Do you need help? Please contact our support team from 9 to 17 CET via support.pressclub@bmwgroup.com.

PressClub Romania · Article.

Noul BMW Seria 1

Sosirea noului BMW Seria 1 reprezintă începutul unei noi ere. A treia generaţie a modelului compact premium de succes trage cortina pentru noua arhitectură cu tracţiune faţă a BMW, care combină plăcerea condusului şi excelenţa dinamică specifice BMW cu o creştere semnificativă a spaţiului interior. Sportiv, cool, sigur şi elegant, cu un design împrospătat şi noutăţi de conectivitate, noul Seria 1 este un BMW adevărat, dar unul cu propriul caracter puternic.

F40
·
Seria 1
·
Hatch 5 uşi
·
Corporativ
·
#NEXTGen
 

Press Contact.

Alexandru Seremet
BMW Group

Tel: +40-213041532

send an e-mail

Downloads.

  
Attachments(2x, ~465,5 KB)
  
Photos(140x, ~907,79 MB)
  
Videos(1x, ~140,71 MB)

Bucureşti/München. Sosirea noului BMW Seria 1 reprezintă începutul unei noi ere. A treia generaţie a modelului compact premium de succes trage cortina pentru noua arhitectură cu tracţiune faţă a BMW, care combină plăcerea condusului şi excelenţa dinamică specifice BMW cu o creştere semnificativă a spaţiului interior. Sportiv, cool, sigur şi elegant, cu un design împrospătat şi noutăţi de conectivitate, noul Seria 1 este un BMW adevărat, dar unul cu propriul caracter puternic.

Sistemele de şasiu de ultimă oră şi tehnologiile inovatoare, dar şi integrarea tuturor componentelor dinamice de condus şi a sistemelor avansate de control, oferă BMW Seria 1 o creştere a agilităţii pe care conducătorii o vor recunoaşte în mod clar indiferent că se află la volanul noii configuraţii cu tracţiune faţă sau al tracţiunii integrale inteligente BMW xDrive. În acest scop, un proces de dezvoltare de cinci ani a făcut ca BMW să-şi canalizeze spre noul Seria 1 toată experienţa acumulată de BMW Group în ultimii ani soluţii de tracţiune faţă folosite la alte modele. Rezultatul este o claritate dinamică fără precedent la automobilele cu tracţiune faţă, cu care stabileşte noi standarde în segmentul premium al clasei compacte.

A treia generaţie BMW Seria 1 va fi prezentată publicului în premieră la 25-27 iunie 2019, pe noua platformă de prezentare a BMW Group, #NEXTGen, la BMW Welt din München. În acelaşi timp, premiera de salon a noului BMW Seria 1 va fi la IAA de la Frankfurt am Main, în septembrie 2019. Lansarea pe piaţa mondială va începe la 28 septembrie 2019.

Peste 1,3 milioane de exemplare BMW Seria 1 au fost produse în primele două generaţii, automobilul dovedindu-se popular în special în Europa. A treia generaţie a modelului oferă semnificativ mai mult spaţiu decât predecesorul său, cu mici schimbări la amprenta exterioară, mulţumită arhitecturii BMW cu tracţiune faţă. Pasagerii din spate sunt principalii beneficiari, în timp ce portbagajul este şi el mai mare. Disponibil doar ca model cu cinci uşi, noul BMW Seria 1 este mai scurt cu cinci milimetri decât predecesorul său, având o lungime de 4.319 milimetri.

În ceea ce priveşte lăţimea (acum de 1.799 milimetri), aceasta a crescut cu 34 de milimetri, în timp ce înălţimea (1.434 mm) este mai mare cu 13 milimetri. Măsurând 2.670 de milimetri, ampatamentul este mai scurt cu 20 de milimetri decât cel al modelului din a doua generaţie.

O nouă faţă cu o grilă BMW mai mare
Noua faţă a BMW Seria 1 şi interpretarea proaspătă a particularităţilor BMW emblematice pot fi văzute clar din faţă. Grila BMW caracteristică este mai largă acum, cu o prezenţă mult mai mare. Pentru prima dată la această gamă de modele, cei doi "rinichi" se unesc în mijloc. Avanpostul sportiv al portofoliului este BMW M135i xDrive, care înlocuieşte barele clasice ale grilei cu un design mesh tridimensional, proeminent, inspirat de la maşinile de curse. Acum, farurile sunt înclinate şi conferă automobilului un sentiment proaspăt şi tineresc. Opţionale, farurile LED integrale – cu sistem adaptiv - realizează o imagine şi mai modernă.

Bot de rechin pronunţat şi formă clară de pană
Lateralele noului BMW Seria 1 se evidenţiază în primul rând prin botul de rechin BMW familiar, definit clar, o linie arcuită puternic şi o grafică subţire a geamurilor care culmină în montantul C cu tradiţionala curbă Hofmeister. Un număr mic de linii precise şi clare, alături de suprafeţe sculptate cu multă forţă conferă noului Seria 1 o apariţie atletică. Elementele definitorii ale părţii spate sunt secţiunea inferioară lată şi efectul conic pronunţat. Acestea creează o linie a umerilor atractivă, care oferă automobilului o atitudine fermă pe drum. Stopurile late, în două secţiuni, sporesc această impresie şi au un aspect foarte modern prin forma lor subţire şi înfăţişarea redusă. Opţionale, stopurile LED integrale oferă o abordare complet nouă a designului "L" familiar graţie unui element luminos simplu şi subţire, cu o oscilaţie atractivă spre exterior. Suprafeţele modelate expresiv şi ţevile de eşapament atractive cu diametrul de 90 de milimetri (sau 100 mm pentru elementele tăiate în unghi de la BMW M135i xDrive) completează aspectul sportiv al secţiunii spate. BMW Seria 1 este disponibil cu o gamă de jante din aliaj uşor, cu diametrul pornind de la 16 ţoli. În premieră sunt disponibile versiunile de 19 ţoli.

Acoperiş panoramic şi benzi decorative luminoase
Disponibil în premieră la BMW Seria 1, acoperişul panoramic electric lasă mai multă lumină să intre în interior, unde mai mult spaţiu şi un sentiment sporit de spaţiu se întâlnesc cu materialele de calitate şi detaliile inovatoare. Acestea includ benzi decorative luminoase, care îşi fac debutul ca opţiune la BMW. Ele vin în trei designuri diferite, cu şase culori ce pot fi schimbate, şi creează un efect translucid spectaculos. Grupate, butoanele de control pentru funcţiile de încălzire şi climatizare şi diferite funcţii de condus oferă uşurinţă în utilizare, în timp ce opţiunile funcţionale de depozitare precum zona din faţa manetei schimbătorului de viteze, care poate fi comandată cu opţiune de încărcare wireless pentru smartphone-uri, oferă confort suplimentar.

Accesul la facilităţile de infotainment opţionale ale noului sistem de operare BMW 7.0, inclusiv prin utilizarea gesturilor ca opţiune, se face prin intermediul a două monitoare, fiecare având o diagonală de până la 10,25 ţoli (26,04 cm) în cazul BMW Live Cockpit Professional. Noul design de afişare al acestei opţiuni îl imită, ca formă şi ca aranjament, pe cel al noii grile BMW. Dispus central şi cu funcţie touch, displayul central este înclinat spre conducător în stilul caracteristic BMW şi este poziţionat optim în câmpul vizual al acestuia. În plus, BMW Head-Up Display, color integral şi cu diagonală de 9,2 ţoli (23,37 cm) şi disponibil în premieră ca opţiune pentru BMW Seria 1 - permite conducătorului să vizualizeze informaţiile fără a-şi lua privirea de la drum.

Un pas uriaş în spaţiu
Interiorul noului BMW Seria 1 este mult mai spaţios decât al predecesorului, în special în compartimentul din spate. Accesul este mai uşor, iar spaţiul pentru picioarele pasagerilor din spate a crescut cu 33 de milimetri. În spate se oferă un plus de 19 milimetri la nivelul capului, dacă este comandat acoperişul panoramic culisant cu deschidere spre exterior. Pasagerii din spate se bucură şi de 13 milimetri în plus la nivelul coatelor, în timp ce conducătorul şi pasagerul au un spaţiu mai mare cu 42 de milimetri la acest capitol. Capacitatea portbagajului - 380 de litri - este mai mare cu 20 de litri faţă de modelul actual şi, prin rabatarea banchetei, volumul creşte la 1.200 de litri. În plus, lăţimea minimă a portbagajului a crescut cu 67 de milimetri. Acum, în premieră la BMW Seria 1 este oferită operare electrică a hayonului.

Patru linii de echipare şi un model vârf de gamă
Modelul Advantage de bază este însoţit în portofoliul noului BMW Seria 1 de alte trei linii de echipare, care diferă unele de altele prin detalii atât la interior, cât şi la exterior. Modelul Luxury Line accentuează latura elegantă şi confortabilă a caracterului maşinii cu ajutorul aplicaţiilor de pe caroserie în aluminiu satinat şi a tapiţeriei scaunelor cu piele Dakota. Modelul Sport Line cu accente negre, grafică a geamurilor în BMW Individual high-gloss Shadow Line şi scaune sport, dar şi modelul M Sport cu accente în aluminiu satinat, şorţ faţă cu prize de aer modelate special şi şorţ spate BMW M în High-gloss Black urcă Seria 1 pe scara dinamică, punctul culminant fiind BMW M135i xDrive. Vârful de gamă se evidenţiază prin dotări ce includ grilă BMW cu design mesh, vârfuri ale ţevilor de eşapament tăiate în unghi în Cerium Grey şi spoiler spate BMW M în culoarea caroserie.

Arhitectură BMW cu tracţiune faţă cu tehnologie inovatoare a trenului de rulare
A treia generaţie BMW Seria 1 înseamnă debutul noii arhitecturii cu tracţiune faţă a BMW. Rezultatul este o dinamică reper pentru segment şi un interior mult mai spaţios. Un proces de dezvoltare ce a durat cinci ani a însemnat folosirea întregii experienţe acumulată în ultimii ani cu modelele BMW Group cu tracţiune faţă, alături de un transfer de tehnologie de la BMW i către marca BMW pentru a crea un automobil BMW autentic. Indiferent că are tracţiune faţă sau este echipat cu tracţiunea integrală inteligentă BMW xDrive, noul Seria 1 a dus agilitatea la un nivel peste cel al predecesorului. Reacţiile rapide şi precise sunt perceptibile clar şi contribuie la îmbunătăţirea experienţei de condus. Aici, un factor important este tehnologia ARB (control continuu pentru limitarea patinării roţii) familiară de la BMW i3s, care acum îşi face debutul la un automobil cu motor termic şi permite ca patinarea roţii să fie controlată mai sensibil şi mai rapid decât înainte. O dotare standard la BMW Seria 1, ARB utilizează un controler de patinare care este poziţionat direct în unitatea de control al motorului, în loc să fie în unitatea de control pentru sistemul DSC (controlul dinamic al stabilităţii). Eliminarea căilor lungi de semnal înseamnă că informaţia este trecută de trei ori mai repede, în timp ce conducătorul percepe patinarea roţii ca fiind adusă sub control de până la zece ori mai repede. În strânsă colaborare cu sistemul DSC, sistemul ARB reduce semnificativ supravirarea la acceleraţie experimentată de obicei de automobilele cu tracţiune faţă.

Tehnologia ARB este asistată de BMW Performance Control. Această facilitate, inclusă standard la Seria 1, oferă un comportament mai agil prin frânarea inteligentă a roţii din interiorul virajului înainte ca pragul de patinare să fie atins. Rezultatul este un comportament de direcţie neutru. Pe lângă suspensia standard - care deja are un reglaj dinamic şi este adaptată specia la diferitele variante de motorizare - şi suspensia M Sport cu o gardă la sol redusă cu 10 mm, noul BMW Seria 1 poate fi comandat cu suspensie adaptivă cu VDC (control variabil al amortizoarelor) ca opţiune.

Această variantă particulară lasă conducătorul să aleagă dintre cele două setări diferite de reacţie a amortizoarelor - Comfort sau Sport - prin utilizarea comutatorului Driving Experience Control. Noile modele BMW Seria 1 sunt echipate cu punte spate cu suspensie multibraţ.

Două modele cu tracţiune integrală inteligentă BMW xDrive
Tehnologia ARB şi BMW Performance Control sunt incluse atât la BMW 120d xDrive, cât şi la BMW M135i xDrive, care dispun standard de tracţiunea integrală inteligentă. Specificaţia standard pentru M135i xDrive include şi nou dezvoltatul diferenţial mecanic Torsen cu patinare limitată, care oferă automobilului un comportament şi mai sportiv prin crearea unui efect de blocare între roţile faţă.

Diferenţialul este integrat în transmisia Steptronic Sport cu opt trepte, disponibilă standard, şi include şi un mod Launch Control care oferă întregul cuplu maxim de 450 Nm încă din primele două trepte. Reacţia şi mai pronunţată a direcţiei M Sport de la BMW M135i xDrive produce o creştere semnificativă a agilităţii maşinii şi îi oferă modelului un apetit şi mai mare pentru viraje. Iar frânele M Sport oferă rezistenţă excelentă şi rezerve consistente de forţă de frânare în orice moment. Direcţia M Sport şi frânele M Sport sunt disponibile şi ca opţiune pentru celelalte modele BMW Seria 1.

Trei motoare diesel şi două variante pe benzină de la lansare
Clienţii îşi pot comanda noul BMW Seria 1 cu o varietate de motoare cu trei şi cu patru cilindri din cea mai recentă generaţie a familiei BMW EfficientDynamics. O serie de îmbunătăţiri detaliate le oferă economie mai mare de combustibil, emisii mai mici şi, în unele cazuri, mai multă putere ca înainte. Trei motoare diesel şi două propulsoare pe benzină sunt disponibile, cu puteri ce variază între 85 kW/116 CP la BMW 116d şi 225 kW/306 CP la BMW M135i xDrive. Noul motor ce propulsează vârful de gamă este cel mai puternic propulsor cu patru cilindri din portofoliul BMW Group. BMW M135i xDrive realizează sprintul de la 0 la 100 km/h în 4,8 secunde (4,7 secunde cu pachetul M Performance, disponibil din noiembrie 2019), ajungând la o viteză maximă limitată la 250 km/h. În ciuda acestor valori de performanţă impresionante, consumul mediu mixt este de doar 7,1-6,8 l/100 km, iar emisiile CO2 sunt de numai 162-155 g/km. Toate motoarele disponibile pentru noul BMW Seria 1 îndeplinesc standardul de emisii Euro 6d-TEMP, în timp ce BMW 116d respectă deja normele Euro 6d. Motoarele pe benzină sunt echipate cu un filtru de particule de benzină, iar variantele diesel cu filtru de particule diesel, catalizator de absorbţie NOx şi tehnologie SCR (reducere catalitică selectivă).

Trei tehnologii de transmisie diferite sunt disponibile acum
BMW 116d, BMW 118d şi BMW 118i vin echipate standard cu cutia de viteze manuală, cu şase trepte, dezvoltată suplimentar, în timp ce transmisia Steptronic cu dublu ambreiaj, cu şapte trepte, de ultimă oră poate fi comandată ca opţiune pentru BMW 116d şi BMW 118i. Transmisia Steptronic cu opt trepte - disponibilă ca opţiune pentru BMW 118d şi standard pentru BMW 120d xDrive - şi transmisia Steptronic Sport cu opt trepte de la BMW M135i xDrive au proprietăţi acustice şi de liniaritate îmbunătăţite. Conectivitatea inteligentă permite ca ambele transmisii să-şi adapteze strategia de schimbare la traseu şi la situaţia de moment din trafic.

Sisteme de asistare de la modelele BMW din gamele superioare
Numeroase sisteme inovatoare de asistare a conducătorului, care echipează BMW Seria 1, au fost preluate de la modelele din gamele BMW superioare şi îşi fac debutul în clasa compactă premium. În funcţie de sistemul în cauză, imaginile video şi datele acumulate de radar şi senzorii ultrasonici sunt utilizate pentru a monitoriza zona înconjurătoare a automobilului şi fie alertează conducătorul cu privire la pericole, fie minimizează riscul unui accident prin intermediul frânării şi direcţiei corectoare. Echiparea standard din Europa include avertizare de coliziune şi pietoni cu funcţie de frânare în oraş, care atenţionează conducătorul şi de prezenţa bicicliştilor. Tot disponibil standard este şi sistemul de avertizare la părăsirea benzii, cu revenire activă pe bandă, care este operaţional de la 70 la 210 km/h. Opţiunile includ tempomat activ utilizabil până la 160 km/h - la automobilele cu transmisie automată şi funcţie Stop & Go -, dar şi Driving Assistant, care cuprinde sistem de avertizare la schimbarea benzii, avertizare la coliziunea din spate şi avertizare la trafic transversal.

Parking Assistant cu asistent inovator pentru marşarier
BMW Seria 1 oferă asistenţă la parcare sub forma dotării opţionale Park Distance Control (PDC), cameră pentru marşarier sau Parking Assistant. Acesta din urmă permite parcarea asistată automată în spaţiile care sunt paralele sau perpendiculare pe drum, precum şi ieşirea automată din spaţiile de parcare paralelă. O premieră pentru clasa compactă premium este inovatorul asistent de marşarier, care memorează mişcările de direcţie pentru orice secţiune parcursă înainte de automobil la viteză de până la 36 km/h. Apoi, sistemul este capabil să direcţioneze maşina cu spatele - pentru distanţe de până la 50 de metri, la o viteză maximă de 9 km/h - exact pe aceeaşi trasă pe care a venit cu faţa.

Asistent Personal Inteligent BMW: expert şi partener de conversaţie
Un alt element nou adăugat conceptului de control şi operare al noului BMW Seria 1 este Asistentul Personal Inteligent BMW, dezvăluit în premieră la BMW Seria 3 Sedan. Asistentul Personal Inteligent este un expert BMW autentic şi cunoaşte aproape toate funcţiile automobilului. După activarea sistemului cu mesajul "Hei, BMW!", conducătorii îşi pot opera maşina şi pot accesa funcţiile şi informaţiile pur şi simplu vorbind. Asistentul Personal Inteligent BMW este un personaj digital cu propria sa personalitate, care poate învăţa rutine, setări preferate şi obiceiuri - şi apoi le aplică în contextul corespunzător sau se angajează în conversaţii ocazionale. O caracteristică unică faţă de alţi asistenţi digitali: conducătorul poate să-i dea un nume.

Connected Navigation pentru o sosire mai relaxată
Serviciile Connected Navigation permit includerea informaţiilor interne şi externe în planificarea traseului. Conducătorii BMW Seria 1 vor putea să trimită destinaţii din diverse aplicaţii direct în sistemul de navigaţie al automobilului, să le stocheze şi să le sincronizeze cu maşina. Asistentul pentru spaţiu de parcare propune conducătorului diferite opţiuni de parcare în timp util înainte de a ajunge la destinaţie. Acest serviciu include furnizarea de informaţii despre cea mai apropiată parcare multietajată, precum şi sugerare de rute care oferă o şansă bună de a găsi un loc de parcare aproape de destinaţie. Serviciile On-Street Parking Information şi PARK NOW sunt integrate inteligent în acest proces. În anumite oraşe, este posibil chiar să plătiţi automat taxele de parcare.

Operare prin controler iDrive, touch, voce sau gesturi
Noul BMW Seria 1 permite şoferilor să utilizeze o varietate de metode de operare, în funcţie de situaţie şi de preferinţele personale. În plus faţă de butoanele obişnuite de pe consola centrală şi volan, alte elemente de comandă din faţă includ controlerul iDrive - cu touchpad de la BMW Live Cockpit Plus în sus - şi displayul central standard de 8,8 ţoli (22,35 cm), cu funcţie touch. BMW Live Cockpit Plus adaugă şi un sistem de navigaţie şi control vocal inteligent cu procesare vocală online. BMW Live Cockpit Professional, bazat pe noul sistem de operare BMW 7.0, reuneşte sistemul de operare şi afişare complet digital (ce include două monitoare de 10,25 ţoli/26,04 cm), cu posibilităţi maxime de conectivitate şi personalizare. Caracteristicile remarcabile includ un sistem de navigaţie adaptiv şi un sistem multimedia bazat pe hard-drive. De asemenea, există posibilitatea de a controla funcţiile utilizând şapte gesturi diferite.

Article Offline Attachments.

Article Media Material.

My.PressClub Conectare
 

BMW Group Streaming.

#NEXTGen Event

Munich. Future technologies, services and products - here you can see the webcast of the BMW Group #NEXTGen event.

open streaming site

Add your filter tags.

Comunicat de presă
Dosar de presă
Discurs
Fact & Figures
Updates
Top-Topic
Submit filter
Clear all
 
Sun
Mon
Tue
Wed
Thu
Fri
Sat
 
Conectare