, am avut şi unele curse în care nu am putut profita de oportunităţi. Acesta a fost un efect vizibil într-un campionat dur precum ADAC GT Masters. Cu siguranţă, dorim să încheiem sezonul cu rezultate bune şi experienţe pozitive în cursele rămase.

Cum vezi peisajul de proiecte al Schnitzer din acest an şi ce ţi-ai dori să vezi în viitor?
Lamm: Plecarea noastră din competiţiile de turisme a fost un moment important pentru echipă. Cu toate acestea, Schnitzer a fost mereu implicată în cursele GT internaţionale , aşa că nu a fost dificil pentru noi să ne asumăm acest rol nou. Am fost familiarizaţi cu ADAC GT Masters ca fiind o provocare interesantă în segmentul curselor GT din 2017. Echipa a fost binevenită încă de la început. Calendarul nostru de curse a fost completat cu apariţii în clasice internaţionale, precum cursa de 12 ore de la Bathurst sau finala mondială GT din Macao. De asemenea, au existat misiuni şi activităţi pe care publicul general poate că nu le observă, precum susţinerea pentru activitatea de dezvoltare. Din punctul meu de vedere, echipa ar fi potrivită să concureze din nou în cursa de 24 de ore de la Nürburgring. Acelaşi lucru este valabil şi pentru mai multe apariţii în cursele GT internaţionale. Această dragoste pentru "Infernul Verde", pe de-o parte, şi pentru curse de pe mapamond, pe de altă parte, a fost mult timp forţa motrice pentru mine şi pentru echipă.

Article Offline Attachments.

Article Media Material.

My.PressClub Conectare
 

BMW Group Streaming

AUTO CHINA 2024.

Beijing. 24./25. April 2024.

Here you can see the Webcasts of the BMW Group Night and Press Conference at the Auto China 2024.

Open Streaming Page

Add your filter tags.

Comunicat de presă
Dosar de presă
Discurs
Fact & Figures
Updates
Top-Topic
Submit filter
Clear all
 
Sun
Mon
Tue
Wed
Thu
Fri
Sat
 
Conectare